15 August 2024
O, Doamne, nu era acesta cuvântul meu, când eram încă în țara mea? De aceea am căutat să fug la Tarsis, pentru că știam că ești un Dumnezeu milos și îndurător, încet la mânie și de o mare bunătate și că Te întorci de la rău.
Iona 4.2
Cât de ciudat este că Iona se plânge de faptul că Dumnezeu este milos, îndurător, încet la mânie, de o mare bunătate și iertător! Cum să se plângă de așa ceva, știind că el însuși fusese neascultător față de porunca lui Dumnezeu și că, dacă Dumnezeu n-ar fi avut aceste atribute, el însuși ar fi trebuit să sufere cele mai severe consecințe!
Să ne ferim să ne plângem de Dumnezeu atunci când El îngăduie în viețile noastre lucruri care nu ne plac sau care nu se potrivesc cu planurile noastre. Decât să criticăm, mai bine să medităm cu admirație la aceste trăsături minunate ale lui Dumnezeu:
El este plin de har, dăruindu-ne lucruri pe care nu le merităm, precum mântuirea, viața eternă și orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, precum și grija zilnică de care ne face parte în fiecare zi.
El este îndurător și nu ne face după cum am merita, anume să ne condamne pentru totdeauna.
El este încet la mânie și îndelung-răbdător și, dorind ca niciunul dintre noi să nu piară, lucrează în noi în ciuda neghiobiei și a încăpățânării noastre.
El este plin de bunătate și ne-a binecuvântat mai presus de ceea ce am fi putut noi cere sau gândi; deși Îi eram vrăjmași, El ne-a adus în cea mai apropiată relație cu Sine Însuși, pentru a ne bucura de o comuniune perfectă cu El.
El este iertător, lucru care L-a costat nespus de mult, fiindcă nu putea trece cu vederea păcatul nostru. Dreptatea trebuia satisfăcută, de aceea a dat El Însuși ceea ce era necesar pentru aceasta – L-a dat pe Fiul Său. Domnul Isus Și-a dat viața și a plătit prețul necesar, astfel încât Dumnezeu poate să ierte.
Înțelegând toate acestea, ne putem încrede pe deplin în El.
A. Blok
Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.
1 Petru 3.18
Inaugurarea catedralei din Köln
Pe 15 august 1848 avea loc inaugurarea catedralei din Köln. Mulțimile se adunaseră pentru a asista la eveniment. Un tânăr era bucuros că reușise să se strecoare până în față. În următoarele clipe, împăratul și mulți demnitari aveau să treacă pe lângă el. Dar încercarea altora de a prinde și ei locuri în față l-a îndepărtat pe tânăr de pe poziția sa ideală.
Deodată, o rafală puternică de vânt a smuls un steag uriaș și, împreună cu steagul, a fost smulsă și o cărămidă din perete. Aceasta a căzut și a ucis o femeie. Accidentul s-a petrecut exact în locul în care tânărul se aflase în urmă cu doar câteva secunde. El s-a făcut alb ca varul. A înțeles că scăpase de moarte în ultimul moment. A părăsit imediat piața catedralei și s-a grăbit spre casă. Acolo a căzut în genunchi și a strigat: „O, Doamne, cum de am fost cruțat? De ce nu m-a lovit pe mine cărămida, ci pe altcineva? Unde ar fi fost sufletul meu acum, dacă aș fi fost chemat atât de brusc în eternitate?“.
