Mana Zilnica

30 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Plăcuți în Cel Preaiubit.

Efeseni 1.6

Ce privilegiu minunat! Este inclusă aici îndreptățirea noastră înaintea lui Dumnezeu, însă această expresie înseamnă mai mult decât atât. Ea arată că suntem obiecte ale plăcerii divine. Ce lucru extraordinar, ca noi, niște sărmani păcătoși, să fim obiecte ale dragostei divine! Însă aceasta este doar pentru că suntem „în Cel Preaiubit”.

Câteodată avem tendința să credem că suntem plăcuți datorită faptului că trăim experiențe binecuvântate, când trăim cu gândul la lucrurile cerești și suntem într-o stare bună. Însă, când trecem prin momente grele, când suntem deprimați și dezamăgiți de noi înșine, ajungem să credem că nu mai suntem plăcuți în Cel Preaiubit. Trebuie să înțelegem însă că nici bucuria noastră cea mai înaltă, nici simțămintele de disperare nu pot să ne facă să fim altceva decât ceea ce suntem în ochii Tatălui: plăcuți în Acela care niciodată nu Se schimbă, care este întotdeauna Preaiubitul lui Dumnezeu, întotdeauna perfect, lipsit de orice pată și de orice cusur. Cât de mult L-am onora în felul acesta pe Mântuitorul!

Să ne bucurăm deci că suntem plăcuți în Cel Preaiubit! Putem privi înăuntrul nostru și să nu vedem nimic plăcut acolo. Însă, dacă privim la Hristos, acolo totul este plăcut. Înăuntrul nostru este o continuă luptă cu răul și cu ispita, însă trebuie să știm bine că suntem deja plăcuți în Acela care a biruit puterile răului. Când diavolul ne ispitește, putem fi mângâiați de faptul că el nu ne poate distruge, fiindcă suntem plăcuți în Acela care i-a zdrobit capul. Să cunoaștem bine și cu deplină siguranță poziția noastră glorioasă! Cei plecați la Domnul nu sunt mai plăcuți în Cel Preaiubit, decât suntem noi, cei în viață. Ei sunt plăcuți în Cel Preaiubit în cer, în timp ce noi suntem la fel, însă pe pământ.

C. H. Spurgeon

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCAPĂ DE PRESUPUNERI! (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Iată ce zice Cel Sfânt… Cel ce deschide şi nimeni nu va închide…” (Apocalipsa 3:7)

Astăzi vom afla încă două modalități de a cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața ta:

1) Prin circumstanțe providențiale. Când Dumnezeu te călăuzește, drumul se va deschide înaintea ta. Când te trimite El, va merge înaintea ta (vezi Ioan 10:4). Cuvântul Său ne spune că El este „Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide.” Cine deschide ușile potrivite? Dumnezeu. Cine închide ușile nepotrivite? Dumnezeu. Ușile potrivite duc la binecuvântare, dar ușile greșite duc la suferință și la pierdere. În plus, doar necredința poate ține o ușă închisă, odată ce Dumnezeu poruncește să se deschidă. Singurul „ajutor” de care are nevoie Dumnezeu din partea ta este acesta: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exodul 14:13).

2) Prin „semafoare” lăuntrice. Creștinii maturi și tari în credință spun: „Caut aprobările din sufletul meu!” Tu ești o ființă nouă, cu o natură spirituală nouă, vie pentru Dumnezeu – și echipată să-L perceapă pe Dumnezeul care lucrează în tine (vezi Romani 6:11). Deși sfatul creștinilor înțelepți și maturi te poate ajuta, ultimul cuvânt trebuie să fie rostit în inima ta de Dumnezeu. Biblia spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13) Dacă voia ta este predată lui Dumnezeu, El lucrează în tine și îți călăuzește voința și purtarea. Crede lucrul acesta – pentru că Dumnezeu spune asta, nu omul! Dumnezeu aprinde „lumina roșie” când dorește să te oprești, și îți va da „verde” când dorește să pornești. Așadar, nu trece pe roșu! Și nu te opri pe verde!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

3 Ioan 1-15

Cea de-a doua epistolă interzicea să-i primim pe aceia care nu aduc „învăţătura lui Hristos”. Cea de-a treia îi îndeamnă pe credincioşi să-i primească şi să-i ajute pe aceia care o învaţă (comp. cu Ioan 13.20). Veghind la binele slujitorilor Domnului, luăm parte la evanghelie (v. 8).

În această scurtă epistolă ne sunt prezentate mai multe persoane. Gaius, destinatarul ei, era un preaiubit al cărui suflet prospera, care lucra cu credincioşie şi a cărui dragoste era recunoscută public. Dimitrie, numit mai apoi, avea de asemenea o mărturie bună (1 Timotei 3.7). Din contră, în aceeaşi adunare, Diotref iubea să fie cel dintâi (1 Petru 5.3), spunea vorbe rele pe seama apostolului, nu primea pe fraţi şi alunga pe unii din adunare. Ioan menţionează de asemenea fraţi evanghelişti care „pentru Numelui Său au plecat” (v. 7; vezi Fapte 5.41). Numele prin excelenţă este Cel al lui Isus; El le este de ajuns ca mesaj şi ordin de misiune (Fapte 8.35).

„Nu imita răul, ci binele”, recomandă apostolul (v. 11; 1 Tesaloniceni 5.15). Exemple de bine, ca şi de rău, găsim şi în această epistolă, cum găsim şi în jurul nostru. Pe care le vom urma? Să-L urmăm înainte de toate pe Domnul Isus, în care niciodată n-a fost altceva decât binele (Marcu 7.37).

28 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Erau niște greci dintre cei care se suie ca să se închine la sărbătoare; aceștia deci au venit la Filip, cel care era din Betsaida Galileii, și l-au rugat, spunând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus”.

Ioan 12.20,21

Venirea grecilor (aceștia nu erau eleniști, iudei care vorbeau limba greacă, ci oameni dintre națiuni), care aveau dorința de a-L vedea pe Isus, devine o ocazie pentru introducerea celei de-a treia mărturii mărețe date despre gloria lui Hristos: ca Fiul Omului. Națiunile nu aveau drept la Hristos ca Mesia, așa că acei greci, în mod corect, s-au apropiat de Domnul prin intermediul ucenicilor iudei, așa cum mai înainte sutașul dintre națiuni trimisese un mesaj Domnului prin intermediul bătrânilor iudei. Domnul vorbește imediat despre Sine ca Fiul Omului, titlu sub care El a devenit mijlocul de binecuvântare pentru toți oamenii (versetul 32). Astfel că dorința națiunilor de a-L vedea pe Isus Îl conduce pe Domnul să deschidă înaintea ucenicilor Săi perspectiva unei ordini cu totul noi de binecuvântare, care trece dincolo de hotarele lui Israel. El a spus: „A venit ceasul ca să fie glorificat Fiul Omului”.

