4 Noiembrie 2023
Și Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie și au ieșit în pustia Șur. Și trei zile au umblat prin pustie și n-au găsit apă.
Exod 15.22
Atunci când ajungem să experimentăm pustia, suntem puși la încercare cu privire la măsura noastră de cunoaștere a lui Dumnezeu și a inimii noastre. Există o prospețime și o revărsare de bucurie la începutul vieții noastre creștine, care foarte curând pălesc la contactul cu arșița pustiei; și atunci, dacă nu există o cunoaștere adâncă a ceea ce este Dumnezeu pentru noi, vom ceda și, în inimile noastre, ne vom „întoarce din nou în Egipt”. Disciplina din pustie este necesară nu pentru a ne furniza dreptul de intrare în Canaan, ci pentru a ne familiariza cu Dumnezeu și cu propriile noastre inimi; pentru a ne face capabili să cunoaștem tot mai mult relația noastră cu Dumnezeu și pentru a ne mări capacitatea de savurare a țării Canaanului, atunci când ajungem în ea (vedeți Deuteronom 8.2-5).
Prospețimea și frăgezimea primăverii au farmecul lor, care va trece odată cu arșița verii. După aceea însă, chiar această arșiță, care înlătură trăsăturile minunate ale primăverii, produce fructele zemoase și dulci ale toamnei. Așa se întâmplă și în viața creștină, căci, așa cum știm, există o analogie deopotrivă și izbitoare și instructivă între principiile care reglementează împărăția naturii și cele care reglementează împărăția harului, de vreme ce mâna aceluiași Dumnezeu lucrează în ambele.
Sunt trei poziții distincte în care îl putem privi pe Israel, anume în Egipt, în pustie și în țara Canaan. În toate aceste trei poziții, israeliții sunt „imagini” pentru noi, cu diferența că noi suntem în toate aceste trei poziții în același timp. Așa ceva poate părea paradoxal, însă este o afirmație adevărată. În fapt, ne aflăm în Egipt, înconjurați de lucrurile naturale, care sunt cu totul adaptate inimii naturale. Însă, întrucât am fost chemați prin harul lui Dumnezeu la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, atunci poziția noastră, potrivit afecțiunilor și dorințelor naturii noi, este în afara a tot ceea ce aparține Egiptului (care reprezintă lumea în starea ei naturală), iar acest lucru ne face să gustăm din experiențele pustiei sau, altfel spus, ne așază, din punct de vedere al experienței, în pustie. Natura divină tânjește după o ordine diferită de lucruri, după o atmosferă mai pură decât cea care ne înconjoară și, în felul acesta, ne face să simțim că Egiptul este o pustie morală.
C. H. Mackintosh
Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înțeleg planurile.
Mica 4.12
Îl cunoaștem pe Dumnezeu?
Stăm cu toții în jurul mesei, dar domnește o atmosferă tensionată. Cu puțin timp înainte de a ne pune la masă, a trebuit să-l mustru pe fiul nostru. Acum el este supărat și nemulțumit.
Aplecat peste farfuria sa, băiatul mă întreabă: „Poți, te rog, să-mi dai coșul cu pâine?”. Îi întind imediat coșul, dar el nu observă. După trei secunde repetă întrebarea. Îi spun prietenos că acesta este chiar lângă el. Abia atunci își ridică ochii din farfurie și vede privirea mea binevoitoare și coșul cu pâine. Imediat observă că m-a apreciat greșit. Tatăl său nu avea nimic împotriva lui!
În felul acesta se comportă și oamenii în relația lor cu Dumnezeu. Pentru că știu că El condamnă viața lor păcătoasă, consideră că Dumnezeu este împotriva lor. Dacă pe lângă aceasta nu primesc nici răspunsurile dorite la rugăciunile lor, sunt încurajați în părerea lor greșită despre Dumnezeu.
Cât timp privim doar la noi, nu-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu. Doar prin citirea Bibliei privim în sus spre Dumnezeu și observăm că El ne dorește numai binele. „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia 29.11). Pentru că ne iubește, Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru noi. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Isus Hristos a murit la cruce, pentru ca relația noastră cu Dumnezeu – care a fost distrusă prin păcatele noastre – să fie refăcută. Ce mare har!
Citirea Bibliei: 1 Cronici 27.1-34 · 1 Timotei 3.8-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREDINCIOȘIA (3) | Fundația S.E.E.R. România
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari…” (Luca 16:10)
Pastorul John Merritt scria: „Am întrebat-o pe frumoasa mea soție dacă s-a căsătorit cu mine pentru înfățișarea mea. Ea mi-a răspuns: „Nu, m-am căsătorit cu tine pentru inteligența și credincioșia ta; pentru mine, acestea sunt ceea ce contează!” Cu adevărat, ceea ce contează în viață este credincioșia în lucrurile mărunte; așa debutează, crește și se maturizează sentimentul responsabilității. Poetul american Longfellow a scris: „Majoritatea oamenilor ar avea succes în lucrurile cele mai mărunte, dacă nu ar fi măcinați de ambiții așa de mari!” Uneori credem că suntem prea mari pentru lucruri mici; preferăm să perseverăm în ceea ce noi credem că sunt lucruri mai mari și mai importante.
Dar iată care este perspectiva Domnului Isus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16:10-12). Dacă vrei să ai succes la locul de muncă, vino la timp la serviciu, folosește bine timpul, și stai până termini ce ai de făcut; când vezi un lucru ce trebuie făcut, fă-l – chiar dacă nu e în fișa postului. Muncește cinstit pentru un ban cinstit; ia-ți pauza de prânz cuvenită, nu una de trei ore; raportează cheltuielile conform cu realitatea; susține echipa în care lucrezi, și susține reputația companiei, dar cu toate acestea, dacă există o problemă reală în acest domeniu, nu ezita s-o spui.
Cu alte cuvinte, fii credincios la locul de muncă, așa după cum ne îndeamnă Biblia: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!…” (Eclesiastul 9:10). O astfel de credincioșie Îl onorează pe Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Iacov 5:7-20
Toamna este anotimpul aratului. Opt până la zece luni se vor scurge ~ în care se succed frigul şi căldura, ploaia şi soarele ~ până să se coacă un nou seceriş. Câtă răbdare îi trebuie agricultorului! Ca şi el, să avem şi noi răbdare, pentru că „venirea Domnului este aproape” (v. 8). Să ne folosim deopotrivă resursele: în momentele de bucurie, cântările; în încercare (ca în orice vreme) rugăciunea fierbinte a credinţei. Facem noi uneori experienţa că ea „poate mult” (Ioan 9.31b)?
Versetele 14-16, care în creştinătate sunt folosite pentru a justifica tot felul de practici, îşi păstrează valoarea deplină dacă sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate. Oricum, un creştin dependent se va simţi rareori liber să ceară vindecarea; mai curând, împreună cu cei din apropierea lui, se va ruga să poată accepta liniştit voia lui Dumnezeu.
Sfârşitul epistolei pune accent pe ajutorul frăţesc în dragoste: mărturisirea reciprocă a greşelilor, rugăciunea unul pentru altul, grija faţă de cei lipsiţi. Învăţătura ocupă puţin loc în această epistolă. Din contră, punerea în practică a creştinismului nostru este prezentată pe larg. Să ne ajute Dumnezeu să fim, în adevăr, nu ascultători uituci, ci împlinitori (cap. 1.25).
Mana Zilnica 