Tulburat de astfel de întrebări, a căutat răspunsuri. Un prieten i-a explicat cum poate fi salvat și cum poate ajunge în cer. Atunci a început să citească în fiecare zi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, și a descoperit că Isus Hristos a suferit moartea în locul lui – nu din întâmplare – potrivit planului etern al lui Dumnezeu. În locul lui! Aceasta l-a mișcat profund. Tânărul a înțeles prin credință că Mântuitorul a murit în locul lui, pentru ca el să fie salvat de la moartea veșnică.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.38-51 · Ioan 6.36-46
de Jean Koechlin
Numeri 11:10-23
Şi aici îl vedem pe Moise descurajat! El îl acuză pe Domnul pentru povara întregului popor (v. 11), el, care la sfârşitul capitolului anterior vorbea triumfător despre „zecile de mii ale miilor lui Israel“. Cu siguranţă, Moise nu putea purta singur responsabilitatea pentru întregul popor, dar, de fapt, nu era singur! Însuşi Domnul l-a purtat pe Israel „pe aripi de vultur“ (Exod 19.4) şi ca pe braţele unui părinte (Deuteronom 1.31).
Psalmul 106 reaminteşte acest trist episod: „Au uitat repede lucrările Lui, … au fost plini de poftă în pustiu … şi El le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor“ (Ps. 106.13-15). Aici vedem un adevăr de seamă: când ne încăpăţânăm să punem mâna pe ceva pe care Dumnezeu nu vrea să ni-l dea, în cele din urmă El poate să ne îngăduie să avem acel lucru, dar aceasta atrage consecinţe dezastruoase. Consecinţele pentru popor sunt descrise în v. 19, 20 şi 33. „Uscăciunea“, ne spune dicţionarul, este o slăbire şi o pieire progresivă. Pierderea sufletelor noastre nu este ea cu mult mai rea decât o boală? Să ne ferească Dumnezeu de aceste pofte care „se războiesc împotriva sufletului“ (1 Petru 2.11) şi să ne înveţe să fim mulţumiţi cu ceea ce ne dă El … ca şi cu ceea ce, în perfecta Sa cunoaştere a adevăratelor noastre nevoi, găseşte de cuviinţă să nu ne dea.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE TE BUCURĂ, CE TE ÎNTRISTEAZĂ ȘI CE TE ENERVEAZĂ? | Fundația S.E.E.R. România
„Cel ce suferă are drept la mila prietenului…” (Iov 6:14)
Un pastor scria: „Ce te bucură, ce te întristează sau ce te enervează? Ce îți pune un zâmbet sfânt pe față? Ce face ca duhul tău să plângă necontrolat? Ce te face să bați cu pumnul în masă din dreaptă indignare? Undeva în amestecul acela de bucurii, tristeți și nebunii se află pasiunea ta rânduită de Dumnezeu. Sau poate ar trebui să spunem compasiune, pentru că simți ceea ce simte Dumnezeu. Și odată ce ai identificat-o, să faci ceva în legătură cu ea nu mai este opțional. Nu poți să nu faci ceva în legătură cu ea!” În 2006, Blake Mycoskie, antreprenor, autor și filantrop american, se afla în vacanță în Argentina când a observat că mulți dintre copii nu aveau pantofi. Ar fi putut să se întoarcă în Statele Unite și să-și vadă de treabă. În schimb, a înființat TOMS Shoes, o afacere cu misiunea de a oferi încălțăminte copiilor din țările în curs de dezvoltare. Funcționează astfel: atunci când cumperi o pereche de pantofi TOMS, tu oferi o pereche de pantofi unui copil desculț, de undeva din lume. Pentru fiecare pereche de pantofi vândută, compania dăruiește o pereche. Misiunea lor este simplă: unul pentru unul. Blake a identificat o nevoie, a personalizat-o și a decis să facă ceva în acest sens. Nu a început cu ceva mare, ci cu ceva mic. Și totuși, așa încep momentele importante. O persoană decide să facă ceva în legătură cu ceva care o bucură, o întristează sau o enervează. Copiii desculți au fost cei care i-au frânt inima lui Blake. Iar el a pus, la propriu, bazele unei misiuni de tip „pantofi prin credință”. Așadar, când descoperi lucrul care te bucură, te întristează sau te enervează, prima întrebare importantă care urmează este aceasta: ce vei face în această privință?
Mana Zilnica 