2 Noiembrie 2023
Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți, pentru o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în ceruri pentru voi, care sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu.
1 Petru 1.3-5
Schimbarea lucrată în creștinii cărora li se adresa apostolul nu avea altă cauză decât îndurarea lui Dumnezeu Tatăl. Ei erau regenerați, născuți din nou. Nu era nicidecum vorba de o ameliorare a vechii lor stări în carne, ci de o natură complet nouă, care le fusese transmisă de Dumnezeu Însuși. În versetul 23 din acest capitol vedem care era agentul prin care le fusese transmisă această nouă viață: „Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care rămâne pentru totdeauna”. Cât de importantă este stăruința asupra acestui Cuvânt în vremea de acum, când Satan își intensifică lucrarea distructivă în lume, prin negarea valorii nepieritoare a Cuvântului pentru suflete! Așa cum am spus, această naștere din nou nu avea altă cauză decât „marea Sa îndurare”, iar scopul acesteia era acela de a le aduce „o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți”; observați însă că ea nu le aducea nimic pământesc. Prin credință, acești creștini nu intrau în posesia vreunui lucru care ține de acest pământ.
Alta va fi situația credincioșilor evrei în zilele profetice, dar atunci, ca și în prezent, speranța evreiască nu va fi vie. Ea ține și va continua să țină de lucrurile actuale și pământești, care îl înconjoară pe credincios și care vor fi distruse în final. Speranța creștină aparține unei vieți și unei zone cu totul noi. Ea este atașată lucrurilor cerești și în acestea erau introduși creștinii ieșiți din iudaism, „prin învierea lui Isus Hristos dintre morți”. Speranța lor era cerească; moștenirea lor nu mai avea nimic de-a face cu posesiunea unor avantaje pământești, stricăcioase, ci era o moștenire în întregime cerească. Ea nu se putea întina și nu se putea veșteji.
Mai mult, creștinul nu o poate pierde; ea este păstrată de Dumnezeu Însuși în ceruri pentru noi. Poate veți spune: «Acest lucru este adevărat, dar poate că eu nu voi fi păstrat pentru a intra în acea moștenire». Dimpotrivă! Dacă moștenirea îmi este păstrată, eu sunt păstrat pentru a o lua în stăpânire mai târziu.
H. Rossier
„Nu te teme, căci cei care sunt cu noi sunt mai mulți decât cei care sunt cu ei.” Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, Te rog deschide-i ochii să vadă”. Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut; și iată, muntele era plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei.
2 Împărați 6.16,17
Protecție invizibilă
John a fost trezit într-o dimineață de o bătaie puternică în fereastră. A descoperit în dormitorul său un fluture, care zbura încoace și încolo de-a lungul ferestrei. Afară, o vrabie lovea insistent în geam, încercând parcă să prindă fluturele. Insecta nu vedea geamul, dar vedea vrabia și se simțea amenințată. De aceea bătea din aripi cu înfricoșare. Nici vrabia nu vedea geamul, dar zărea fluturele și se arunca mereu asupra prăzii. Însă nu o putea prinde. Geamul subțire și transparent îl proteja pe fluture tot așa de mult de vrabie, ca și cum ar fi fost la o distanță de mulți kilometri față de ea.
Toți cei care Îl cunoaștem pe Domnul Isus ca Mântuitorul nostru avem în El protecție deplină și siguranță desăvârșită. În toate pericolele vieții, Domnul Isus stă lângă noi, ocrotindu-ne și păzindu-ne. Noi nu-L vedem, dar El ne vede și El ne protejează. În versetele de astăzi citim despre un tânăr care era foarte îngrijorat în necazul lui. El privea cu teamă la mulțimile de cai și la carele de luptă. El vedea numai oștirile care înconjurau cetatea Dotan. Putem să înțelegem cât de înspăimântat era. Dar ce bine că profetul Elisei se afla lângă acel tânăr! Elisei a rămas foarte liniștit. El nu se uita la dușmani, pentru că se știa ocrotit de Dumnezeu. Elisei l-a încurajat pe tânăr și i-a spus: „Nu te teme, căci cei care sunt cu noi sunt mai mulți decât cei care sunt cu ei”.
Ce încurajatoare este această promisiune!
Citirea Bibliei: 1 Cronici 25.1-31 · 1 Timotei 2.8-15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ÎȚI POARTĂ DE GRIJĂ! | Fundația S.E.E.R. România
„Tu îmi întinzi masa…” (Psalmul 23:5)
Când stai la masă și ai în fața ta o mâncare gustoasă, oprește-te și gândește-te la oamenii care au făcut lucrul acesta posibil. Cineva a cultivat legumele sau a crescut animalele; compania de procesare a alimentelor le-a pregătit și le-a împachetat; compania de transport le-a transportat; supermarketul le-a vândut; apoi cineva a plătit prețul ca să le cumpere, să le gătească și să le așeze înaintea ta ca să mănânci. Sunt multe componente în acest ansamblu, dar principalul element de legătură este Dumnezeu. El a creat solul, semințele și animalele. Fără El, ai suferi de foame. De aceea, de fiecare dată când te apropii de masă, este foarte bine să Îi mulțumești pentru mâncare. Când cineva îți oferă o mâncare pe gustul tău, bunul simț îți pretinde să-i spui politicos: „mulțumesc”. Dar iată o notificare din cer: „Tot ce ai, a venit de la Mine! Semnat: Dumnezeu.” (vezi Iacov 1:17).
Poate te gândești: „Dar eu am muncit din greu pentru ce am!” Atunci trebuie să fii lăudat pentru etica muncii tale și pentru strădania ta. Dar nu aici se termină povestea; iată continuarea: „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii…” (1 Timotei 6:17-18).
Când Dumnezeu îți spune să fii „darnic, gata să simți împreună cu alții”, El dorește următorul lucru de la tine: așa cum El ți-a furnizat toate binecuvântările, tot la fel să faci și tu altora!
de Jean Koechlin
Iacov 4:1-12
O ceartă între copii ai lui Dumnezeu arată negreşit că voinţa fiecăruia dintre ei nu a fost zdrobită. Domnul ne arată că aceasta este încă un obstacol care împiedică rugăciunile noastre să fie ascultate (citiţi Marcu 1.25). Pot fi două motive pentru care nu primim răspuns. Primul este că nu cerem, deoarece „oricine cere, capătă” (Matei 7.8). Al doilea, pentru că cerem rău. Aici nu este vorba de forma stângace a rugăciunilor noastre (oricum, „nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui” Romani 8.26), ci de scopul lor. Avem în vedere gloria Domnului, sau satisfacerea poftelor? Aceste două principii nu se pot împăca.
Iubind lumea, trădăm cauza Dumnezeului nostru, pentru că lumea I-a declarat război, răstignindu-L pe Fiul Lui, iar neutralitatea este imposibilă (Matei 12.30).
Invidia şi pofta sunt lucrurile cu care ne atrage lumea, dar Dumnezeu ne dă infinit mai mult decât ne poate oferi lumea: un har mai mare (v. 6; Matei 13.12). Fie ca aceia care au învăţat de la Mântuitorul blândeţea şi smerenia (Matei 11.29) să poată gusta acest har. Dar, pentru a experimenta virtuţile harului, trebuie mai întâi să fi ajuns conştient de propria mizerie (v. 8, 9; comp. cu Ioel 2.12,13).
Mana Zilnica 