13 Aprilie 2024
Ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână nu din fapte, ci de la Cel care cheamă.
Romani 9.11
Chemarea lui Dumnezeu (5) – Nu prin faptele noastre
Capitolele 9–11 din Epistola către Romani sunt scrise pentru a reconcilia harul evangheliei, care se adresează întregii lumi, cu promisiunile speciale făcute lui Avraam și descendenților săi. Apostolul Pavel își începe argumentarea folosind imagini din istoria lui Israel. Mai întâi, el spune că „nu toți cei din Israel sunt Israel“ (Romani 9.6) și folosește imaginea lui Isaac și Ismael. Ni se reamintesc cuvintele Domnului către Avraam: „În Isaac vei avea o sămânță“ (versetul 7). Nu Ismael, ci Isaac a fost cel ales.
Cel de-al doilea exemplu este cu privire la copiii Rebecăi și ai lui Isaac. Ni se spune că, înainte ca acești copii să se nască, înainte de a face ei vreun lucru rău sau bun, Dumnezeu l-a ales pe Iacov, și nu pe Esau, spunând că cel mai în vârstă va sluji celui mai tânăr. Acesta este contextul versetului nostru. Scopul lui Dumnezeu, alegerea Lui suverană și chemarea la binecuvântare nu au depins de faptele lui Iacov, nici de ale lui Esau. Chemarea făcută cunoscut Rebecăi cu privire la gemenii ei nu a fost bazată pe faptele omului, ci pe scopul și pe alegerea suverană a lui Dumnezeu.
Aplicația acestui principiu este importantă pentru noi astăzi. Există câteodată ideea că Dumnezeu a știut cine avea să-L aleagă și astfel i-a ales pe cei în cauză. Acest lucru nu este corect și, de fapt, el Îl lipsește pe Dumnezeu de gloria Sa în mântuirea oamenilor, făcând această mântuire dependentă de faptele lor. Așa cum spune versetul nostru, este nu din fapte, ci de la Cel care cheamă. Responsabilitatea omului cu privire la mântuire rămâne; cu alte cuvinte, el trebuie să creadă evanghelia atunci când îi este predicată. Totuși, toată gloria Îi aparține lui Dumnezeu. Poate nu înțelegem cum se împacă suveranitatea lui Dumnezeu cu responsabilitatea omului, însă Scriptura învață ambele adevăruri. Versetul de astăzi ne învață că totul începe cu inițiativa, cu alegerea și cu chemarea lui Dumnezeu.
K. Quartell
Ce vrei să-ți fac? … Să-mi capăt vederea! … Credința ta te-a mântuit.
Luca 18.38,41,42
Pronumele personale
Cineva a spus odată: „Creștinismul este o religie a pronumelor personale“. Și parțial avea dreptate, căci, deși oamenii admit în general că sunt păcătoși și că Isus este Mântuitorul, important este să recunosc personal faptul că eu sunt păcătos și că am nevoie de El ca Mântuitorul meu.
Strigătul acestui orb din Luca 18 și răspunsul pe care el îl capătă personal din partea Domnului fac din acest tablou unul dintre cele mai prețioase inimilor noastre. „Ai milă de mine!“ — „Ce vrei să-ți fac?“ — „Să-mi capăt vederea.“ — „Credința ta te-a mântuit.“
Un om a venit odată la un predicator și i-a spus: „Cred tot ce spuneți și îmi plac predicile dumneavoastră, totuși de ce nu sunt salvat?“. Credinciosul l-a întrebat: „Ați stat vreodată înaintea lui Isus să-I spuneți: Doamne, dacă nimeni altcineva din această lume nu a păcătuit, eu am păcătuit; chiar dacă toți Te resping, eu am nevoie de Tine ca Mântuitor personal?“. — „Vreți să spuneți“, a zis omul, „că problema mea este că eu nu am aplicat la mine personal Cuvântul lui Dumnezeu?“ — „Da, cred că aceasta este problema.“ Acel om nu văzuse convertirea ca fiind o problemă personală între el și Hristos. Însă, atunci când a spus „eu am păcătuit“, eu trebuie să fiu „născut din nou“, a putut auzi aceleași cuvinte mângâietoare care au făcut și inima orbului să exalte: „Credința ta te-a mântuit“ (Luca 15.21; Ioan 3.7).