Știm că Hristos, fiind lepădat ca Fiul lui Dumnezeu și ca Împăratul lui Israel, potrivit Psalmului 2, va domni peste tot pământul ca Fiul Omului; El va primi „stăpânire și glorie și o împărăție, pentru ca toate popoarele, națiunile și limbile să-I slujească” (Daniel 7.14). Astfel că Vechiul Testament ne prezintă domnia Sa peste tot universul, prin care Hristos va fi glorificat. Timpul pentru această glorie nu venise încă; de aceea, când Domnul spune: „A venit ceasul să fie glorificat Fiul Omului”, El are în vedere nu Împărăția, ci crucea, unde Fiul Omului avea să fie glorificat prin însăși glorificarea pe care El o aducea Tatălui, potrivit cu învățătura pe care urma să o dea în camera de sus (Ioan 13.31).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCAPĂ DE PRESUPUNERI! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu… lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13)

Există un joc pentru copii care se numește „Pune codița la măgăruș” (pe o figurină de carton în formă de măgăruș, copiii vor încerca să pună coada măgărușului la locul ei, după ce au fost legați la ochi și învârtiți de mai multe ori – n.tr.). Cel care, legat la ochi și după ce a fost învârtit de mai multe ori, va reuși să plaseze „codița” în locul marcat cu X, sau cât mai aproape de punctul respectiv – va fi învingător. Câștigarea jocului implică un proces de ghidare. Ce putem învăța de-aici? Pentru mulți copii ai lui Dumnezeu, stabilirea voii Sale și a planului Său pentru viețile lor este un fel de orbecăit în întuneric. Dar nu trebuie să fie așa! Iată câțiva pași biblici care scot din ecuație „presupunerile”:

1) Dedică-te împlinirii voii lui Dumnezeu. E imposibil să înțelegi voia lui Dumnezeu până nu te dedici fără rezerve împlinirii ei. Orice dorință de a-ți păstra propria voință te va face orb față de voința Sa. Nu ai nevoie de o hartă amănunțită; e o călătorie a credinței. Fii încrezător că Dumnezeu te iubește și vrea numai ce este mai bun pentru tine, iar atunci când Îi ești supus, vei putea deosebi „voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2).

2) Ascultă glasul Păstorului și încrede-te în El. Domnul Isus nu te va lăsa singur când îți dorești să înțelegi care este voia Sa pentru viața ta. El este Păstorul nostru cel Bun; „oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul… şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:3-4) Să reținem cuvintele „îi cunosc glasul.” Cu timpul și prin experiență, vei învăța să știi când îți vorbește Dumnezeu. La fel ca Avraam care s-a supus voii lui Dumnezeu fără să știe unde va fi trimis, și tu ești chemat să-ți predai voința fără să știi unde te va duce El. Dumnezeu promite că va da înțelepciune, perspectivă și înțelegere oricui duce lipsă de înțelepciune (vezi Iacov 1:5-6). Așadar, cere-o… și crede că o poți avea!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 5:1-21

Epistola lui Ioan, ca şi Evanghelia lui, atestă că avem viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (comp. v. 13 cu Ioan 20.31). Necrezând, după atâtea mărturii, înseamnă a-L face pe Dumnezeu mincinos (v. 10). Acum însă copilul lui Dumnezeu se bazează pe certitudini: „Ştim” nu încetează să repete apostolul (v. 2, 13, 15, 18, 19, 20). Şi credinţa noastră nu numai că îşi însuşeşte mântuirea, ci triumfă asupra lumii prin aceea că, privind dincolo, se leagă de ceea ce este nepieritor (v. 4). Ce fericire să ştim de asemenea că Dumnezeu ne ascultă şi că ne dă ceea ce cerem după voia Lui (v. 14)!

„Creştinul însuşi n-ar dori să-i fie dat vreun lucru contrar voii lui Dumnezeu”. Dar cum să cunoaştem această voie? Prin priceperea pe care ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu (v. 20; Luca 24.45). „Şi noi suntem în Cel adevărat”, spre deosebire de lumea întreagă care „zace în cel rău” (v. 19). Cel rău nu are în arsenalul lui niciun obiect cu care să-l poată seduce pe omul nou care este în noi. În schimb, el ne oferă mulţi idoli buni să ispitească bietele noastre inimi fireşti. Copii ai lui Dumnezeu, să ne păzim sentimentele noastre, încât să fie în totalitate (neîmpărţite) pentru Domnul (v. 21; 1 Corinteni 10.14).

27 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise le-a zis: „Stați aici, și voi auzi ce poruncește Domnul pentru voi!”.

Numeri 9.8

Frumoasă atitudine! Moise nu avea un răspuns pe care să-l dea; dar el știa Cine putea da un astfel de răspuns și l-a așteptat de la El. Acesta a fost cel mai bun și mai înțelept lucru pe care Moise îl putea face. El nu a pretins că poate da un răspuns. Lui nu i-a fost rușine să spună: «Nu știu!». Cu toată înțelepciunea lui și cu toată cunoștința pe care o avea, nu a ezitat să-și arate ignoranța. Aceasta este adevărata cunoștință – adevărata înțelepciune. Poate fi un lucru umilitor pentru unul care se află în poziția lui Moise să apară înaintea adunării sau înaintea unora dintre membrii acesteia în poziția unui ignorant cu privire la o anumită problemă. Era oare posibil ca cel care scosese poporul afară din Egipt, cel care îi condusese prin Marea Roșie, cel care vorbise cu Iahve și își primise misiunea din partea marelui „Eu sunt” să nu aibă o soluție pentru rezolvarea unei dificultăți ridicate de un caz atât de simplu, ca acela care stătea acum înaintea lui? Era oare posibil ca un om ca Moise să fie ignorant cu privire la soluția potrivită pentru cazul unor oameni care se întinaseră prin atingerea unui mort?

Cât de puțini sunt aceia care, deși nu ocupă o astfel de poziție înaltă precum cea a lui Moise, ar încerca totuși să dea un răspuns la întrebări de felul celei întâlnite aici! Dar Moise era cel mai blând om de pe pământ. El știa cel mai bine să se abțină să vorbească atunci când nu avea nimic de spus. Ce lucru binecuvântat ar fi să urmăm cu credincioșie exemplul său într-o astfel de situație! Aceasta ne-ar scuti de multe manifestări triste, de multe gafe și de multe pretenții false. Mai mult, o astfel de atitudine ar fi de natură să ne facă mult mai reali, mai simpli și mai neexpuși. Suntem adesea atât de nechibzuiți, încât ne este rușine să ne recunoaștem ignoranța. În mod prostesc ne imaginăm că reputația noastră de oameni înțelepți și inteligenți este atinsă când exprimăm această propoziție atât de frumoasă și care ilustrează atât de bine adevărata măreție morală: «Nu știu!».

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE GÂNDI LA RENUNȚARE! | Fundația S.E.E.R. România

„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi…” (2 Corinteni 4:8)

Oare de ce ne gândim să renunțăm, când lucrurile o iau razna? Din mai multe motive:

1) Ne este teamă de eșec. Suferințele și greșelile din trecut ne bântuie și credem că este mai bine să nu încercăm din nou, ca să nu experimentăm același eșec. Dar iată un îndemn: nu-ți petrece viața scoțând la iveală lucrurile trecutului! Toți avem lucruri în trecutul nostru pe care preferăm să le uităm. Lasă-le acolo, în trecut! Apostolul Pavel scria: „uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)

2) Ne facem griji despre ce vor spune oamenii. Dar „frica de oameni este o cursă” (Proverbele 29:25)! Alegerea modului în care reacționezi la critică este una dintre cele mai importante decizii pe care le vei lua vreodată. Mereu vor exista oameni care nu vor agrea persoana ta și care nu te vor înțelege. Treci peste asta!

3) Dăm ascultare cui nu trebuie. Satan este „tatăl minciunii” și el va face tot posibilul ca să ne descurajeze. Apostolul Pavel spune: „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5). Când apare un gând, analizează-l! Dacă este de la Dumnezeu, primește-l; dacă este de la Satan, „răstoarnă-l”!

