9 Mai 2024
Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Luca 19.10
Fiind vinovați, avem nevoie de iertare. Fiind sub condamnare, avem nevoie de îndreptățire. Fiind în robie, avem nevoie de răscumpărare. Fiind vrăjmași în gândurile noastre prin lucrări rele, complet înstrăinați de Dumnezeu, avem nevoie de împăcare. Fiind pierduți și în drum spre pierzare, avem nevoie de mântuire. Când ne-am considerat vinovați sau condamnați, am avut înaintea minților noastre o imagine clară cu privire la starea gravă în care ne aflam. Ne-am văzut stând înaintea judecății lui Dumnezeu. Am stat, să zicem așa, înaintea unui tribunal, încărcați cu vina păcatelor noastre. Gândul a fost la fel de clar când am realizat că eram sub robia păcatului și a lui Satan, ca fiind înstrăinați de Dumnezeu. Am înțeles că păcatul era, pe de o parte, un stăpân care ne subjuga, iar pe de alta, un nor întunecos, care ne separa de Dumnezeu.
Însă acum trebuie să ne vedem ca fiind pierduți, amenințați de diferite pericole, atât prezente, cât și viitoare, și, în consecință, în pericolul de a pieri. „Mântuirea“ nu poate fi redusă la o noțiune așa de clară și de distinctă precum în cazul celorlalte subiecte de dinainte. Însă ce am pierdut din punct de vedere al distincției am câștigat în ce privește lărgimea și întinderea semnificației mântuirii. Mântuirea lui Dumnezeu reprezintă eliberarea de orice pericol trecut, prezent sau viitor, care ar putea să ne amenințe.
Totuși, deși acest cuvânt are o semnificație atât de cuprinzătoare, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că întotdeauna face referire la eliberarea dintr-un pericol; și, pentru că păcatul stă la baza oricărui pericol care ne amenință, Noul Testament, într-un mod cu totul potrivit, începe cu mântuirea de păcate. Această mântuire nu este doar de vina păcatelor, ci și de puterea păcatelor și chiar de iubirea față de acestea. Evanghelia nu ne oferă doar o dispensă de vina păcatelor, în timp ce ne-ar lăsa să trăim în continuare în mod liber sub puterea păcatului sau în savurarea plăcerilor temporare. Dacă așa ar sta lucrurile, aceasta nu ar reprezenta o mântuire adevărată, pentru că astfel am fi încurajați să continuăm în păcat, lucru care este cu totul incompatibil cu poziția celui mântuit.
F. B. Hole
Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.
Psalmul 19.1
Fragmentele de lut
Un arheolog poate recunoaște cu ușurință cărei culturi îi aparțin fragmentele de lut găsite. În timpul săpăturilor, ochiul său antrenat va putea distinge un topor manual de o piatră neprelucrată. El urmează un principiu simplu, că o operă de artă oferă indicii despre autorul ei. El nu va putea fi deci niciodată convins că cioburile de lut decorate au apărut de la sine.
Dacă astfel de fragmente de lut nu pot lua naștere de la sine, atunci de ce le este atât de greu oamenilor să creadă într-un Creator? Creația depune o mărturie atât de clară despre Autorul ei! De ce nu iau aminte oamenii la glasul ei? Cu cât cercetătorii pătrund cu studiul lor mai adânc în procesele nespus de complexe ale vieții, cu atât imaginea care li se prezintă este mai uimitoare. Concluzia logică ar trebui să fie: Toate acestea sunt opera unui Creator ingenios. Însuși Dumnezeu spune în Biblie că El a creat toate lucrurile: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; … în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui creatoare, pe care o făcuse“ (Geneza 1.31; 2.3).
De ce atunci le este atât de incomod oamenilor gândul că avem un Dumnezeu Creator? Pentru că se tem de consecințe! Ei simt presiunea unor astfel de cuvinte: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9.27).
Așa că adoptă politica struțului. Evită problema! Dar aceasta este o nebunie! Pentru a scăpa de judecata divină, nu există decât o soluție: să primim – în dar – mântuirea pe care ne-o oferă Dumnezeu. El L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 6.1-13 · Efeseni 6.10-18
de Jean Koechlin
Exod 25:23-40
În timp ce chivotul ne înfăţişează un Hristos care apără perfect drepturile lui Dumnezeu, masa Îl ilustrează pe Hristos aducându-i necontenit pe ai Săi în prezenţa lui Dumnezeu. Confecţionată din aceleaşi materiale ca şi chivotul (lemn de salcâm poleit cu aur), având o cunună („o bordură“) şi o margine („un pervaz“) care vorbesc despre glorie şi protecţie, masa avea menirea de a purta atât cele douăsprezece pâini pentru punerea înainte (Levitic 24.5, 6), imagine a poporului lui Dumnezeu în întregul său, cât şi ustensilele menţionate în v. 29, care vorbesc despre sprijinul pe care-l primim de la Hristos pentru slujire (Marcu 16.20). În chip simbolic, tot poporul lui Dumnezeu este în sanctuarul sfânt purtat de Domnul şi ţinut de El în lumina lui Dumnezeu. Astfel ajungem la sfeşnicul de aur curat, simbol al Celui care a fost aici, jos, „Lumina lumii“. Sfeşnicul are şapte candele de aur, indicând mărturia lui Dumnezeu purtată astăzi de Adunare (Apocalipsa 1.12, 20). Acesta are răspunderea de a lumina în noaptea acestei lumi prin energia Duhului Sfânt (untdelemnul). „Voi sunteţi lumina lumii“, le-a spus Isus alor Săi, având în vedere perioada cât va fi absent (Matei 5.14). Dar, pentru a păstra strălucirea candelelor, sunt necesare „mucări“ (v. 38), imagine a grijii necontenite a Marelui nostru Preot.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LUCREAZĂ LA CARACTERUL TĂU! | Fundația S.E.E.R. România
„Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui…” (Proverbele 20:7)
Când Biblia vorbește despre neprihănire, ea se referă întotdeauna la a avea un caracter bun. Caracterul bun stabilește limite. Poate nu va determina întotdeauna ce vei face, dar el va stabili întotdeauna ce nu vei face. Caracterul te face să înțelegi cât ești dispus să plătești pentru a obține ce-ți dorești. Când cineva dintr-o relație (soțul, soția, un prieten) este lipsit de caracter, acea persoană este periculoasă. Solomon scria: „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” Caracterul nu are nevoie să fie în centrul atenției și nici nu se dă în spectacol. Nu recurge la intimidare sau la calomnie pentru a-și atinge interesul. Cel ce crede că poate obține ce-și dorește prin minciună, înșelătorie sau manipulare – se înșală amarnic. Să înțelegem un lucru: indiferent unde mergi, adevăratul tău „eu” va ieși la iveală! Și dacă nu lucrezi la caracterul tău, nu vei fi în stare să clădești relații sănătoase. Relațiile autentice necesită integritate. Cum este o persoană cu un caracter bun? Ea dă dovadă de un comportament exemplar în toate circumstanțele; este o persoană care respectă regulile și este demnă de încredere; este o persoană care oferă credit acolo unde el este datorat; este o persoană care trăiește prin credință; este o persoană care se încrede în Dumnezeu că El o va ajuta să împlinească toate lucrurile pentru care a fost creată și la care a fost chemată. Biblia ne spune că cei răi vor prospera o vreme, dar nu vor rămâne nepedepsiți. În schimb, cei neprihăniți vor triumfa (vezi Proverbele 11:21). Iar Solomon adaugă: „Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.” (Proverbele 11:3) Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Lucrează la caracterul tău!”
Mana Zilnica 