20 Noiembrie 2023
El ne-a mântuit, nu pe principiul faptelor împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci potrivit îndurării Lui, prin spălarea regenerării și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt, pe care L-a turnat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.
Tit 3.5,6
Hristos, Mântuitorul nostru (10) – Dăruirea Duhului Sfânt
Epistola către Tit ne arată că faptele bune nu sunt cauza mântuirii noastre, ci rezultatul ei: „El ne-a mântuit, nu pe principiul faptelor împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci potrivit îndurării Lui”.
Adesea în Scriptură mântuirea este privită ca ceva făcut în afara noastră, ca de exemplu: „Stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului” (Exod 14.13). În versetele din Tit 3 vedem o lucrare complementară a Duhului Sfânt, înăuntrul nostru. La fel ca în Ioan 3, unde este vorba despre nașterea din nou, vedem aici doi agenți implicați. Spălarea implică apa Cuvântului (Ioan 3.5; Efeseni 5.26). Aceasta este însoțită de lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt. Această spălare și această înnoire sunt făcute o dată pentru totdeauna. În plus, Duhul Sfânt Însuși ne-a fost dat tuturor celor care credem. El a fost „turnat din belșug peste noi”. Ce mărturie minunată despre lucrarea făcută pentru noi de către Domnul Isus pe cruce, unde a suferit judecata pentru păcatele noastre, și, de asemenea, despre lucrarea Duhului Sfânt în noi, prin spălare și înnoire, El fiind pecetea asupra noastră și locuind în noi! Ce siguranță perfectă!
În Vechiul Testament, în ziua când preoții au fost consacrați, doar peste Aaron a fost turnat untdelemnul, peste fiii acestuia fiind doar stropit (Levitic 8.12,30). Astăzi, fiecare credincios a fost pecetluit cu Duhul Sfânt, care a fost turnat la Cincizecime, nu într-o mică măsură, ci „din belșug”. Ce mare binecuvântare! Ce har! Toate acestea sunt doar prin Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul. Vedem astfel plinătatea mântuirii pe care El a câștigat-o pentru noi.
K. Quartell
Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri și toți cei care pândeau nelegiuirea vor fi nimiciți.
Isaia 29.20
Gura batjocoritoare
Contesa Schimmelmann, cunoscută pentru activitatea ei printre marinari, îngrijea odată de un grup de zidari, printre care se găsea și un om foarte josnic. Într-un sat, la o depărtare de o oră de mers pe jos de locul unde lucrau zidarii, predica un credincios. Contesa a comandat într-o duminică o căruță pentru a-i duce pe zidari să asculte predica. Dar niciunul dintre zidari nu a mai îndrăznit să urce când au auzit cuvintele colegului lor batjocoritor: „Cine vrea să devină un ipocrit să urce! Cine vrea să fie primul?”. O parte dintre ei au râs și nimeni n-a îndrăznit să urce în căruță.
Opt zile mai târziu, aceeași căruță se afla în același loc pentru a merge spre acel sat. În afară de căruțaș mai era un singur călător: batjocoritorul. Dar acesta nu mergea de bunăvoie. Peste car era întins un cearșaf și sub el se afla cadavrul batjocoritorului.
Pentru a zădărnici orice dorință a zidarilor de a merge să asculte predica, batjocoritorul le-a spus că le va ține un discurs de pe schelă. Pentru a fi bine dispus, a băut puțin alcool. Amețit de băutură, a urcat pe schelă, însă după primele cuvinte a căzut și a murit. Așa a fost închisă o gură batjocoritoare. „Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spatele nebunilor” (Proverbe 19.29). Ce cuvinte grave și de atenționare găsim în Cuvântul lui Dumnezeu! Să luăm seama la astfel de atenționări!
Citirea Bibliei: 2 Cronici 9.1-12 · Apocalipsa 1.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)
Cuvântul lui Dumnezeu nu ignoră realitățile dureroase ale vieții și nici nu le minimalizează. În mod inevitabil, noi și cei dragi ai noștri vom experimenta pierderi și neajunsuri în viață: boală, îmbătrânire, moarte, divorț, dizabilitate, pierderea independenței, șomaj, răsturnări financiare etc. Cultura zilelor noastre ne pregătește pentru a câștiga, dar nu și pentru a pierde; pentru a fi veseli, dar nu și pentru a jeli (vezi Eclesiastul 3:4). Pierderile majore ne aruncă pe tărâmuri necunoscute. Așa că, noi trebuie să înțelegem dinamica pierderii suferite, ca să putem trece de ea și să ne reluăm viața.
Pierderea care schimbă viața începe cu doliul – frustrarea și agonia că cineva socotit indispensabil ne-a fost luat, lăsându-ne cu sentimentul că am fost jefuiți. Apoi vine devastarea – cu emoții arzătoare de durere copleșitoare, care sunt deseori însoțite de mânie, supărare, confuzie și neajutorare.
Apoi trecem la etapa jelirii – și începem să ne exprimăm durerea și pierderea. Aceasta este etapa muncii grele, a lacrimilor, amintirilor și spasmelor sfâșietoare ale plânsului care ne scutură din adâncul sufletului. Simțim vinovăție și remușcare pentru ce am spus și am făcut, sau pentru ce nu am spus sau nu am făcut. Iar necazul nostru le dă celorlalți ocazia de a reacționa, oferindu-ne susținerea și mângâierea de care avem nevoie ca să înceapă vindecarea. Acesta este protocolul lui Dumnezeu pentru vindecarea inimilor noastre frânte.
La vârsta de 120 de ani, Moise, conducătorul preaiubit al iudeilor, a murit – lăsând în urma lui un popor îndurerat (vezi Deuteronomul 34). Și Dumnezeu i-a lăsat să-și jelească pierderea și să se mângâie unii pe alții, timp de 30 de zile, înainte de a-și relua treburile vieții. Așadar, ia-ți timpul necesar pentru a-ți plânge pierderea, căci Domnul Isus a zis (Matei 5:4): „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”
Apoi însă – ridică-te și mergi mai departe!
de Jean Koechlin
1 Ioan 1-10
„Şi mărturisiţi şi voi ~ le spusese Domnul celor doisprezece ~ pentru că de la început sunteţi cu Mine” (Ioan 15.27).
Aceasta face aici apostolul Ioan, subiectul lui fiind viaţa veşnică, mai întâi „auzită”, apoi „văzută” şi „pipăită” în Fiul, acum transmisă celor care, prin credinţă, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1.12). Trebuie să facem distincţie între relaţia propriu-zisă cu bucuria şi relaţia numită comuniune.
Prima este partea tuturor copiilor Tatălui.
Cea de-a doua, numai partea acelora care umblă în lumină (v. 7).
De la versetul 6 până la capitolul 2.2 ni se explică în ce fel poate fi întreţinută comuniunea şi cum poate fi restabilită dacă a fost întreruptă. Din partea lui Dumnezeu, o provizie inepuizabilă răspunde la toate nelegiuirile: sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui. Nu există păcat atât de mare, încât acest sânge scump să nu-l poată şterge. El curăţă orice păcat (v. 7b), orice nelegiuire (v. 9).
Din partea noastră, un singur lucru ni se cere: mărturisirea completă a fiecărei greşeli pentru a obţine o iertare deplină (v. 9; Psalmul 32.5). Datoria mea cea mare a fost plătită de Altul şi Dumnezeu nu ar fi drept faţă de Înlocuitorul meu dacă ar cere să I se plătească din nou.
Mana Zilnica 