Mana Zilnica

19 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel care a coborât este Același care S-a și suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul.

Efeseni 4.10

La împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege (Galateni 4.4). Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi; Singurul Născut, care este în sânul Tatălui, ni L-a făcut cunoscut (Ioan 1.14,18). El, Fiul Omului, era aici pe pământ, însă în același timp era în cer, așa cum El Însuși spune: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer” (Ioan 3.13). Totuși, în suferințele Sale extreme de pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

El a fost jertfa perfectă pentru păcat, pentru curățirea păcatelor noastre și pentru îndepărtarea stării noastre păcătoase. Acolo, la cruce, El a anulat puterea lui Satan și a dobândit o biruință completă (Coloseni 2.15; Evrei 2.14). Cât de măreț este El! După ce a murit, a fost pus într-un mormânt nou, din care a înviat a treia zi triumfător. Dumnezeu să fie lăudat! După patruzeci de zile, S-a înălțat la cer (Fapte 1.9) și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu, fiindcă El Însuși este Dumnezeu (Evrei 1.3). Ca Om, El Se află acum mai presus de toate cerurile, toate puterile fiindu-I supuse (1 Petru 3.18-22). Domnul le-a promis ucenicilor Săi că Se va întoarce și că El Însuși îi va lua acolo unde El este, ca să fie împreună cu El pentru totdeauna, în casa Tatălui (1 Tesaloniceni 4.16; Ioan 14.1-3).

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sutașul care stătea în fața lui Isus, când a văzut că Și-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.

Marcu 15.39

Mărturii ale Dumnezeirii

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost Om adevărat, fără păcat, însă El nu a încetat să fie Dumnezeu. Viața Sa pe pământ confirmă acest adevăr. Oamenii care au văzut și au avut parte de minunile făcute de El au fost nevoiți să confirme că numai Dumnezeu putea face așa ceva.

Odată, Isus a venit umblând pe apă la ucenicii Săi care erau cu barca într-o furtună. După ce a urcat în barcă, vântul s-a liniștit. Atunci ucenicii au îngenuncheat și au spus: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 14.33).

În Ierusalim, Isus i-a dăruit vederea unui om orb din naștere. Mai târziu, cel vindecat le-a spus fariseilor: „Dacă Omul Acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (Ioan 9.33).

Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr, care era deja de patru zile în mormânt. Nimeni n-a putut tăgădui acea minune, deoarece au fost mulți martori. De aceea, marii preoți au vrut să-l omoare pe Lazăr, pentru a face să dispară dovada puternică a dumnezeirii Domnului Isus (Ioan 12.9-11).

Și moartea Sa ne arată limpede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. El nu a murit ca urmare a răstignirii, ci Și-a dat viața în putere divină. Căpitanul care a supravegheat răstignirea văzuse cu siguranță cum mor oamenii. Aici însă a fost altfel, încât el a exclamat: „Cu adevărat, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.

Citirea Bibliei: 2 Cronici 8.1-18 · 2 Timotei 4.9-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂGEȚI FRÂNTE | Fundația S.E.E.R. România

„Ca săgeţile… aşa sunt fiii…” (Psalmul 127:4)

Copiii sunt ca săgețile; ei trebuie îndreptați în direcția bună. Când sunt îndrumați în direcția greșită, ei pot dobândi obiceiuri dăunătoare sau moduri de trai distrugătoare. Și câtă vreme îi luăm peste picior sau îi judecăm, ei nu se vor simți niciodată în largul lor să vină la noi pentru ajutor, pe măsură ce avansează în viață. Iar săgețile frânte sunt… de multe feluri! Durerea nu are prejudecăți; ea nu scutește nicio grupă de vârstă, niciun mediu cultural, nicio pătură socială… Care este răspunsul? Cei puternici să poarte slăbiciunile celor slabi (vezi Romani 15:1). Să facem și noi ceea ce a făcut Domnul: „Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14).

Compasiunea este mama minunilor! Când ucenicii au crezut că vor muri în furtună, ei nu au apelat la puterea lui Hristos, ci la compasiunea Sa: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4:38), au strigat ei. Unde nu există compasiune, nu va exista nicio minune! Numai când ești mișcat de durerea cuiva (și nu dezgustat de simptomele acesteia) îi vei putea aduce vindecare. Un autor scria: „Putem construi câte biserici vrem; dacă oamenii nu vor găsi un glas iubitor pe coridoarele noastre sfințite, ei vor trece neschimbați de clișeele noastre și de retorica noastră religioasă. Biserica nu este un club pentru cei bogați, ci un spital pentru cei care au nevoie de vindecare și de eliberare.

Nu trebuie să-ți placă totul la cei pe care ești chemat să-i evanghelizezi, dar trebuie să-i iubești – pentru că Dumnezeu îi iubește!” Noi am fost chemați să-i strângem laolaltă pe cei pe care lumea i-a respins, pentru că ei contează pentru Dumnezeu. Biblia spune (Maleahi 3:17): „Ei vor fi ai Mei”, zice Domnul oştirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” Așadar, ai în minte vreo săgeată frântă pe care ai putea-o îndrepta, repara sau redresa – astăzi?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Petru 3:11-18

Aceste ultime îndemnuri nu se întemeiază, ca cele anterioare, pe „promisiunile Lui nespus de mari şi de scumpe” (cap. 1.4), ci pe nesiguranţa a tot ce umple scena prezentă. Să facem din când în când un inventar mental al bunurilor pământeşti la care noi ţinem mai mult, scriind dedesubt: „toate acestea deci urmând să fie descompuse” (v. 11). Astfel vom fi puşi în gardă de a nu ne lega inima de ele. Cum ar trebui să ne stimuleze faptul că noi cunoaştem aceste lucruri mai dinainte, la o purtare sfântă (încă un cuvânt caracteristic lui Petru: vezi prima epistolă 1.15,17,18; 2.12; 3.1,2,16) şi la evlavie! Nimic nu ne împinge mai mult la despărţirea de lume şi de rău decât gândul la întoarcerea iminentă a Domnului. Nimic mai mult nu incită atâta la evanghelizare, cât aceasta, că venirea Lui va marca sfârşitul răbdării pentru mântuire (v. 15). Să ne cercetăm, astfel ca venirea lui Hristos (v. 14; Filipeni 1.10) să ne găsească înaintaţi în har şi în cunoştinţa Lui (v. 18), aşa cum doreşte El.

Apostolul şi-a încheiat lucrarea; este gata acum să-şi „dezbrace cortul”. El ne dă întâlnire în ziua veşniciei, pe care credinţa noastră o anticipează şi o salută, glorificându-L chiar de acum pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.