Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “octombrie 6, 2017”

6 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Domnul mi-a zis: „Spune-le: Nu vă suiți, nici nu vă luptați, pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri”. Și v-am spus, dar n-ați ascultat, ci v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și v-ați semețit și v-ați suit în ținutul muntos.
Deuteronom 1.42,43

Era imposibil ca Domnul să-i însoțească pe drumul voinței proprii și al răzvrătirii; și, cu siguranță, fără prezența Domnului, Israel nu avea nicio șansă împotriva amoriților. Dacă Dumnezeu este pentru noi și cu noi, nu poate exista altceva decât biruință. Este culmea nebuniei să ne închipuim că Îl putem avea pe Dumnezeu cu noi dacă faptele și căile noastre nu sunt drepte. „Numele Domnului este un turn tare: cel drept aleargă în el” (Proverbe 18.10). Dacă nu umblăm într-o dreptate practică, este o îngâmfare să vorbim despre Domnul ca despre turnul nostru tare.

El ne poate veni în ajutor în cele mai mari adâncimi ale slăbiciunii și falimentului nostru, dacă ne mărturisim starea cu sinceritate. Însă, a afirma că Îl avem pe Domnul cu noi, în timp ce ne împlinim propria voie și umblăm în nedreptate, nu este altceva decât ticăloșie și împietrire a inimii. „Încrede-te în Domnul și fă binele” (Psalmul 37.3). Aceasta este ordinea divină; însă a spune că ne încredem în Domnul în timp ce facem răul înseamnă să schimbăm harul lui Dumnezeu în desfrânare și să ne așezăm în brațele diavolului, care nu caută decât să ne ruineze moral. „Ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El” (2 Cronici 16.9).

Având o conștiință bună, putem ține capul ridicat atunci când trecem prin tot felul de dificultăți; însă a încerca să umblăm pe un drum al credinței cu o conștiință rea este cel mai periculos lucru din lume. Putem ține sus scutul credinței doar atâta vreme cât mijlocul ne este încins cu adevărul și pieptul ne este acoperit de platoșa dreptății.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

… a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim …
Daniel 6.10

Locul rugăciunii

Să observăm ceva foarte important în felul în care Daniel se ruga. El avea o țintă precisă în actul rugăciunii. El ținea ferestrele odăii de rugăciune deschise spre Ierusalim. El își aducea mereu aminte că era un captiv într-o țară străină. El își aducea mereu aminte de legământul lui Dumnezeu cu poporul Său și de făgăduințele divine pentru oamenii credincioși. Din locul tainic al rugăciunii personale, Daniel, așa cum se rugase Solomon pe vremuri la sfințirea templului, chema Numele Domnului în rugăciune, se smerea înaintea Celui Sfânt, căuta fața Sa, își mărturisea păcatele și cerea ca Domnul să se îndure de el și de poporul său și să-i întoarcă în țara promisă. Daniel recunoștea că se găsea acolo în captivitate din cauza păcatelor tuturor, însă se ruga fierbinte ca Domnul să salveze pe poporul Său.

O țintă hotărâtă în rugăciune și un loc hotărât pentru rugăciune, iată ceea ce ar face bucurie lui Dumnezeu să găsească în viața noastră de comuniune cu El! În gestul lui Daniel de a deschide ferestrele spre Ierusalim nu era nimic tendențios, nimic care să ofenseze religia sau convingerile altora. El se ruga acolo în taină. Odaia sa de rugăciune era un loc personal, era locul întâlnirii sale cu Dumnezeu. Dar deși în ascuns, rugăciunea sa nu a rămas mult timp o taină pentru vrăjmașii săi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA RUGĂCIUNII DE MIJLOCIRE

„Moise, alesul său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui” (Psalmul 106:23)

     Uneori, Dumnezeu acționează în mod suveran, fără să-ți dea de știre și fără să-ți dea explicații. Alteori, El acționează numai ca răspuns la rugăciune. Rugăciunile lui Rees Howells, „mijlocitorul scoțian” au fost atât de puternice încât au primit credit pentru dejucarea planurilor naziste și influențarea anumitor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru pricepere și înzestrări, dar unele lucruri se întâmplă numai când „vom stărui necurmat în rugăciune” (Faptele Apostolilor 6:4). Biblia spune că Dumnezeu ar fi nimicit Israelul dacă „Moise, alesul său, nu ar fi stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui.” Înaintea celor mai mari treziri spirituale din istorie, a existat o forță nevăzută, nelăudată și cunoscută sub numele de „putere mijlocitoare.”