4) Ne pierdem încrederea. În calitate de credincioși, noi trebuie să umblăm prin credință, nu prin vedere (vezi 2 Corinteni 5:7)! Asta înseamnă să luăm fiecare decizie bazându-ne pe ce spune Dumnezeu, și nu pe ce vedem cu ochii noștri, firești.

5) Pierdem legătura cu adunarea credincioșilor lui Dumnezeu. Când apostolii au ieșit din închisoare, ei s-au întors „la ai lor” (Faptele Apostolilor 4:23). Ca să rămânem puternici, avem nevoie de părtășia cu alți credincioși. Mulți oameni renunță când au ajuns pe culmea succesului – nu fi unul dintre ei! Așadar, mergi înainte și nu te gândi la renunțare!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 4:11-21

Două fapte cu implicaţii nelimitate dezvăluie oamenilor dragostea divină: Hristos dându-Şi viaţa pentru noi (cap. 3.16) şi Dumnezeu trimiţându-Şi Fiul (cap 4.10). Şi acum această dragoste le este făcută cunoscut într-un al treilea mod: prin aceea că răscumpăraţii Domnului se iubesc unul pe altul. Astfel Dumnezeu este ~ sau ar trebui să fie ~ făcut vizibil (v. 12) de când Isus nu mai este pe pământ (Ioan 1.18).

Nu este posibil să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu-i iubeşti pe copiii Lui. Când cineva ne este într-adevăr drag, ne este la fel de drag tot ceea ce este legat de el. De exemplu, cineva care îşi iubeşte cu adevărat soţul sau soţia iubeşte şi familia lui sau a ei. Şi Dumnezeu nu Se mulţumeşte cu o dragoste în cuvinte (cap. 3.18). În această epistolă se repetă în mod constant expresiile „dacă zicem” (cap. 1.6,8,10), „cine zice” (cap. 2.4,6,9) şi „dacă zice cineva” (v. 20). Împreună cu apostolul putem spune: „Noi Îl iubim” (v. 19). Atunci s-o şi arătăm!

În aceste versete am întâlnit:

1. dragostea pentru noi (v. 9): este mântuirea deja împlinită;

2. dragostea în noi (v. 12,15,16), turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt;

3. dragostea cu noi (v. 17), dându-ne siguranţa că în curând ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu.

Astfel este activitatea desăvârşită faţă de noi a acestei dragoste divine!

26 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă darul lui pentru Domnul va fi o ardere-de-tot dintre păsări, atunci să-și aducă darul dintre turturele sau dintre pui de porumbel.

Levitic 1.14

Nu este oare și experiența noastră la fel? Deseori, inimile noastre s-au preocupat așa de puțin cu Domnul Isus, încât, atunci când venim să aducem jertfă, ceea ce aducem este aproape numai o jertfă pentru păcat, căci întotdeauna este vorba numai despre ceea ce înseamnă lucrarea Domnului Isus pentru noi și nu ne-am umplut inimile cu ceea ce înseamnă ea pentru Dumnezeu. Este minunat să vedem că toate păcatele noastre au fost spălate prin sângele Domnului Isus! Este minunat să știm că nu mai este nicio judecată pentru noi! Însă, când mă preocup cu Domnul, așa cum Îl vede Dumnezeu, cu felul în care El L-a slăvit pe Dumnezeu, atunci inima mea va fi atât de bogată și de plină de slava Sa și de slava lucrării Sale, încât nu voi mai avea niciun gând cu privire la mine însumi și la păcatele mele, ci mă gândesc numai la El, știind bine că El este Mântuitorul meu, că eu sunt făcut una cu El și că El a înfăptuit lucrarea pentru mine. Și, fără să mă gândesc conștient, eu sunt făcut una cu El și aceasta îmi va umple inima. Nu este nimeni care să se preocupe în acest fel cu Domnul, fără ca inima să nu-i fie umplută.

Atunci nu te mai preocupi cu tine, ci cu El și cu ceea ce înseamnă lucrarea Sa, cu frumusețea Sa și cu aceasta I te închini lui Dumnezeu, ajungând în prezența lui Dumnezeu fără să te mai gândești la tine însuți. Și, pentru că inima vede cât de scumpă este această jertfă, I se prezintă și I se oferă lui Dumnezeu cu o siguranță deplină: suntem plăcuți lui Dumnezeu și avem privilegiul să-I închinăm lui Dumnezeu ceea ce este atât de scump pentru El. Prețul pe care îl are El este prea mare ca noi să îl putem cuprinde; numai Dumnezeu o poate face. Însă avem privilegiul să-I închinăm jertfa aceasta lui Dumnezeu; o putem lua în mâinile noastre, ca s-o admirăm: este desăvârșită. Avem voie să jupuim pielea jertfei și să privim; lăuntrul este desăvârșit. Avem voie s-o tăiem în bucăți; tot interiorul și exteriorul sunt desăvârșite. Avem voie să spălăm cu apă părțile dinăuntru ale jertfei, deci să întrebuințăm severitatea Cuvântului ca să dovedim că totul este desăvârșit și fără niciun cusur; măruntaiele vorbesc despre sentimentele și despre dragostea Domnului.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU-ȚI RUINA ZIUA! | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este iute la mânie face prostii…” (Proverbele 14:17)

Depinde de tine cum îți începi ziua, pentru că așa de multe lucruri (precum: ai dormit prea mult dimineață, mașina nu a pornit, ai întârziat la serviciu, computerul „a picat” etc.) ți-o pot ruina! Situațiile de felul acesta te pot face mânios – dar numai dacă le lași! Înțeleptul Solomon a spus: „Cine este iute la mânie face prostii”… deci dacă ai un acces de furie, așteaptă-te la un final dur!

Tot în cartea Proverbele citim și că: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32). Mânia se întoarce mereu la tine, ca să te încolțească, și ajunge să-ți facă mai mult rău decât lucrul care a determinat-o. Psalmistul David a spus: „Dimineaţa, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept.” (Psalmul 5:3). Începe-ți ziua oferindu-I-o lui Dumnezeu, și atunci vei fi mai puțin predispus să reacționezi cu mânie când lucrurile nu ies cum trebuie.

Un pastor scria: „Timpul nostru pe pământ este așa de scurt! Ar fi păcat ca ceva ce a avut loc acum 20 de ani, sau acum 20 de minute, să-ți ruineze ziua! M-am hotărât să mă bucur de fiecare clipă. Probabil voi face greșeli și lucrurile nu se vor întâmpla așa cum vreau eu. Probabil că voi fi dezamăgit, dar îmi voi trăi viața fericit. Nu voi lăsa ca ceva ce se întâmplă sau nu se întâmplă, să-mi fure bucuria!

În fiecare dimineață, eu spun: „Tată, va fi o zi minunată! Îți mulțumesc că-mi vei da disciplină, și stăpânire de sine ca să pot lua decizii bune! Poate ieri nu am făcut tot ce aș fi putut, dar acea zi a trecut, nu mai este. Astăzi mă voi descurca mai bine, cu ajutorul Tău. Mulțumesc! Amin!”

Te-ai întrebat vreodată de ce parbrizul unei mașini este mare, iar oglinda retrovizoare este mică? Pentru că este mult mai important ce este în fața ta decât ce se află în spate! Așadar, continuă să privești înainte… și indiferent ce se întâmplă astăzi, nu-ți pierde pacea și nu lăsa nimic să-ți ruineze ziua!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 4:1-10

Adevărul are întotdeauna „falsificatori”. Şi, după cum fiecare cetăţean, riscând multe necazuri, trebuie să ştie să recunoască moneda ţării lui, noi trebuie să ştim să deosebim de unde provin diferitele învăţături care ni se prezintă. Fiecare dintre ele trebuie probată (v. 1; 1 Tesaloniceni 5.21) şi Cuvântul ne dă mijlocul sigur de a nu confunda „monedele false” cu cele bune. Cele din urmă poartă însemnul lui Isus Hristos venit în carne (v. 3).

