5 Iulie 2023
Avram i-a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine și între păzitorii mei și păzitorii tăi, pentru că suntem frați”.
Geneza 13.8
Lot nu era străin și călător ca unchiul său (Evrei 11.13), așa că era de așteptat să apară probleme în relația lor. Ei erau însă frați, așa că putem aplica la noi, cei care credem în Domnul Isus, cuvintele lui Avraam. Putem fi diferiți în ce privește caracterul și progresul nostru spiritual, însă trebuie să fim capabili să mergem împreună în viața creștină.
N-a trecut mult timp după ce Avraam și Lot și-au început călătoria până să izbucnească cearta între slujitorii lor. Este trist că acest lucru s-a întâmplat înaintea poporului din țară (Geneza 13.7). Dar cât de des stau lucrurile la fel și cu noi – falimentăm, iar cei necredincioși văd aceasta! Domnul Isus însă le-a spus ucenicilor Săi: „Prin aceasta vor cunoaște toți că Îmi sunteți ucenici, dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13.35).
Pavel i-a îndemnat pe efeseni: „Fiți imitatori ai lui Dumnezeu” (Efeseni 5.1). Mireasma care s-a înălțat către Dumnezeu din jertfa lui Hristos trebuie să ne caracterizeze și pe noi, ca beneficiari ai jertfei Sale de dragoste, pe măsură ce experimentăm și savurăm împreună binecuvântările ei. Care este piedica? Cel mai adesea, eul! Averea noastră mare (Geneza 13.6) împiedică manifestarea dragostei reciproce pe care ar trebui să o avem unii pentru alții. De cele mai multe ori, soluția pe care o adoptăm este cea propusă de Avraam lui Lot: „Desparte-te, te rog, de mine” (versetul 9). Însă despărțirea pentru astfel de motive este exact opusul a ceea ce înseamnă creștinismul.
Ioan scrie: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui este împlinită în noi” (1 Ioan 4.12). Să fim hotărâți ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să ne iubim unii pe alții așa cum Hristos ne-a iubit (Ioan 15.12).
S. Attwood
Și Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiș; și Avraam s-a dus de a luat berbecul și l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său.
Geneza 22.13
Niciun locțiitor
Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-l aducă pe fiul său, Isaac, jertfă pe un munte în țara Moria. Avraam a ascultat și a pornit într-acolo, așa cum i-a spus Dumnezeu. Când a ajuns la acel loc, a zidit un altar, a așezat lemnele pe acesta și l-a pus pe fiul său deasupra lemnelor. Când Avraam a luat cuțitul să-l înjunghie pe fiul său, un înger al Domnului l-a oprit. Isaac nu trebuia să moară, pentru că Avraam dovedise că este ascultător de Dumnezeu.
Ulterior, Avraam a jertfit în locul fiului său un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș. Astfel, pentru Isaac s-a găsit un locțiitor, cineva care a murit în locul lui.
Această împrejurare ne îndreaptă atenția spre ceea ce a avut loc la crucea de la Golgota. Acolo, Dumnezeu nu L-a cruțat pe singurul și preaiubitul Său Fiu, ci L-a dat la judecată și la moarte. Acolo, Domnul Isus a suferit pentru păcatele noastre și a fost atins de loviturile unui Dumnezeu sfânt, care trebuie să judece păcatul.
Comparând ceea ce a avut loc pe Golgota cu această împrejurare din viața lui Avraam și a lui Isaac, observăm o mare deosebire: pentru Isus Hristos nu a fost niciun locțiitor! În locul Său nu a putut fi jertfit un berbec. Numai El putea să împlinească lucrarea mare și grea de mântuire. De aceea, El a fost înălțat pe cruce și a murit acolo ca mielul de jertfă (Ioan 3.14). Nu a existat altă cale pentru împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu!
