27 Iulie 2024
Preotul s-o pună pe femeie să stea înaintea Domnului … Și să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem.
Numeri 5.18,24
Aceste instrucțiuni cu privire la testul apei amare a geloziei poartă peste tot amprenta divină. Domnul intră în mod deplin în gândurile și în simțămintele unui bărbat înșelat sau în ale unuia care doar bănuia că a fost înșelat. Chiar și cea mai mică suspiciune este de netolerat, iar acolo unde ea pune stăpânire pe inimă, chestiunea trebuie cercetată până în cele mai mici amănunte. Persoana suspectată trebuie să fie expusă la un proces atât de cercetător, încât îl poate trece doar dacă a fost fidelă. Dacă există vreo urmă de vinovăție, apa amară poate cerceta cele mai îndepărtate colțuri ale sufletului și poate scoate totul la iveală. Nu exista nicio scăpare pentru femeia vinovată și chiar faptul că nu exista nicio scăpare posibilă pentru cea vinovată făcea ca dovedirea nevinovăției să fie cu atât mai triumfătoare. Același proces care dădea pe față vinovăția celei vinovate scotea la iveală nevinovăția celei fidele. Pentru cel care este cu totul conștient de integritatea sa, cu cât cercetarea este mai adâncă, cu atât este mai binevenită. Dacă ar fi existat posibilitatea ca femeia vinovată să scape, datorită vreunei breșe în procesul de cercetare, acest lucru ar fi fost doar împotriva celei nevinovate. Însă procesul era de origine divină și, prin urmare, era perfect. De aceea, atunci când soția suspectată trecea cu bine prin el, fidelitatea ei era în mod perfect demonstrată, iar încrederea perfectă era restabilită.
O astfel de metodă perfectă pentru rezolvarea tuturor cazurilor de suspiciune este o mare îndurare. Suspiciunea este o lovitură de moarte dată relației de dragoste, iar Dumnezeu nu o îngăduia în mijlocul adunării Sale. El dorea ca cei ai Săi să judece răul în mod colectiv și să se judece fiecare pe el însuși, în mod individual. Însă, mai mult decât atât, acolo unde exista chiar și numai suspiciune cu privire la rău și nu era nicio dovadă care să-i confirme existența, Domnul Însuși a creat o metodă de cercetare, care aducea în mod perfect adevărul la lumină. Femeia vinovată trebuia să bea moartea, iar aceasta avea să se dovedească a fi spre judecata ei. Cea credincioasă trebuia să bea și ea moartea, însă aceasta se dovedea a fi spre biruința ei.
C. H. Mackintosh
Căci v-ați înșelat singuri … De aceea să știți că veți muri negreșit.
Ieremia 42.20,22
Neglijența pensionarului
La cei 76 de ani ai săi, pensionarul nu se simțea nicidecum prea bătrân pentru a conduce autovehiculul, chiar dacă mâinile îi tremurau și mersul îi era nesigur, pentru că, de îndată ce avea mâinile pe volan, se simțea cu zece ani mai tânăr. Nu se gândea deloc să renunțe la permisul de conducere și cu atât mai puțin nu se gândea la moarte. De aceea a fost oarecum indignat când un om credincios, pe care îl cunoștea, l-a întrebat într-o zi: „Prietene, într-o zi va trebui să renunți la volan. Ce se va întâmpla atunci cu tine?“. — „Nu mă îngrijorează acest lucru astăzi“, a fost răspunsul său. — „Eu, dacă aș fi în locul tău, aș începe să mă îngrijorez încă de pe acum“, a spus credinciosul, „pentru că s-ar putea ca în orice moment cârma vieții să-ți fie smulsă brusc din mână; și atunci unde te vei duce?“. — Arătând cu degetul în jos, omul în vârstă a răspuns: „Un metru cincizeci mai jos! Gata, s-a sfârșit, nimic mai mult“. Apoi a luat-o din loc, încât credinciosul nu i-a mai putut da niciun răspuns.
