Mana Zilnica

31 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Manase] a făcut rău peste măsură în ochii Domnului, provocându-L la mânie.

2 Cronici 33.6

Lecții din viața lui Manase (1) – Scopul disciplinării

Citim că Manase L-a provocat pe Domnul la mânie. Și noi suntem pândiți de acest pericol! „Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?“ (1 Corinteni 10.22). Fiind copii ai lui Dumnezeu, dacă ne purtăm ca cei care sunt fără speranță și fără Dumnezeu, atunci Tatăl nostru ne va disciplina, iar disciplinarea Lui are un scop foarte distinct: să fim făcuți părtași sfințeniei Lui (Evrei 12.10). Iar dacă ne lăsăm exersați de disciplinare, ea va produce roade.

Vedem un exemplu pozitiv cu privire la aceasta în viața lui Manase, care s-a lăsat exersat de disciplinarea lui Dumnezeu. Mai întâi, Domnul le-a vorbit lui Manase și poporului, însă fără niciun rezultat (2 Cronici 33.10). Apoi le-a vorbit a doua oară, mai sever, folosindu-l pe împăratul Asiriei, care l-a luat prizonier pe Manase și l-a dus legat cu lanțuri de bronz la Babilon. Acolo, în necazul său, „s-a rugat Domnului Dumnezeului său și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului părinților săi“ (2 Cronici 33.12). Să remarcăm cu atenție că Dumnezeu „a fost înduplecat de el și a auzit cererea lui“ (versetul 13). Avem două extreme aici: în primul rând, că păcatul lui Manase a fost unul deosebit de grav. El L-a provocat pe Domnul, iar judecata care a venit mai târziu asupra împărăției a fost în parte atribuită purtării rele a lui Manase (2 Împărați 24.3). În al doilea rând, când Dumnezeu spune că El este „binevoitor și milos, încet la mânie și bogat în îndurare și adevăr“ (Exod 34.6), acest lucru este unul deosebit de adevărat.

Dacă noi, fiind sub disciplinarea lui Dumnezeu, ca și Manase, ne recunoaștem greșelile și ne mărturisim păcatele, „El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9). Este vreun păcat prea mare, ca El să nu-l poată ierta? Nu, iar dovada pentru acest lucru o avem în persoana lui Manase. Rodul disciplinării lui Dumnezeu este restabilirea și comuniunea cu El Însuși. Ce binecuvântare pentru noi!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Ioan 3.14,15

Născut din nou (15)

În conversația cu Nicodim, Domnul Isus a ajuns să vorbească despre moartea Sa pe cruce și a introdus acest gând cu un „trebuie“ categoric: „Tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului“. — De ce acest „trebuie“? Nu a făcut El de bunăvoie lucrarea de răscumpărare pe cruce? — Cu siguranță! Dar Hristos vorbește aici despre necesitatea absolută a morții Sale, în două privințe: natura sfântă și neprihănită a lui Dumnezeu, pe de o parte, și condiția noastră pierdută, pe de altă parte, cereau ispășire!

Dumnezeu, în dreptatea Sa, trebuia să judece răul. Ca oamenii păcătoși să fie salvați și să vină la Dumnezeu, trebuia să se facă ispășire. Iar această lucrare nu putea fi înfăptuită de Mesia cel viu, ci doar de Mesia care a murit. Prin urmare, „Fiul Omului“ trebuia să fie „înălțat“ pe cruce. Numai privind la Isus Hristos pe cruce, omul pierdut găsește puterea mântuitoare de a scăpa de mușcătura de șarpe a păcatului.

