24 Iulie 2023
Și Avram era de nouăzeci și nouă de ani; și Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic: umblă înaintea feței Mele și fii integru. Și voi încheia legământul Meu între Mine și tine și te voi înmulți foarte mult”.
Geneza 17.1,2
Dumnezeu îi promisese lui Avram că propriul său copil avea să-i fie moștenitor, iar el Îl crezuse (Geneza 15.4,6). Însă el și Sarai, soția sa, erau înaintați în vârstă, iar timpul trecea, așa că au hotărât să ia această chestiune în mâinile lor. Sarai i-a propus să aibă un copil cu roaba ei, iar Avram a consimțit (Geneza 16.2-4). Copilul conceput de Agar era cu adevărat fiul lui Avram, însă acesta îl obținuse într-un fel nepotrivit. Totul s-a dovedit un dezastru – Ismael a fost o sursă de probleme, chiar înainte de a se naște (Geneza 16.5,6).
Fără îndoială că Avram a simțit adânc efectele greșelii sale, însă în capitolul următor vedem că el avea un Dumnezeu credincios. Păcatul își are consecințele sale nefaste, însă Dumnezeu lucrează pentru împlinirea planurilor Sale și pentru binecuvântarea slujitorului Său care a falimentat. Mulți dintre noi am fost nevoiți să învățăm o astfel de lecție amară și să creștem spiritual prin ea. A trebuit să mai treacă paisprezece ani până ca Sara să-l nască pe Isaac, iar Scriptura spune despre Avraam că, „nefiind slab în credință, nu s-a uitat la propriul său trup, aproape mort, având cam o sută de ani, și nici la pântecele mort al Sarei, și nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dându-I glorie lui Dumnezeu și fiind deplin convins că ceea ce a promis El poate să și facă” (Romani 4.19-21; vedeți și Geneza 17.16). Apostolul Pavel folosește credința lui Avraam ca model pentru credința noastră în Domnul Isus (Romani 4.22-25).
Dumnezeu nu-Și abandonează niciodată planurile, și nici pe cei ai Săi. Dacă ne încredem în Domnul Isus, ne putem sprijini pe El chiar și atunci când am comis o greșeală. El dorește să ne binecuvânteze din plin, încă din această viață, și ne spune: „Umblă înaintea feței Mele și fii integru”. Cu alte cuvinte, trebuie să ne mărturisim slăbiciunea și eșecul și trebuie să fim dependenți și ascultători de El. Pe măsură ce facem acest lucru, realizăm că toate promisiunile Lui în Hristos sunt „da” și „amin”, pentru „gloria lui Dumnezeu prin noi” (2 Corinteni 1.20).
S. Attwood
Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură.
Ieremia 17.7,8
Izvorul vieții
A fost o perioadă de caniculă, iar pomii din grădină au devenit o priveliște deplorabilă. Dar câțiva metri mai departe, într-o zonă puțin mai joasă, este o salcie puternică și verde, care se pare că nu a avut de suferit de pe urma secetei. Care este secretul ei? Se află în apropierea unui filon de apă subterană, din care rădăcinile sale extrag apă din abundență. Ca urmare, acest copac este plin de viață.
Știm cu toții că fără apă nu există viață, dar poate nu ne gândim că există și o sete a sufletului. În noi există o dorință profundă după pace și fericire adevărată în lumea noastră aridă.
Tuturor celor care simt în inima lor această dorință profundă, pe care nimic de pe pământ nu o poate satisface cu adevărat, Isus Hristos le adresează o invitație prietenoasă: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (Ioan 7.37).
Fără această apă a vieții nu există fericire veșnică și de durată. Biblia ne arată cum putem obține această „apă”: Isus Hristos Și-a dat viața pe crucea de la Golgota, ca noi să putem lua de la El apa vieții veșnice: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4.14).
