3 August 2024
A venit deci la Simon Petru; și el I-a spus: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceea“.
Ioan 13.6,7
Ceilalți ucenici au acceptat slujirea Domnului cu o liniște plină de mirare, însă Petru, impulsionat de caracterul lui puternic, își dă pe față gândurile. De trei ori ia cuvântul și de fiecare dată își demonstrează ignoranța cu privire la gândul Domnului. Prin primele sale cuvinte, Petru aruncă dispreț asupra slujirii smerite a Domnului; când ia din nou cuvântul, el refuză în mod absolut această slujire; iar când vorbește a treia oară, se supune în mod impulsiv acestei slujiri, însă într-un fel care o lipsea de toată semnificația ei adâncă. Totuși, așa cum a spus cineva, «dacă suntem atenționați prin intermediul greșelilor ucenicilor, cu atât mai mult suntem instruiți prin intermediul răspunsurilor Domnului pentru corectarea acelor greșeli». Din răspunsul Domnului dat lui Petru învățăm semnificația spirituală adâncă a acestui ultim act de slujire.
Pentru Petru era de neînțeles cum Domnul gloriei putea să Se plece pentru a-i spăla picioarele. Prin urmare, primele sale cuvinte sunt un protest amestecat cu uimire: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“. Domnul răspunde: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceea“. Din aceste cuvinte învățăm că nu era posibil pentru ucenici să înțeleagă, la acel moment, semnificația spirituală a acțiunii Domnului. Mai târziu, după ce Duhul avea să vină, totul urma să devină clar. De aici vedem limpede că rostul acestei acțiuni nu a fost, așa cum se susține adesea, de a preda o lecție a umilinței printr-un act de supremă smerire din partea Domnului. N-ar mai fi fost necesar pentru Petru să aștepte o zi viitoare pentru a înțelege umilința cuprinsă în această acțiune. De fapt, chiar cuvintele lui arată că umilința Domnului preocupa în mod deosebit gândurile lui în acele momente.
H. Smith
O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că puterea este a lui Dumnezeu.
Psalmul 62.11
Furca bicicletei
Evenimentele care se întâmplă în mod imprevizibil sunt adesea atribuite întâmplării. În funcție de efectele, favorabile sau nefavorabile, pe care acestea le au asupra noastră, spunem că suntem „norocoși“ sau „ghinioniști“.
Într-o zi, Rudolf, un băiat de 16 ani, a plecat într-o excursie cu bicicleta. La dus, a dat de o pantă, care pe o distanță de aproximativ 1,5 km nu avea nicio curbă. La un moment dat a atins viteza amețitoare de 70 km/h. La întoarcere, el a mers pe același traseu, dar de data aceasta a trebuit să urce panta. Desigur, deplasarea a fost mult mai lentă, deși Rudolf s-a străduit din răsputeri. Pe neașteptate însă a lovit cu roata din față o groapă din șosea. Furca din față s-a rupt. Rudolf a căzut, dar s-a ales doar cu câteva vânătăi ușoare. Tânărul s-a gândit: „Ce s-ar fi întâmplat dacă furca bicicletei s-ar fi rupt la coborâre?“.
Gândul la moarte este copleșitor pentru un adolescent de 16 ani! Mulți oameni care au avut parte de evenimente similare și-au spus apoi: „Am avut noroc!“. Dar pentru Rudolf a fost mai mult decât atât. Dumnezeu l-a păzit, dar în același timp i S-a adresat într-un mod special: „Unde îți vei petrece veșnicia când viața ta va ajunge la sfârșit?“.
Indiferent de vârstă, ceea ce se va întâmpla în momentul următor nu este în mâinile noastre. De aceea, să răspundem astăzi la chemarea lui Dumnezeu! El nu lasă nimic la voia întâmplării. El dorește să ne salveze!
De ce nu vii tu, suflet nestatornic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.22-37 · Ioan 3.22-36
de Jean Koechlin
Numeri 4:16-33
Dacă am putea compara slujbele stabilite pentru cele trei familii ale leviţilor cu principalele forme de slujire în adunare: profeţi, păstori, învăţători … (Efeseni 4.11), cei dintâi Îl prezintă pe Hristos în raport cu cerinţele pustiei (chehatiţi); cea de-a doua familie, ocupându-se de strângerea învelitorilor, sugerează responsabilitatea adunării pentru mărturia practică (gherşoniţi); cei din urmă, răspunzând de structura de rezistenţă, spun despre bazele credinţei (fiii lui Merari). Pentru a completa construcţia, cele trei familii trebuia neapărat să colaboreze. Un chehatit putea fi folosit pentru a duce chivotul, în timp ce un merarit nu avea în grijă decât poate un simplu colac de frânghie.
Dar înaintea Domnului nu contează importanţa sau aparenta nobleţe a misiunii, ci credincioşia (1 Corinteni 4.2). Fie că a primit doi talanţi, fie cinci, robul, „credincios peste puţine“ va fi pus „peste multe“ (Matei 25.20-23). Să ne abţinem de la gelozie în ce priveşte slujba altuia sau de la tendinţa de a subestima cuiva importanţa. Cine suntem noi, ca să judecăm „pe slujitorul altuia?“ (Romani 14.4). Numai adevăratul Aaron are competenţa „să-i aşeze pe fiecare la lucrul său şi la îndatorirea sa“ (v. 19). Ce siguranţă pentru levit! Îndrumat de preot, el ştia ce să facă şi cum să facă.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ESTE BUN – MEREU! | Fundația S.E.E.R. România
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)
Ceea ce crezi despre Dumnezeu este crucial pentru calitatea vieții tale, mai ales în momentele dificile. Așadar, începând de astăzi, spune-ți: „Dumnezeu este bun – mereu!” și continuă să repeți acest lucru până când tot lăuntrul tău va fi pătruns de acest adevăr minunat. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să trăiești după cel mai bun și mai înalt standard cunoscut.
Din moment ce Dumnezeu știe întotdeauna ce este mai bun și mai înalt, bunătatea Sa este de necontestat. Dacă Dumnezeu este bun – în mod autentic, practic, consecvent – atunci paharul tău de bunăstare, siguranță, pace, încredere și bucurie ar trebui să fie preaplin! Un Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nu poate să nu-i iubească și să nu le ofere hrană. În orice încercare și circumstanță, poți fi sigur că El te va trata în cel mai bun mod posibil! Când lucrurile par să se destrame, când te împiedici și ești confuz în întuneric, este greu să vezi bunătatea lui Dumnezeu sau să simți că lucrurile se vor îmbunătăți. Atunci este momentul în care trebuie să apelezi la credința pe care Dumnezeu a pus-o în tine (vezi Romani 12:3) și, printr-un act de voință, să te încrezi în El.
Un enoriaș supărat l-a întrebat odată pe pastorul său: „Și ție ți se pare că lumea e o epavă?!” Pastorul a răspuns: „Da… ca epava unei semințe care a explodat! Fără etapa „epavei”, când lumea sa pare să se destrame, ghinda nu va da naștere niciodată unui stejar!”
Așadar, îmbrățișează voia lui Dumnezeu în perioada ta de încercare, pentru că ea este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). În cele din urmă, vei vedea cu ochii tăi „ce bun este Domnul” și cât de fericit este „omul care se încrede în El!”
Mana Zilnica 