30 Mai 2024
Nu știam, fraților, că este mare preot; pentru că este scris: „Nu vorbi de rău pe mai-marele poporului tău“.
Fapte 23.5
Nu cred că Pavel ar fi putut dormi liniștit în acea noapte, cu o conștiință care să nu-l acuze, dacă nu și-ar fi retras cuvintele. Trebuie să existe mărturisire atunci când facem sau spunem ceva greșit; iar dacă nu există mărturisire, comuniunea noastră va fi cu siguranță întreruptă. Să ai comuniune în timp ce pe conștiința ta stă un lucru nemărturisit este un lucru imposibil. Putem spune că avem totuși comuniune, însă nu facem decât să ne înșelăm pe noi înșine. Trebuie să păstrăm o conștiință curată, dacă vrem să umblăm împreună cu Dumnezeu. Trebuie să ne temem de insensibilitate morală, de o conștiință pătată, de un simțământ moral tocit, care îngăduie ca tot felul de lucruri să treacă nejudecate, care poate comite păcatul și care poate totuși merge înainte, spunând: «Ce rău am făcut?».
Să veghem cu toții, cu o vigilență sfântă, împotriva unei astfel de stări! Să căutăm să cultivăm o conștiință delicată! Acest lucru va solicita de la noi ceea ce a solicitat și de la Pavel: „deprinderea“. Este însă o deprindere binecuvântată, care va aduce roade cu totul prețioase. Să nu presupunem că o astfel de deprindere înseamnă legalism! Nu, ci ea este o deprindere care ține în totul de creștinism!
Din nefericire, suntem obișnuiți să dăm doar puțină atenție cerințelor lui Dumnezeu și cerințelor semenilor noștri. Cât de puțin corespund conștiințele noastre standardului divin! Nesocotim cerințele și suntem insensibili la ele! Nu există zdrobire și căință înaintea Domnului. Este clar că o astfel de stare nu face decât să ne împiedice în mod serios creșterea spirituală. Ea Îl întristează pe Duhul Sfânt și Îi împiedică lucrarea de a-L prezenta pe Hristos inimilor noastre, singura lucrare prin care putem crește. Prin urmare, să ne deprindem să avem întotdeauna o conștiință curată și care să nu ne condamne, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la semenii noștri!
C. H. Mackintosh
Dacă nu zidește Domnul casa, degeaba lucrează cei care o zidesc; dacă nu păzește Domnul cetatea, degeaba veghează cel ce o păzește.
Psalmul 127.1
Etaj în flăcări!
Într-un mic oraș englezesc, sirenele dădeau alarma. Izbucnise undeva un incendiu. Tom a auzit alerta în măcelăria sa și, pentru că era membru al brigăzii de pompieri voluntari, s-a mobilizat îndată. A alergat la stația de pompieri, și-a îmbrăcat uniforma, și-a pus casca și a sărit în primul vehicul care se îndrepta spre locul incendiului. – Cât de surprins a fost când mașina de pompieri s-a oprit în fața propriei sale case, pe care tocmai o părăsise! Primul etaj era în flăcări.
În plan spiritual, această întâmplare ilustrează comportamentul multor oameni. Foarte activi în mediul lor social sau în comunitatea lor, ei sunt întotdeauna gata să vină în ajutorul altora atunci când sunt chemați și acest lucru este lăudabil în vremurile noastre egoiste.
Dar suntem oare siguri că „propria noastră casă“ este pusă la adăpost? Nu cumva este și ea în pericol? La urma urmei, și noi înșine și viețile noastre sunt afectate de păcat. Avem noi certitudinea că păcatele noastre sunt iertate? În ciuda angajamentului lor social, cei care nu sunt încă împăcați cu Dumnezeu trebuie să se aștepte la judecata și la pedeapsa Lui. Căci Dumnezeu este sfânt și drept și nu poate accepta păcatul!
Acum, când citim aceste rânduri, sună „alarma“ evangheliei. Degeaba ne gândim că doar ceilalți au nevoie de ajutor! Noi înșine trebuie să ne lăsăm mântuiți de Isus Hristos, Domnul (Romani 1.16-18)!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.17-30 · Psalmul 103.13-22
de Jean Koechlin
Exod 34:27-35
Este imposibil să ai legătură cu Dumnezeu şi să te bucuri de revelaţiile harului Său fără a o arăta şi în afară. Faţa lui Moise strălucea, deşi el nu ştia. Printr-o faţă fericită, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să arate în mod natural celor din jur fericirea lui. Fie ca lumea să vadă în noi reflectându-se ceva din iubirea lui Isus! Pavel le explică corintenilor de ce Moise îşi punea un văl pe faţa sa. Înainte de venirea Domnului pe pământ, chiar reflectarea gloriei divine nu putea fi suportată de omul păcătos, ci trebuia ascunsă. Dar „vălul este desfiinţat în Hristos“ (2 Corinteni 3.14). În adevăr, când a venit Domnul Isus, Dumnezeu a putut fi văzut în El în toată gloria harului Său. Ca urmare, acum, prin credinţă, Îl privim pe Domnul Isus „cu faţa descoperită“ şi suntem, sub aspect moral, „transformaţi“ în acelaşi chip, din glorie spre glorie“ (2 Corinteni 3.18).
Un alt privilegiu al lui Moise era acela de „a vorbi cu El“. Expresia se repetă de trei ori în aceste versete. Ce onoare pentru un om al lui Dumnezeu şi ce dovadă de intimitate! Nu este oare o legătură între comuniunea neîntreruptă cu Domnul şi o faţă radioasă? Fie ca Domnul să ne ajute să le experimentăm şi pe una şi pe cealaltă.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AUZI ACEL „SUSUR BLÂND”? | Fundația S.E.E.R. România
„A venit un susur blând şi subţire… când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:12-13)
Când Izabela, soția regelui Ahab a lui Israel, a amenințat viața profetului Ilie, el s-a refugiat într-o peșteră. Și acolo Dumnezeu i-a vorbit: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:11-13). Dumnezeu îți poate vorbi în orice loc, în orice vreme, prin oricine, în orice situație. Dar El îți va oferi cele mai importante gânduri atunci când ești singur cu El! Pentru a auzi „susurul blând și liniștit” al lui Dumnezeu, trebuie să se întâmple două lucruri: 1) Trebuie să ai liniște și să fii singur. Asta înseamnă să blochezi orice contact cu lumea din afară și să te concentrezi doar asupra lui Dumnezeu. Nu toată lumea va înțelege sau va aprecia ceea ce faci, dar trebuie, dacă vrei să-L auzi pe Dumnezeu. 2) Trebuie să te apropii de El. În medie, o persoană primește între 50 și 100 de texte și e-mailuri în fiecare zi. Gândește-te: dacă ești dispus să-ți faci timp să te oprești și să-i asculți pe ceilalți, dar nu pe Dumnezeu, problemele tale nu se vor rezolva și situația ta nu se va schimba. Everett W. Sugg a scris și următoarea strofă a uneia dintre compozițiile sale: „Intră cu Domnul în cămăruța ta; Și acolo prin Duhul privește fața Sa. Acolo primești putere în cursă să alergi, După părtășia cu El mereu tu să tânjești!”
Mana Zilnica 