Toți oamenii sunt invitați să-și potolească setea la acest izvor spiritual. El este foarte aproape de fiecare dintre noi. Gratuit și inepuizabil!
Citirea Bibliei: Iosua 3.1-13 · 1 Corinteni 2.1-5
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
UMBLAREA PRIN CREDINȚĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Noi… suntem plini de încredere… pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:6-7)
Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Viața ne va livra mereu probleme care ne vor pune la încercare credința. De unde știi ce greutate poate susține un pod? Testându-l. Propășirea lui Daniel l-a făcut să fie o țintă. Știind că se roagă regulat, dușmanii săi l-au convins pe împăratul Darius ca toate rugăciunile și închinarea oamenilor să fie adresate împăratului. Cu toate acestea, Daniel a continuat să se roage lui Dumnezeu ca până atunci – zilnic, fără frică și încă în fața unei ferestre deschise. Când împăratul a auzit una ca asta, l-a aruncat pe Daniel într-o groapă cu lei. Dar Dumnezeu a făcut să se întoarcă roata. În dimineața următoare, Daniel a ieșit din groapă, dușmanii săi au fost aruncați în groapă, iar împăratul a poruncit să se dea de știre în toată împărăția că: „Dumnezeul lui Daniel… este Dumnezeul cel viu.” (Daniel 6:26).
Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se închine înaintea statuii din valea Dura. Chiar și atunci când au fost avertizați că dacă nu se vor închina, vor fi aruncați într-un cuptor aprins, ei au spus: „Dumnezeul nostru… poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate… că nu vom sluji dumnezeilor tăi…” (Daniel 3:17-18). Și pentru că au umblat prin credință, Dumnezeu nu doar că i-a scăpat, ci i-a și promovat! Când a trebuit să-l înfrunte pe Goliat, David a refuzat să poarte armura împăratului. El a spus: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” (1 Samuel 17:39). Cu ce s-a dus la luptă? Cu „Numele Domnului” (1 Samuel 17:45)! Iar restul este istorie… Acum, probabil că tu nu vei fi niciodată într-o groapă cu lei, într-un cuptor aprins sau într-o confruntare cu un uriaș (deși uneori ai impresia că așa este!); dar când ești atacat, roagă-te și cheamă puterea lui Dumnezeu, și du-te „în Numele Domnului.”
Azi, și de azi – umblă prin credință!
de Jean Koechlin
Maleahi 4:1-14
Cartea lui Maleahi este deosebit de solemnă. Ea constituie cel din urmă apel divin către conştiinţa şi inima acestui popor iudeu, în mijlocul căruia Hristos va apărea patru secole mai târziu. Dialogul care se angajează între Dumnezeu şi popor scoate în evidenţă din partea lui Dumnezeu, încă de la primele cuvinte: iubirea veşnică, personală, sursă a oricărei binecuvântări:
„Te‑am iubit”. Iar din partea lui Israel? Nerecunoştinţă, inconştienţă, într–un cuvânt, obrăznicia cu care-şi permite să ceară dovezi despre această bunătate divină! Ce tată, ce stăpân ar suporta să fie tratat cu o asemenea scandaloasă lipsă de consideraţie (v. 6)? Ori acest popor călca în picioare nu numai onoarea datorată Domnului, ci şi preceptele Lui cele mai imperioase (v. 8; Levitic 22.17–25), sentimentele Sale cele mai tandre. În mod regretabil, aici nu avem mult de căutat lecţii de „învăţare de minte”!
Să ne ferim şi noi de a ne îndoi de dragostea Domnului, de a cârti sau chiar de a ne răscula împotriva voinţei Lui! Să nu trecem cu indiferenţă pe lângă atâtea mărturii ale harului lui Dumnezeu, privindu–le cu plictiseală (v. 13)! Să ne oprim întâi la crucea unde El L–a dat pe Fiul Său pentru noi: ce importanţă au pentru noi drepturile şi dragostea lui Dumnezeu?
Mana Zilnica 