Cât despre firea Lui, această epistolă ne învaţă că Dumnezeu este lumină (cap. 1.5) şi dragoste (v. 8, 16) Sursa unică a întregii iubiri este în El. Dacă cineva iubeşte, acesta este deci semnul că este născut din Dumnezeu (v. 7). Reciproc, cine nu iubeşte nu cunoaşte pe Dumnezeu. Trebuie să ai acea fire care iubeşte, pentru a şti ce este dragostea (1 Tesaloniceni 4.9). Şi această dragoste, care este iniţiativa lui Dumnezeu faţă de noi (v. 10, 19), a răspuns perfect stării făpturii Sale. Omul era mort: Dumnezeu L‑a trimis pe Singurul Lui Fiu pentru ca noi să trăim prin El (v. 9); omul era vinovat: Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui pentru a fi ispăşirea pentru păcatele noastre (v. 10; cap. 2.2); omul era pierdut: Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii (v. 14; Ioan 3.17).

25 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în El, Domnul, este stânca veacurilor.

Isaia 26.3,4

Aceste cuvinte celebrează eliberarea rămășiței credincioase a lui Israel. Mândria omului a fost trântită la pământ de către brațul întins al Domnului. Rămășița nu avea nicio apărare împotriva vrăjmașilor trufași care o înconjurau. Zidurile înalte cu porți și zăvoare nu-i ofereau nicio siguranță. Eliberarea ei venea doar de la Domnul, de la „Stânca veacurilor”. Domnul Însuși va fi apărarea și refugiul lor în ziua necazului, așa cum citim în Naum 1.7: „Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El îi cunoaște pe cei care se încred în El”. Nu va mai fi nevoie ca ei să caute adăpost în spatele zidurilor groase și al porților zăvorâte, pentru că atunci porțile vor fi larg deschise pentru ca cei drepți să intre în cetatea marelui Împărat. Ei se vor bucura de pacea după care au tânjit de-a lungul veacurilor.

Cuvintele din versetele de astăzi sunt deseori aplicate creștinilor, însă pacea desăvârșită despre care ele vorbesc pare să nu fie cunoscută de ei. Care sunt condițiile necesare pentru a ne bucura de pace perfectă în mijlocul împrejurărilor de zi cu zi? Răspunsul este acesta: mintea noastră trebuie să fie preocupată cu Domnul și să se sprijine pe El. Știm cu toții cât de ușor este ca mintea noastră să cutreiere în tot felul de locuri și să se preocupe cu tot felul de lucruri, de aceea nu ne putem sprijini pe ea. Însă ne putem sprijini pe Domnul cu o încredere absolută. El este Stânca veacurilor. Încrederea noastră trebuie să fie într-o Persoană, însă nu în persoana noastră. Trebuie să fie în Cineva din afara mea, iar Acesta este Domnul Isus Hristos. El păzește mintea celor care Își găsesc odihna în El. „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CASĂ, DULCE CASĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23:6)

Pentru unii dintre noi, dragostea lui Dumnezeu nu pare reală. Oare de ce? Poate, pentru că am încercat să facem din pământul acesta casa noastră. Și prin urmare, trăim în îngrijorare și frustrare. Doar atunci când vei avea imaginea corectă despre acolo, vei avea poziția corectă despre aici. Când înțelegi care este adevărata ta casă, moartea nu va fi pentru tine finalul, ci o trecere. În secunda următoare după ce vei fi murit, vei fi escortat în prezența lui Dumnezeu. Nici nu-ți vei da seama că ai murit! Nu ești răsuflat, ci transferat. Mai rapid decât o clipeală din ochi, treci dintr-o dimensiune în alta. Treci de la viața în acest timp și spațiu limitate la locuirea „în casa Domnului pentru totdeauna.”

Cei mai mulți dintre noi nu vom muri brusc, în urma unui atac de cord, a unui AVC sau a unui accident de mașină. Pentru majoritatea dintre noi, moartea va veni treptat, pe măsură ce ne uzăm în timp. Vom simți cum corpul ni se deteriorează și se atrofiază și vom ști că ne apropiem de moarte. Apoi Dumnezeu ne va seta pe „modulul de tranziție” (dacă putem spune așa), care ne face să dorim și să iubim mai mult cerul decât pământul, așa că ne vom gândi: „Mi-ar plăcea ca Dumnezeu să mă ia acasă!” Poate ne va prefața gloria Sa și ne va lăsa să-L vedem pe Mântuitorul cum așteaptă să ne întâmpine! Când ne vom deschide larg brațele, vom dori ca această plecare să se producă mai repede! Vom spune asemenea psalmistului David: „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” (Psalmul 17:15)

Așa că, pentru copiii Domnului, „Casă, dulce casă” va fi acolo sus!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 3:13-24

Ura lumii faţă de copiii Tatălui nu ar trebui nicidecum să ne surprindă (v. 13; comp. cu Ioan 15.18). Mai curând amabilităţile ei ar trebui să ne pară suspecte. În ce priveşte dragostea, lumea nu poate produce decât contrafaceri, motivele ei nefiind niciodată sincere, niciodată total dezinteresate. Adevărată este doar dragostea lui Dumnezeu, care-şi are izvorul în El Însuşi, nu în obiectul ei. Cu o asemenea dragoste avem nevoie să fim iubiţi, pentru că în noi nu este nimic vrednic de iubit (Tit 3.3). Şi crucea este locul unde vom învăţa să cunoaştem această dragoste divină infinită (v. 16).

Versetele 19-22 subliniază necesitatea unei conştiinţe bune, a unei inimi care nu ne condamnă. Dacă facem numai ceea ce Îi este plăcut Domnului, El va putea răspunde fără excepţie la toate rugăciunile noastre. Părinţii care aprobă purtarea copilului lor îi oferă cu plăcere ceea ce cere (v. 22; comp. cu Ioan 8.29; 11.42). A rămâne în El ~ aceasta este ascultarea. El în noi ~ aceasta este comuniunea care rezultă din ascultare (v. 24; cap. 2.4-6; 4.16; Ioan 14.20; 15.5,7). Cufundaţi în mare un vas deschis; el va fi în acelaşi timp şi spălat şi umplut. Aşa să fie şi inimile noastre în dragostea lui Hristos!

24 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

În ea vă bucurați mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați, pentru puțin timp, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, mult mai prețioasă decât aurul care piere, deși este încercat prin foc, să fie găsită spre laudă, glorie și onoare, la descoperirea lui Isus Hristos.

1 Petru 1.6,7

Din aceste versete aflăm, mai întâi, că încercările noastre sunt „pentru puțin timp”. Dacă plăcerile păcătosului sunt doar „trecătoare”, întristările sfinților sunt și ele „pentru puțin timp” (conform cu Evrei 11.25).

În al doilea rând, ni se amintește că există o necesitate a acestor întristări, pentru că ele sunt „pentru puțin timp … dacă trebuie”. Tatăl nu-i face pe copiii Săi să verse nicio lacrimă inutilă. Acest „dacă trebuie” este pentru încercarea credinței noastre. Nu suntem încercați pentru a se vedea dacă avem sau nu credință, ci mai degrabă pentru a pune în lumină valoarea credinței pe care o avem. Aurul nu se pune în foc pentru a se dovedi că este aur, ci pentru a scoate în evidență calitățile prețioase ale lui. La fel, Dumnezeu ne pune la încercare credința prin diferite ispite pentru a-i arăta calitățile prețioase.

