7 Noiembrie 2023
Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.
Ioan 12.3
Maria, care mai înainte stătuse la picioarele Lui pentru a învăța (Luca 10.39), iar cu puțin timp în urmă plânsese la picioarele Lui (Ioan 11.32), acum stă la picioarele Lui și se închină. Ea Îi unge picioarele cu mir de mare preț și I le șterge cu părul capului ei. Fapta ei proclamă că, potrivit estimării ei, nimic din ceea ce ea posedă nu este suficient de bun pentru Hristos. Ea cheltuie pentru El mirul de mare preț și pune la dispoziția Lui ceea ce este „gloria femeii” – părul ei. Ea nu s-a gândit în acel moment la săraci sau la binecuvântarea altora; a fost în întregime absorbită de Persoana lui Hristos. Într-adevăr, aceasta înseamnă închinare; însă, ca și în cazul Mariei, cel care este preocupat în totul cu Hristos va aduce binecuvântare și pentru alții; prin urmare, citim că „s-a umplut casa de mirosul mirului”.
Probabil că Maria înțelegea foarte puțin cu privire la moartea și învierea lui Hristos, dar instinctul ei spiritual, animat de dragoste, o conduce să facă ceea ce era corect la acel moment; iar Domnul a explicat semnificația faptei ei. Într-adevăr, ea ar fi putut fie să vândă mirul de nard pentru beneficiul săracilor, fie să-l toarne pe capul lui Hristos. Însă, spune Domnul, „ea l-a păstrat” pentru acest moment suprem. Domnul dorește ca toți să cunoască faptul că mirul fusese păstrat pentru ziua pregătirii înmormântării Lui. Aceasta a reprezentat o manifestare a dragostei față de Hristos, care a devenit o mărturie despre faptul că Cel care tocmai ridicase un om din moarte avea să meargă El Însuși în moarte. Domnul, într-adevăr, nu îi uită pe săraci, pentru că spune: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi”, însă, cu o tandrețe mișcătoare, El adaugă: „Pe Mine nu Mă aveți întotdeauna”. În curând avea să plece dintre ei, iar instinctul spiritual al Mariei o ajută să înțeleagă că umbrele morții se apropie de Domnul ei. Lazăr reprezenta o mărturie cu privire la puterea de înviere pe care Hristos o avea, însă acțiunea Mariei dă mărturie despre faptul că Cel care avea puterea vieții era pe punctul de a intra în moarte. Așa cum se întâmplă adesea, dragostea devotată îl face pe cel care o are să capete o înțelegere divină. Se pare că ea a fost singura care a înțeles gândul Domnului și care a priceput că El avea să moară.
H. Smith
Plecați urechea și veniți la Mine, ascultați și sufletul vostru va trăi.
Isaia 55.3
Casa paznicului de drumuri
La marginea unei cărări de pe platoul Masivului Central Francez se mai află și astăzi o casă veche cu inscripția: „Casa paznicului de drumuri”. Acolo locuia mai demult paznicul de drumuri care era răspunzător de întreținerea unei anumite porțiuni de drum. La el, călătorii puteau căuta adăpost dacă erau surprinși de o furtună. Se spune că paznicul de drumuri suna mai demult chiar și dintr-un clopot când era ceață densă sau viscol, ca cei care se aflau pe drum și se rătăciseră să poată găsi drumul spre acel adăpost sigur.
În mijlocul furtunilor și al zgomotului din această lume, Dumnezeu ne face să auzim glasul Său: El ne cheamă la Mântuitorul, la Fiul Său Isus Hristos. Acesta a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).
Cine aude glasul lui Dumnezeu și răspunde chemării Lui este mântuit. Acel om recunoaște prin credință că Isus Hristos i-a șters păcatele prin jertfa de la cruce pentru a reface legătura distrusă cu Dumnezeu: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18).
Să ascultăm de glasul lui Dumnezeu! Clopotul paznicului de drumuri îi conducea pe oameni la un loc care le oferea siguranță temporară pe pământ. Mesajul Bibliei însă îl conduce pe acela care crede în Isus Hristos la siguranța veșnică, în slava cerului.
Citirea Bibliei: 1 Cronici 29.10-19 · 1 Timotei 5.1-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
RESPECTUL FAȚĂ DE OAMENI | Fundația S.E.E.R. România
„Să răspundeţi… cu blândeţe şi cu teamă.” (1 Petru 3:15)
Biblia spune: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă.” Coaja unui ou se sparge și dacă lovești de ceva tare, dar și dacă-l pui într-un mediu cald, și să-l ții la incubat până iese din el un pui. Ultima variantă ne dă un pui, în timp ce prima îl elimină. În mod similar, noi le putem da Evanghelia oamenilor fie bruscându-i, fie iubindu-i și conducându-i în familia lui Dumnezeu. Ai observat că uneori evanghelizarea oamenilor este o condamnare acoperită cu un văl subțire? Noi le spunem: „Tu ai nevoie de ceea ce am eu pentru că ești o persoană atât de chinuită.” Oamenii au într-adevăr nevoie de vestea bună, dar dispoziția ta îi poate împiedica s-o primească.
Respectă-i pe necredincioși, nu-i umili! Să respecți înseamnă să accepți. Asta nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu modul lor de a trăi. Acceptarea și aprobarea sunt două lucruri diferite. Dar fiecare om are dreptul să fie tratat cu respect.
Cea mai bună modalitate de a răspândi Evanghelia în rândul celor necredincioși este să-i înconjori cu dragoste și acceptare, atunci când le vorbești despre Domnul. Fii respectuos, sensibil și atent. Teologul D.T. Niles a spus: „Evanghelizarea înseamnă un cerșetor care îi spune altui cerșetor unde poate găsi pâine.” Împărtășește Cuvântul lui Dumnezeu! Când tu te ocupi de lucrul acesta, Dumnezeu Se ocupă de mântuire. Odată ce ai semănat sămânța Cuvântului lui Dumnezeu în inima cuiva, și i-ai arătat iubire, când vei pleca de lângă el poți să fii sigur că Dumnezeu nu va întârzia să-Și facă partea Sa!
de Jean Koechlin
1 Petru 2:1-12
Un copil abia venit pe lume trebuie repede hrănit. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a dat viaţă (cap. 1.23), dă şi ceea ce trebuie pentru întreţinerea vieţii. El este alimentul complet pentru suflet, „laptele spiritual curat” (v. 2), a cărui substanţă este Hristos. Dacă am gustat că Domnul este bun, nu ne vom mai putea lipsi de această hrană divină (v. 3; Psalmul 34.8).
După sămânţa vie (şi speranţa vie din cap. 1), aici întâlnim pietrele vii. Ele sunt zidite împreună pe Acela care este „piatra de unghi, aleasă, preţioasă” (v. 6; Isaia 28.16) deopotrivă pentru Dumnezeu şi pentru noi, cei care credem (v. 7), pentru a alcătui o casă spirituală (vezi Efeseni 2.20‑22). „Tu eşti” una dintre aceste pietre, îi spusese Domnul lui Simon, fiul lui Iona (comp. cu Matei 16.18). Ei bine, asemenea privilegii atrag responsabilităţi pe măsură! Dacă suntem o preoţie sfântă, aceasta este ca să aducem jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu. Şi dacă suntem un popor dobândit (Isaia 43.21), aceasta este ca să vestim virtuţile Lui.
Fiind chemaţi „din întuneric la lumina Sa minunată”, vom oferi adăpost, în duhul nostru, poftelor carnale? O singură privire este de ajuns pentru a le stârni. Şi ele se războiesc cu sufletul (v. 11).
Mana Zilnica 