Mana Zilnica

24 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

În zilele acelea, Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte; și s-a rugat Domnului și El i-a vorbit și i-a dat un semn. Dar Ezechia n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima.

2 Cronici 32.24,25

Lecții din viața lui Ezechia (3) – A nu-I da gloria cuvenită lui Dumnezeu

Ezechia fusese vindecat în mod miraculos, iar Iuda fusese izbăvit în mod miraculos de atacul împăratului Asiriei. Dumnezeu a îngăduit ca Ezechia să fie pus la încercare prin intermediul vizitei trimișilor din Babilon, pentru a se arăta ce era în inima lui. Veștile despre vindecarea lui miraculoasă și despre marea eliberare dată poporului ajunseseră până departe. Avea Ezechia să fie îndeajuns de smerit și să-I dea glorie lui Dumnezeu pentru toate acestea, sau avea să se înalțe în ochii oamenilor?

Citim că „n-a fost nimic în casa lui, nici în împărăția lui pe care să nu li-l fi arătat Ezechia“ trimișilor Babilonului (2 Împărați 20.13). Dumnezeu îl binecuvântase mult pe Ezechia, chiar într-un fel miraculos, însă el a folosit aceasta pentru a se înălța pe Sine și „n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima“ (2 Cronici 32.25).

Ce lecție importantă pentru noi! Când vorbim despre lucrările bune pe care Dumnezeu le-a făcut în viața noastră, oare o facem pentru a-I da Lui glorie, sau pentru a atrage atenția spre noi înșine? Să avem grijă să nu ne înălțăm pe noi înșine prin intermediul lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit!

Domnul nostru Isus a căutat întotdeauna să-I dea glorie lui Dumnezeu și n-a căutat niciodată gloria oamenilor. El a spus: „Eu Îl onorez pe Tatăl Meu“ și „Eu nu caut gloria Mea“ (Ioan 8.49,50). În toată viața Sa, Domnul L-a glorificat în mod perfect pe Tatăl – „Eu Te-am glorificat pe pământ“ (Ioan 17.4).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.14,15

Născut din nou (14)

În discuția cu teologul iudeu Nicodim, Isus Hristos a prezentat o situație din istoria poporului Israel. Pe parcursul călătoriei din Egipt până în Canaan, poporul s-a răzvrătit în mod repetat împotriva lui Dumnezeu. Într-una dintre aceste ocazii, Dumnezeu a trimis printre oameni șerpi veninoși, care i-au ucis pe mulți. Atunci israeliții au conștientizat vina lor și i-au cerut lui Moise să intervină pentru ei la Dumnezeu.

Moise L-a implorat pe Dumnezeu să izbăvească poporul de această plagă, iar Dumnezeu a poruncit ca un șarpe de aramă să fie pus într-o prăjină. Și toți cei care au privit spre acel șarpe de aramă, încrezându-se în promisiunea lui Dumnezeu, au fost vindecați de efectele mușcăturilor de șarpe.

Israeliții nu se puteau ajuta singuri; nimeni nu putea rezista la veninul șarpelui și nimeni nu avea un leac. Vindecarea nu putea veni decât de la Dumnezeu și trebuia să fie acceptată prin credință. Oricine și-a recunoscut păcatul, conștient că este condamnat la moarte prin otrava șarpelui, nu mai avea decât un singur lucru de făcut: să se încreadă pe deplin în promisiunea lui Dumnezeu și să asculte de porunca Lui. Cine se uita la șarpele de aramă era vindecat.

Natura umană este infectată de otrava păcatului, iar omul este pierdut, pentru că nu are niciun remediu și nu se poate salva. Numai privind prin credință spre Hristos, care a fost „înălțat“ pe crucea de la Golgota, putem primi mântuire și viață.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 21.1-11 · Filimon 13-25

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 27:1-15

Acest capitol se ocupă de legămintele (v.1 nota a: pro­misiuni de bunăvoie care, odată făcute, nu se mai puteau schimba) pe care le puteau face copiii lui Israel, cât şi de modul în care preotul avea să le estimeze. În cap. 30 din Exod atenţia noastră a fost atrasă de faptul că preţul răscumpărării era identic pentru toţi. Aici, dim­po­trivă, aprecierile variază de la unul la altul. Într-adevăr, nu se pune în discuţie ceea ce reprezintă mântuirea noastră, ci mai degrabă capacităţile pe care le posedă fiecare. Răscumpăraţi cu ace­laşi preţ: sângele preţios al lui Isus, toţi copiii lui Dumnezeu sunt departe de a fi la acelaşi nivel spiritual, la aceeaşi aptitudine pentru slujire. Şi preo­tul trebuia să intervină pentru a aprecia lucrarea fiecăruia: „potrivit cu preţuirea preotului, aşa va fi“      (v. 12). Dacă vom avea tendinţa să criticăm ceea ce fac sau nu fac alţi credincioşi, ar trebui să ne amintim că Cel care ju­decă este Domnul şi că, în trupul lui Hristos, fie­ca­re mădular are importanţa sa şi funcţiunea sa parti­culară (1 Cor. 4.4, 5).

Persoane, animale sau case, toate puteau fi ­consacrate Domnului. Cu siguranţă, nu avem nimic mai de preţ să dedicăm Domnului decât propria persoană. A­ceasta au făcut macedonenii despre care vorbeş­te apos­tolul: „întâi s-au dat pe ei înşişi Dom­nului“. Şi toată slujirea lor, promptă, abundentă în bucurie, a iz­vo­rât din această dăruire iniţială (2 Corinteni 8.2-5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACASĂ LA DOMNUL | Fundația S.E.E.R. România

„Ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” (2 Corinteni 5:8)

Oricât am încerca să evităm acest lucru și oricât de reticenți am fi în a discuta despre el, fiecare dintre noi trebuie să dea drumul mâinii celui pe care-l iubește și să-l încredințeze în mâna Celui care ne iubește cel mai mult. Dar haideți să vedem, ce se întâmplă atunci când murim? Și ce se întâmplă cu noi între moartea noastră și revenirea lui Hristos? Apostolul Pavel răspunde: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde…” (1 Tesaloniceni 4:13). Sfânta Scriptură este surprinzător de tăcută cu privire la ceea ce se întâmplă cu noi în perioada dintre moartea noastră și învierea trupului nostru. Nu ne oferă suficiente informații pentru a ne satisface curiozitatea, ci doar cât să ne deschidă apetitul. Apostolul Pavel scrie: „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:21-23) Cercetătorul biblic Anthony Hoekema scria: „Ce vrea să spună Pavel aici este că, în momentul în care un copil al lui Dumnezeu pleacă acasă la Domnul, în același moment va fi cu Hristos. Cu alte cuvinte, cerul este cea mai mare vindecare dintre toate! Cei dragi ai tăi au avut dureri aici, dar acolo nu mai au dureri… S-au luptat aici, dar nu mai au lupte acolo. Poate tu te întrebi de ce Dumnezeu i-a luat acasă, dar ei nu se întreabă – pentru că acum înțeleg! Ei sunt, din acel moment, în pace în prezența lui Dumnezeu!” Așadar, fii mângâiat prin aceste cuvinte!