9 Martie 2024
Vreau dar să știți, fraților, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea evangheliei; astfel că lanțurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul și tuturor celorlalți.
Filipeni 1.12,13
Este întotdeauna un semn rău și o dovadă a declinului spiritual atunci când inima își pierde interesul pentru mesajul harului. Unii sunt atât de preocupați cu adevărurile adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu, încât ajung să vorbească cu dispreț despre simplitatea evangheliei.
Pavel era învățătorul proeminent al Adunării, însă, până la sfârșitul vieții, inima i-a fost plină de râvna evangheliei și de eforturile de a duce Cuvântul vieții oamenilor morți în păcate și în fărădelegi. Chiar și în închisoare, el s-a bucurat că împrejurările sale conduseseră la înaintarea evangheliei. Satan, fără îndoială, spera, legându-l pe apostol, să-i împiedice lucrarea, însă chiar și în această împrejurare s-a dovedit clar, către toată curtea cezarului, că lanțurile lui Pavel erau datorită lui Hristos. Chiar și soldații care trebuiau să-l păzească au putut auzi proclamarea glorioasă a harului către o lume vinovată, și este evident că unii dintre ei au crezut-o (Filipeni 1.13; 4.22).
Cine poate pătrunde bucuria care trebuie să fi umplut inima lui Pavel atunci când îi aducea pe astfel de soldați, unul câte unul, la picioarele Mântuitorului? La fel ca atunci când era în temnița din Filipi și, împreună cu Sila, îl condusese la mântuire pe temnicer, tot așa aici harul a triumfat asupra împrejurărilor potrivnice. Celula închisorii a devenit o sală de evanghelizare, unde sufletele erau născute din Dumnezeu și unde soldații romani duri deveneau ei înșiși captivi ai Unuia mai mare decât cezarul.
H. A. Ironside
Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după cele scrise în cărțile acelea, potrivit faptelor lor.
Apocalipsa 20.12
În sala de judecată
Când le-am vorbit unor tineri, mi-au spus că ei erau destul de nevinovați în comparație cu alții: „Desigur, am păcătuit o dată, însă uitați-vă la criminali, ei sunt mult mai răi”. Dar putem oare scăpa de responsabilitatea pentru propriile greșeli cu un asemenea argument?
Să ne imaginăm următoarea scenă în sala de judecată: Cineva este acuzat de crimă. Va reuși avocatul apărării să obțină o achitare, câtă vreme acuzatul spune următoarele: „Domnule judecător, recunosc faptul că sunt vinovat, dar Adolf Hitler a făcut lucruri mult mai rele; în comparație cu el, infracțiunea mea a fost inofensivă”? Nu, ci judecătorul îl va pedepsi pe ucigaș pentru fapta sa, așa cum prevede legea.
Isus Hristos, astăzi Mântuitorul lumii, va fi într-o zi Judecătorul necruțător. Versetul citat ne vorbește despre judecata finală, unde Hristos îi va judeca pe toți oamenii care nu au vrut să fie mântuiți prin credință. Dar toți aceia ale căror nume sunt scrise în „cartea vieții” nu mai trebuie să aștepte pedeapsa. Cum este posibil aceasta? Dumnezeu a pedepsit păcatele lor în Isus Hristos, Fiul Său! „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El”, spune Biblia (Isaia 53.5). Numai așa am putut fi achitați. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Toți aceia care se bazează pe jertfa ispășitoare a lui Isus și acceptă prin credință că aceasta s-a făcut și pentru ei au parte de promisiunea lui Dumnezeu, care spulberă orice nesiguranță: „Le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31.34).
Citirea Bibliei: Deuteronom 4.1-14 · Matei 21.18-22
de Jean Koechlin
Geneza 37:18-36
Ceea ce Domnul anunţă se împlineşte cu siguranţă. Aşa s-a întâmplat şi cu cuvintele lui Iosif, care sunt de fapt chiar cuvintele lui Dumnezeu. Cei şapte ani de abundenţă se scurg, apoi începe foametea.
Dumnezeu încearcă prin toate mijloacele să întoarcă spre El gândurile oamenilor. Din această cauză, în lume există pace şi război, belşug şi lipsuri, bucurii şi încercări, care apar în viaţa oricărei fiinţe omeneşti. Dar, vai, oamenii nu se gândesc deloc să mulţumească Domnului pentru bucuriile pe care El li le dă şi nici nu obişnuiesc să vină la El pentru a găsi ajutor în încercările lor! Totuşi, aşa cum faraon poruncea „Mergeţi la Iosif”(v. 55), Duhul lui Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să se întoarcă la Mântuitorul şi Însuşi El cheamă: „veniţi la Mine…” (Matei 11.28). Da, să mergem la Singurul care dă belşug care ne poate hrăni sufletele. Şi să profităm, de asemenea, de vremurile de belşug spiritual, de libertatea de a ne strânge ca adunare, de lectură, ca să ne umplem „hambarul” minţii şi al inimilor (Proverbe 10.5).
În momentele de lipsuri sau de singurătate, de descurajare, cele pe care le-am strâns (în rezervă) ne vor da putere şi bucurie în Domnul. Şi, mai presus de orice, să nu uităm sfârşitul v. 55: „Faceţi ce vă va spune el” (comparaţi cu Ioan 2.5).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32)
Biblia spune că atunci când ne rugăm, Dumnezeu poate răspunde pe loc. Dar nicăieri în Biblie nu ni se promite „răbdare instantanee”! Răbdarea este o trăsătură de caracter și caracterul se formează de-a lungul întregii vieți, de umblare cu Dumnezeu, prin vremuri bune și prin vremuri rele. Un pastor spunea: „Răbdarea nu este altceva decât credința care nu se grăbește.” Și iată cum dezvoltă Dumnezeu răbdarea în noi:
1) Prin întreruperi. Te așezi la masă să mănânci și telefonul începe să sune. Ești la baie când cineva sună la ușă. Te grăbești să termini ca să respecți termenul limită și ai musafiri. Se spune că atunci când Brahms a compus celebrul său „Cântec de leagăn”, a avut de-a face cu atâtea întreruperi, încât i-au trebui 7 ani ca să-l termine! Cineva spunea în glumă: „Când scrii un cântec de leagăn, ai nevoie de toate aceste întreruperi ca să nu adormi la pian.”
2) Prin întârzieri. Toți urâm să așteptăm… Avem o gândire de tip „instant” – am vrea să obținem, ceea ce ne dorim, în doar câteva secunde. Avem mâncare la minut, paste gătite rapid, cafea instant. Suntem ca acel om care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare, și vreau să mi-o dai chiar acum!”
3) Prin lucruri care ne irită: cozi lungi, chei pierdute, curse de avion anulate, telefoane la ore nepotrivite, mâncare rece, pană la mașină, băi ocupate, ambuteiaje… lista este nesfârșită. Știai că 90% dintre persoanele care suferă un atac de cord au personalitatea „omului grăbit”? Iar Biblia ne atenționează (în Proverbele 19:2) că „cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău.” Să ne amintim și să urmăm exemplul de răbdare al lui Iov, care afirma că „trage nădejde în tot timpul suferinţelor lui, până i se va schimba starea în care se găsește.” (Iov 14:14). Așadar, roagă-te pentru răbdare, exersează răbdarea și ai încredere în Dumnezeu!
Mana Zilnica 