Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Iulie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și toți cei în nevoie și toți cei care aveau datorii și toți cei cu sufletul amărât s-au adunat la el și el le-a fost căpetenie; și erau cu el cam patru sute de inși.

1 Samuel 22.2


Nu pare să existe nimic atractiv la acești patru sute de oameni. Nu i-am putea considera oameni respectabili și membri ai societății pe care să ne putem baza, nici oameni în care să ne punem încrederea, ca fiind responsabili. Și nu ne putem imagina cum au putut să se strângă acești patru sute de oameni într-o peșteră. Totuși, așa s-a întâmplat. Care a fost secretul? A fost vreun lucru pe care ei să-l fi văzut unii la alții? Nu, ci ei s-au strâns în jurul lui David, care a devenit căpetenia lor.

Acești patru sute de oameni au găsit în David ceva care i-a atras. El avea răspunsul la nevoile lor. David era unul care-i putea înțelege în toate necazurile lor, fiindcă el însuși trecea prin necazuri. Deși David fusese uns împărat peste Israel de profetul Samuel, totuși cei mai mulți din Israel încă îl urmau pe Saul, iar David a trebuit să fugă pentru a-și scăpa viața, fiindcă Saul căuta să-l omoare. Dumnezeu însă era cu David și-l alesese fiindcă era un om după inima Sa. De acest om au fost atrași cei patru sute de oameni.

Avem o lecție și pentru noi aici. Domnul Isus Hristos este lepădat de lume, iar drepturile Sale sunt tăgăduite. Dacă cineva dorește să fie în compania Fiului lui Dumnezeu, se va afla, ca și cei patru sute, într-o poziție de dispreț. 1 Ioan 3.1 ne amintește: „Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. Dar ce privilegiu avem să-I aparținem Lui și să răspândim mireasma lui Hristos în umblarea noastră prin această lume tristă! Să ne luăm locul alături de El – „Să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui” (Evrei 13.13).

J. Redekop


SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.

Iov 33.29,30


Bătaia pe umăr

Prin auzirea evangheliei, o femeie a venit la credință, dar soțul ei a continuat să trăiască în necredință. Soțul îi permitea soției să meargă la strângerile credincioșilor, însă avea numai cuvinte de batjocură față de aceștia. Cu mândrie zicea: „Dumnezeu ar trebui să mă bată odată pe umăr, ca să mă interesez de El”.

Dumnezeu nu a rămas fără răspuns față de acest om. Într-o iarnă ușoară, bărbatul a mers cu autoturismul și a derapat. Mașina a ajuns un morman de fiare, dar bărbatul a scăpat cu viață. S-a ales însă cu o mare durere la umăr. Dumnezeu l-a bătut pe umăr! Curând și-a deschis inima și a primit mesajul evangheliei lui Dumnezeu. Bucuria femeii și a întregii familii a fost mare. În inima acelui bărbat a pătruns pacea lui Dumnezeu, chiar dacă mai simțea bătaia pe umăr a lui Dumnezeu.

Cu siguranță că și la urechile voastre au ajuns multe mesaje de pocăință. Probabil ați amânat din diverse motive. Nu așteptați până când Dumnezeu vă va bate pe umăr! Orice amânare poate fi un „prea târziu”.

De aceea primiți chiar acum vestea bună că Domnul Isus Hristos a murit la cruce și pentru păcatele voastre! Acceptați-L pe acest Mântuitor în viața voastră și veți avea parte de fericire atât aici, pe pământ, cât și în veșnicie!

Citirea Bibliei: Iosua 2.1-13 · 1 Corinteni 1.10-16


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Suntem încolțiți în toate chipurile… trântiți jos, dar nu omorâţi…” (2 Corinteni 4:4-9)


Fiecare problemă cu care te confrunți în viață te prezintă pe tine, ție însuți. Îți arată cum gândești și din ce ești făcut. În principiu, oamenii reacționează la probleme în trei moduri:

1) refuză să le accepte;

2) le acceptă și le suportă; sau

3) le acceptă și încearcă să îmbunătățească lucrurile.

În care dintre cele trei categorii te încadrezi?

Apostolul Pavel era un om căruia îi plăcea să rezolve problemele. El știa că avându-L pe Dumnezeu de partea sa, va izbândi. El spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiți jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4:7-9).

Așadar, când apar problemele, ce trebuie să faci?

1) Să le anticipezi. De vreme ce problemele nu pot fi evitate, pregătește-te pentru ele spiritual, mental și emoțional. Dacă te rogi pentru ajutorul lui Dumnezeu și ești pregătit pentru ce este mai rău din partea lui Satan, vei reuși să rezolvi problemele care îți ies în cale.

2) Să vezi imaginea de ansamblu. Tu nu poți ieși învingător prin emoții. Nici nu-ți poți permite să te lași copleșit de detalii neimportante și să pierzi din vedere ce este important. Avându-L pe Dumnezeu de partea ta, vei birui!

3) Să te ocupi de ele pe rând. Richard Sloma, om de știință și cercetător american, a spus: „Nu încerca niciodată să rezolvi problemele deodată – pune-le să stea la rând, și abordează-le una câte una!” Și dacă te confrunți cu multe probleme, asigură-te că ai rezolvat-o pe cea la care lucrezi, înainte de a trece la următoarea!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Zaharia 13:1-9; 14:1-5


Privirile lui Israel (şi ale noastre) se îndreaptă spre cruce (cap. 12.10). Sângele lui Hristos ne ispăşeşte păcatele, însă din coasta Lui străpunsă ţâşneşte, de asemenea, un izvor de apă vie. El evocă această curăţire practică pe care Cuvântul o împlineşte în conştiinţa noastră (Psalmul 51.2,7). În acea zi, idolii vor fi nimiciţi (Ezechiel 36.25); vocile minciunii vor înceta. Atunci Preaiubitul Îşi va relata minunata Sa istorie: Venit aici jos ca Om, a luat chip de Rob pentru a sluji creaturii Sale (comp. cu cap. 11.12 şi cu Exod 21.26). A fost rănit la propriii prieteni (comp. cu Ioan 20.27). A fost lovit de Însuşi Dumnezeu.

„De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus”, continuă Filipeni 2.9. Curând, acest acelaşi Domn Se va înfăţişa lumii în strălucirea puterii Sale. Unde va avea loc această apariţie? În locul de unde odinioară El a părăsit pământul, pe acest munte al Măslinilor care se va despica sub picioarele Sale (cap. 14.4; Fapte 1.11,12).

El însă nu va veni singur. „Şi toţi sfinţii împreună cu El”, adaugă sfârşitul versetului 5. Ca o suită regală, Hristos îi va aduce pe aceia pe care mai înainte îi va fi răpit la cer alături de El. Noul Testament confirmă această apropiată şi triumfătoare „venire a Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi” (1 Tesaloniceni 3.13; Iuda 14).

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.