13 Iulie 2023
Maria deci, când a venit unde era Isus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, spunându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”.
Ioan 11.32
Maria, auzind că Domnul o chema, s-a grăbit să-L întâmpine. Ea învățase cum să stea liniștită și să-L aștepte pe Domnul și învățase cum să acționeze la cuvântul Său. Iudeii, interpretând greșit acțiunea ei, spun: „S-a dus la mormânt, ca să plângă acolo”. Ea a făcut ceea ce este cel mai bine, lucrul pe care doar credința îl poate face; a mers la picioarele lui Isus pentru a plânge acolo.
A plânge la mormântul unuia care a fost iubit este un lucru pe care îl poate face și lumea, dar aceasta nu aduce mângâiere; lacrimile nu îl vor aduce înapoi pe cel mort al nostru. Însă, atunci când plângem la picioarele Domnului Isus, avem parte de mângâierea dragostei, pentru că plângem la picioarele Aceluia care, atunci când va veni timpul, îl poate învia pe cel mort al nostru și, între timp, ne poate mângâia nouă inimile. Aceasta s-a petrecut cu Maria care, „când a venit unde era Isus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui”. Altădată, ea stătuse la picioarele Domnului Isus și învățase, de aceea, în zilele întristării ei, ea poate să stea la picioarele Lui plângând și, ca urmare, peste puțin timp, ea se va găsi la picioarele Lui închinându-se (Ioan 12.3). Când stătuse la picioarele Sale ascultându-I cuvintele, ea învățase să cunoască dragostea și harul Său, iar acum, când plânge la picioarele Sale, ea simte dragostea și harul Său. Încurajată de ceea ce cunoștea despre El, ea își așterne durerea la picioarele Lui.
Ca și Marta, ea cunoaște puțin din puterea vieții de înviere, dar cunoaște inima lui Isus. Ea cunoaște întristarea propriei sale inimi și așterne acea întristare înaintea Domnului. Marta poate vorbi cu Domnul, însă Maria plânge cu Domnul.
H. Smith
Sunt alipit de mărturiile Tale, Doamne.
Psalmul 119.31
Învățături creștine
Atunci când nu obținem ceea ce ne dorim, să ne gândim la ceea ce am primit fără să fi avut măcar timpul de a ne exprima dorința și să încercăm să numărăm binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat peste noi într-un fel atât de bogat.
Viața fiecărui om este ca o semănătură, după care urmează secerișul, întâi pentru el însuși și apoi pentru alții. Orice vorbă rea care ți-a ieșit din gură îți face mai întâi ție rău și apoi și altora. Orice faptă rea săvârșită te face mai întâi pe tine nefericit și apoi pe alții.
Nu este o stare mai binecuvântată ca aceea a unui suflet care trăiește, asemenea unui copil, într-o deplină așteptare a răspunsului dat de Dumnezeu.
Să nu abandonăm niciodată câmpul de lucru în care ne-a așezat Dumnezeu, nici să nu acționăm într-un chip nevrednic.
Poartă-te în așa fel în timpul zilei, încât să poți dormi liniștit toată noaptea.
Socotește bogăția ultimul dintre lucruri, pentru că este cea mai nesigură din tot ce posedăm.
Dacă vrei să faci un bine în lumea aceasta, trebuie să vrei să încerci.
Să fim evlavioși și consecvenți în viața de zi cu zi – acest lucru va predica o lecție mult mai elocventă și mai practică, decât poate gura să rostească.
Citirea Bibliei: Levitic 25.1-19 · Psalmul 69.29-36
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ADEVĂRUL DESPRE DĂRNICIE | Fundația S.E.E.R. România
„Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat…” (2 Corinteni 9:10)
Iată ce ne învață Biblia despre dărnicie:
1) Întotdeauna primești mai mult decât dăruiești. De unde știm? Din Cuvântul lui Dumnezeu, care ne asigură (2 Corinteni 9:10): „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre”. Când apostolul Pavel a vorbit despre „sămânță”, el s-a referit și la resurse financiare. Este bine să știi că dacă o bună parte din banii pe care ți-i oferă Dumnezeu trebuie folosiți pentru propriile tale nevoi, la fel o altă parte trebuie să contribuie la „roadele neprihănirii.” Ce înseamnă asta? Apostolul Pavel ne explică: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” (2 Corinteni 9:9). Cu alte cuvinte, trebuie să dai dovadă de compasiune față de cei ce suferă și să dăruiești cu generozitate celor care nu își pot purta singuri de grijă. Biblia spune că atunci când dăruiești săracilor, de fapt Îl împrumuți pe Domnezeu, și El te va răsplăti (vezi Proverbele 19:17). Îți poți imagina dobânda pe care ți-o va plăti Dumnezeu? Domnul Isus a zis: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura…” (Luca 6:38)
2) Trebuie să dăruiești știind că vei fi binecuvântat. S-ar putea să spui: „Dacă primesc mai mult, dăruiesc mai mult!” Nu, așa – pui carul înaintea boilor. Nivelul dărniciei tale este cel care determină nivelul de binecuvântare din viața ta, și nu invers. Așa că, dă la o parte bariera fricii și pune-L pe Dumnezeu la încercare: El nu te va dezamăgi! Odată ce ai experimentat binecuvântarea Sa, nu-ți vei mai dori să trăiești altfel!
de Jean Koechlin
Zaharia 4:1-14
Prin întrebările sale, Zaharia se aşază în rândul profeţilor care, potrivit cu 1 Petru 1.10,11, îşi cercetau stăruitor propriile scrieri. Ei Îl căutau în ele pe Acela care nouă ne‑a fost acum descoperit în suferinţele şi în gloriile Sale (de exemplu: cap. 13.5‑7 şi 6.13). Câte imagini ale lui Hristos găsim în acest capitol! El este adevăratul Sfeşnic de aur, Lumina Lumii (Ioan 8.12). Este deopotrivă divinul Zorobabel, garantul binecuvântării poporului Său. În cap. 3.9, El era Piatra de temelie. Aici Îl vedem ca „Piatra cea mai de sus a colţului” (v. 7), cheia de boltă a construcţiei. Cu alte cuvinte, El este Acela care începe şi sfârşeşte în har lucrarea Casei lui Dumnezeu (Ezra 3.10; 5.15,16).
În cele şapte candele ale sfeşnicului sfânt ne place să–i vedem pe cei credincioşi (Apocalipsa 1.20b); ei de asemenea sunt numiţi „lumina lumii” (citiţi Matei 5.14‑16). Iar această lumină este alimentată de Duhul Sfânt (uleiul), singura sursă divină pentru lucrarea celui răscumpărat. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu” zice Domnul oştirilor (v. 6; Psalmul 44.3‑8). Când noi ne recunoaştem incapacitatea, Dumnezeu are plăcerea să acţioneze şi să înlăture orice „munte” din calea noastră (v. 7; Matei 17.20). Prin urmare, să nu dispreţuim „ziua lucrurilor mici” (v. 10), cea de astăzi; ea poate fi ziua unei mari credinţe şi a unei mari dăruiri!
Mana Zilnica 