27 Iulie 2023
De aceea, preaiubiților, așteptând acestea, străduiți-vă să fiți găsiți de El în pace, fără pată și fără vină.
2 Petru 3.14
Patru îndemnuri către „cei preaiubiți” (3) – „Străduiți-vă”
Primele două îndemnuri ale lui Petru către cei „preaiubiți” sunt în legătură cu venirea Domnului; cei preaiubiți sunt îndemnați să cunoască bine și să nu uite adevărul despre această venire, fiindcă aveau să apară mulți batjocoritori în zilele din urmă. Cei preaiubiți nu trebuiau să fie în necunoștință de acest lucru: Dumnezeu nu socotește timpul așa cum o facem noi, iar orice aparentă întârziere a venirii lui Hristos este de fapt o dovadă a harului lui Dumnezeu.
În versetul de astăzi, îndemnul către cei „preaiubiți” este tot în relație cu venirea lui Hristos: este nevoie de străduință în evlavie, în lumina evenimentelor legate de „ziua Domnului”. Ei sunt îndemnați să se străduiască, fiindcă tot ceea ce vedem în jurul nostru, în creația prezentă, se va „descompune” și vor lua ființă „un cer nou și un pământ nou” (conform cu Apocalipsa 21.1). Aceasta este o puternică motivație pentru noi de a fi „găsiți de El în pace, fără pată și fără vină”. Văzând că totul aici se va descompune și că se va topi „arzând cu căldură”, ar fi cu totul inconsecvent ca cei „preaiubiți” să se încurce cu planurile, cu obiectivele și cu plăcerile acestei lumi; mai degrabă ar trebui să se păstreze pe ei înșiși „fără pată” (Iacov 1.27; Iuda 23).
Biblia este foarte clară cu privire la acest lucru: „lumea trece” (1 Corinteni 7.31; 1 Ioan 2.16). Preaiubiților, „ce fel de oameni trebuie să fiți voi, în purtare sfântă și evlavie”!
B. Reynolds
Scoală-te și gemi noaptea, când încep străjile! Varsă-ți inima ca apa înaintea Domnului! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi.
Plângerile lui Ieremia 2.19
Mă rog pentru tine până te întorci
Cu toate că mama l-a rugat insistent, băiatul a plecat seara pentru a se întâlni cu prietenii săi. El se gândea: „Trebuie să mă distrez puțin. Părinții nu înțeleg acest lucru. Până la urmă, numai o dată ai douăzeci de ani”. Ieșind, a auzit-o pe mama spunând: „Mă rog pentru tine până te întorci”.
În acea seară, toată distracția i s-a părut plictisitoare. Pur și simplu nu mai avea chef, așa că, în cele din urmă, a decis să plece acasă. În dormitorul mamei sale era încă lumină. L-a mirat aceasta și a pășit în cameră. Mama lui se afla în fața patului pe genunchi, cu capul căzut pe pătură. S-a apropiat mai mult. Dar ce era cu mama? – Ea era moartă!
Aceasta a fost o lovitură îngrozitoare pentru băiat. Acum avea pe conștiință moartea mamei.
Acea noapte a lăsat urme în viața lui. Simțea că Dumnezeu îi vorbea prin acel incident. El văzuse exemplul mamei sale și îi auzise de multe ori sfatul. Acum dorea să-l urmeze. În necazul lui s-a îndreptat spre Dumnezeu. Și-a recunoscut păcatele și a găsit iertarea prin credința în lucrarea de ispășire a Domnului Isus.
Dumnezeu i-a dat o viață lungă și el a fost o mărturie vie despre felul cum îl salvează Dumnezeu pe cel ce se întoarce la El și își mărturisește păcatele în fața Lui – el făcuse aceasta în împrejurări tragice.
Citirea Bibliei: Iosua 5.1-15 · 1 Corinteni 3.11-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
HRĂNEȘTE-ȚI CREDINȚA ZILNIC! | Fundația S.E.E.R. România
„Potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3)
Este ușor să cazi pradă gândurilor negative și fricilor legate de felul în care se vor rezolva lucrurile, bazându-te pe experiențele din trecut. Domnul Isus a evidențiat faptul că noi trăim într-o generație a „lipsei de credință” (Matei 17:17). Iar asta înseamnă că ar trebui să ne luptăm constant cu atitudinea scepticului; portretizată de cultură, de mass-media, de sistemul educațional, de locul de muncă – și uneori de propriii noștri prieteni. Dacă nu conștientizăm lucrul acesta, putem ajunge la epuizare, prin faptul că ni se diluează credința.
De aceea, trebuie să ne hrănim zilnic credința prin Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” şi s-ar muta” (Matei 17:20). Să reținem că Domnul Isus nu se referă la un „munte” cu care ne-am confruntat cu ani în urmă. Nu, ci El a spus: „ați zice muntelui acestuia…” El dorește să punem în practică credința astăzi! El a spus: „dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar… nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” (Matei 17:20). Sămânța de muștar este atât de mică, încât ți se poate bloca între dinți. Însă Domnul Isus a spus că deși „grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele”, ea devine un copac mare în care își fac cuib păsările (vezi Matei 13:32).
S-ar putea să spui: „Eu nu am credință deloc!” Ba da, ai. Apostolul Pavel spune: „Potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” Când aceasta este activată, se întâmplă minuni! Chiar dacă ți-a mai rămas doar o fărâmă de credință, ai ceea ce îți trebuie ca să ieși la liman. Însă credința funcționează numai când devine limba pe care o vorbești și atitudinea pe care o întreții. Dușmanul nu dorește să știi lucrul acesta, pentru că atunci nu doar că te vei gândi la ce se întâmplă, ci vei începe să te gândești la ceea ce se poate întâmpla, la ce este posibil! Așa că, hrănește-ți zilnic credința!
de Jean Koechlin
Maleahi 3:13-18; 4:1-6
Dumnezeu ne prezintă aici câţiva credincioşi, smeriţi şi ascunşi, care urmează să aibă onoarea de a-L întâmpina pe Fiul Său la venirea Lui pe pământ. Ei sunt o „comoară deosebită” (v. 17); numele lor sunt consemnate în cartea Sa de aducere-aminte şi Evanghelia ni-i face cunoscut pe câţiva dintre ei: Iosif şi Maria, Zaharia, Elisabeta, Simeon, Ana. Ne numărăm noi astăzi printre cei care se tem de Domnul, care vorbesc despre El şi care aşteaptă revenirea Lui?
Mai târziu, în timpul necazului celui mare, va fi o rămăşiţă care se va teme de numele Domnului (cap. 4.2; Apocalipsa 12.17). Pentru ei va răsări Soarele dreptăţii. Activitatea întunericului va lua sfârşit, cei mândri şi răi vor fi nimiciţi (cap. 3.15; 4.1,2). Şi, cu acest cuvânt, blestem, se încheie Vechiul Testament, altfel spus, istoria în întregime dezamăgitoare a celui dintâi Adam. Mizeria lui fără remediu, afundându‑se în nefericire eternă, a fost definitiv demonstrată. Suntem noi convinşi în conştiinţă personal de aceasta? Atunci, încă de la prima pagină a Noului Testament, vom învăţa să cunoaştem Numele celui de‑al doilea Om, Isus, în care Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea şi în care noi ne găsim mântuirea şi binecuvântarea.
Mana Zilnica 