Credința care se bazează pe Dumnezeu în încercare conduce la supunere față de ceea ce îngăduie Dumnezeu; credința în Dumnezeu face sufletul capabil de a aștepta cu răbdare (Iacov 1.3). Credința în Dumnezeu permite credinciosului să se opună cu tărie atacurilor dușmanului (1 Petru 5.9). Sufletul poate să aibă o credință adevărată, dar când intervine încercarea, aceste calități binecuvântate ale credinței – supunerea, răbdarea, fermitatea, încrederea și dependența de Dumnezeu – sunt puse în evidență.

În al treilea rând, aflăm că aceste întristări vor găsi un răspuns binecuvântat în ziua gloriei viitoare. Arătarea acestor calități în ziua încercării va fi găsită spre laudă, glorie și onoare, la descoperirea lui Isus Hristos. Suntem înclinați să considerăm drept timp pierdut o perioadă de încercare dureroasă care ne împiedică să avem o parte activă în slujba Domnului. Dumnezeu zice: «Nu, ci încercarea va fi „găsită spre laudă”, la descoperirea lui Isus Hristos».

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Bocitul își are vremea lui… şi pierderea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:4-6)

Pentru a putea face față pierderii, copiii noștri au nevoie de câteva lucruri din partea noastră, în perioada de doliu:

1) Ei au nevoie de sinceritatea noastră. Ei trebuie să știe că și noi suferim. Când ne văd plângând, iar noi le spunem: „N-am nimic”, ei sunt confuzi. Se gândesc fie că de fapt nu suferim și lacrimile nu înseamnă nimic, fie că nu suntem sinceri cu ei. Ei trebuie să vadă onestitatea noastră, ca ei să poată fi sinceri cu noi în privința suferințelor lor.

2) Au nevoie să le cunoaștem sentimentele, fără să-i protejăm în mod exagerat. Pentru ei, la fel ca pentru noi: „bocitul îşi are vremea lui… și pierderea îşi are vremea ei.” Dumnezeu a făcut ca toate aceste experiențe să fie „frumoase la vremea lor.” (vezi Eclesiastul 3:4,6,11). Nu le inhiba tristețea, mânia și deprimarea, și nu le-o invalida. Ele fac parte din umanitatea pusă de Dumnezeu în ei și îi ajută să devină niște adulți echilibrați și plini de compasiune.

3) Au nevoie să fie ascultați. Copiii învață și cresc prin pierderi, atunci când au o persoană care să-i asculte în mod deschis și să-i înțeleagă. Ascultă, apoi cântărește-le sentimentele: „Se pare să ești nervos. Vrei să discutăm despre asta?” Nu analiza, întreabă! Ascultă cu ochii și urechile. Spune-le ce vezi: „Vorbele tale spun că ești bine, dar privirea ta sugerează că ești trist!”

4) Au nevoie de îngăduința de a-și exprima emoțiile negative. Mânia și resentimentul față de doctori, sistem, membri ai familiei, față de tine și chiar față de Dumnezeu sunt firești! Nu spune: „Nu ar trebui să spui așa ceva!” Ci spune: „Văd că ești foarte îndurerat și dezamăgit… Vrei să discutăm un pic despre asta?” Exprimarea detoxifică emoțiile negative.

5) Au nevoie să-i includem în ceremoniile noastre de doliu. Include-i în reuniunile de familie, în planurile și serviciile de înmormântare – și ei vor găsi astfel mângâiere și vindecare, până la închiderea rănii pe care o aduce pierderea suferită!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 3:1-12

Ceea ce constituie, într-o familie normală, legătura dintre membrii ei este dragostea. Copiii o primesc şi o învaţă de la părinţii lor, apoi o imită şi o realizează între ei. Este o imagine ştearsă a dragostei pe care ne-a dăruit-o Tatăl, numindu‑ne copii ai Săi! Această dragoste nu suntem chemaţi s‑o înţelegem, ci s‑o vedem (v. 1) şi, constatând‑o, să‑i răspundem.

Din versetul 9, unii credincioşi ar putea deduce că nu au viaţa de la Dumnezeu, pentru că li se întâmplă să păcătuiască (vezi cap. 5.18). Dar să înţelegem bine că adevăratul „eu” al creştinului este omul cel nou, şi acesta nu poate păcătui.

Împărţirea omenirii între copii ai lui Dumnezeu şi copii ai diavolului este stabilită în modul absolut prin versetele 7–12 (comp. cu Ioan 8.44). Astăzi, în multe medii religioase, această diferenţă nu este cunoscută. Că sunt creştini mai mult sau mai puţin practicanţi, aceasta este recunoscut. Dar că unii se declară salvaţi, în timp ce alţii ar fi pierduţi, aceasta îi taxează de orgoliu şi de îngustime pe cei care s–au pus la adăpost. Neînţelegerea lumii, care poate merge până la ură, ne dă ocazia ca aici, pe pământ, să semănăm puţin cu Isus (v. 1b; Ioan 16.1–3). Curând vom fi asemenea Lui, în glorie, şi Îl vom vedea cum este (v. 2).

23 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeții.

Galateni 6.1

Cineva mai înaintat în har și în înțelepciune îl vede pe altul mergând greșit și se duce și îi spune: «Am fost și eu în această stare – să nu mergi și să nu faci așa și așa». Îl imploră și îi înfățișează împrejurările în dragoste; deși, în caz de împotrivire, îl poate mustra. Părintele poate să arate toată îngăduința pentru slăbiciunea și lipsa de experiență, ca unul care a trecut și el însuși pe aici. Pe cât se poate, să te faci slujitorul altora, deși principiul părintesc trebuie menținut; și el este un principiu de superioritate personală, însă însoțită de har.

Nicio considerație omenească nu mă împiedică să rămân la acest privilegiu personal, care ar putea fi definit prin cuvintele: «Chiar dacă vă iubesc mai mult, voi fi iubit cu atât mai puțin». Ea se revarsă din dragoste părintească și mă conduce la un altul ca să nu-l las să continue pe o cale greșită, și aceasta din dragoste. Nu este cazul vreunei greșeli împotriva mea, ci cazul unei umblări sau purtări împotriva poziției de copil al lui Dumnezeu. Greșim în această privință din cauză că nu ne place să trecem prin suferința și necazul pe care ni le-ar aduce o astfel de implicare. Dacă un sfânt este prins în vreo greșeală, el este totuși o oaie a lui Hristos; și eu sunt dator, pe orice cale posibilă, să caut să-l ajut să iasă din impas. El ar putea spune: «Ce treabă ai tu să te amesteci?», sau altceva asemănător. Dar eu trebuie să mă duc și, dacă este nevoie, să-i stau eu însumi la picioare, în așa fel încât să-l scot din cursa în care se găsește, chiar dacă nu m-ar mai suferi din această cauză. Aceasta cere un duh de har și căutarea de a purta pe propriul tău suflet toată povara fratelui.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CEA MAI IMPORTANTĂ POLIȚĂ DE ASIGURARE | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este Păstorul meu… în toate zilele vieţii mele.” (Psalmul 23:1, 6)

Majoritatea companiilor de asigurări sunt demne de încredere. Ele îți oferă acoperire în majoritatea anotimpurilor și necazurilor vieții. Dar nu toate companiile de asigurări sunt așa. În unele cazuri, în momentul în care ai o plângere împotriva lor, fie vor mări primele de asigurare, fie îți vor anula polița.

