Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

A fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi.

Rut 1.1


Dumnezeu a trimis o mare încercare: a venit foamete în țară. Ce face Elimelec? Lucrează el potrivit cu mărturia care trebuia să-i caracterizeze viața prin numele său, „Dumnezeul meu este împărat”? Nu! El a dovedit o mărturie numai cu buzele, nu și cu inima; nu era vorba de un adevăr al inimii. El n-a căutat voia lui Dumnezeu, căci a părăsit „casa pâinii”, locul adevăratei închinări și rodnicii.

O, da! El putea aduce argumente cu care să-și îndreptățească felul de a se purta. Nu părăsise Betleemul, doar cu puțin înainte, chiar nepotul lui Moise, levitul din Judecători 17.8? Putea să greșească un nepot al lui Moise, un levit? Nu și-a părăsit țara chiar și Avraam, „tatăl tuturor celor credincioși”, și nu s-a dus el în Egipt când a fost foamete în țară (Geneza 12.10)? Dar Elimelec va fi evitat cu grijă să menționeze urmările tragice ale purtării de atunci a lui Avraam, ca și cea a lui Ionatan, nepotul lui Moise. Ba mai mult, Elimelec putea spune că nu se duce în Egipt, ci în câmpiile Moabului, numai la 40-50 de kilometri depărtare de Betleem. Și nu era Moab înrudit oarecum cu Israel? Nu erau câmpiile Moabului locuri binecuvântate? Nu spusese Balaam, inspirat de Duhul, când a văzut poporul în câmpiile Moabului, „ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, locuințele tale, Israele! Ele se întind ca niște văi, ca niște grădini pe lângă un râu, ca niște copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca niște cedri pe lângă ape” (Numeri 24.5,6)? Și, mai mult, n-a dat Moise aproape toate îndemnurile din ultima parte a cărții Numeri și din Deuteronom tocmai din câmpiile Moabului? Și apoi, nu de bine părăsea el Betleemul și țara! El nu se va amesteca cu moabiții, ci va locui ca străin printre ei, până ce va trece foametea, apoi se va întoarce.

Desigur, toate aceste scuze erau adevărate, dar ele erau în totală neascultare de Dumnezeu. Dacă Elimelec ar fi urmărit voia lui Dumnezeu, n-ar fi plecat nicidecum. Dumnezeu a dat o țară poporului Său, ca s-o locuiască pentru totdeauna.

H. L. Heijkoop


SĂMÂNȚA BUNĂ

Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.

Romani 10.11


Ce scria pe bilețel?

Un om i-a spus unui pastor: „Nu vreau să cred în Isus Hristos, pentru că am fost înșelat financiar de cineva care se numea creștin”. — „Chiar este acesta singurul motiv?”, a întrebat evanghelistul. „Da!”, a replicat acel om. „Atunci sugerez să consemnăm totul.” Pastorul a scos din buzunar un carnețel și a scris: „Motivul pentru care nu sunt creștin este că cineva care chiar pretinde că este creștin m-a înșelat financiar”. Apoi a rupt foaia din carnețel, i-a dat-o omului și i-a spus: „Când veți ajunge în fața scaunului de judecată al lui Dumnezeu și El vă va întreba de ce L-ați respins pe Fiul Său, puteți să-I dați această bucată de hârtie”. Apoi s-au despărțit.

Imediat după ce pastorul a ajuns acasă, cineva a sunat la ușă. Acolo stătea bărbatul cu bilețelul în mână. „Vă aduc înapoi hârtia”, a spus el. „Nu cred că va fi suficientă această scuză în fața lui Dumnezeu.” A urmat o conversație convingătoare. Nu a trecut mult până când acel om s-a întors cu toată inima la Dumnezeu.

Pe bilețelul tău oare ce stă scris? Ai fost cumva dezamăgit de cei care poartă numele de creștin? Sau de părinți? Sau de vreun vecin? Sau de vreun coleg de serviciu?

Nu te opri la această dezamăgire! Vino la Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crede în El! Domnul Isus nu a dezamăgit pe nimeni niciodată.

Citirea Bibliei: Deuteronom 4.29-49 · Matei 21.33-46


e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 42:25-38


Primindu-şi fraţii cu asprime, Iosif nu intenţionează să se răzbune, putem fi siguri de aceasta, ci, cunoscând din experienţă răutatea inimii lor, doreşte să-i aducă la adevărata pocăinţă. Pentru a realiza aceasta foloseşte succesiv asprimea şi bunătatea, panica şi încurajarea, acuzaţiile şi ospeţele. Toate acestea sunt mânuite cu mare înţelepciune şi ne arată, prin comparaţie, cum lucrează Domnul atunci când doreşte să ne trezească inima şi conştiinţa. Uneori El trebuie să ne vorbească „aspru” (v. 30).

Acuzaţiile pe care le aduce Iosif împotriva fraţilor săi sunt nedrepte. Ei nu sunt spioni. Dar ei simt că Dumnezeu le vorbeşte şi îşi amintesc de păcatul la care au luat parte cu toţii, de propria lor nedreptate împotriva fratelui lor.

Poate că trebuie să fim supuşi nedreptăţii. În loc să ne supărăm sau să căutăm să ne îndreptăţim, să ne întrebăm mai curând ce doreşte Dumnezeu să ne înveţe în acest mod dureros.

Şi pentru Iacov, totul este dirijat spre binele său, chiar dacă el spune în v. 36: „Toate acestea sunt împotriva mea”. Va trebui să înveţe că, dacă Dumnezeu este pentru el, nimic nu poate fi împotriva lui şi că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8.28, 31). În acest fel Dumnezeu il va reda pe Iosif.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

Astăzi vom vorbi despre două lucruri pe care trebuie să le faci pentru a-ți dezvolta răbdarea:

1) Dezvoltă-ți simțul umorului. Biblia spune că „O inimă liniştită este viaţa trupului.” (Proverbele 14:30) Studiile științifice au descoperit că persoanele care râd, trăiesc mai mult. Umorul face să dispară stresul; este antidotul împotriva fricii, este un tranchilizant fără efecte adverse deranjante… Absoarbe șocurile din „gropile” vieții! Președintele Abraham Lincoln a fost întrebat odată cum a putut face față tensiunilor din timpul Războiului Civil American? El a răspuns: „Dacă n-ar fi fost râsul, n-aș fi reușit!” Când poți râde de un lucru, poți trăi cu acel lucru. Și în plus de asta, dacă înveți să râzi de problemele tale, nu vei rămâne niciodată în pană de lucruri de care să râzi!

2) Adâncește-ți dragostea. Apostolul Pavel scria: „Dragostea este îndelung răbdătoare…” (1 Corinteni 13:4) Asta înseamnă că atunci când ești lipsit de răbdare, ești lipsit de dragoste. Când iubești pe cineva, ești preocupat de dorințele acelei persoane, de suferințele ei, de nevoile ei și de punctul ei de vedere, nu doar de al tău. Când ești plin de dragoste, aproape nimic nu te poate face să fii mânios sau lipsit de răbdare. Pe de altă parte, aproape orice te poate determina să fii așa, când ești egoist sau furios… Sub presiune, orice ai în tine va ieși la suprafață. Așadar, cultivă-ți dragostea și aprofundeaz-o, îmbracă-te cu „îndelungă răbdare” și îngăduie-i „pe alții în dragoste” (vezi Efeseni 4:2).

Incă un gând: când înveți să iubești persoanele care te irită, iei din mâinile lui Satan arma pe care ar putea-o folosi împotriva ta. Astăzi, roagă-te: „Doamne, fă-mă o persoană mai răbdătoare. Amin!”


Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.