7 August 2024
Și [Dalila] l-a adormit pe genunchii ei și a chemat un om și a pus să-i radă cele șapte șuvițe ale capului său, și ea a început să-l supună; și puterea lui se dusese de la el. Și ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“. Și el s-a trezit din somnul său și a zis: „Voi ieși ca în celelalte dăți și mă voi desprinde“. Și nu știa că Domnul Se depărtase de la el. Și filistenii l-au apucat și i-au scos ochii; și l-au coborât la Gaza și l-au legat cu lanțuri de aramă; și el învârtea râșnița în casa închisorii.
Judecători 16.19-21
Ce imagine grăitoare este aceasta! Cât de solemnă și de plină de avertismente este ea! Cât de trist este să vedem scena în care Samson încearcă să se desprindă „ca în celelalte dăți“! Din nefericire, nu mai exista acel: „ca în celelalte dăți“! El putea încerca să se desprindă, însă acest lucru nu mai putea fi „ca în celelalte dăți“, pentru că puterea îl părăsise; Domnul Se depărtase de el, iar nazireul, plin de putere odinioară, devenise un prizonier orb; și astfel, în loc să poată triumfa asupra filistenilor, el a ajuns să macine în temniță pentru ei.
La aceasta ajungem prin cedarea în fața poftelor firii. Samson nu și-a mai câștigat niciodată libertatea. I s-a permis, prin îndurarea lui Dumnezeu, să mai câștige o ultimă biruință asupra celor necircumciși, însă această biruință a câștigat-o cu prețul vieții. Nazireii lui Dumnezeu trebuie să se păstreze sfinți, altfel își vor pierde puterea! – deoarece, în cazul lor, puterea și puritatea sunt inseparabile. Ei nu pot înainta fără sfințenie lăuntrică; și, prin urmare, este o nevoie stringentă ca ei să vegheze întotdeauna împotriva diferitelor lucruri care tind să le abată inimile, să le distragă mințile și să le scadă tonusul spiritual.
Să păstrăm întotdeauna înaintea sufletului aceste cuvinte: „În toate zilele despărțirii lui este sfânt pentru Domnul“ (Numeri 6.8). Sfințenia era caracteristica măreață și indispensabilă a întregii perioade a nazireatului; astfel că, odată ce aceasta era compromisă, nazireatul era încheiat.
C. H. Mackintosh
Pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Ioan 3.15
Născut din nou (16)
Cel care nu este întors la Dumnezeu și nu L-a acceptat pe Isus Hristos prin credință ca Mântuitor al său nu a experimentat încă nașterea din nou. El este mort pentru Dumnezeu și pentru Împărăția Sa. Poate că cineva se gândește că, până la urmă, acesta nu este totuși cel mai rău lucru. Dar este extrem de rău! Pentru că omul va fi ori în rai, ori în iad; va avea fie viață veșnică, fie condamnare veșnică. Domnul Isus confirmă de două ori în aceste versete că omul care rămâne în starea de necredință va fi pierdut pentru totdeauna.
Cel care crede în Fiul lui Dumnezeu primește binecuvântările nemăsurate ale vieții veșnice. Dar cel care nu crede în El este pierdut. Ce gând șocant este acesta, „sunt pierdut“! Să observăm că nu se vorbește despre o „scânteie divină“ în om, care trebuie doar aprinsă. Nu, ci Cuvântul lui Dumnezeu spune că omul este mort din punct de vedere spiritual și că – fără credința în Isus – va fi pierdut.
Oamenilor nu le place să audă că sunt pierduți. Și totuși acesta este adevărul. Am fi iresponsabili dacă nu am spune acest lucru. Este o fatalitate a nu recunoaște această realitate. Fără credința în Domnul Isus, omul este pierdut! El se află deja pe calea înspre pierzare. Totul depinde acum de poziția pe care o ia omul față de Hristos și față de moartea Sa pe cruce: „Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1.18). Dumnezeu însă nu vrea ca omul să fie pierdut. El îl iubește și dorește „ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștință de adevăr“ (1 Timotei 2.4).