Dar polița de asigurare pe care o ai la Dumnezeu este uimitoare. Prima de asigurare a fost plătită cu sângele Domnului Isus Hristos, pe cruce, când El a rostit acele cuvinte cutremurătoare: „S-a isprăvit!”, care înseamnă „plătit pe deplin.”

Există multe feluri de asigurări, care acoperă domenii și situații precum: cutremurul, incendiul, bunurile imobiliare, furtul, boala, automobilul sau moartea. Dar singura poliță de asigurare care te poate acoperi dincolo de moarte este cea pe care ți-o oferă Dumnezeu. Și nu trebuie să te îngrijorezi că nu ai citit ce scrie cu „litere mici”, pentru că El nu o va anula! Apostolul Pavel așază această poliță de asigurare înaintea noastră: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?” În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:35, 37-39).

Te-ai pocăit de păcatele tale? Ți-ai pus încrederea în Hristos? Este El Mântuitorul tău? Atunci ești acoperit pentru vecie și poți să cânți cu încredere: „Dureri, batjocuri, prigoniri, Adese-am întâlnit / Prin harul marii Lui iubiri, Eu toate-am biruit!” Nu uita astăzi că beneficiezi de „polița” măreață a harului!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 2:20-29

„Şi aceasta este promisiunea pe care El ne-a dat-o: viaţa eternă” (v. 25). Ioan se referă la acest cuvânt al Păstorului celui bun: „Oile Mele ascultă glasul Meu” şi Eu le dau viaţa veşnică” (Ioan 10.27,28). O altă promisiune a Domnului era darul Duhului Sfânt (Ioan 16.13). Această „ungere din partea Celui Sfânt” se află astăzi nu numai peste cei numiţi „părinţi”, ci şi peste „copilaşii” în Hristos, pentru a-i călăuzi în tot adevărul.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” a spus Domnul Isus „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6). Apostolul confirmă aici că acela care-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. „Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine ~ le-a spus Isus fariseilor ~ aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu” (v. 23; Ioan 8.19). Tatăl nu poate fi cunoscut în afara lui Isus (Matei 11.27).

De aceea vrăjmaşul depune atâta efort împotriva Fiului sfânt al lui Dumnezeu şi mai ales pentru a arunca îndoială asupra existenţei Lui veşnice şi a divinităţii Lui. Să ştim să recunoaştem vocea mincinosului (v. 22). Ceea ce este „de la început” rămâne valabil până în „ceasul din urmă” (v. 24, 18). Faţă de toate „noutăţile”, siguranţa noastră constă în a rămâne la învăţătura de la început (Galateni 1.8,9).

22 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

1 Corinteni 15.58

Aici avem o deviză minunată pentru lucrătorul creștin; și orice creștin ar trebui să fie un lucrător. Ea prezintă un echilibru de mare preț pentru inimă. Avem prezentată o stabilitate de neclintit, pusă în legătură cu o activitate neîncetată. Acest echilibru este de cea mai mare importanță. Unii aderă într-o așa măsură la ceea ce numim principii, încât pare că le este frică să se avânte cu inimă largă în vreo activitate creștină. Alții sunt atât de preocupați cu ceea ce numim slujire, încât, pentru a obține rezultatele dorite, nu ezită să încalce principiile sănătoase ale Scripturii.

Cum am spus, versetul de mai sus oferă un antidot divin la aceste două extreme. El furnizează o bază solidă pe care să stăm hotărâți și neclintiți. Nu trebuie să ne abatem nici cu un singur milimetru de la drumul îngust al adevărului divin, deși suntem deseori tentați să facem acest lucru pentru a deveni, cum spunem noi, mai folositori. „Ascultarea este mai bună decât jertfa și luarea-aminte face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15.22).

Nobile cuvinte! Facă Domnul ca ele să fie săpate adânc în inima oricărui lucrător! El au o valoare de neprețuit, mai ales în aceste zile în care există atâta voință proprie, atâtea feluri eronate de a sluji și o tendință atât de mare de a face ceea ce este drept în ochii noștri, ignorând autoritatea supremă a Sfintei Scripturi. Starea prezentă de lucruri nu poate face pe cineva decât să se înfioreze văzând cum Cuvântul lui Dumnezeu este dat deoparte chiar și de către cei care mărturisesc inspirația lui divină.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:6)

Astăzi vom învăța câteva moduri prin care îi putem ajuta pe copii să treacă de pierderile suferite în viață.

1) Nu subestima capacitatea lor de a suferi. Copiii sunt deseori suferinzii „uitați”. Durerea lor este reală și intensă; recunoaște-o și valideaz-o!

2) Nu evita să discuți despre pierdere în prezența lor. Excluderea copiilor din rândul adulților, în perioada de doliu, îi privează pe aceștia de suportul necesar, precum și de înțelegerea mai profundă a pierderii suferite. Include-i în experiența colectivă a familiei îndoliate.

3) Încurajează-i să-și împărtășească sentimentele despre pierderea lor. Învață-i că este mai important să fie sinceri decât să fie puternici, și dovedește-le că sentimentele lor contează. Copiii foarte mici au o înțelegere limitată a semnificației, permanenței și ireversibilității morții. Ei pot vorbi despre ea doar scurt și concret. Copiii mai mari înțeleg semnificația ei și trebuie încurajați să vorbească despre ea.

4) Arată îngăduință față de personalitatea fiecărui copil. Personalitatea noastră determină felul în care jelim. Copiii introvertiți au nevoie de propriul lor spațiu; cei extrovertiți au nevoie să fie vocali și sociabili. Copiii dependenți au nevoie de adulți puternici în preajma lor; cei independenți pot gestiona multe lucruri pe cont propriu.

5) Comunică cu ei în mod realist. Adulții folosesc de multe ori un limbaj care-i derutează pe copii: „Tatăl tău a plecat în ceruri, mama a adormit, bunica a trecut la cele veșnice, bunicul s-a dus să se odihnească, pe surioara ta au luat-o îngerii” etc.

A vorbi despre moarte ca sfârșit al acestei vieți fizice este biblic, limpezește semnificația pierderii și îi face pe copii să pună întrebări care contează cu adevărat pentru ei. Copiii tăi pot face față pierderii, pot înțelege că viața veșnică este marea soluție a lui Dumnezeu și pot pricepe că într-o zi (vezi Ioan 14:2-3) ne vom alătura și noi celor dragi ai noștri din ceruri!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 2:12-19

Pavel îi priveşte pe creştini ca formând Adunarea lui Dumnezeu. Pentru Petru, ei constituie poporul Său ceresc şi turma Lui. Pentru Ioan, ei sunt membri ai familiei Sale, uniţi prin aceeaşi viaţă primită de la Tatăl. În general, într-o familie, fraţii şi surorile au vârste şi stadii de dezvoltare diferite, chiar dacă relaţia şi partea de moştenire a ultimului născut sunt aceleaşi ca şi ale fiului de douăzeci de ani. Aşa este şi în familia lui Dumnezeu. În ea se intră prin naşterea din nou (Ioan 3.3), după care urmează, în mod normal, o creştere spirituală. Copilaşul, care ştia numai să-şi recunoască Tatăl (comp. cu Galateni 4.6; Romani 8.15-17), trece la stadiul tinereţii şi al luptelor. Aceste lupte au ca miză inima lui: va fi ea pentru Tatăl, sau pentru lume? Pofta cărnii, cea a ochilor şi lăudăroşia vieţii sunt cele trei chei pe care le foloseşte cel rău pentru a introduce lumea în orice inimă în care găseşte loc.

În final, tânărul devine, sau trebuie să devină, un tată, având o experienţă personală cu Hristos.