După un timp s-au întâlnit din nou și credinciosul a reluat conversația: „Dragul meu, nu cred că vorbești serios când spui că mormântul este ca un capăt de drum. Ai un suflet nemuritor și acesta unde se duce când mori?“. — Nedorind să fie deranjat din nou cu această întrebare neplăcută, a spus: „Îl las pe preotul meu să se preocupe de acest lucru. Pentru ce am plătit toată viața impozit la biserică?“. — „Dar nu despre aceasta este vorba, ci de faptul că ai nevoie de un Mijlocitor divin, de Domnul Isus Hristos!“ Doar atât i-a mai putut spune credinciosul, după care s-au despărțit, poate pentru totdeauna.
Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.20-32 · Ioan 1.19-28
de Jean Koechlin
Numeri 1:22-37
Douăzeci de ani este şi astăzi, în unele ţări, vârsta la care tinerii sunt chemaţi obligatoriu în serviciul militar. Odată recunoscut ca apt să poarte armele, recrutul se îndatorează faţă de ţara lui. De îndată ce este încorporat, el renunţă la independenţa lui, pentru a se supune în slujba comunităţii; învaţă respectul datorat superiorilor, sensul disciplinei, al datoriei, al onoarei; se pregăteşte pentru luptă … (Luca 7.8). Această «chemare sub drapel» nu are ea pentru orice tânăr creştin aplicaţia ei spirituală? Fără îndoială, chiar din ziua următoare convertirii sale, un „prunc în Hristos“ va fi dintr-o dată bun pentru „a ieşi la luptă“. Familia lui Dumnezeu este compusă din „copilaşi“, din „tineri“ şi din „părinţi“ (1 Ioan 2.13). Ca în orice familie, în care copiii sunt în diferite stadii de creştere, şi în familia lui Dumnezeu întâlnim diferite nivele de capacitate şi de responsabilitate. Dar trebuie să fie creştere (compară cu Luca 2.40, 52). Soseşte momentul când copilaşul trebuie să devină un tânăr în sens spiritual, puternic, având experienţa victoriei asupra celui rău (1 Ioan 2.14), apoi un om matur, potrivit cu Evrei 5.14. Am ajuns şi noi în acest stadiu? Sau n-am progresat deloc de la convertirea noastră?
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IEȘI DIN CURSA COMPETIȚIEI ȘI A COMPARAȚIEI! | Fundația S.E.E.R. România
„Toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:11)
În Sfânta Scriptură, Biserica nu este niciodată descrisă ca fiind o democrație. De bună seamă, fiecare persoană merită un tratament egal în ceea ce privește bunătatea, dragostea și respectul; dar, pentru că misiunile noastre date de Dumnezeu diferă, la fel diferă și darurile noastre. „Și toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:11) Fii atent la cuvintele „unul și același Duh”. Părinții își doresc să vadă că toți copiii lor reușesc în viață. Dar ei trebuie să recunoască și faptul că, așa cum diferă talentele individuale ale copiilor, la fel diferă și destinele lor – care sunt unice. De aceea, este o greșeală să concurezi sau să te compari cu altcineva. Biblia spune că „Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa.” (Evrei 2:4) Așa că, nu te îndoi și nu-L critica pe Dumnezeu – El știe ce face, și nu greșește niciodată! Chiar și printre cei doisprezece ucenici ai Săi, Domnul Isus avea un cerc restrâns. I-a dus doar pe Petru, Iacov și Ioan pe Muntele Schimbării la Față, și nu pe ceilalți. Nu s-a simțit obligat să-i ducă pe toți pe munte pentru ca nimeni să nu se simtă neapreciat. Oare asta înseamnă că El iubește o persoană mai mult decât pe alta? Nu, experiența pe care Petru, Iacov și Ioan au trăit-o pe vârful muntelui în acea zi a făcut parte din pregătirea lor pentru misiunea la care îi chema Isus. Ce lecție poți învăța de-aici? Trebuie să treci dincolo de opiniile altora. Dumnezeu te-a făcut pentru un scop special; El are un plan pentru tine pe care nimeni altcineva nu-l poate (și nu-l va) îndeplini ca tine. Așa că, dacă știi că ceva este potrivit pentru tine, fă lucrul acela și ai încredere că Dumnezeu îți va lua apărarea în ochii celorlalți. Ieși deci din cursa competiției și-a comparației!
Mana Zilnica 