17 Iunie 2024
Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă teamă.
1 Timotei 5.20
Se poate întâmpla ca un păcat să nu fie cunoscut de cei din adunare, dar se poate, de exemplu, să fie făcut cunoscut și răspândit de către niște vecini ai celui care l-a comis. Adunarea trebuie să cerceteze dacă lucrurile răspândite sunt adevărate și dacă ele lezează mărturia publică a adunării. Dacă lucrurile stau așa, atunci este necesară mustrarea în public. Adunarea care este într-o stare duhovnicească bună va hotărî dacă este un păcat care cere o tratare publică sau nu.
Din cauza unei stări duhovnicești pipernicite, „mustrarea înaintea tuturor“ a celui care păcătuiește rămâne mereu o problemă nerezolvată. În mijlocul credincioșilor nu este acel duh dumnezeiesc al sfințeniei, care ar trebui să-i caracterizeze, și, din acest motiv, lipsește puterea duhovnicească pentru a pune păcatul în fața tuturor. „Înaintea tuturor“ înseamnă în prezența tuturor credincioșilor. Este posibil să intervină ceva care trebuie să fie cunoscut și de cei care nu sunt în părtășie. Într-un asemenea caz este bine să fie și ei prezenți, putând astfel recunoaște că adunarea păstrează sfințenia în mijlocul ei.
În general, este bine ca ceea ce nu este neapărat necesar să nu fie descoperit lumii. Lucrurile rele sunt spre rușinea noastră și nu trebuie duse mai departe. Noi trebuie să ne aflăm după perdelele cortului întâlnirii, în prezența lui Dumnezeu, iar pe cei care sunt afară să nu-i invităm înăuntru. Oare nu au trecut credincioșii prin experiențe neplăcute din cauza faptului că au purtat răul în afară, făcând astfel pe placul diavolului? Să presupunem că un frate sau o soră aud șoptindu-se un lucru despre cineva din adunare; ei, la rândul lor, spun mai departe, iar cel care ascultă spune la rândul lui mai departe. Este clar că se face lucrarea diavolului. Îmi amintesc despre un frate bătrân care, atunci când făcea vizite, spunea: «Nu ascult nimic. Să mergem la fratele sau sora despre care vrei să-mi spui și, acolo, în prezența lui sau a ei, poți să-mi vorbești». Să călcăm și noi pe astfel de urme!
C. Briem
Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.
Evrei 4.13
Seva corozivă
Exploratorii au adus de pe tărâmuri îndepărtate diferite plante. Una dintre acestea este brânca marelui urs (Heracleum mantegazzianum), care provine din Caucaz și crește până la o înălțime de aproximativ trei metri. În secolul al XIX-lea a fost considerată o plantă ornamentală, mai târziu o plantă meliferă, având o producție de nectar ridicată. Dar această plantă cu creștere rapidă a devenit din ce în ce mai mult o problemă. Ea crește peste alte plante, iar seva sa conține o otravă care provoacă grave arsuri pe piele atunci când este atinsă, uneori chiar și după câteva zile, când reziduurile de sevă ale plantei reacționează cu lumina soarelui și, ulterior, deteriorează grav pielea.
La fel de corozivă ca otrava acestei plante este otrava păcatului. Ca și brânca ursului, păcatul crește rapid peste tot. Uneori pare foarte atractiv, dar are consecințe devastatoare. Așa cum brânca ursului se răspândește rapid datorită numărului mare de semințe, la fel se întâmplă și cu păcatul. Pornind de la păcate „mici“, pe care le considerăm controlabile, păcatul se răspândește din ce în ce mai mult, crește rapid și are un efect distructiv, precum seva acestei plante. Păcatul nu rămâne neobservat, pentru că Dumnezeu îl va scoate la lumină.
Așa cum grădinarul trebuie să smulgă brânca ursului cu tot cu rădăcină, dacă vrea să o stârpească, tot așa trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să scoată păcatul din viața noastră, pentru ca acesta să nu se înmulțească în întreaga noastră ființă.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 26.1-12 · Filipeni 4.1-7
de Jean Koechlin
Levitic 4:27-35
Pentru păcatul lui, un preot uns trebuia să aducă un viţel (v.3), o căpetenie un ţap (v.22, 23), iar un om de rând un ied sau un miel (v.27, 28, 32). Cei care trebuie să fie un exemplu au o responsabilitate mai mare, care se reflectă în importanţa animalului adus ca jertfă. Dar înaintea lui Dumnezeu „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23). Fie că sunt în vârful sau la baza scării sociale, onoraţi sau dispreţuiţi de contemporanii lor, fie că sunt răufăcători sau trec drept oameni cinstiţi, toţi oamenii sunt incluşi într-o singură categorie: cea a păcătoşilor pierduţi. Totuşi, în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu a creat o nouă categorie: cea a păcătoşilor iertaţi. El „i-a închis pe toţi în neascultare (sau: în necredinţă), ca să arate îndurare tuturor“ (Romani 11.32).
Să ne oprim asupra expresiilor din v. 23 şi 28: „dacă i se va face cunoscut păcatul lui prin care a păcătuit“. Aceasta este o aluzie la slujba delicată, numită „spălarea picioarelor“, care constă în a-l ajuta pe un alt credincios să-şi descopere şi să-şi judece greşelile (Ioan 13.14).
„Şi i se va ierta“, spune Cuvântul la sfârşitul fiecărui paragraf. Acesta este răspunsul divin pe care Dumnezeu îl poate da păcătosului pocăit pe temeiul lucrării Fiului Său preaiubit!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
E TIMPUL SĂ MERGI MAI DEPARTE! | Fundația S.E.E.R. România
„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite…”
(Evrei 6:1)
Ai impresia uneori că ceea ce a funcționat în trecut nu mai funcționează acum pentru tine? Poate că este vorba despre un loc de muncă pe care nu îl mai ai, despre o relație pe care-ar trebui s-o reanalizezi, sau despre o metodă pe care trebuie s-o schimbi. Indiferent despre ce e vorba, nu-ți fixa rădăcinile atât de adânc, încât să nu poți renunța și să nu poți merge mai departe, când e nevoie. Se spune că crabul pustnic caută o carapace care i se potrivește și trăiește în ea până când devine mai mare decât ea. În acel moment, trebuie să iasă de-acolo, și să găsească pe fundul oceanului una mai mare… un proces care se repetă de-a lungul întregii sale vieți. Așadar, iată o întrebare pentru tine: Oare te agăți de ceva care nu ți se mai potrivește, doar pentru că este ușor și familiar? Psalmistul David s-a rugat: „Scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!” (Psalmul 4:1). Trebuie să fii dispus să ieși din zona ta de confort și să te confrunți cu un pic de „strâmtorare”! Asta este ceea ce te face să crești. Răbdarea și perseverența sunt calități admirabile, dar nu mai funcționează în situații pe care dorești să le depășești. În loc să „reziști” și să te străduiești mai mult, în anumite momente ale vieții trebuie să te oprești și să te întrebi: „Este bună pentru mine această situație?” Dacă nu ești sigur, cere-I lui Dumnezeu „o inimă pricepută… să deosebească binele de rău!” (1 Împărați 3:9). Și când El îți spune ce să faci, ascultă-L și fă ce-ți spune – chiar dacă la început nu te vei simți în largul tău. Când Dumnezeu îți spune că e timpul să mergi mai departe, o face pentru că există o altă „cochilie” pregătită de El, menită să ți se potrivească mai bine!
Mana Zilnica 