Şi tocmai copilaşilor, apostolul le scrie cel mai mult, pentru că, prin lipsa lor de experienţă, sunt cei mai expuşi la „orice vânt de învăţătură”. Să fim atenţi să nu rămânem copilaşi tot restul vieţii (Efeseni 4.14).

21 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?

Romani 8.35

Apostolul nu spune că aceste încercări nu vor fi prezente. Ele există și le vom simți în toată greutatea lor. Fiul lui Dumnezeu Însuși a trăit aceste încercări și suferințe ca Om, a experimentat toate mijloacele prin care dușmanul oamenilor lui Dumnezeu încearcă să-i facă să cadă, atunci când ei umblă pe calea ascultării și a separării de rău. Nu există suferințe, dureri sau încercări ale credinței prin care El Însuși să nu fi trecut, iar El le-a simțit mult mai profund, dar din toate El a ieșit Biruitor. De aceea apostolul și mulți alții au experimentat adevărul din aceste cuvinte: „Pentru Tine suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca oi de înjunghiere”. Chiar dacă întâlnim suferințele și greutățile din versetul 35, credința poate spune cu încredere: „Dar în toate aceste lucruri suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit” (versetele 36 și 37).

Aceste cuvinte sunt de o putere și de o frumusețe deosebită. Ce L-a determinat pe Domnul nostru să străbată acel drum greu prin lume? De ce a luat El asupra Sa, pe lângă suferințele ispășitoare, toate aceste suferințe și necazuri? Nu a fost oare o dragoste minunată, incomparabilă, aceea care L-a condus? Dragoste pentru noi, cei săraci și vrednici de ură! Astfel deci, nu doar că puterea Sa lucrează în noi, niște făpturi slabe, și ne ajută să trecem prin toate greutățile, ci, înainte de toate, dragostea Sa, această dragoste pe care o manifestă față de noi, ne încurajează, ne ridică și ne îndreaptă privirile spre gloria a cărei dovadă o reprezintă tocmai aceste suferințe (2 Corinteni 4.17,18). Da, cine ne va despărți de această dragoste?!

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”.

Luca 23.43

„Pe cine veți vedea în Paradis?”

Această întrebare i-a pus-o un jurnalist unui sportiv faimos. Acesta a răspuns: „Uneori mă tem că voi întâlni în Paradis persoane care nu au meritat deloc să ajungă acolo”.

Noi îi evaluăm pe oamenii din jurul nostru de cele mai multe ori foarte subiectiv. Ne formăm o părere despre o persoană în funcție de cât de apropiată ne este, pe baza imaginii exterioare sau evaluând comportamentul ei față de noi. Și astfel considerăm că unii merită mai mult decât alții, de exemplu datorită caracterului lor bun sau implicării lor umanitare.

Nimeni nu poate aprecia motivele care stau la baza cuvintelor și faptelor oamenilor de lângă noi. Numai Dumnezeu știe ce se petrece în inima noastră și El va găsi un motiv obiectiv când îl va răsplăti pe fiecare după lucrările lui: „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău” (Eclesiastul 12.14).

Isus a promis pe cruce unuia dintre răufăcători că va fi cu El în Paradis. Mulți sunt de părere că acel om nu ar fi meritat. Și totuși, acel răufăcător a ajuns în Paradis, pentru că s-a recunoscut vinovat și a căutat și a găsit iertarea vinei sale la Isus Hristos.

Permiteți-mi să vă întreb în ce fel v-ați asigurat un loc în Paradis? Gândiți-vă: „Omul nu este îndreptățit prin faptele legii, ci numai prin credința în Isus Hristos” (Galateni 2.16). Nimeni nu poate să-și câștige cerul; el este un cadou pentru păcătoși grațiați.

Citirea Bibliei: 2 Cronici 9.13-31 · Apocalipsa 1.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:2)

Cercetătorii de la Grief Center of Southwest Colorado ne prezintă cele patru etape de recuperare prin care vom trece după o pierdere majoră. Etapa 1 – Șocul. Răspunsul nostru inițial este negarea și îndoiala. „Nu pot să cred că s-a întâmplat așa ceva… nu este adevărat!” Simțurile ne sunt paralizate, dar de fapt este „anestezia” naturală creată de Dumnezeu, care amortizează lovitura de început și ne dă timp să strângem mecanismele de adaptare.

Etapa 2 – Protestul. Simțim mânie și revoltă împotriva lui Dumnezeu, și în același timp ne simțim vinovați pentru că-L învinovățim pe El. Este posibil să dăm vina pe noi înșine, pe doctori, pe cel care a plecat dintre noi și să punem sub semnul întrebării dragostea și credincioșia lui Dumnezeu – chiar să negociem cu El: „Dacă faci o minune și îl aduci înapoi, eu voi face cutare lucru!”

Etapa 3 – Dezorientarea. Totul pare că se năruie. Stilul de viață pe care-l știam și care ne făcea plăcere devine haotic. Visele pe care le prețuiam se evaporă. Ne simțim neajutorați, neputincioși, pierduți într-un univers străin și gol. Pierderile secundare sunt iminente: nesiguranță financiară, dizlocare socială, depresie, pierderea concentrării etc. Suntem convinși că viața nu va mai fi niciodată normală. Supraviețuim de la un moment la altul și ne e frică să anticipăm drumul care ne așteaptă.

Etapa 4 – Reorganizarea. Durerea continuă face loc valurilor de tristețe care variază ca frecvență și intensitate. Începem să acceptăm și să ne adaptăm la pierdere. Energia pe care am cheltuit-o în suferință devine din nou disponibilă, ajutându-ne să ne adaptăm la cerințele și ocaziile noului nostru mod de trai. Încetul cu încetul, ne revenim și apucăm din nou frâiele. Procesul va dura multe luni, iar vindecarea deplină – chiar ani. Dar Dumnezeu ne promite în Scriptură că va veni! Vă reamintesc Eclesiastul 3:3-4: „Tămăduirea îşi are vremea ei… zidirea îşi are vremea ei… și râsul îşi are vremea lui…”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 2:1-11

Cu privire la tema păcatului, aceste versete reunesc mai multe adevăruri deosebit de importante: 1. Pe parcursul întregii vieţi, noi avem păcatul în noi (cap. 1.8), care este carnea sau firea veche. 2. Până la întoarcerea noastră la Dumnezeu, el a produs singurele roade pe care le–am fi putut aştepta: am păcătuit (cap. 1.10). 3. Sângele lui Hristos ne curăţă de toate aceste fapte comise (cap. 1.7). 4. Putem să nu mai păcătuim prin puterea vieţii ce ne–a fost dată (cap. 2.1). 5. Dacă totuşi se întâmplă să păcătuim ~ şi experienţa noastră de zi cu zi confirmă aceasta cu prisosinţă ~ Domnul Isus intervine şi atunci, nu ca un Mântuitor al cărui sânge a fost vărsat, ci ca un Apărător la Tatăl, pentru a restabili comuniunea.

Ascultarea (v. 3-6) şi dragostea de fraţi (v. 7-11) sunt două dovezi că viaţa este în noi. De altfel, cea de‑a doua rezultă din prima (Ioan 13.34). Totuşi, dacă noi Îl iubim pe Domnul, niciodată nu vom considera dureroase poruncile Lui (cap. 5.3). În versetul 6 însă, Dumnezeu ne dă o măsură şi mai mare: a umbla cum a umblat El este mai mult decât a asculta de poruncile Lui. Găsim în Evanghelia lui Ioan ce este adevărat în Hristos, iar în epistola lui, ce este adevărat în noi (v. 8). Aceeaşi viaţă trebuie să se arate în acelaşi fel (cap. 4.17b).

