9 Iunie 2024
Rămășița din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi: este ceva preasfânt între jertfele prin foc ale Domnului.
Levitic 2.10
Dacă am fost aduși la Tatăl și, pe baza jertfei de ardere-de-tot, am văzut cât de aproape suntem noi de Tatăl, că am fost primiți în Cel Preaiubit, atunci Tatăl așteaptă ca noi să ne preocupăm mai mult cu Fiul Său. Și nu are El dreptul să aștepte aceasta? Există la noi dorința de a-L cunoaște mai bine pe acest Mântuitor, de a cunoaște acest preț pe care El l-a plătit pentru răscumpărarea noastră? Când citim că Dumnezeu L-a desăvârșit prin suferințe, așa încât să poată fi Urzitorul mântuirii noastre, nu dorim noi oare să știm prin ce suferințe a fost El făcut desăvârșit?
Dumnezeu așteaptă și spune: «După ce v-ați preocupat cu El, după ce ați văzut cât de prețios a fost El, după ce ați văzut toate suferințele Sale ascunse, aduceți-L la Mine». Da, pregătiți darul acasă, așa cum trebuie. Nu putem citi în adunare capitol după capitol, ca să vedem această slavă. Nu putem „coace“ această „turtă“ în adunare. Fiecare israelit care dorea să aducă această jertfă trebuia, mai întâi, să prepare plămădeala acasă și să coacă turta. Trebuie să studiem Cuvântul acasă, cu rugăciune, în genunchi, cu adânc respect, ca să vedem această viață minunată a Domnului, cum s-a expus ea la proba focului. După ce ne-am umplut inimile cu acestea, mergem cu ele la ușa cortului întâlnirii, acolo unde Dumnezeu Se află împreună cu poporul Său, ca să I le oferim acolo ca jertfă, ca o mâncare pentru El, nu singuri, ci împreună cu toți aceia care au făcut același lucru.
Preoții aveau și ei voie să mănânce din jertfa aceasta. Aveau voie să-și hrănească inimile din ceea ce Dumnezeu găsea atât de minunat, încât spunea: «Aceasta este o jertfă pentru Mine». Ce masă minunată, aici, în pustie! Când venim duminica dimineață cu aceste jertfe la locul de întâlnire, cu aceste daruri pentru Dumnezeu, atunci vom experimenta cât de mult se întăresc inimile noastre din ceea ce ne-a rămas și din ceea ce noi, ca preoți, avem voie să mâncăm acolo, în prezența lui Dumnezeu, în Locul Preasfânt.
A. E. Bouter
De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.
Filipeni 2.9
De aceea…
Dumnezeu L-a înviat pe Domnul Isus din morți, L-a înălțat la cer și I-a dat locul la dreapta Sa. Acolo, El ocupă cea mai înaltă poziție și are toată onoarea și demnitatea pe care Dumnezeu le poate da unui om.
De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Textul din Filipeni 2 ne lămurește: „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce“. Dumnezeu L-a înălțat pe Domnul ca un răspuns la smerirea și ascultarea Sa în viața Lui până la moartea pe cruce. Niciodată, niciun om nu s-a supus voii lui Dumnezeu așa cum a făcut-o Domnul Isus. În mod ascultător, El a luat locul cel mai de jos. De aceea, Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, în locul cel mai înalt.
„De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cel mare și va împărți prada cu cel puternic, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatul multora și a mijlocit pentru cei vinovați“ (Isaia 53.12). Aici, Dumnezeu Îi promite robului Său Isus Hristos domnia pe pământ. El Îi va da într-o zi autoritatea de guvernare asupra tuturor celor mari din lume.
Din nou, Dumnezeu Își exprimă recunoașterea față de Isus Hristos. De data aceasta, este un răspuns la suferința și moartea Sa pe cruce. Acolo, în cel mai mare necaz, în judecată divină, El a purtat păcatele tuturor celor care cred în El și Și-a dat viața în moarte.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.1-10 · Filipeni 1.12-20
de Jean Koechlin
Exod 39:22-43
În cap. 39 şi 40 se repetă mereu expresia: „după cum poruncise Domnul lui Moise“. Nimic nu era lăsat în seama imaginaţiei celor care făceau lucrarea şi acelaşi lucru este valabil şi astăzi cu privire la închinarea creştină. Biblia ne învaţă tot ce trebuie să ştim despre felul în care Dumnezeu doreşte să I se aducă închinare. A adăuga ceva la acestea sau a înlocui ceva prin ceea ce ni se pare mai bun n-ar fi pură neascultare? Şi în acelaşi timp pretenţie! Cu ce drept decidem noi ce Îi este plăcut lui Dumnezeu? Priviţi la denominaţiunile creştine cu clerul lor, cu organizaţiile lor şi cu ceremoniile lor pompoase! Dumnezeu «nu a poruncit» aceste lucruri şi, în consecinţă, credinciosul care cunoaşte Cuvântul nu poate lua parte la ele.
Spre deosebire de rânduielile Vechiului Testament, dintre care unele ne-au fost prezentate în cartea Exod, „adevăraţii închinători“ se adresează Tatălui „în duh şi în adevăr“ (Ioan 4.23, 24). Formele exterioare ale unei religii fireşti (carnale) şi ceremoniile ei au fost lăsate deoparte şi înlocuite prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi nu mai avem înaintea ochilor simboluri şi umbre pentru închinarea noastră, ci avem realitatea lucrurilor eterne.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU BINECUVÂNTEAZĂ MUNCA, NU LENEA! | Fundația S.E.E.R. România
„Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10)
Compasiunea fără responsabilitate este doar răsfăț. Biblia ne învață că avem responsabilitatea de a-i hrăni pe cei care sunt cu adevărat flămânzi și care nu se pot întreține singuri. Dar, să recunoaștem că există și oameni care preferă să flămânzească, decât să meargă să muncească. Solomon scria: „Lenea te cufundă într-un somn adânc şi sufletul molatic suferă de foame.” (Proverbele 19:15). Secole mai târziu, apostolul Pavel a fost și mai explicit, când scria tesalonicenilor: „Când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” Ia aminte la următoarele cuvinte ale înțeleptului împărat Solomon (Proverbele 19:24): „Leneşul nu-şi frige vânatul”; iar în (Proverbele 12:27) „Leneşul îşi vâră mâna în strachină şi n-o duce înapoi la gură.” S-o spunem în felul următor: leneșul vrea pâinea cu unt, dar altcineva să i-o dea! Dacă vânează o căprioară sau prinde un pește, nu vrea nici măcar să le curețe carnea ca s-o gătească, ci altcineva s-o pregătească pentru el și să i-o servească. Despre cine vorbește Solomon în aceste versete din Proverbele? Despre o persoană care nu începe niciodată o muncă, iar dacă îi dai ceva de făcut – fie nu va termina, fie va lucra de mântuială… Apoi înțeleptul Solomon încheie totul cu o ultimă remarcă. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile.” (Proverbele 21:25) Așadar, dacă vrei ca Dumnezeu să toarne binecuvântare peste viața ta, trebuie să fii dispus să muncești!
Mana Zilnica 