Multe din victoriile pe care le celebrăm în mod deschis sunt mai întâi câștigate de astfel de oameni aflați în locurile tainice ale rugăciunii. Este o lucrare deosebită și s-ar putea ca Dumnezeu să te cheme și pe tine s-o practici. Chiar dacă picioarele nu te pot duce dincolo de ușa casei tale, prin rugăciune tu poți limita acțiunile lui Satan și poți învinge cele mai bine ticluite planuri ale sale. Prin rugăciune poți chema forțele cerului în orice situație, oriunde, în orice moment, pentru oricine. Nu e de mirare că Satan dejoacă puterea rugăciunii de mijlocire și ar face orice pentru a ne împiedica să ne dăruim în întregime acestei lucrări. În rugăciune nu există distanță.

Dumnezeu a spus: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). E timpul să renunțăm la rugăciunile de tipul „Doamne, binecuvântează-mă” și să începi să ceri lucruri mai mari de la Dumnezeu. Când ceea ce rostim pe pământ se aliniază la ceea ce a decretat Dumnezeu în cer – lucrul acela se va face! (vezi Matei 18:18).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 22:12-30

Noul convertit a pus două întrebări care se completau una pe alta: Cine eşti, Doamne? (v. 8) şi Ce să fac, Doamne? (v. 10). Cel de-al doilea răspuns îi este dat prin Anania, care adaugă: Şi acum, ce zăboveşti? (v. 16).

Trei ani mai târziu, la Ierusalim, Pavel are privilegiul de a-L vedea pe Cel Drept şi de a primi porunci din gura Sa (v. 17). El însuşi dorise să lucreze printre iudei, socotind că mărturia lui ar fi fost cu atât mai puternică, cu cât era cunoscut anterior ca un duşman înverşunat al adevărului (v. 19:20). El însă fusese pus deoparte pentru lucrarea printre naţiuni (Galateni 1:15-16).

Versetul 18 este de netăgăduit. Iudeii n-au primit niciodată mărturia apostolului. Comandantul este nevoit să-l scape din nou pe Pavel de furia gloatei. În momentul când va fi supus torturilor, Pavel declară, ca şi în capitolul 16:37, că este născut cetăţean roman. În Filipeni 3, considerând toate lucrurile ca o pierdere (Filipeni 3:7-8), avea să pună în valoare un alt drept de cetăţenie: cerească (Filipeni 3:20). Pe aceasta nimeni nu o are prin naştere. Şi nici nu poate fi cumpărată cu bani (v. 28). Această cetăţenie o au numai aceia care au fost născuţi din nou (Ioan 3:3).

5 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, lăsând toate, ridicându-se, L-a urmat.
Luca 5.28

Subiectul uceniciei este vast și provocator. Dacă aplicăm la noi înșine chemarea la ucenicie din Luca 5, suntem copleșiți de măreția Celui care ne cheamă. Cum Îi răspundem noi lui Hristos? Levi (numit și Matei) a răspuns așa cum trebuia: s-a ridicat și L-a urmat. Cuvinte simple, însă ce schimbare a vieții implică ele! În loc să slujească propriilor pofte, lăcomiei și lui Satan, el Îl urma acum pe Domnul Isus. În ziua următoare, Levi și-a folosit casa pentru Hristos, invitând pe mulți oameni la un ospăț. Astfel L-a slujit el pe noul său Stăpân, care a putut să folosească acea ocazie pentru gloria lui Dumnezeu, pentru încurajarea lui Levi, pentru mântuirea păcătoșilor și pentru instruirea celorlalți ucenici ai Săi.

Cuvântul „ucenic” este folosit, în diferite forme, de aproximativ două sute șaptezeci de ori în Noul Testament; așa cum am spus, acest subiect este vast. Un ateu a spus odată că doar două feluri de oameni contează în această lume: adevărații creștini și adevărații comuniști. Dar ce diferență! Aceste două categorii reprezintă două lumi distincte, doi stăpâni complet diferiți! Categoria creștinilor reprezintă crucea și lumea învierii. Ei Îl recunosc pe Domnul Isus drept Cap. Lumea și categoriile ei îl reprezintă pe Satan și împărăția lui. Dumnezeu însă ne-a scos din împărăția întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui. Tatăl ne-a dat o minunată parte, legată de Fiul dragostei Sale. Acest lucru ne determină să reprezentăm această Împărăție în viața de zi cu zi, ca adevărați ambasadori și supuși ai Împăratului, Domnul nostru. În Matei 10.24, Domnul spune că ucenicul trebuie să fie ca Stăpânul său; el trebuie să stea la picioarele Stăpânului său și să învețe de la El, să pună învățătura Lui în practică și să-L urmeze, reprezentându-L în lume prin umblare și prin cuvânt.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra.
Psalmul 37.5