20 Noiembrie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

El ne-a mântuit, nu pe principiul faptelor împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci potrivit îndurării Lui, prin spălarea regenerării și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt, pe care L-a turnat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.

Tit 3.5,6

Hristos, Mântuitorul nostru (10) – Dăruirea Duhului Sfânt

Epistola către Tit ne arată că faptele bune nu sunt cauza mântuirii noastre, ci rezultatul ei: „El ne-a mântuit, nu pe principiul faptelor împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci potrivit îndurării Lui”.

Adesea în Scriptură mântuirea este privită ca ceva făcut în afara noastră, ca de exemplu: „Stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului” (Exod 14.13). În versetele din Tit 3 vedem o lucrare complementară a Duhului Sfânt, înăuntrul nostru. La fel ca în Ioan 3, unde este vorba despre nașterea din nou, vedem aici doi agenți implicați. Spălarea implică apa Cuvântului (Ioan 3.5; Efeseni 5.26). Aceasta este însoțită de lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt. Această spălare și această înnoire sunt făcute o dată pentru totdeauna. În plus, Duhul Sfânt Însuși ne-a fost dat tuturor celor care credem. El a fost „turnat din belșug peste noi”. Ce mărturie minunată despre lucrarea făcută pentru noi de către Domnul Isus pe cruce, unde a suferit judecata pentru păcatele noastre, și, de asemenea, despre lucrarea Duhului Sfânt în noi, prin spălare și înnoire, El fiind pecetea asupra noastră și locuind în noi! Ce siguranță perfectă!

În Vechiul Testament, în ziua când preoții au fost consacrați, doar peste Aaron a fost turnat untdelemnul, peste fiii acestuia fiind doar stropit (Levitic 8.12,30). Astăzi, fiecare credincios a fost pecetluit cu Duhul Sfânt, care a fost turnat la Cincizecime, nu într-o mică măsură, ci „din belșug”. Ce mare binecuvântare! Ce har! Toate acestea sunt doar prin Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul. Vedem astfel plinătatea mântuirii pe care El a câștigat-o pentru noi.

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri și toți cei care pândeau nelegiuirea vor fi nimiciți.

Isaia 29.20

Gura batjocoritoare

Contesa Schimmelmann, cunoscută pentru activitatea ei printre marinari, îngrijea odată de un grup de zidari, printre care se găsea și un om foarte josnic. Într-un sat, la o depărtare de o oră de mers pe jos de locul unde lucrau zidarii, predica un credincios. Contesa a comandat într-o duminică o căruță pentru a-i duce pe zidari să asculte predica. Dar niciunul dintre zidari nu a mai îndrăznit să urce când au auzit cuvintele colegului lor batjocoritor: „Cine vrea să devină un ipocrit să urce! Cine vrea să fie primul?”. O parte dintre ei au râs și nimeni n-a îndrăznit să urce în căruță.

Opt zile mai târziu, aceeași căruță se afla în același loc pentru a merge spre acel sat. În afară de căruțaș mai era un singur călător: batjocoritorul. Dar acesta nu mergea de bunăvoie. Peste car era întins un cearșaf și sub el se afla cadavrul batjocoritorului.

Pentru a zădărnici orice dorință a zidarilor de a merge să asculte predica, batjocoritorul le-a spus că le va ține un discurs de pe schelă. Pentru a fi bine dispus, a băut puțin alcool. Amețit de băutură, a urcat pe schelă, însă după primele cuvinte a căzut și a murit. Așa a fost închisă o gură batjocoritoare. „Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spatele nebunilor” (Proverbe 19.29). Ce cuvinte grave și de atenționare găsim în Cuvântul lui Dumnezeu! Să luăm seama la astfel de atenționări!

Citirea Bibliei: 2 Cronici 9.1-12 · Apocalipsa 1.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Cuvântul lui Dumnezeu nu ignoră realitățile dureroase ale vieții și nici nu le minimalizează. În mod inevitabil, noi și cei dragi ai noștri vom experimenta pierderi și neajunsuri în viață: boală, îmbătrânire, moarte, divorț, dizabilitate, pierderea independenței, șomaj, răsturnări financiare etc. Cultura zilelor noastre ne pregătește pentru a câștiga, dar nu și pentru a pierde; pentru a fi veseli, dar nu și pentru a jeli (vezi Eclesiastul 3:4). Pierderile majore ne aruncă pe tărâmuri necunoscute. Așa că, noi trebuie să înțelegem dinamica pierderii suferite, ca să putem trece de ea și să ne reluăm viața.

Pierderea care schimbă viața începe cu doliul – frustrarea și agonia că cineva socotit indispensabil ne-a fost luat, lăsându-ne cu sentimentul că am fost jefuiți. Apoi vine devastarea – cu emoții arzătoare de durere copleșitoare, care sunt deseori însoțite de mânie, supărare, confuzie și neajutorare.

Apoi trecem la etapa jelirii – și începem să ne exprimăm durerea și pierderea. Aceasta este etapa muncii grele, a lacrimilor, amintirilor și spasmelor sfâșietoare ale plânsului care ne scutură din adâncul sufletului. Simțim vinovăție și remușcare pentru ce am spus și am făcut, sau pentru ce nu am spus sau nu am făcut. Iar necazul nostru le dă celorlalți ocazia de a reacționa, oferindu-ne susținerea și mângâierea de care avem nevoie ca să înceapă vindecarea. Acesta este protocolul lui Dumnezeu pentru vindecarea inimilor noastre frânte.

La vârsta de 120 de ani, Moise, conducătorul preaiubit al iudeilor, a murit – lăsând în urma lui un popor îndurerat (vezi Deuteronomul 34). Și Dumnezeu i-a lăsat să-și jelească pierderea și să se mângâie unii pe alții, timp de 30 de zile, înainte de a-și relua treburile vieții. Așadar, ia-ți timpul necesar pentru a-ți plânge pierderea, căci Domnul Isus a zis (Matei 5:4): „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”

Apoi însă – ridică-te și mergi mai departe!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Ioan 1-10

„Şi mărturisiţi şi voi ~ le spusese Domnul celor doisprezece ~ pentru că de la început sunteţi cu Mine” (Ioan 15.27).

Aceasta face aici apostolul Ioan, subiectul lui fiind viaţa veşnică, mai întâi „auzită”, apoi „văzută” şi „pipăită” în Fiul, acum transmisă celor care, prin credinţă, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1.12). Trebuie să facem distincţie între relaţia propriu-zisă cu bucuria şi relaţia numită comuniune.

Prima este partea tuturor copiilor Tatălui.

Cea de-a doua, numai partea acelora care umblă în lumină (v. 7).

De la versetul 6 până la capitolul 2.2 ni se explică în ce fel poate fi întreţinută comuniunea şi cum poate fi restabilită dacă a fost întreruptă. Din partea lui Dumnezeu, o provizie inepuizabilă răspunde la toate nelegiuirile: sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui. Nu există păcat atât de mare, încât acest sânge scump să nu-l poată şterge. El curăţă orice păcat (v. 7b), orice nelegiuire (v. 9).

Din partea noastră, un singur lucru ni se cere: mărturisirea completă a fiecărei greşeli pentru a obţine o iertare deplină (v. 9; Psalmul 32.5). Datoria mea cea mare a fost plătită de Altul şi Dumnezeu nu ar fi drept faţă de Înlocuitorul meu dacă ar cere să I se plătească din nou.