Citirea Bibliei: Levitic 18.1-30 · Psalmul 66.8-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CULTIVAREA GUSTULUI PENTRU SCRIPTURĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119:103)
Faptul că acum ne plac legumele pe care le uram când eram copii ne demonstrează fiecăruia dintre noi că pe măsură ce ne maturizăm, putem cultiva un gust pentru mâncarea sănătoasă, care ne dă viață. Și pentru că Biblia este hrană pentru suflet, putem cultiva un gust și pentru ea. O parafrazare a acestui verset sună astfel: „Creștinii se hrănesc cu Scriptura. Duhul Sfânt hrănește comunitatea sfântă la fel cum mâncarea hrănește corpul omenesc. Creștinii nu doar învață, studiază sau folosesc Sfânta Scriptură; noi o asimilăm, o preluăm în viețile noastre, astfel încât se metabolizează în fapte de dragoste.” Un studiu privind consumatorii Scripturii indică faptul că oamenii care au Biblii posedă în medie cca nouă exemplare, și vor să aibă și mai multe.
Ce este greșit în asta?! Secretul neexprimat că mulți oameni consideră că Biblia este plictisitoare. Asta este o problemă destul de recentă și foarte serioasă. Greaca veche, limba în care a fost scris Noul Testament, nu are nici un cuvânt pentru plictiseală. Acest cuvânt și-a dobândit semnificația curentă din limbile moderne de-abia în ultimele câteva secole. Dacă stăm și analizăm lumea antică – fără televiziune, internet, filme și cărți – avem tendința să-i deplângem, și să ne gândim cât de plictisitor trebuie să fi fost. Dar anticii nu au fost plictisiți. Noi suntem generația care se plictisește, deoarece capacitatea noastră de a ne concentra atenția și de a ne desfăta mințile în gândire de durată a fost diminuată de dependența noastră de stimuli externi. Avem prea multe alternative tentante.
De aceea, a deveni un cititor consecvent al Bibliei începe ca o disciplină, continuă ca o datorie și în cele din urmă devine o desfătare. Și noi trebuie să experimentăm ceea ce voia să transmită psalmistul exclamând: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” Aceasta poate fi și experiența ta în materie de citire a Cuvântului lui Dumnezeu. Tot ce trebuie să faci este să devii, de azi, serios în această privință!
de Jean Koechlin
Tefania 2:1-15
Aceste profeţii tratând judecata viitoare a celor răi ar putea părea, pentru copiii lui Dumnezeu, de un interes secundar, de vreme ce evenimentul pe care îl aşteaptă ei este nu criza finală despre care se vorbeşte aici, ci venirea Domnului pentru a–Şi răpi Biserica (1 Tesaloniceni 5.4,9). Anunţul acestei drepte răsplătiri a răului însă trebuie să ne deschidă în aşa fel ochii asupra caracterului lumii, încât să ne despărţim de ea într–un mod cât mai radical (2 Petru 3.10–12).
Nevăzându–L pe Dumnezeu pedepsind răutatea oamenilor în prezent, aşa cum o merită, am putea uita câtă oroare are Dumnezeu de ea, însă pasaje ca acestea ne ajută să ne amintim de acest fapt. Deviza cetăţii Ninive, în aroganţa şi în egoismul ei nebun, este: „Eu şi niciuna în afară de mine” (v. 15); la fel şi cea a Babilonului (Isaia 47.8). Dar să ascultăm cu atenţie dacă nu cumva uneori acesta este deopotrivă şi murmurul inimii noastre.
În contrast, versetul 3 ni–i prezintă pe „cei blânzi”, pe cei pe care Domnul îi numeşte fericiţi şi care seamănă cu El (Matei 5.5; 11.29). Este vorba, din punct de vedere profetic, despre viitoarea rămăşiţă a iudeilor (v. 9b; cap. 3.13), invitată să–L caute pe Domnul pentru a fi pusă la adăpost în ziua mâniei Lui. Numele Ţefania semnifică, de altfel, „cel pe care Domnul (Iah) îl ascunde sau îl protejează”.
Mana Zilnica 