Mana Zilnica

22 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

1 Corinteni 15.58

Aici avem o deviză minunată pentru lucrătorul creștin; și orice creștin ar trebui să fie un lucrător. Ea prezintă un echilibru de mare preț pentru inimă. Avem prezentată o stabilitate de neclintit, pusă în legătură cu o activitate neîncetată. Acest echilibru este de cea mai mare importanță. Unii aderă într-o așa măsură la ceea ce numim principii, încât pare că le este frică să se avânte cu inimă largă în vreo activitate creștină. Alții sunt atât de preocupați cu ceea ce numim slujire, încât, pentru a obține rezultatele dorite, nu ezită să încalce principiile sănătoase ale Scripturii.

Cum am spus, versetul de mai sus oferă un antidot divin la aceste două extreme. El furnizează o bază solidă pe care să stăm hotărâți și neclintiți. Nu trebuie să ne abatem nici cu un singur milimetru de la drumul îngust al adevărului divin, deși suntem deseori tentați să facem acest lucru pentru a deveni, cum spunem noi, mai folositori. „Ascultarea este mai bună decât jertfa și luarea-aminte face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15.22).

Nobile cuvinte! Facă Domnul ca ele să fie săpate adânc în inima oricărui lucrător! El au o valoare de neprețuit, mai ales în aceste zile în care există atâta voință proprie, atâtea feluri eronate de a sluji și o tendință atât de mare de a face ceea ce este drept în ochii noștri, ignorând autoritatea supremă a Sfintei Scripturi. Starea prezentă de lucruri nu poate face pe cineva decât să se înfioreze văzând cum Cuvântul lui Dumnezeu este dat deoparte chiar și de către cei care mărturisesc inspirația lui divină.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de poporul … care umblă în lumina feței Tale, Doamne! Ei se bucură toată ziua de Numele Tău și se înalță cu dreptatea Ta.

Psalmul 89.15,16

Cum continuă povestirea? (1)

Cu mulți ani în urmă, pe când mai funcționau multe cărbunării în pădurile țării, un creștin, care se ocupa cu răspândirea Bibliei, a sosit la ușa unui cărbunar. Soția cărbunarului i-a deschis și creștinul a salutat-o amabil oferindu-i Noul Testament. Femeia a privit curioasă cartea. Ea nu mai văzuse așa ceva, deoarece în vremea aceea puțini oameni își puteau cumpăra o Biblie. Femeia își dorea de mult timp să poată citi o astfel de carte. Dar nu avea așa mulți bani de dat pe o carte. Și nu știa ce va spune soțul ei, dacă o va cumpăra. Bărbatul a observat ezitarea ei și i-a zis:

— În această carte veți afla despre lucrarea Mântuitorului și veți găsi calea spre cer.

— Eu doresc mult să citesc această carte.

Spunând aceste cuvinte, femeia a cumpărat cartea, iar acel bărbat a plecat mai departe. Când a sosit cărbunarul acasă, soția lui l-a privit temătoare. Ea a așezat mâncarea pe masă și lângă farfuria lui a pus Noul Testament. S-a întâmplat tocmai așa cum se temuse ea. Bărbatul s-a supărat. A luat cartea în mână și a zis batjocoritor:

— Ce-ți veni să dai banii mei câștigați cu atâta trudă pe ceva nefolositor?

— Dar banii nu sunt doar ai tăi! Nu mă ostenesc și eu toată ziua ca și tine?

Citirea Bibliei: 2 Cronici 10.1-19 · Apocalipsa 2.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:6)

Astăzi vom învăța câteva moduri prin care îi putem ajuta pe copii să treacă de pierderile suferite în viață.

1) Nu subestima capacitatea lor de a suferi. Copiii sunt deseori suferinzii „uitați”. Durerea lor este reală și intensă; recunoaște-o și valideaz-o!

2) Nu evita să discuți despre pierdere în prezența lor. Excluderea copiilor din rândul adulților, în perioada de doliu, îi privează pe aceștia de suportul necesar, precum și de înțelegerea mai profundă a pierderii suferite. Include-i în experiența colectivă a familiei îndoliate.

3) Încurajează-i să-și împărtășească sentimentele despre pierderea lor. Învață-i că este mai important să fie sinceri decât să fie puternici, și dovedește-le că sentimentele lor contează. Copiii foarte mici au o înțelegere limitată a semnificației, permanenței și ireversibilității morții. Ei pot vorbi despre ea doar scurt și concret. Copiii mai mari înțeleg semnificația ei și trebuie încurajați să vorbească despre ea.

4) Arată îngăduință față de personalitatea fiecărui copil. Personalitatea noastră determină felul în care jelim. Copiii introvertiți au nevoie de propriul lor spațiu; cei extrovertiți au nevoie să fie vocali și sociabili. Copiii dependenți au nevoie de adulți puternici în preajma lor; cei independenți pot gestiona multe lucruri pe cont propriu.

5) Comunică cu ei în mod realist. Adulții folosesc de multe ori un limbaj care-i derutează pe copii: „Tatăl tău a plecat în ceruri, mama a adormit, bunica a trecut la cele veșnice, bunicul s-a dus să se odihnească, pe surioara ta au luat-o îngerii” etc.

A vorbi despre moarte ca sfârșit al acestei vieți fizice este biblic, limpezește semnificația pierderii și îi face pe copii să pună întrebări care contează cu adevărat pentru ei. Copiii tăi pot face față pierderii, pot înțelege că viața veșnică este marea soluție a lui Dumnezeu și pot pricepe că într-o zi (vezi Ioan 14:2-3) ne vom alătura și noi celor dragi ai noștri din ceruri!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 2:12-19

Pavel îi priveşte pe creştini ca formând Adunarea lui Dumnezeu. Pentru Petru, ei constituie poporul Său ceresc şi turma Lui. Pentru Ioan, ei sunt membri ai familiei Sale, uniţi prin aceeaşi viaţă primită de la Tatăl. În general, într-o familie, fraţii şi surorile au vârste şi stadii de dezvoltare diferite, chiar dacă relaţia şi partea de moştenire a ultimului născut sunt aceleaşi ca şi ale fiului de douăzeci de ani. Aşa este şi în familia lui Dumnezeu. În ea se intră prin naşterea din nou (Ioan 3.3), după care urmează, în mod normal, o creştere spirituală. Copilaşul, care ştia numai să-şi recunoască Tatăl (comp. cu Galateni 4.6; Romani 8.15-17), trece la stadiul tinereţii şi al luptelor. Aceste lupte au ca miză inima lui: va fi ea pentru Tatăl, sau pentru lume? Pofta cărnii, cea a ochilor şi lăudăroşia vieţii sunt cele trei chei pe care le foloseşte cel rău pentru a introduce lumea în orice inimă în care găseşte loc.

În final, tânărul devine, sau trebuie să devină, un tată, având o experienţă personală cu Hristos.

Şi tocmai copilaşilor, apostolul le scrie cel mai mult, pentru că, prin lipsa lor de experienţă, sunt cei mai expuşi la „orice vânt de învăţătură”. Să fim atenţi să nu rămânem copilaşi tot restul vieţii (Efeseni 4.14).