18 August 2024
Ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, ca și voi să aveți comuniune cu noi; și comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri, ca bucuria voastră să fie deplină.
1 Ioan 1.3,4
Cum să pot avea comuniune cu Dumnezeu, dacă nu știu ce este în inima Lui, dacă nu știu ce Persoană umple inima Sa și dacă nu am aceleași gânduri ca și El cu privire la această Persoană? Abia după ce L-am cunoscut pe Domnul Isus – nu numai ca pe Acela care a purtat păcatele mele, care a fost făcut păcat pentru mine și care a satisfăcut toate cerințele dreptății lui Dumnezeu pentru mine, ci așa cum este El pentru inima și sentimentele lui Dumnezeu, după ce a înfăptuit totul și după ce, ca Om pe pământ, a devenit subiectul plăcerii mele, al sentimentelor mele, astfel că pot mânca din El, în prezența lui Dumnezeu – numai atunci pot avea comuniune cu Dumnezeu, căci comuniune înseamnă participare la aceleași lucruri.
În cele mai multe locuri din Noul Testament care vorbesc despre comuniune, cuvântul are înțelesul de a avea aceeași parte. Petru spune (2 Petru 1.4) că noi am obținut o „fire dumnezeiască“ și Ioan spune că am primit „viața eternă“, iar aceasta este Persoana Domnului Isus Însuși. Astfel, putem avea aceleași sentimente, același subiect pentru inimile noastre, aceleași interese ca și Tatăl și Fiul.
Deci cunoașterea faptului că am fost aduși aproape de Tatăl și de Fiul – căci putem avea comuniune prin aceea că prețuim aceleași lucruri ca Tatăl și ca Fiul – ne conduce, involuntar, la sentimentul că trebuie să corespundem, în mod practic, părtășiei sfinte. „Dumnezeu este lumină, și în El nu este deloc întuneric“ – comuniunea trebuie să fie în concordanță cu lumina, iar cine se gândește la aceasta și este obișnuit să stea în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu – așa cum este prezentat simbolic în fiii lui Aaron, preoții, care erau întotdeauna în prezența lui Dumnezeu, ca să-I slujească, și care știau deci ce se potrivește în prezența lui Dumnezeu – acela se va judeca pe sine în lumina lui Dumnezeu și, prin judecata de sine, va înlătura tot ceea ce nu este demn de prezența lui Dumnezeu.
H. L. Heijkoop
Astfel, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o deplină libertate, să intrăm în Locul Preasfânt, … să ne apropiem cu o inimă curată.
Evrei 10.19,22
Să ne apropiem de Dumnezeu ca închinători
Lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus ne dă îndrăzneala de a intra în prezența lui Dumnezeu pentru a ne închina Lui în duh și în adevăr. Când ne adunăm să frângem pâinea, intrăm împreună în Locul Preasfânt ceresc. Și, în timp ce cu picioarele stăm pe pământ, cu inimile noastre suntem la Dumnezeu în cer.
Când venim înaintea Lui ca închinători, nu Îi prezentăm problemele noastre, ci onorăm Numele Său cel sfânt. Ne minunăm de dragostea Sa de nepătruns, pe care ne-a arătat-o prin faptul că L-a dat pe Fiul Său. Stăm cu respect în fața sfințeniei Sale, care a fost arătată pe cruce în judecata asupra păcatului.
Dumnezeu S-a revelat în Fiul Său. Prin urmare, putem să ne închinăm Lui admirând viața și moartea pe cruce a Domnului Isus, care au scos la lumină toate atributele lui Dumnezeu. Exprimăm în fața lui Dumnezeu cât de glorios și de măreț este Fiul Său și, astfel, ne închinăm înaintea Lui.
Închinarea în adunare reprezintă tot ceea ce se ridică din inimile noastre către Dumnezeu în timpul cântărilor, al rugăciunilor de mulțumire sau al citirii versetelor biblice corespunzătoare. Astfel, toți cei adunați la frângerea pâinii pot fi implicați în închinarea colectivă.
