24 Aprilie 2024
Împotriva unui bătrân nu primi acuzație decât dacă sunt doi sau trei martori. Pe cei care păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.
1 Timotei 5.19-21
Apostolul i-a scris lui Timotei, în prima sa epistolă către acesta, despre răspunderea pe care o avea ca reprezentant al său (1 Timotei 1.3). El trebuia să lucreze fără prejudecăți. Nimeni, nici chiar un bătrân sau unul care a slujit de mult timp, având o slujbă încredințată de adunare, nu putea fi tratat preferențial (1 Timotei 5.19,20). Însă nu trebuia să se ia nicio măsură până când nu era dovedită vina (versetul 19). Dacă păcatul lui era confirmat (nu în același caracter ca în 1 Corinteni 5, însă era dovedit ca păcat), el trebuia să fie mustrat în prezența tuturor. Scopul acestei mustrări era ca și ceilalți să se teamă (Deuteronom 19.20; 21.21; 1 Timotei 5.20). Să tragem învățătură din aceste cuvinte, ca nu cumva să cădem și noi în astfel de păcate. Când este vorba de un frate bătrân, suntem în pericolul de a deveni părtinitori. Timotei însă trebuia să judece aceste lucruri fără prejudecăți și să nu facă nimic cu părtinire (1 Timotei 5.21).
Cu toate că acum nu mai este prezentă autoritatea apostolică, acesta este standardul pentru umblarea în lucrare a slujitorilor (1 Timotei 3.15; 2 Timotei 2.2). Este un lucru serios când auzim de o persoană că a păcătuit. Dacă este ceva care L-a necinstit în mod deschis pe Domnul și dacă nu s-a pus în aplicare cazul extrem de excludere, atunci trebuie să fie făcută o mustrare publică. O mustrare publică este ceva ce nu vedem prea des. Dacă s-ar aplica mai frecvent o astfel de măsură, astfel de cazuri de excludere ar fi mult mai rare. Dacă față de astfel de stări rele s-ar aplica această măsură a mustrării publice la timpul potrivit, s-ar ajunge foarte rar ca o persoană să fie exclusă. În același timp, această procedură i-ar reține și pe alții de la a urma astfel de exemple rele. Însă mustrarea trebuie făcută în duhul harului (Galateni 6.1).
C. Briem
Dar între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.
Ioan 3.1
Născut din nou (1)
Isus Hristos venise la Ierusalim pentru una dintre marile sărbători iudaice. Cu această ocazie, El a făcut semne și minuni pline de putere, astfel încât „mulți au crezut în Numele Lui“ (Ioan 2.23). El a subliniat faptul că o credință pur intelectuală sau emoțională nu este suficientă. Dacă cineva dorește cu adevărat să intre în Împărăția lui Dumnezeu, în inima acelui om trebuie să aibă loc o schimbare radicală: trebuie să fie „născut din nou“. Această naștere din nou este foarte necesară pentru fiecare om.
În acest context nu este vorba despre un „fiu risipitor“, ci despre un om foarte onorabil, respectatul profesor de teologie Nicodim, care aparținea fariseilor, o grupare în iudaism foarte strictă, conservatoare. El era, de asemenea, membru al sinedriului, cea mai înaltă autoritate religioasă și politică a evreilor (Ioan 3.10; 7.50).
Nu avea Nicodim tot ceea ce era necesar pentru o relație bună cu Dumnezeu și pentru intrarea în Împărăția Sa? În aparență, așa era. Și totuși îi lipsea lucrul cel mai important, pentru că nici religiozitatea și nici învățătura nu-i pot da omului viața din Dumnezeu.
Prezența lui Isus a impresionat nu numai mulțimile doritoare să vadă minuni, ci și pe unii dintre liderii religioși. De aceea, Nicodim a venit la Isus pentru a afla mai multe despre El.
Citirea Bibliei: Deuteronom 31.30-32.14 · Efeseni 1.15-23
de Jean Koechlin
Exod 16:13-31
Murmure „Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu …“, I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răspuns că El Însuşi este „adevărata pâine … care coboară din cer“ (Ioan 6.31-33). Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare importantă în legătură cu aceasta:
1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care Îl dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10);
2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine. Hristos trebuie să-mi fie susținătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.
3. În sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, înainte să se topească sub dogoarea zilei. Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineață, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindune ocazia de a o face. Nu trece o zi fără să ne hrănim trupul. Tot astfel, nici sufletul să nu ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU NU TE-A PĂRĂSIT! | Fundația S.E.E.R. România
„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)
„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)
Biblia ne spune că, după ce s-a lepădat, „Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75). Ce ne mântuiește pe noi? Faptele noastre bune? Nu, ci credința noastră în Hristos. Sfânta Scriptură ne asigură: „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Așa putem înțelege mai bine cuvintele adresate de Hristos lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta…” (Luca 22:32) Când ai credință în Dumnezeu, te poți redresa. Când vine vorba de harul lui Dumnezeu, nu există limite. Petru s-a lepădat de Hristos – nu o dată, ci de trei ori. Poate că e și povestea ta! Nu a fost un moment de care Petru să fi fost mândru, ci o experiență în urma căreia a ajuns să fie mai puternic. Când cineva păcătuiește grav, noi spunem că „s-a ars” sau „s-a fript.” Ori, când ceva s-a ars, tot ce rămâne este cenușa. Dar noi aparținem unui Dumnezeu al restaurării, care scoate o „cunună împărătească din cenușă” (Isaia 61:3). Dacă l-ai fi văzut pe Petru jurându-se că nu-L cunoaște pe Domnul, l-ai fi ales să fie pastorul bisericii tale? Nu cred! Dar Dumnezeu l-a ales! Și El l-a făcut capul Bisericii Noului Testament. Noi le spunem oamenilor: „Nu intrați în necazuri”, „Nu păcătuiți!” – și sunt sfaturi bune: Dumnezeu nu dorește ca noi să păcătuim. Dar ar trebui să le spunem și: „Nu vă jucați cu păcatul, pentru că vă compromiteți veșnicia. Iar când cădeți (pentru că se va întâmpla, cu siguranță), întoarceți-vă la Dumnezeu! Doar El vă poate restaura, și vă poate folosi eșecul ca să vă întărească!”
Mana Zilnica 