Billy și capul de pește

Mama și băiatul au deschis gura peștelui, dar n-au găsit nimic. Dezamăgit, Billy s-a pus pe pat plângând până când adormi. Între timp, mama se uită în grabă prin ziarul în care fusese învelit capul de pește. Mare i-a fost mirarea să-și vadă numele într-un anunț scris de notar. Deoarece notarul nu cunoștea adresa mamei lui Billy, dăduse acel anunț în ziar. Acolo era scris că trebuia să ia legătura cu notarul în legătură cu o moștenire. Una din prietenele mamei lăsase prin testament o frumoasă moștenire în bani. Când Billy află vestea cea frumoasă, fața i se lumină.

— Așa, deci Domnul Isus mi-a ascultat rugăciunea. Fără capul de pește nu am fi aflat niciodată despre acești bani.

Această povestire adevărată ne arată cum Dumnezeu răspunde la o rugăciune făcută cu credință. Chiar dacă nu întotdeauna lucrurile se desfășoară ca în întâmplarea descrisă aici, să nu uităm că întotdeauna Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută cu credință. Partea noastră este să ne încredințăm viața în mâna Domnului și El va lucra așa cum consideră că este de folos pentru binele nostru vremelnic și veșnic.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (3)

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39)

     Pentru a face ca Regula de Aur să devină parte a vieții tale zilnice, trebuie să încerci să faci următoarele trei lucruri pentru ceilalți:

1) Să ai încrederea în ei. Fără încredere nu poate exista relație adevărată. Secretarul de Stat al Statelor Unite, Henry L. Stimson a spus: „Cea mai mare lecție pe care am învățat-o din îndelungata mea viață este că singura cale prin care poți face pe cineva demn de încredere este să ai încredere în el; și că cea mai sigură cale prin care îl poți face pe cineva nedemn de încredere este să nu ai încredere în el și să-ți faci vizibilă neîncrederea.” Oare întotdeauna este ușor? Nu, mai ales când e vorba de o persoană pe care nu o cunoști foarte bine. Cu toate acestea, asta spune Regula de Aur a lui Hristos. Când te străduiești să-ți investești încrederea în alții la fel cum ai vrea ca alții s-o investească în tine, adu-ți aminte că persoana care se încrede în alții întotdeauna va pierde mai puțin decât cea care nu are încredere în ei.

2) Să le mulțumești. Expertul în relații interumane, Donald Laird a spus: „Ajută-i întotdeauna pe oameni să-și sporească stima de sine. Nu cred că există vreun compliment mai mare pe care îl poți face cuiva decât să-l ajuți să fie util și să-și găsească împlinirea în această utilitate.” Cum putem face asta? Spunându-le că le apreciem eforturile. Lăudându-i în prezența persoanelor apropiate lor. Așa cum a remarcat producătorul de pe Broadway, Billy Rose: „Trebuie să renunți la grade sau blazoane dacă vrei să te închini!”

3) Să-i prețuiești. Studiile confirmă că 70 la sută dintre angajații care-și părăsesc locul de muncă o fac pentru că nu se simt prețuiți. Aceasta este o acuzație la adresa modului îi care angajatorii își tratează angajații! Nu există nici o persoană în lume care să nu-și dorească să fie apreciat. Nu-i așa că și tu?

Așadar, fă-ți un obicei din practicarea Regulii de Aur.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:33-40; 22:1-11

Pavel a fost smuls din violenţa mulţimii prin intervenţia comandantului garnizoanei romane. Acesta, după ce mai întâi l-a confundat cu un răufăcător vestit, s-a mai domolit, auzindu-l vorbind greceşte, şi i-a permis să se adreseze poporului. În faţa poporului care păstra o linişte solemnă, Pavel aminteşte că el avea, într-adevăr, un trecut foarte vinovat, dar într-un sens cu totul opus celui la care se gândeau iudeii. Înzestrat cu calităţi şi cu avantaje puţin întâlnite, evreu din evrei; după lege, fariseu (Filipeni 3:5), reputaţia sa era a unui om pios şi fără pată. Însă zelul său religios, asemănător celui care-i anima pe capii acestei mulţimi, l-a condus, în ciuda avertismentelor învăţătorului său Gamaliel, la a lupta împotriva lui Dumnezeu (v. 3; cap. 5:39).