Dumnezeul și Tatăl nostru Se bucură atunci când noi Îl admirăm pentru harul Său, dragostea, sfințenia și dreptatea Sa, arătate în moartea Domnului Isus!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.31-40 · Ioan 7.1-13
de Jean Koechlin
Numeri 13:1-25
Poporul se apropia de ţara promisiunii. Moise trimite doisprezece cercetaşi cu misiunea de a cerceta ţara şi totodată de a aduce din ea informaţii şi ceva din roadele ei. Le-au trebuit patruzeci de zile pentru această recunoaştere. Iscoadele s-au suit la Hebron, loc pe care deja îl cunoaştem, unde Avraam cumpărase peştera Macpela ca loc de înmormântare. Ei aduc un ciorchine de struguri atât de greu, încât trebuia purtat de doi oameni.
Pentru noi, ţara promisiunii este cerul. Asemenea poporului, noi suntem încă în pustiu, simbol al acestei lumi. Încă nu am văzut moştenirea în care ne va aduce Dumnezeu, dar Cineva o cunoaşte şi poate să ne spună despre ea. Este Duhul Sfânt, care ne întreţine cu subiecte cereşti. Întocmai cum strugurii de la Eşcol făceau dovada bogăţiei ţării, Duhul ne dă „arvuna“, ceea ce înseamnă că ne dă să gustăm mai dinainte din bucuriile cerului. El ne face cunoscut lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.12). El primeşte ceea ce este al lui Hristos şi ne descoperă (Ioan 16.14). Deşi suntem într-o lume care din punct de vedere moral este un pustiu pentru noi, putem deja să ne ocupăm cu Cel pe care Îl iubim fără să-L fi văzut (1 Petru 1.8).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ARTA DE A FACE PARTE DIN TURMĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România
„El Își va paște turma ca un Păstor…” (Isaia 40:11)
Ce trebuie să știm despre Păstorul nostru? Următoarele două lucruri: 1) Caracterul Păstorului nostru. Domnul Isus a făcut deosebirea dintre păstorii buni și cei răi (vezi Ioan 10:11-16). Păstorii răi își văd de propriile interese, și nu de bunăstarea oilor. Nu sunt de încredere; când apare o amenințare, ei abandonează turma. Dar Domnul Isus a afirmat: „Eu sunt Păstorul cel bun.” (Ioan 10:11). Ce Îl face pe El bun? „Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11) Nevoile și siguranța lor sunt mai presus de ale Sale și, dacă este necesar, va interveni pentru ele. El spune: „Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine…” (Ioan 10:14) Domnul Isus Își cunoaște fiecare oaie în parte și dorește o relație apropiată cu fiecare dintre ele. El le cheamă pe fiecare pe nume; ele au încredere în El și Îl urmează acolo unde El le conduce (vezi Ioan 10:3). Așa că, te poți baza pe Păstorul tău că te protejează și te călăuzește! 2) Starea oilor este responsabilitatea păstorului. El nu poate fi un păstor bun dacă nevoile oilor sale nu sunt împlinite. Oile nu cunosc drumul spre pășune, nici locația adăpostului sau strategia pentru propria lor siguranță. Dar păstorul le știe! Oile sale cred în el, se bazează pe el și îl urmează. Tot la fel este și spiritual vorbind: a crede și a te bizui pe ocrotirea și grija Păstorului nu este ceva instinctiv – este singura decizie înțeleaptă pe care o poți lua, este un act de voință. Indiferent de sentimente sau de circumstanțe, tu iei hotărârea de-a te încrede în Păstorul tău (Domnul Isus), care Se va ocupa de tot și va acționa ca tu să fii în siguranță. Atunci când îți lași grijile și preocupările tale în seama Lui, și te odihnești în bunătatea Sa, El Își împlinește promisiunea că „nu vei duce lipsă de nimic”!
Mana Zilnica 