Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.

Galateni 6.1

Disciplina este cel mai dificil lucru cu care o adunare are de-a face și, chiar dacă judecata omului care se implică proeminent în aceasta va fi absolut corectă, totuși, dacă sufletul său nu este în comuniune cu Dumnezeu, el nu va avea greutatea morală care să inspire încredere. Cuvântul lui va fi lipsit de putere și el va fi o piedică; din acest motiv, trebuie să avem permanent în gând faptul că problemele adunării sunt în preocuparea lui Hristos și că ochii Săi sunt ca o flacără de foc pătrunzând gândurile și intențiile fiecărei inimi, iar disciplina nu poate fi susținută în mod real prin propria noastră tărie.

Oricât de slabi am fi, dacă ne sprijinim pe Domnul și căutăm cu sinceritate călăuzirea Duhului, vom dobândi, dacă nu un discernământ profund, cel puțin o pricepere instinctivă prin care ne vom da seama cine este în părtășie cu Dumnezeu și are dreptate și vom beneficia de un simțământ foarte puternic cu privire la diferența între ceea ce este corect și ceea ce este impus. Avem nevoie, într-un fel cu totul special, să fim aproape de Dumnezeu atunci când acționăm pentru gloria Domnului în chestiunile de disciplină, să simțim răul ca și cum noi am fi vinovați de el; altfel, preocuparea în disciplină cu răul are ca efect slăbirea duhului și afectează negativ simțul moral. Satan este activ acolo unde este prezent răul, iar disciplina are în vedere răul; prin urmare, este vorba de un conflict, iar biruința poate fi câștigată doar prin ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și în supunere față de Duhul Sfânt.

În plus, există întotdeauna o tendință de întinare atunci când ne preocupăm cu răul, chiar dacă facem aceasta pentru a-l judeca și a-l înlătura; vedem de aici nevoia absolută de a ne judeca pe noi înșine în astfel de ocazii. De fapt, când judecăm răul în alții, suntem în pericol de a fi împinși de vrăjmaș într-o stare de mândrie.

H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 3.17,18

Născut din nou (18)

Prin natura sa, omul este un păcătos și va avea parte de judecata lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu îl iubește pe om și L-a trimis pe Fiul Său – nu pentru a ne judeca, ci pentru a ne salva. Acum depinde de om dacă vrea să creadă sau nu în acest Mântuitor.

Teologul iudeu Nicodim, care deținea una dintre cele mai înalte funcții de demnitate publică, fiind membru al sinedriului, a făcut acest pas de credință. Nu știm dacă Nicodim a făcut această schimbare în viață imediat după conversația avută cu Domnul Isus în acea noapte memorabilă, dar știm că mai târziu a luat poziție pentru El în fața colegilor săi de slujbă care Îl respinseseră. „Nicodim, cel care venise la Isus noaptea și care era unul dintre ei, le-a zis: Legea noastră judecă ea pe un om dacă nu aude mai întâi de la el și nu cunoaște ce face?“ (Ioan 7.50,51).

După moartea lui Isus pe cruce, lui Nicodim i s-a alăturat un alt membru al sinedriului. Cei doi au fost curajoși, au mărturisit despre El și s-au ocupat împreună de înmormântarea Domnului: „După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui Isus … Și Nicodim, care la început venise la Isus noaptea, a venit și el și a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe“ (Ioan 19.38,39). Dragostea lui Dumnezeu, care s-a descoperit deplin în moartea lui Isus pe cruce, a învins frica de oameni a acestor bărbați.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.1-9 · Ioan 7.37-53

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 14:26-45

În acest trist episod, ce consolare este să ne putem gândi la Iosua şi la Caleb! Ei au fost însufleţiţi de un „alt duh“. De aceea nu şi-au pierdut răsplata. Din toată generaţia lor, ei vor fi singurii care vor intra în ţară. Până atunci însă vor fi nevoiţi să împărtăşească soarta unui popor vinovat: să rătăcească patruzeci de ani traversând nisipul deşertului. Dar în timpul acestui lung pelerinaj vor fi neîncetat încurajaţi de amintirea ţării pe care o cercetaseră, acest pământ al Canaanului din care deja gustaseră roadele.

Moise anunţă veştile rele. Cum reacţionează poporul? Când Caleb îi îndemna să urce plini de curaj şi să ia în stăpânire ţara, ei voiau să se întoarcă în Egipt sau vorbeau de pieirea în pustiu (13.30; 14.2). Acum, în timp ce judecata lui Dumnezeu îi determină să-şi refacă drumul spre Marea Roşie şi Dumnezeu îi anunţă că vor muri în pustiu, ei vor să scape de pedeapsă şi răspund: „Iată-ne, şi ne vom sui!“ (v. 40). Inima omului nu se pune niciodată de acord cu Dumnezeu, mai cu seamă când este vorba să-şi recunoască greşelile comise, să se supună disciplinei sau să accepte cu umilinţă consecinţele păcatelor sale. Deşi Moise le spune „Nu vă suiţi“ (v. 42), ei se încăpăţânează şi suferă o crudă înfrângere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE CU PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15:7)

Conform unei statistici, în Biblie există 3.573 de promisiuni. Asta înseamnă aproape zece promisiuni pentru fiecare zi a anului. Când știi care dintre aceste promisiuni se aplică în cazul tău, și îndeplinești condițiile care le însoțesc – tu poți începe, literalmente, să te rogi ca promisiunile lui Dumnezeu să existe în viața ta (vezi Ioan 15:7). Îți vor fi ascultate rugăciunile peste noapte? Unele da, altele nu… Biblia spune: „Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.” (Evrei 6:12). Cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti este aceasta: „Doamne, ai promis în Cuvântul Tău că vei face asta… și astăzi mă rog și mă încred în Tine pentru asta!” Iată câteva sugestii pentru a invoca promisiunile lui Dumnezeu în rugăciune: 1) Când ai nevoie de îndrumare și călăuzire: „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8) 2) Când ai nevoie de eliberare dintr-o situație sau dintr-un obicei: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmul 50:15) 3) Când ai nevoie de putere pentru a sta în picioare: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10) 4) Când nu ai  suficient pentru a-ți satisface nevoile: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19) Deci, dacă meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu zilnic, de fiecare dată când apare o nevoie, vei ști pe care dintre promisiunile Lui să le revendici în rugăciune!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.