Eu sunt Isus Nazarineanul, pe care tu Îl persecuţi (v. 8) este răspunsul cutremurător pe care l-a auzit din cer. Atingându-se de aceşti sărmani creştini, persecutându-i până la moarte, el de fapt lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu. Dar, în loc să-l pedepsească pentru îndrăzneala lui nelegiuită, Domnul, în acelaşi timp în care îi reda vederea, îi deschidea şi ochii inimii (Efeseni 1:18), făcând din acest om pus deoparte încă de la naştere un instrument credincios pentru El.

4 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.
Efeseni 4.30

Duhul Sfânt Își face locuința în cel credincios și astfel sunt împlinite cuvintele Domnului către ucenicii Săi: „El va fi în voi” (Ioan 14.17). După aceasta, Duhul Sfânt nu mai părăsește niciodată această locuință a Lui. Este adevărat că David s-a rugat: „Nu lua Duhul Tău cel Sfânt de la mine” (Psalmul 51.11), însă, în acea perioadă, Duhul Sfânt nu fusese trimis de Tatăl pe pământ ca să locuiască în cei credincioși. „Duhul Sfânt încă nu era, pentru că Isus nu era încă glorificat” (Ioan 7.39). Învierea și înălțarea lui Hristos sunt motivele pentru care noi, în această perioadă a harului, avem Duhul Sfânt locuind în noi. Privilegiile noastre sunt întemeiate pe lucrarea împlinită a lui Hristos și decurg din glorificarea Lui.

Prin urmare, Duhul lui Dumnezeu nu-l părăsește pe credinciosul din al cărui trup a binevoit să-Și facă templul. Însă, dacă cel credincios îngăduie cărnii să acționeze, Duhul lui Dumnezeu este întristat și, în loc ca El să ne comunice lucrurile lui Hristos, trebuie să ne mustre.

Un tată nu părăsește casa din cauză că fiul său este neascultător, însă, până când fiul nu-și mărturisește starea, este trist și nu-și poate manifesta simțămintele de dragoste față de el. Adevărata dragoste față de el nu poate acționa altfel, iar fiul, în loc de zâmbete, vede tristețe pe chipul tatălui său. Tot așa, copiii lui Dumnezeu, în loc să se bucure de manifestările Duhului Sfânt înăuntrul lor, trebuie să aibă parte, din cauza purtării lor rele și neascultătoare, de mustrările Lui. De aceea suntem îndemnați: „Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării”.

H F Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul …
Psalmul 40.4

Billy și capul de pește

Billy se întorcea spre casă gânditor. Povestirea pe care o auzise la școala duminicală era într-adevăr interesantă. Din povestire, Billy reținuse că trebuia plătită o taxă și Domnul Isus i-a spus lui Petru să meargă la mare, să arunce undița și va prinde un pește, în gura căruia se va găsi banul necesar. Petru a ascultat fără șovăire și lucrurile s-au întâmplat întocmai cum spusese Domnul (Matei 17.24-27).

Mama lui Billy era o văduvă foarte săracă. Billy s-a tot gândit în mintea sa de copil și i s-a părut normal ca Domnul să o ajute pe mama lui. De atunci înainte, Billy s-a rugat și a pus deoparte orice bănuț până a strâns cinci franci. Cu acești bani, Billy merse la magazin.

„Cu ce te pot ajuta?”, întrebă vânzătorul. — „Aș dori un pește mare”, zise Billy. — „Un pește mare costă mai mult de cinci franci.” — „Atunci dați-mi un cap de pește.”

Vânzătorul căută un cap mare de pește, pe care îl înveli într-un ziar. Plin de încredere, Billy merse bucuros spre casă și din pragul casei zise: „Mamă, uite ce am cumpărat”. — „Dar de ce?” — „Pentru ca să avem cu ce să ne plătim datoriile. Așa s-a întâmplat și cu Petru.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (2)

„Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:2)

     În cartea sa: „Alergând cu uriașii,” John Maxwell povestește despre un pastor care a împărtășit adunării sale următoarele reguli când a preluat păstorirea bisericii:

1) Dacă aveți o problemă cu mine, veniți să ne întâlnim în privat. La fel voi face și eu.