Citirea Bibliei: 1 Împărați 3.1-28 · Ioan 4.43-54
de Jean Koechlin
Numeri 6:13-27
Scriptura menţionează mai mulţi nazirei: Samson, Samuel, Amasia (2 Cronici 17.16), Ioan Botezătorul. Dar Nazireu prin excelenţă a fost Isus. Pus deoparte pentru Dumnezeu înainte de naştere, ocupându-Se la vârsta de doisprezece ani de treburile Tatălui Său, consacrarea Sa pentru Dumnezeu a fost totală până la moarte de cruce. Deşi a venit în lume, El nu a fost din lume şi a rămas străin faţă de sărbătorile şi bucuriile ei (Ioan 7.8; 17.14). Niciodată n-a permis ca împrejurările Sale familiale să-I împiedice slujba (Luca 8.20-21). Dependenţa Sa a fost continuă (Ioan 5.19). Ce model este pentru noi acest scump Mântuitor, prin calea Lui de dăruire totală! O cale dificilă, dar la capătul căreia Îl aştepta acea bucurie al cărei simbol este rodul viţei, bucurie pe care o va împărtăşi cu cei care au luat parte la ruşinea Lui aici pe pământ (v. 20 sf.; Evrei 12.2; Matei 26.29; 25.21).
La împlinirea zilelor consacrării sale (v.13), nazireul oferea toate jertfele. Dacă ne-am luat locul aici, jos, alături de Nazireul desăvârşit, atunci în sfârşit putem fi introduşi în diversele aspecte ale lucrării Sale la cruce.
Versetele 22-27 încununează acest capitol pentru a ne arăta că punerea deoparte pentru Domnul este calea sigură a binecuvântării.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU TE EPUIZA! (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui.” (1 Timotei 1:12)
Astăzi reflectăm la o altă formă de epuizare, și anume „oboseala din compasiune”, față de care cei mai pasibili sunt cei care ajută oamenii. Simptomele includ convingerea că nu mai ești eficient, tratarea problemelor și a oamenilor cu indiferență, retragerea din responsabilități, evitarea relațiilor sociale și interpersonale și sentimentul de „înfrângere”. Dacă ești o personalitate de tip A, ești și mai expus riscului. Un consilier spunea că „oamenii ambițioși suferă deseori de o „dependență de adrenalină” și caută în mod inconștient modalități de a obține mici câștiguri, asemănătoare cu stările pe care oamenii le obțin din alcool, cofeină și nicotină… problema este că fac asta controlând oamenii și luând decizii complexe. Cauzele spirituale ale stresului includ furia și disperarea, invidia față de succesul altora și anxietatea legată de aspectul financiar. Pastorii sunt adesea plasați pe piedestaluri… iar aceste așteptări nu pot fi îndeplinite. Așa că, în efortul de a-i mulțumi pe ceilalți, ei devin prea orientați spre obiective în ceea ce-i privește pe ceilalți oameni, prea permisivi cu trândăvia lor spirituală, prea perfecționiști, dezvoltând excesiv o anume latură a slujirii lor, sau identificându-se atât de mult cu chemarea lor încât aceasta se destramă. Și deși corpul le dă semnale de alarmă (insomnie, probleme digestive, dureri de cap, oboseală, tensiune musculară, scrâșnirea dinților, tensiune arterială ridicată etc.), din păcate, acestea rareori îi determină să încetinească… până când apare un ulcer, un accident vascular cerebral, un atac de cord… În calitate de pastor, trebuie să petreci la fel de mult timp cu cei puternici ca și cu cei slabi; ei îți vor da putere și sprijin, îi poți pregăti pentru lucrare, iar faptul de a avea mai multe „mâini pe punte” îmbunătățește sănătatea spirituală și emoțională a bisericii în care slujești.” Așadar, dacă te regăsești în aceste cuvinte, gândește-te la o pauză, și… ia-ți o vacanță!
Mana Zilnica 