21 Noiembrie 2023
Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?
Romani 8.35
Apostolul nu spune că aceste încercări nu vor fi prezente. Ele există și le vom simți în toată greutatea lor. Fiul lui Dumnezeu Însuși a trăit aceste încercări și suferințe ca Om, a experimentat toate mijloacele prin care dușmanul oamenilor lui Dumnezeu încearcă să-i facă să cadă, atunci când ei umblă pe calea ascultării și a separării de rău. Nu există suferințe, dureri sau încercări ale credinței prin care El Însuși să nu fi trecut, iar El le-a simțit mult mai profund, dar din toate El a ieșit Biruitor. De aceea apostolul și mulți alții au experimentat adevărul din aceste cuvinte: „Pentru Tine suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca oi de înjunghiere”. Chiar dacă întâlnim suferințele și greutățile din versetul 35, credința poate spune cu încredere: „Dar în toate aceste lucruri suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit” (versetele 36 și 37).
Aceste cuvinte sunt de o putere și de o frumusețe deosebită. Ce L-a determinat pe Domnul nostru să străbată acel drum greu prin lume? De ce a luat El asupra Sa, pe lângă suferințele ispășitoare, toate aceste suferințe și necazuri? Nu a fost oare o dragoste minunată, incomparabilă, aceea care L-a condus? Dragoste pentru noi, cei săraci și vrednici de ură! Astfel deci, nu doar că puterea Sa lucrează în noi, niște făpturi slabe, și ne ajută să trecem prin toate greutățile, ci, înainte de toate, dragostea Sa, această dragoste pe care o manifestă față de noi, ne încurajează, ne ridică și ne îndreaptă privirile spre gloria a cărei dovadă o reprezintă tocmai aceste suferințe (2 Corinteni 4.17,18). Da, cine ne va despărți de această dragoste?!
R. Brockhaus
Isus i-a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”.
Luca 23.43
„Pe cine veți vedea în Paradis?”
Această întrebare i-a pus-o un jurnalist unui sportiv faimos. Acesta a răspuns: „Uneori mă tem că voi întâlni în Paradis persoane care nu au meritat deloc să ajungă acolo”.
Noi îi evaluăm pe oamenii din jurul nostru de cele mai multe ori foarte subiectiv. Ne formăm o părere despre o persoană în funcție de cât de apropiată ne este, pe baza imaginii exterioare sau evaluând comportamentul ei față de noi. Și astfel considerăm că unii merită mai mult decât alții, de exemplu datorită caracterului lor bun sau implicării lor umanitare.
Nimeni nu poate aprecia motivele care stau la baza cuvintelor și faptelor oamenilor de lângă noi. Numai Dumnezeu știe ce se petrece în inima noastră și El va găsi un motiv obiectiv când îl va răsplăti pe fiecare după lucrările lui: „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău” (Eclesiastul 12.14).
Isus a promis pe cruce unuia dintre răufăcători că va fi cu El în Paradis. Mulți sunt de părere că acel om nu ar fi meritat. Și totuși, acel răufăcător a ajuns în Paradis, pentru că s-a recunoscut vinovat și a căutat și a găsit iertarea vinei sale la Isus Hristos.
Permiteți-mi să vă întreb în ce fel v-ați asigurat un loc în Paradis? Gândiți-vă: „Omul nu este îndreptățit prin faptele legii, ci numai prin credința în Isus Hristos” (Galateni 2.16). Nimeni nu poate să-și câștige cerul; el este un cadou pentru păcătoși grațiați.
Citirea Bibliei: 2 Cronici 9.13-31 · Apocalipsa 1.12-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:2)
Cercetătorii de la Grief Center of Southwest Colorado ne prezintă cele patru etape de recuperare prin care vom trece după o pierdere majoră. Etapa 1 – Șocul. Răspunsul nostru inițial este negarea și îndoiala. „Nu pot să cred că s-a întâmplat așa ceva… nu este adevărat!” Simțurile ne sunt paralizate, dar de fapt este „anestezia” naturală creată de Dumnezeu, care amortizează lovitura de început și ne dă timp să strângem mecanismele de adaptare.
Etapa 2 – Protestul. Simțim mânie și revoltă împotriva lui Dumnezeu, și în același timp ne simțim vinovați pentru că-L învinovățim pe El. Este posibil să dăm vina pe noi înșine, pe doctori, pe cel care a plecat dintre noi și să punem sub semnul întrebării dragostea și credincioșia lui Dumnezeu – chiar să negociem cu El: „Dacă faci o minune și îl aduci înapoi, eu voi face cutare lucru!”
Etapa 3 – Dezorientarea. Totul pare că se năruie. Stilul de viață pe care-l știam și care ne făcea plăcere devine haotic. Visele pe care le prețuiam se evaporă. Ne simțim neajutorați, neputincioși, pierduți într-un univers străin și gol. Pierderile secundare sunt iminente: nesiguranță financiară, dizlocare socială, depresie, pierderea concentrării etc. Suntem convinși că viața nu va mai fi niciodată normală. Supraviețuim de la un moment la altul și ne e frică să anticipăm drumul care ne așteaptă.
Etapa 4 – Reorganizarea. Durerea continuă face loc valurilor de tristețe care variază ca frecvență și intensitate. Începem să acceptăm și să ne adaptăm la pierdere. Energia pe care am cheltuit-o în suferință devine din nou disponibilă, ajutându-ne să ne adaptăm la cerințele și ocaziile noului nostru mod de trai. Încetul cu încetul, ne revenim și apucăm din nou frâiele. Procesul va dura multe luni, iar vindecarea deplină – chiar ani. Dar Dumnezeu ne promite în Scriptură că va veni! Vă reamintesc Eclesiastul 3:3-4: „Tămăduirea îşi are vremea ei… zidirea îşi are vremea ei… și râsul îşi are vremea lui…”
de Jean Koechlin
1 Ioan 2:1-11
Cu privire la tema păcatului, aceste versete reunesc mai multe adevăruri deosebit de importante: 1. Pe parcursul întregii vieţi, noi avem păcatul în noi (cap. 1.8), care este carnea sau firea veche. 2. Până la întoarcerea noastră la Dumnezeu, el a produs singurele roade pe care le–am fi putut aştepta: am păcătuit (cap. 1.10). 3. Sângele lui Hristos ne curăţă de toate aceste fapte comise (cap. 1.7). 4. Putem să nu mai păcătuim prin puterea vieţii ce ne–a fost dată (cap. 2.1). 5. Dacă totuşi se întâmplă să păcătuim ~ şi experienţa noastră de zi cu zi confirmă aceasta cu prisosinţă ~ Domnul Isus intervine şi atunci, nu ca un Mântuitor al cărui sânge a fost vărsat, ci ca un Apărător la Tatăl, pentru a restabili comuniunea.
Ascultarea (v. 3-6) şi dragostea de fraţi (v. 7-11) sunt două dovezi că viaţa este în noi. De altfel, cea de‑a doua rezultă din prima (Ioan 13.34). Totuşi, dacă noi Îl iubim pe Domnul, niciodată nu vom considera dureroase poruncile Lui (cap. 5.3). În versetul 6 însă, Dumnezeu ne dă o măsură şi mai mare: a umbla cum a umblat El este mai mult decât a asculta de poruncile Lui. Găsim în Evanghelia lui Ioan ce este adevărat în Hristos, iar în epistola lui, ce este adevărat în noi (v. 8). Aceeaşi viaţă trebuie să se arate în acelaşi fel (cap. 4.17b).
Mana Zilnica 