2) Dacă altcineva are o problemă cu mine și vine la voi, trimiteți-l la mine. Și eu voi face la fel.

3) Dacă cineva nu vine la mine, spuneți: „Să mergem să-l vedem împreună.” Și eu voi face la fel.

4) Aveți grijă cum mă interpretați – prefer să mă interpretez singur. Ne vine prea ușor să interpretăm greșit intențiile. De asemenea, voi avea grijă la modul în care vă interpretez pe voi.

5) Dacă e confidențial, nu spuneți mai departe. Dacă voi sau oricine altcineva mi se confesează, nu voi spune altora decât dacă acea persoană își va face rău singură, dacă va răni pe altcineva sau dacă un copil a fost abuzat fizic. Aștept același lucru din partea voastră.

6) Nu citesc scrisori nesemnate.

7) Nu manipulez. Nu voi fi manipulat. Nu-i lăsa pe alții să te manipuleze. Și nu lăsa ca alții să încerce să mă manipuleze prin tine.

8) Când aveți îndoieli, spuneți. Dacă pot răspunde fără să interpretez ceva greșit sau fără să înșel încrederea cuiva, o voi face.

Aceste opt reguli se pot reduce la una singură: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Căsniciile bune, relații bune de afaceri și de prietenie își au temelia pe Regula de Aur pe care ne-a dat-o Domnul Isus.

Un ultim gând: „Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22). Dacă oamenii și-ar putea forma părerea că profiți de pe urma lor chiar și după ce ai avut ocazia să le explici motivele, atunci trebuie să-ți schimbi ideile sau să le reformulezi.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:15-32

Pentru a ajunge din Grecia la Roma, apostolul îşi propusese să treacă prin Ierusalim! (cap. 19:21). În pofida acestei abateri inoportune, voia Domnului se va împlini (v. 14). Doar calea pe care ne-o alegem singuri nu este niciodată simplă; ne putem aştepta să întâlnim pe ea tot felul de complicaţii. Pavel este invitat de bătrânii de la Ierusalim să iudaizeze pentru a-i linişti pe credincioşii iudei, şi astfel se găseşte antrenat întrun mod contrar învăţăturii sale. Ce încurcătură penibilă pentru el! Încă o dată vedem cât de mult erau legaţi creştinii de la Ierusalim de religia lor iudaică. Ei încercau să pună vinul nou în burdufuri vechi (Matei 9:17). Acestor israeliţi zeloşi pentru lege, Iacov, menţionat în versetul 18, le vorbeşte despre o lege a libertăţii şi despre religia curată şi neîntinată (Iacov 1:27; 2:12) care constă nu într-o curăţire a trupului (v. 24), ci în a se păstra neîntinat de lume şi în a-i cerceta pe cei necăjiţi în necazul lor.

Pavel este aici ca prins într-un angrenaj. Frecventează templul şi se supune ritualurilor cultului pentru a fi pe placul fraţilor. În zadar, de altfel, pentru că iudeii iau aceasta drept o provocare şi caută să-l omoare, punând în mişcare toată cetatea (v. 30)!

3 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc”. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei”.
Ioan 21.15

Simon Petru – Misiunea sa

Domnul Isus pregătise micul dejun pentru ucenici și i-a invitat să mănânce, împărțind fiecăruia dintre ei (versetele 12 și 13). Ce scenă mișcătoare și cât de potrivită cu harul Său, prin care S-a făcut Slujitor al celor pe care îi iubește! Acum scena este pregătită pentru un dialog între Domnul și Petru, dialog care conduce la restabilirea lui Petru în lucrarea sa.

Am văzut deja că Petru știa acum că fusese iertat. Era însă necesară o lucrare mai adâncă de restabilire. Prima sa întâlnire cu Domnul fusese personală, însă aceasta urma să se desfășoare în prezența celorlalți ucenici. Păcatul lui Petru fusese public, iar restabilirea sa ca apostol trebuia să fie de asemenea publică. Una este să fii iertat și alta este să fii restabilit într-o poziție de slujire. Domnul nostru Isus este plin de har și de înțelepciune!

