13 Martie 2024
Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1
Vedem aici motivul care L-a animat pe Domnul în împlinirea acestei ultime lucrări a harului, în rostirea cuvintelor de rămas-bun și în înălțarea rugăciunii de la sfârșitul acestei secțiuni. Ocazia pentru toate acestea era oferită de plecarea Sa la Tatăl; motivația era însă dragostea Sa pentru cei ai Săi. El urma să plece din această lume, însă în lume aveau să rămână aceia față de care Domnul Își găsește plăcerea să-i numească „cei ai Săi”. Ei formează un grup de credincioși pe pământ, care Îi aparțin lui Hristos, aflat în cer. Sunt numiți „cei ai Săi”, fiindcă sunt rodul lucrării Sale – sunt darul pe care Tatăl I l-a făcut Lui. Ei poate nu reprezintă mare lucru în ochii lumii, însă sunt foarte prețioși în ochii Domnului. „Iubindu-i pe ai Săi, … i-a iubit până la capăt.” Avea să-i lase în lume, însă nu avea să înceteze să-i iubească. Dragostea omenească se întrerupe adesea. Ne părăsim unii pe alții, uităm unii de alții și ne pierdem interesul unii față de alții. Profetul ne spune că o mamă și-ar putea uita copilul, însă Domnul spune: „Totuși Eu nu te voi uita” (Isaia 49.15). Chiar dacă Domnul avea să plece din lume, nu avea să-i uite pe ai Săi, nici nu avea să înceteze să-i iubească. Din nefericire, inimile noastre se pot răci față de El, mâinile ne pot obosi în facerea binelui, iar picioarele noastre pot rătăci, însă putem fi siguri că El niciodată nu ne va lăsa. Dragostea Lui ne va purta și va îngriji de noi „până la capăt”; iar „la capăt”, dragostea ne va primi în casa ei veșnică, unde nu sunt inimi reci, nici mâini slăbite, nici picioare care rătăcesc.
Astfel, pe măsură ce ne apropiem de scenele de la sfârșitul călătoriei Domnului împreună cu ucenicii Săi, pentru a privi la ultima Lui lucrare de dragoste, la ultimele Lui cuvinte și la ultima Sa rugăciune, ni se amintește ocazia care a pricinuit această slujire de la sfârșit, nevoia care a făcut-o necesară și dragostea care a dus-o la bun sfârșit.
H. Smith
Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se înveselească.
Luca 15.22-24
Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (11)
Pentru Dumnezeu este o mare bucurie să îi aducă pe oamenii păcătoși înapoi la El și să îi primească. El Se bucură să le ierte toate păcatele, pentru că păcătosul are nevoie de iertare. Cine se întoarce la Dumnezeu primește iertarea prin credința în Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare.
Prin urmare, are toate motivele să se bucure. Aici însă nu este vorba de bucuria păcătosului pentru mântuirea sa, ci de bucuria lui Dumnezeu Însuși.
Tatăl este cel care se bucură; și el se bucură împreună cu „robii” săi. Toți cei care Îi aparțin lui Dumnezeu trebuie să aibă parte de bucuria Lui.
Adesea, credincioșii sunt mult prea ocupați cu ceea ce au fost ei odată și cu ceea ce sunt acum prin har. Mărturisirea fiului risipitor a fost corectă, dar el nu a mai rostit-o, pentru că dragostea tatălui i-a închis gura.
Tatăl iese din nou în evidență: el vorbește și el acționează. Tatăl nu vorbește cu fiul, ci cu robii săi: „Aduceți repede haina cea mai bună”. Bucuria tatălui este să dea, să dea din belșug. Tatăl a alergat în întâmpinarea fiului și l-a îmbrățișat pe când acesta era încă îmbrăcat în zdrențe. Apoi acele semne ale trecutului au fost îndepărtate pentru totdeauna.
Citirea Bibliei: Deuteronom 5.22-33 · Matei 22.15-22
de Jean Koechlin
Geneza 43:16-32
Cât de greu le vine fraţilor lui Iosif să lase deoparte propriile resurse! Totuşi trebuie să accepte faptul că datoria lor a fost plătită. Putem fi siguri că socotelile administratorului lui Iosif au fost în regulă, din moment ce le-a spus: „argintul vostru a venit la mine” (v. 23). Marele Iosif a plătit personal pentru fraţii săi. Tot astfel, Hristos a plătit în întregime preţul păcii noastre. Datoria ne-a fost achitată integral şi numai El cunoaşte ce a însemnat aceasta. Dar cât timp răul nu este judecat şi mărturisit, nu putem gusta bucuria părtăşiei. Masa luată împreună este o imagine a acestei părtăşii care implică o deplină înţelegere, o împărtăşire, o conversaţie între participanţi. Oare nu este aşa la Masa Domnului, unde cei credincioşi, toţi împreună, gândesc la suferinţele Lui? Dar aici, din cauza păcatului care pune o barieră între ei, Iosif mănâncă singur şi fraţii săi mănâncă tot singuri (v. 32).
Citind aceste capitole, să urmărim de câte ori plânge Iosif (Geneza 42.24; 43.30; 45.2, 14; 46.29; 50.1, 17). Lucru minunat, el nu a plâns nici în groapă, nici în temniţă! Acestea sunt numai lacrimi de dragoste. Ele ne fac să ne gândim la lacrimile Domnului Isus (Ioan 11.35; Luca 19.41).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CARE SUNT VALORILE TALE? | Fundația S.E.E.R. România
„Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte…” (Proverbele 11:3)
Astăzi vom vorbi despre câteva valori bazate pe Sfânta Scriptură:
1) Suveranitatea lui Dumnezeu. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16) Te poți odihni, când știi că Dumnezeu are ultimul cuvânt cu privire la tot ce are legătură cu tine (vezi Psalmul 138:8). După ce toate au fost spuse și făcute, destinul tău este în ordine. Când știi lucrul acesta, nu trebuie să încerci să manipulezi oamenii și circumstanțele în avantajul tău. Trebuie doar să intri pe ușile pe care Dumnezeu le deschide, și să ai pace în fața ușilor pe care le închide, știind că El are întotdeauna în vedere interesul tău cel mai mare.
2) Neprihănirea: „Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cârmuiește.” Când trăiești în neprihănire, experimentezi pacea lui Dumnezeu, pentru că știi că ai făcut ce este bine înaintea Sa. Neprihănirea nu înseamnă numai să fii cinstit sau să nu minți, ci și să oferi siguranța că ceea ce spui este adevărat. Cu alte cuvinte, faci din cuvântul tău promisiunea care te leagă. Psalmul 15:4 spune că una dintre trăsăturile unei persoane care se încrede în prezența lui Dumnezeu și care face voia Lui este că „nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.”
3) Smerenia. Biblia afirmă (Proverbele 15:33; 18:12) că „Smerenia merge înaintea slavei.” Smerenia nu este sentimentul că ești lipsit de valoare, ci acceptarea calităților date de Dumnezeu și a limitărilor îngăduite de Dumnezeu. Calitățile tale nu trebuie să te facă să fii arogant, și limitările tale nu trebuie să te facă fricos, căci Dumnezeu ne asigură în Scriptură (2 Corinteni 12:9): „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”
Așadar, folosește aceste valori în viața ta!
Mana Zilnica 