Dar Dumnezeu este și dragoste. În această dragoste, El este suveran peste tot, chiar și peste răul pe care trebuie să-l judece. În această libertate suverană, Dumnezeu a iubit lumea, pe toți oamenii. Dragostea lui Dumnezeu dăruiește – ni L-a dăruit pe singurul Său Fiu! Ca Dumnezeu să-Și arate dragostea Sa, Fiul Omului a trebuit să fie „înălțat“ pe cruce. Dumnezeu nu a vrut doar să Se descopere ca Judecător, ci a vrut ca noi să-L cunoaștem ca Tată. Copiii lui Dumnezeu înțeleg acest „trebuie“ și se pleacă în adorare și recunoștință pentru câtă dragoste divină este cuprinsă în el.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 24.1-13 · Ioan 2.13-25

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 3:17-38

După cum nici o persoană nu avea dreptul să aleagă locul de amplasare al cortului său, tot astfel nici un levit nu putea decide liber ce serviciu voia să împlinească. Nu este necesar ca ceea ce avem de făcut să fie ceea ce ne interesează, sau ceea ce ni se pare pe măsura capacităţilor noastre, sau ceea ce ne iese imediat în cale. Să facem ceea ce doreşte Domnul! „Sunt deosebiri ale slujbelor, însă este acelaşi Domn“ afirmă 1 Corinteni 12.5. El este adevărata „Căpetenie a mai-marilor“ care îi supraveghează pe cei care au slujbe (v. 32) şi singur El este în măsură să decidă funcţia fiecăruia în programul colectiv. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla la o cale ferată dacă un acar s-ar hotărî într-o zi să-şi schimbe postul sau dacă un paznic de barieră şi-ar părăsi pasajul de nivel. Ce încurcături, ce catastrofe ar rezulta! Orice-ar fi fost, indiferent de activitatea leviţilor, fiecare din cele trei familii îşi aşeza tabăra în apropierea Cortului întâlnirii (v. 23, 29, 35). Ne amintim de acei lucrători specialişti din vremea lui David care „locuiau acolo, la împărat, pentru lucrul lui“ (1 Cronici 4.23). «Acela care este cel mai aproape de Hris­tos va fi cel care Îi va sluji cel mai bine şi, fără această apropiere, nimeni nu-I poate sluji» (J. N. D).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCEPE SĂ TRĂIEȘTI CU UN SCOP! | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” (Proverbele 11:25)

Una dintre cele mai bune modalități de a-ți păstra echilibrul vieții și de a rămâne pe drumul cel bun, din punct de vedere spiritual, este să transmiți altora ceea ce știi. Biblia spune: „Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Pe măsură ce-ți transmiți mai departe cunoștințele, vei primi mai multe cunoștințe de la Dumnezeu. Apostolul Pavel îi face o provocare lui Timotei și-i spune: „ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2) Dacă știi oameni care nu și-au descoperit încă scopul dat de Dumnezeu pentru viața lor, este datoria ta să le împărtășești ceea ce ți s-a împărtășit și ție! De exemplu, nu te limita să citești ori să asculți acest devoțional și să-l păstrezi doar pentru tine, ci împărtășește-i mesajul cu prietenii tăi, cu vecinii și colegii tăi. Cu cât știi mai multe, cu atât mai mult se așteaptă Dumnezeu ca tu să folosești aceste cunoștințe pentru a-i ajuta și pe alții. Așa ar trebui să funcționeze lucrurile în Împărăția Sa! Apostolul Iacov scrie: „Cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17). Cu alte cuvinte, o cunoaștere sporită aduce o responsabilitate sporită. Transmiterea scopului vieții către alții este mai mult decât o obligație, este unul dintre cele mai mari privilegii ale noastre! Imaginează-ți cât de diferită ar fi lumea dacă toți și-ar cunoaște chemarea. De aceea, apostolul Pavel a scris: „Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus.” (1 Timotei 4:6) Dumnezeu nu numai că vrea ca noi să trăim conform scopurilor Sale, ci vrea să-i ajutăm și pe alții să facă același lucru. Asta înseamnă o viață trăită cu obiective și scopuri! Indiferent de vârsta ta, tot ce urmează poate fi cel mai bun timp din viața ta, dacă vei face acest lucru: să începi să trăiești cu un scop!