Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 28, 2024”

28 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Să aducă din jertfa de pace o jertfă prin foc pentru Domnul: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie.

Levitic 3.3

Intestinele sunt partea cea mai lăuntrică a omului; ele vorbesc despre sentimentele cele mai lăuntrice. Și aici este vorba despre sentimentele lăuntrice ale Domnului Isus, pe când săvârșea lucrarea de pe cruce. Putem afla ceva din acestea când citim Psalmii și, în mod deosebit, pe cei din prima carte; mulți Psalmi vorbesc despre sentimentele Domnului Isus pe când Se îndrepta spre cruce. Să ne gândim la Psalmul 16, unde este arătat cum El Se încredea în Dumnezeu, la Psalmul 22.10, unde găsim ce a fost în inima Lui în timpul acelor trei ore de întuneric: „Din pântecele mamei, Tu ești Dumnezeul Meu“. În Psalmul 40, El vorbește despre Sine că S-a cufundat în fundul mocirlei, iar după aceea spune cum inima Lui s-a încrezut în Dumnezeu (vedeți și Psalmul 69.102). Putem înțelege și noi ceva din cât de prețioase erau, pentru Dumnezeu, sentimentele Domnului Isus?

„Măruntaiele“ vorbesc despre acest singur Om care simțea numai dragoste față de Tatăl și care, din dragoste pentru El, a acceptat ca păcatele noastre să fie aruncate asupra Lui și, de asemenea, care, din dragoste față de Tatăl și față de noi, a acceptat să fie făcut păcat și apoi să fie lovit de Însuși Dumnezeu. Sentimentele Sale nu au fost numai atât cât să poată fi Dumnezeu satisfăcut cu ele, ci au fost nespus mai mult decât era necesar, mult mai mult decât cerea dreptatea lui Dumnezeu, așa că inima lui Dumnezeu a găsit toată plăcerea în ele și, în momentul în care Dumnezeu a trebuit să-Și ascundă fața de la El – pe când El suferea acolo pe cruce sub judecata Sa – a privit în jos spre El cu o plăcere așa de mare, cum niciodată înainte n-o mai făcuse. Și Dumnezeu ne spune: «Priviți-L! Citiți în Psalmi și vedeți ce sentimente de încredere și de dragoste față de Mine erau în inima Lui! Eu știu că sunt prea mari pentru voi. Nu le puteți înțelege în totalitate. Voi nu veți înțelege niciodată ce înseamnă această dragoste a Fiului Meu pentru Mine, în acele momente îngrozitoare. Însă luați-le în inimile voastre și aduceți-le la Mine. Vreau să le primesc din mâna voastră, căci sunt foarte prețioase pentru inima Mea».

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toți cei care se aflau în sinagogă aveau privirile ațintite spre El. Și El a început să le spună: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta, pe care ați auzit-o“.

Luca 4.20,21

Anul de îndurare

Atunci când Și-a început slujba în public, Domnul Isus a mers, conform obiceiului Său, în sinagogă. Acum Se afla în sinagoga din Nazaret, orașul Său natal.

Tocmai a citit un pasaj din profetul Isaia, iar toți cei de acolo se uitau „cu privirile ațintite spre El“, nerăbdători să afle ce mesaj avea pentru ei. Domnul Isus le-a explicat că acest pasaj din Vechiul Testament – care vorbea despre Mesia și despre harul și îndurarea cu care va veni El – se împlinea chiar atunci, pentru că El era Hristosul: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia; M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului“ (Luca 4.18,19). Ca urmare, înțelegem reacția ascultătorilor: „Toți se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui“.

„Anul de îndurare“ s-a întins până în clipa de față. Foarte curând însă se va sfârși. Atunci se va împlini ceea ce citim în Apocalipsa 5, unde în centru Îl vedem tot pe Domnul Isus, asupra Căruia sunt îndreptate din nou toate privirile. Însă cartea pe care o va ține atunci în mână nu va mai vorbi despre îndurare, ci despre judecată. Când o va deschide, mânia Mielului va veni asupra tuturor celor care au respins dragostea Lui – precum locuitorii din Nazaret care, indignați că harul lui Dumnezeu îi cuprindea și pe cei dintre națiuni, L-au amenințat pe Domnul Isus cu moartea.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.33-51 · Ioan 1.29-42

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 1:38-54

Toţi fiii lui Israel recenzaţi în acest capitol trecuseră Marea Roşie cu un an în urmă. Fuseseră „botezaţi pentru Moise în nor şi în mare“; avuseseră parte de toate privilegiile legate de calitatea de a fi popor al DOMNULUI: mana, apa din stâncă (1 Corinteni 10.2 …). Dar din cei peste şase sute de mii număraţi în v.46, câţi vor atinge ţara? Numai doi, în care Dumnezeu Îşi va putea găsi plăcere pentru că au credinţă (compară cu 1 Corinteni 10.5 şi cu Evrei 11.6).

Din mulţimea celor care poartă astăzi numele de creştini, numai Domnul cunoaşte câte suflete Îi aparţin Lui cu adevărat (2 Timotei 2.19). Să repetăm aceasta, că nu botezul, ci credinţa în Isus Hristos ne face oameni din poporul lui Dumnezeu.

Fiii lui Levi nu au fost număraţi în rândul oamenilor de război (v. 47). Forţa şi puterea nu intră în calcul când este vorba de slujire pentru Domnul. Să observăm totuşi că cel credincios este astăzi înrolat prin credinţă şi în rândul ostaşilor şi în rândul slujitorilor Templului. El trebuie să fie apt ca şi Timotei să lupte „lupta cea bună“ (1 Timotei 6.12) şi în acelaşi timp, la fel ca tânărul Arhip, trebuie să ia aminte la slujba pe care a primit-o „în Domnul“ (Coloseni 4.17).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Dumnezeu iti poate sterge trecutul (1) | Fundația S.E.E.R. România

A sters zapisul cu poruncile Lui, care statea impotriva noastra...” (Coloseni 2:14)

Navigare în articole