21 Aprilie 2024
Dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.
Levitic 2.4
Ceea ce se coace în cuptor nu se poate vedea în timpul în care se coace. Este expus căldurii puternice, însă nu se poate vedea cât suferă aluatul din cauza aceasta și cum îndură el arșița. Trebuie să medităm asupra acestui lucru și să încercăm să înțelegem ce este ascuns în Cuvântul Domnului – mă gândesc nu la adevărurile pe care le-a spus Domnul Isus, oricât de minunate ar fi acestea – ci la ceea ce este ascuns în Cuvânt cu privire la sentimentele Sale și cum a suferit El în aceste împrejurări. Numai un asemenea suflet va înțelege ce este prezentat în acest cuptor.
Da, putem înțelege că viața Domnului, în primii treizeci de ani, a fost suferință. Să ne gândim: A venit Creatorul din cer și, potrivit capitolului 1 din Coloseni, El era Întâiul-născut peste toată creația, Capul creației, însă, când S-a născut în Betleem, nu s-a găsit pentru El niciun loc în casa de poposire. Un grajd a fost singurul loc unde au vrut să-L primească. El era Întâiul-născut peste toată creația și Împăratul lui Israel. Abia Se născuse și părinții Săi au trebuit să fugă în Egipt, pentru că lumea dușmană căuta să-L omoare. El era Cel necreat, Cel Sfânt, și a venit din acel loc sfânt de la Dumnezeu, din casa Tatălui; și când părinții Săi s-au întors din Egipt, El a trebuit să locuiască în Nazaret, în acel oraș neatrăgător din Galileea.
Cât de îngrozitor trebuie să fi fost aceasta pentru El! El era Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel care locuise dintotdeauna în atmosfera curată din casa Tatălui și care fusese întotdeauna Obiectul plăcerii și al dragostei Tatălui. El a venit de acolo de unde milioanele de îngeri își ascundeau fața când priveau spre El, pentru că nu puteau privi slava Sa. Ce trebuie să fi însemnat pentru El să locuiască în cetatea Nazaret, înconjurat de păcătoși, care Îl urau pe Dumnezeu, așa cum s-a dovedit mai târziu, când au vrut să-L omoare! El știa deci ce erau ei și El vedea cine erau ei, căci Îl urau pe Dumnezeu. Așa a trăit El treizeci de ani, zi de zi înconjurat de oameni păcătoși și de toate păcatele pe care le făceau oamenii. Ce suferință a trebuit să fi fost aceasta pentru El!
H. L. Heijkoop
Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Eli, Eli, Lama Sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.
Matei 27.46
Isus părăsit
De la iesle până la cruce, calea Domnului și Mântuitorului nostru a fost din ce în ce mai singuratică.
Părăsit de mulți ucenici. Ni se spune că „mulți dintre ucenicii Lui s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El“ (Ioan 6.66). Atunci Domnul le-a pus celor rămași o întrebare care arăta cât de profund era afectat de faptul că mulți se depărtaseră de El: „Voi nu vreți să vă duceți?“.
Părăsit de toți ucenicii. Mai târziu citim: „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit“ (Matei 26.56). Nu doi sau trei, ci toți! Ce durere pentru inima Învățătorului! El a fost lăsat absolut singur în ultimele douăsprezece ore ale vieții Sale: „Aștept compătimire, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul“ (Psalmul 69.20). Patru dintre ai Săi au stat lângă cruce, dar nu ei L-au mângâiat pe Domnul, ci Domnul i-a mângâiat pe ei.
Părăsit de Dumnezeu. Apoi a venit partea cea mai grea. Până la cele trei ore în care s-a lăsat întunericul, Mântuitorul răstignit S-a bucurat de comuniunea cu Dumnezeul Său. Ca Om adevărat și dependent, El S-a încrezut întotdeauna și în toate în Dumnezeu. Între El și Dumnezeul Său nu a existat niciodată nici cel mai mic nor. Dar, în cele trei ore în care a fost lovit de judecata divină, I-a fost luată și părtășia cu Dumnezeul Său. Nu ne putem imagina ce a însemnat pentru Mântuitorul nostru ca Dumnezeu să Îl părăsească…! El a fost răstignit pe crucea din mijloc, fără nicio încurajare din partea nimănui, ba chiar a fost zdrobit de Însăși mâna lui Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Deuteronom 30.15-31.6 · Galateni 6.11-18
de Jean Koechlin
Exod 12:28-39
Ce corespondent are acest pasaj cu privire la Marea Roşie în istoria celor răscumpăraţi de Domnul? În mod cert lucrarea lui Hristos şi eliberarea noastră! În timp ce Paştele prezintă aspectul eliberării de sub judecata lui Dumnezeu şi Îl arată pe Dumnezeu împotriva păcatului, Marea Roşie ilustrează salvarea păcătosului de sub puterea lui Satan şi Îl arată pe Dumnezeu pentru păcătos. Moartea este învinsă; poporul lui Dumnezeu este de acum luat din acest „veac rău“, înălţat cu Hristos, de cealaltă parte a morţii. Hristos nu este numai Cel care eliberează, ci şi Cel care dă tonul laudelor în mijlocul Adunării (Psalmul 22.22; Evrei 2.12).
„Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului această cântare“ (v.1). Este prima cântare din Scriptură. Cum ar fi putut poporul să cânte sub poverile egiptenilor? (cf. Ps. 137.4). Acum însă bucuria umple inima tuturor răscumpăraţilor. Sub conducerea lui Hristos, adevăratul Moise, ei au privilegiul de a-L lăuda pe Cel care i-a salvat de talazurile morţii şi de puterea vrăjmaşului. Pe tot parcursul istoriei lui Israel – iar pentru noi în toată eternitatea – va fi celebrat Cel care a secat marea, apele adâncului celui mare şi care „a făcut adâncurile mării o cale de trecere pentru cei răscumpăraţi“ (Isaia 51.10).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎMBĂTRÂNIREA CU HAR (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Frica de Domnul lungeşte zilele…” (Proverbele 10:27)
Te neliniștește cumva gândul că vei îmbătrâni? Dacă așa stau lucrurile, e timpul să-ți reanalizezi sistemul de valori. Pentru Dumnezeu, conținutul este mai important decât ambalajul! Și pentru a te împăca cu ridurile de pe chipul tău, tu trebuie să te împaci cu El. La urma urmelor, nu numărul zilelor din viața ta contează, ci calitatea trăirii din zilele vieții tale. Prima minune a Domnului Isus a fost transformarea apei în vin. Să vedem ce a spus gazda de la ospățul de nuntă: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun… dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” (Ioan 2:10). M-aș bucura ca aceasta să fie și povestea vieții tale. Nu trebuie să suferi de gerascofobie (frica de îmbătrânire), ci să continui să lupți, să crești și să mergi înainte. Ascultă cuvintele pline de putere și de încurajare ale lui Caleb, care avea 85 de ani când a spus (spicuiesc din Iosua 14:8-13): „Eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu… Moise a jurat şi a zis: ‘Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi… Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi, sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră. Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea… Iosua a binecuvântat pe Caleb… şi i-a dat ca moştenire Hebronul.” Asta se numește „să îmbătrânești cu har”!
Mana Zilnica 