Dacă vrei să fii salvat, trebuie să vii personal la Isus! Apoi să te gândești și la alții și să le spui și lor această veste; căci am fost binecuvântați ca să fim o binecuvântare!
Citirea Bibliei: Deuteronom 26.1-19 · Galateni 3.21-29
de Jean Koechlin
Exod 10:24-29; 11:1-10
Nouă urgii au venit succesiv peste ţara Egiptului. Mai rămânea a zecea, mai grozavă decât toate cele dinainte, a cărei semnificaţie o vom vedea în continuare. Ea a fost precedată de o ultimă propunere a lui faraon: „Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele voastre să rămână“ (v.24), care urmărea să împiedice poporul să aducă jertfele şi darurile. Recunoaştem bine în aceasta eforturile lui Satan de a ne lipsi de Cel care este Jertfa desăvârşită. El face orice pentru a ne lua bucuria lui Hristos, mai ales atunci când venim pentru a-L oferi Tatălui în închinare. Vai, cât de des îi reuşeşte aceasta! Rezultă o pierdere pentru noi, dar, mai presus de orice, Dumnezeu este lipsit de jertfa scumpă pe care o aşteaptă de la răscumpăraţii Săi. Şi, la modul general, răspunsul lui Moise ne aminteşte că Dumnezeu are drept nu numai asupra noastră, ci şi asupra a tot ceea ce este în posesia noastră.
Moise „a ieşit de la Faraon aprins de mânie“ (v.8). Îl vom vedea în mai multe rânduri pe acest om al lui Dumnezeu mânios, tocmai pe el, care era „foarte blând, mai mult decât toţi oamenii care erau pe faţa pământului“ (Numeri 12.3; vedeţi Exod 16.20; 32.19; Levitic 10.16; Numeri 16.15; 31.14). Dar era vorba de gloria lui Dumnezeu şi de binele poporului Său. Are mânia noastră întotdeauna o cauză atât de dreaptă?
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CONDU-ȚI COPIII PE CALEA DOMNULUI! | Fundația S.E.E.R. România
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)
Când copilul tău începe să umble și să vorbească, începe să semeni Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui. Lucrul acesta nu este o garanție că nu o va lua pe căi lăturalnice. Mulți dintre noi nu am înțeles la început, dar în cele din urmă am înțeles. Asigură-te că el știe care este „calea Domnului.” Imaginează-ți că un somon iese din ou în Severn (râul britanic cel mai lung și cu cel mai bogat debit), apoi când se maturizează, înoată în aval și își începe îndelungata migrare spre Atlanticul de nord. Somonul înoată mii de mile. Apoi, ca la comandă, își începe călătoria lungă înapoi spre locul în care a apărut pe lume. Și el nu numai că localizează locul pe unde a intrat în ocean, ci și estuarul, râul și golful exact de unde a fost eliberat.
Într-o relatare susținută de dovezi, se spune că un somon și-a croit drum printr-un canal de scurgere, a dat la o parte un capac greu cu plasă de la o țeavă verticală înaltă de un metru și a ajuns în același bazin în care a luat ființă. Semne specifice făcute pe aripioarele sale înotătoare au confirmat lucrul acesta.
Acest verset („Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”) ne spune că, dacă le dăm copiilor noștri să guste din bunătățile lui Dumnezeu când sunt mici, când vor îmbătrâni, lumea nu le va satisface gustul și ei se vor întoarce la rădăcinile lor spirituale. Fă-ți așadar cu credincioșie partea, și fii încrezător că Dumnezeu Și-o va face pe a Sa. Rolul tău acum este să-i îngrijești, să-i iubești, să-i instruiești, și să te rogi pentru ei. Partea lui Dumnezeu este să-i aducă înapoi. Și o va face, pentru că El îi iubește mai mult decât îi poți iubi tu!
Mana Zilnica 