25 Noiembrie 2023
Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în El, Domnul, este stânca veacurilor.
Isaia 26.3,4
Aceste cuvinte celebrează eliberarea rămășiței credincioase a lui Israel. Mândria omului a fost trântită la pământ de către brațul întins al Domnului. Rămășița nu avea nicio apărare împotriva vrăjmașilor trufași care o înconjurau. Zidurile înalte cu porți și zăvoare nu-i ofereau nicio siguranță. Eliberarea ei venea doar de la Domnul, de la „Stânca veacurilor”. Domnul Însuși va fi apărarea și refugiul lor în ziua necazului, așa cum citim în Naum 1.7: „Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El îi cunoaște pe cei care se încred în El”. Nu va mai fi nevoie ca ei să caute adăpost în spatele zidurilor groase și al porților zăvorâte, pentru că atunci porțile vor fi larg deschise pentru ca cei drepți să intre în cetatea marelui Împărat. Ei se vor bucura de pacea după care au tânjit de-a lungul veacurilor.
Cuvintele din versetele de astăzi sunt deseori aplicate creștinilor, însă pacea desăvârșită despre care ele vorbesc pare să nu fie cunoscută de ei. Care sunt condițiile necesare pentru a ne bucura de pace perfectă în mijlocul împrejurărilor de zi cu zi? Răspunsul este acesta: mintea noastră trebuie să fie preocupată cu Domnul și să se sprijine pe El. Știm cu toții cât de ușor este ca mintea noastră să cutreiere în tot felul de locuri și să se preocupe cu tot felul de lucruri, de aceea nu ne putem sprijini pe ea. Însă ne putem sprijini pe Domnul cu o încredere absolută. El este Stânca veacurilor. Încrederea noastră trebuie să fie într-o Persoană, însă nu în persoana noastră. Trebuie să fie în Cineva din afara mea, iar Acesta este Domnul Isus Hristos. El păzește mintea celor care Își găsesc odihna în El. „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).
J. Redekop
Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.
Efeseni 5.8
Cum continuă povestirea? (4)
Au trecut câteva zile. Într-o seară, după ce cărbunarul a mâncat, a zis deodată:
— Femeie, unde e cartea? Știi tu, cea pe care…
— Da, ce-i cu ea?, a întrebat ea speriată.
— În partea mea de carte este o povestire, una foarte frumoasă, dar din păcate am doar sfârșitul. Aș dori să știu și începutul. N-ai vrea să mi-o împrumuți ca să o citesc?
— Cu plăcere! Și mie mi s-a întâmplat ca și ție. Nici povestirea mea nu-mi iese din minte. Ce s-a întâmplat mai departe? L-a primit tatăl iarăși pe fiul său?
— Da, l-a primit. Dar ce i-a făcut pe cei doi să se despartă?, a dorit să știe soțul.
Zâmbind, soția a adus partea ei din carte. Toată supărarea a fost uitată și cei doi au citit împreună povestirea despre fiul risipitor. După această primă citire împreună a Cuvântului lui Dumnezeu au continuat la fel și în alte zile. Astfel, Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa în inimile lor. Cei doi s-au recunoscut în fiul pierdut și că erau departe de Tatăl ceresc. Apoi au făcut același lucru ca și fiul pierdut: s-au întors la Dumnezeu și au primit iertarea și pacea în inimă prin credința în Isus Hristos. Astfel au experimentat adevărul biblic:
„Căci roada luminii stă în orice bunătate, în dreptate și în adevăr” (Efeseni 5.9).
Citirea Bibliei: 2 Cronici 13.1-12 · Apocalipsa 2.18-29
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CASĂ, DULCE CASĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23:6)
Pentru unii dintre noi, dragostea lui Dumnezeu nu pare reală. Oare de ce? Poate, pentru că am încercat să facem din pământul acesta casa noastră. Și prin urmare, trăim în îngrijorare și frustrare. Doar atunci când vei avea imaginea corectă despre acolo, vei avea poziția corectă despre aici. Când înțelegi care este adevărata ta casă, moartea nu va fi pentru tine finalul, ci o trecere. În secunda următoare după ce vei fi murit, vei fi escortat în prezența lui Dumnezeu. Nici nu-ți vei da seama că ai murit! Nu ești răsuflat, ci transferat. Mai rapid decât o clipeală din ochi, treci dintr-o dimensiune în alta. Treci de la viața în acest timp și spațiu limitate la locuirea „în casa Domnului pentru totdeauna.”
Cei mai mulți dintre noi nu vom muri brusc, în urma unui atac de cord, a unui AVC sau a unui accident de mașină. Pentru majoritatea dintre noi, moartea va veni treptat, pe măsură ce ne uzăm în timp. Vom simți cum corpul ni se deteriorează și se atrofiază și vom ști că ne apropiem de moarte. Apoi Dumnezeu ne va seta pe „modulul de tranziție” (dacă putem spune așa), care ne face să dorim și să iubim mai mult cerul decât pământul, așa că ne vom gândi: „Mi-ar plăcea ca Dumnezeu să mă ia acasă!” Poate ne va prefața gloria Sa și ne va lăsa să-L vedem pe Mântuitorul cum așteaptă să ne întâmpine! Când ne vom deschide larg brațele, vom dori ca această plecare să se producă mai repede! Vom spune asemenea psalmistului David: „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” (Psalmul 17:15)
Așa că, pentru copiii Domnului, „Casă, dulce casă” va fi acolo sus!
de Jean Koechlin
1 Ioan 3:13-24
Ura lumii faţă de copiii Tatălui nu ar trebui nicidecum să ne surprindă (v. 13; comp. cu Ioan 15.18). Mai curând amabilităţile ei ar trebui să ne pară suspecte. În ce priveşte dragostea, lumea nu poate produce decât contrafaceri, motivele ei nefiind niciodată sincere, niciodată total dezinteresate. Adevărată este doar dragostea lui Dumnezeu, care-şi are izvorul în El Însuşi, nu în obiectul ei. Cu o asemenea dragoste avem nevoie să fim iubiţi, pentru că în noi nu este nimic vrednic de iubit (Tit 3.3). Şi crucea este locul unde vom învăţa să cunoaştem această dragoste divină infinită (v. 16).
Versetele 19-22 subliniază necesitatea unei conştiinţe bune, a unei inimi care nu ne condamnă. Dacă facem numai ceea ce Îi este plăcut Domnului, El va putea răspunde fără excepţie la toate rugăciunile noastre. Părinţii care aprobă purtarea copilului lor îi oferă cu plăcere ceea ce cere (v. 22; comp. cu Ioan 8.29; 11.42). A rămâne în El ~ aceasta este ascultarea. El în noi ~ aceasta este comuniunea care rezultă din ascultare (v. 24; cap. 2.4-6; 4.16; Ioan 14.20; 15.5,7). Cufundaţi în mare un vas deschis; el va fi în acelaşi timp şi spălat şi umplut. Aşa să fie şi inimile noastre în dragostea lui Hristos!
Mana Zilnica 