1 Noiembrie 2023
Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeții.
Galateni 6.1
Când vorbim despre felul în care trebuie exercitată disciplina, trebuie să ne amintim cine suntem noi înșine. Ea este un lucru nespus de solemn. Când mă gândesc că sunt doar un sărman păcătos mântuit prin har, că sunt acceptat înaintea lui Dumnezeu doar pentru că sunt în Hristos Isus, că în mine însumi sunt un netrebnic, este desigur un lucru înfiorător să iau disciplina în propriile mele mâini. Primul meu gând va fi: „Cine altul decât Dumnezeu poate să judece?”.
Mă aflu ca un neînsemnat în mijlocul unor persoane iubite de Domnul, pe care trebuie să le socotesc mai presus de mine însumi, fiind conștient de propria mea păcătoșenie și nimicnicie înaintea Domnului. Cum să mai vorbesc de exercitarea disciplinei? – acesta este într-adevăr un gând foarte solemn și copleșitor. Doar un singur lucru mă poate scoate din acest simțământ al incapacității mele: posibilitatea de a privi disciplina ca pe un privilegiu al dragostei. Când dragostea este într-adevăr la lucru, singura ei grijă este să-și atingă scopul. Privind la dragostea care era în Domnul Isus, vedem că, indiferent ce Îi stătea în cale, El mergea mai departe. Umplerea cu dragostea Lui este singurul lucru care poate în mod corect să ușureze simțământul unei poziții cu totul false în exercitarea disciplinei. Din clipa în care terenul dragostei este părăsit, disciplina devine o monstruozitate; și dorința de a face disciplină în alt fel decât pe principiul dragostei dovedește o stare spirituală cu totul rea. Nu este de ajuns a acționa cu dreptate, trebuie ca ea să fie pusă în lucrare prin dragoste – dragoste activă, care să păzească cu orice preț binecuvântarea sfințeniei în adunare. Nu este nicidecum o poziție de superioritate în carne (Matei 23.8-11). Disciplina ca din partea unui „stăpân” este cu totul nepotrivită. Deși conduși de dragoste în dorința de a menține dreptatea și împinși de o gelozie sfântă care ne face să veghem unii asupra altora, totuși trebuie să fim conștienți permanent că, în ultimă instanță, dacă fratele „stă în picioare sau cade este treaba Stăpânului său” (Romani 14.14). Doar dragostea trebuie să ne călăuzească în această lucrare.
J. N. Darby
Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”.
Luca 12.20
Moartea ignorată
Cu puțin timp înainte de moartea sa, Steve Jobs i-a arătat unui alt geniu al computerului planurile pentru iahtul său de lux. Amândoi știau că Jobs nu va călca niciodată pe acel iaht. Și totuși, așa cum avea să recunoască colegul lui Jobs sincer mai târziu, cei doi discutaseră de parcă n-ar exista moartea.
Mulți oameni îndepărtează din conștiința lor gândul la moarte și trăiesc ca și cum ea nu va veni niciodată. Și aceasta se întâmplă chiar și atunci când moartea este iminentă. Desigur, putem alunga gândul la moarte din conștiință, dar nu din viață.
Și, pentru că moartea este inevitabilă, fiecare om ar trebui să găsească un răspuns la întrebarea: Ce înseamnă moartea pentru mine? Sunt gata să mor și să mă întâlnesc cu Dumnezeu? M-am pregătit pentru eternitate în acest timp pe care îl am la dispoziție?
În fiecare zi, aproximativ un sfert de milion de oameni își dau ultima suflare. Câți dintre ei vor merge în Paradis? Și câți în iad?
De aceea, noi, cei credincioși, suntem îndemnați:
„Salvează pe cei târâți la moarte și nu te depărta de cei ce sunt aproape să fie înjunghiați” (Proverbe 24.11).
„Noi deci suntem trimiși împuterniciți pentru Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20).
Citirea Bibliei: 1 Cronici 24.1-31 · 1 Timotei 2.1-7
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREDINCIOȘIA (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” (Proverbele 20:6)
Un proaspăt angajat și-a întrebat un coleg de muncă: „De cât timp muncești pentru compania aceasta?” El a răspuns: „De când m-a amenințat șeful că mă concediază!”
Lăsând gluma la o parte, angajatorii dau năvală să găsească muncitori care sunt credincioși și responsabili.
Cetățenii tânjesc după politicieni care își duc la îndeplinire toate promisiunile din campania electorală.
La ceremonia de nuntă, mirii sunt îndemnați să fie credincioși jurămintelor pe care și le fac unul altuia.
Adevărul este că fără credincioșie, influența ta va fi limitată, sau ștearsă… Fără credincioșie, totalitatea celorlalte talente minunate pe care le ai se diluează. Credincioșia transformă banalul în miraculos și persoanele obișnuite în oameni de succes. Înțeleptul rege Solomon a pus această întrebare, care ar trebui să ne cerceteze sufletele: „Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?”
Lumea își dorește oameni care să fie credincioși. În Parcul Național Yellowstone, sunt peste 300 de gheizere (aproximativ jumătate din gheizerele cunoscute în lume). Dar dintre toate, unul se remarcă. Nu este cel mai mare și apele sale nu ating cea mai mare înălțime, dar este unul dintre cele mai spectaculoase izvoare termale din lume și cel mai popular. Și popularitatea sa se datorează unui singur lucru – erupe cu regularitate. Oamenii înfruntă soarele fierbinte și așteaptă să-l vadă, deoarece el aruncă în aer de la 14.000 la 32.000 litri de apă clocotită la înălțimi de cel puțin 30 m., uneori depășind chiar 50 m. – după un orar precis! Aproape că ți-ai putea regla ceasul după el. Este motivul pentru care gheizerul acesta poartă numele Bătrânul Credincios.
Ce putem noi învăța de-aici? Oamenii sunt atrași de credincioșie, și-ar trebui să fie atrași de loialitatea noastră. Dumnezeu este glorificat prin credincioșia noastră. Așadar, în tot ceea ce faci – dovedește credincioșie!
de Jean Koechlin
Iacov 3:1-18
După cum credinţa, dacă există, se manifestă în mod necesar prin lucrări, tot aşa întinarea se exteriorizează, mai devreme sau mai târziu, prin cuvinte. Orice maşină cu aburi are o supapă prin care suprapresiunea răbufneşte irezistibil. Dacă lăsăm să crească această „Presiune” fără s-o judecăm, ea se va trăda inevitabil prin cuvinte pe care nu le vom putea stăpâni. Astfel Domnul ne face să constatăm necurăţia buzelor noastre (Isaia 6.5) şi ne arată sursa interioară: prisosul inimii (Matei 12.34; 15.19; Proverbe 10.20). Prin judecata de sine însă, ne invită să despărţim „ce este de preţ de ce este fără preţ”, pentru a fi precum gura Lui (Ieremia 15.19).
Există înţelepciune şi înţelepciune. Cea de sus, ca orice dar desăvârşit, coboară de la Tatăl luminilor (cap. 1.17). Trăsăturile ei ne vor face s‑o recunoaştem: este mereu curată, fără voinţă proprie, activă în bine.
Ar trebui să recitim aceste versete ori de câte ori suntem pe cale să ne întrebuinţăm rău limba: pentru ceartă, minciună (v. 14), vorbire de rău (cap. 4.11), lăudăroşenie (cap. 4.16), cârtire (cap. 5.9), jurăminte sau vorbe uşuratice (cap. 5.12; Efeseni 4.29; 5.4). Cu alte cuvinte, de cât de multe ori pe zi!
Mana Zilnica 