2 Iulie 2023
Domnul este preaînalt, mai presus de toate națiunile; gloria Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru? El Și-a așezat locuința în înălțime. El Se pleacă să privească în ceruri și pe pământ.
Psalmul 113.4-6
Cât de slab percepem măreția infinită a gloriei lui Dumnezeu! Gloria Lui se înalță mai presus de toate cerurile. El locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, iar splendoarea Lui magnifică este de așa fel, încât îngerii se prosternează în adorare, fie atunci când au contemplat doar viziuni parțiale ale gloriei Sale, fie cu mult mai mult acum, când văd fața Sa binecuvântată, în Persoana Fiului Său (1 Timotei 3.16).
Acest Dumnezeu măreț trebuie să Se smerească chiar și doar pentru a privi la ceruri și la pământ. Cu cât mai smeritor a fost când „El a plecat cerurile și a coborât; și întuneric era sub picioarele Lui. Și călărea pe un heruvim și zbura și Se arăta pe aripile vântului” (2 Samuel 22.10,11)! Dumnezeul întrupat a venit pe acest pământ în Persoana binecuvântată a Pruncului din ieslea Betleemului. Uimitoare taină a harului! Ce smerire adâncă vedem în Domnul binecuvântat al gloriei, în toată viața Sa pe pământ!
Mai mult însă, chiar ca Om, El „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8). Într-adevăr, „cine este ca Domnul Dumnezeul nostru”? Nimeni n-ar fi în stare să se smerească astfel, și nici n-ar fi posibil. Cel mai înalt loc Îi aparține doar lui Dumnezeu; și, de dragul nostru, El a luat cel mai de jos loc și a suferit dincolo de ceea ce mintea noastră poate concepe.
Dar acum, ca Om, El este pe tronul lui Dumnezeu, în cel mai înalt loc. Lauda, onoarea, puterea și gloria sunt ale Lui. Cu inimi recunoscătoare, ne plecăm cu smerenie și cu adorare înaintea Lui. Inimile noastre nu vor înceta să fie pline de lauda Sa, pentru toată veșnicia.
L. M. Grant
Când L-au răstignit era ceasul al treilea. La ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea.
Marcu 15.25,33
Orele de la cruce
În relatarea sa despre răstignirea Domnului Isus, evanghelistul Marcu indică ore exacte. Acestea ne ajută să înțelegem când au avut loc evenimentele.
La ceasul al treilea, adică la ora 09:00 dimineața, soldații romani L-au răstignit pe Mântuitorul. Timp de trei ore, El a fost expus batjocurii oamenilor. Cei care treceau pe lângă crucea Sa Îl batjocoreau, spunând: „Uă! Tu, care strici templul și-l clădești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți și coboară-Te de pe cruce!”. La fel Îl batjocoreau și conducătorii iudeilor: „Pe alții i-a mântuit și pe Sine nu Se poate mântui! Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!”. Chiar și tâlharii răstigniți împreună cu Isus Îl batjocoreau. În acest timp, Domnul a suferit din partea oamenilor. În Psalmul 69.20 citim ce a simțit în acele ore: „Disprețul mi-a frânt inima și sunt copleșit de apăsare”.
La ceasul al șaselea, adică la ora 12:00 la amiază, a venit un întuneric peste toată țara timp de trei ore. În acest timp, Mântuitorul a suferit judecata divină din cauza păcatelor noastre. Atunci Dumnezeul cel sfânt a fost nevoit să-Și întoarcă fața de la El, astfel că Isus Hristos a strigat cu glas tare la ora 15:00: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. El a purtat singur pedeapsa pentru pacea noastră și apoi a exclamat: „S-a sfârșit!”.
Citirea Bibliei: Levitic 16.1-22 · Psalmul 64.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CAUTĂ APROBAREA LUI DUMNEZEU, NU A OAMENILOR | Fundația S.E.E.R. România
„Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbele 29:25)
Dacă grija vieții tale este să ai mereu aprobarea altora, niciodată nu te vei simți cu adevărat în siguranță. De ce?! Pentru că va veni vremea când vei face ceva cu care ei nu vor fi de acord; și atunci, ce vei face? Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (vers. 25). „Capcană” este doar un alt cuvânt pentru închisoare. Dacă altcineva (decât Dumnezeu) îți poate determina valoarea ca persoană, atunci acel cineva te poate face să te simți ca un prizonier oricând dorește. Când părerea unui critic devine propria ta părere, ești prins în capcană și trăiești într-o închisoare pe care singur ți-ai făcut-o. Și află că unii dintre cei pe care încerci atât de mult să-i impresionezi nu vor fi niciodată impresionați.
Trebuie să accepți următorul lucru: din perspectiva lui Dumnezeu, nu contează. Știind lucrul acesta, vei putea lucra alături de alți oameni fără să te lași controlat de stările lor de spirit, sau guvernat de părerile lor. Când apostolul Pavel se ducea într-o anumită cetate, oamenii îl vedeau și-l ascultau pentru prima dată; unii îl agreau, alții nu… Și el știa asta, doar a scris (2 Corinteni 10:10): „De fapt” zic ei „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nicio greutate.”
Cum a gestionat Pavel lucrul acesta? El a mai scris: „Caut eu oare… să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10). Ca să ai sentimentul siguranței în viață, și ca să te simți împlinit în ce faci, trebuie să ajungi în punctul în care – uitându-te în oglindă – să poți să afirmi cu toată convingerea: „Sunt iubit și aprobat de Dumnezeu, și asta e tot ce contează!”
de Jean Koechlin
Habacuc 2:1-20
Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).
Slujitorul lui Dumnezeu primeşte acolo răspuns la neliniştea lui: „cel drept ~ i se spune ~ va trăi prin credinţa lui” (v. 4). Iată cheia pentru situaţia prezentă. În jurul lui nimic nu s–a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului” (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6‑20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă ~ credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea! Acest verset 4, citat de trei ori în epistole (Romani 1.17; Galateni 3.11; Evrei 10.38), stabileşte un adevăr de o importanţă capitală: credinţa este singurul mijloc pentru a dobândi îndreptăţirea şi viaţa veşnică.
Mana Zilnica 