Simon Petru se lepădase de Domnul Isus de trei ori, iar Domnul îi pune tot de trei ori întrebarea: „Mă iubești?” (versetele 15-17). Acest lucru trebuie să fi atins puternic conștiința lui Petru. Domnul îl întreabă: „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. Aceasta era o referire la ceilalți ucenici, fiindcă Petru se lăudase că, și dacă toți ceilalți aveau să se lepede de Hristos, el nu avea să o facă. Carnea nu are nicio putere, de aceea el ar fi trebuit să vegheze și să se roage, nu să se laude. Întrebările Domnului l-au făcut să exclame: „Doamne, Tu toate le știi; Tu știi că Te iubesc”. Acum Petru nu se mai laudă, ci se bazează în totul pe Domnul și pe cunoașterea Lui divină. El primește o nouă misiune, nu doar cea de „pescar de oameni”, ci Domnul îi dă în grijă turma Lui. Petru, zdrobit și cu o cunoaștere adâncă a harului, va ști cum să călăuzească și să hrănească oile și mielușeii lui Hristos.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim …
Daniel 6.10

Dependența lui Daniel

Ca și în cazul altor mari eroi ai credinței, viața lui Daniel a excelat în profundă consacrare, în acel simțământ al dependenței sale totale față de Dumnezeu și într-un spirit neobosit de încredere și recunoștință față de felul minunat în care Dumnezeu i-a purtat de grijă.

Daniel a intrat în odaia sa de rugăciune. Iată un fapt remarcabil la acest bărbat al credinței! Trei sunt ocaziile de rugăciune pe care le găsim consemnate în cartea scrisă de Daniel, fiecare din ele apărând ca niște ferestre deschise spre viața sa lăuntrică cu Dumnezeu. Prima ocazie este consemnată în capitolul 2. A doua ocazie, când putem privi din nou înăuntrul vieții spirituale a acestui bărbat al credinței, este aceea relatată în capitolul 6. Apoi în capitolul 9 îl putem privi din nou pe Daniel îngenuncheat în rugăciune. Capitolul 6, deși nu ne oferă prea multe detalii despre rugăciune, ne descoperă totuși un fapt foarte important privind programul spiritual al acestui mare slujitor al lui Dumnezeu. Acest fapt se află cuprins în versetul 10. Dacă ne luăm timp să citim cu atenție întâmplarea dramatică descrisă în acest capitol, cât și deznodământul ei minunat, vrând-nevrând gândul nostru se va întoarce la acest verset ca fiind singura explicație a izbăvirii atât de minunate a profetului din groapa cu lei unde fusese aruncat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (1)

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12)

     Încearcă să te identifici cu una din următoarele afirmații:

(a) Sunt întotdeauna o persoană etică.

(b) În cele mai multe situații sunt o persoană etică.

(c) Sunt o persoană etică într-o oarecare măsură.

(d)  Sunt rareori o persoană etică.

(e) Nu sunt niciodată o persoană etică. În care categorie te încadrezi? Dacă suntem sinceri, cei mai mulți dintre noi ne-am plasa cel mai probabil în categoria (b). De ce? Datorită convenienței personale. Gândește-te puțin. Nu-ți convine să plătești prețul succesului. Nu-ți convine să practici disciplina personală. Nu-ți convine să-i pui pe ceilalți pe primul plan. Nu-ți convine să riști să fii confruntat. Majoritatea dintre noi credem că e bine să fii o persoană etică – dacă nu cumva suntem implicați în greșeala etică a cuiva.

Dacă însă ești serios în stabilirea unui standard etic după care să trăiești, nu trebuie să cauți mai departe de Regula de aur: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Și atunci:

1) Vei avea parte de pace și stimă de sine. Când totul a fost spus și făcut, trebuie să poți trăi cu tine însuți deoarece „oriunde te-ai duce, te iei pe tine însuți cu tine.” Dacă singura cale prin care poți câștiga este înșelătoria, îți pierzi respectul de sine, îți este teamă să nu fii demascat și îți pierzi încrederea în apropierea de Dumnezeu chiar dacă te simți gol.

2) Va exista un avantaj reciproc. Ești genul de persoană care crede că pentru a câștiga, altcineva trebuie să piardă? Această filozofie nu funcționează. Dacă îi tratezi pe ceilalți oameni așa cum vrei să fii tu tratat, ei vor câștiga dar și tu. Nu există învinși.

3) E ușor de înțeles. Pur și simplu te pui în papucii altcuiva.

Atât! Nu există reguli complicate și devieri de la regulă. Așa că, trăiește după Regula de aur.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:1-14

Dragostea frăţească se manifestă pe tot parcursul acestei călătorii (v. 1,6,12). La Tir, ca şi la Milet, Pavel se desparte de fraţii săi după ce sau rugat împreună în genunchi pe mal (v. 5; cap. 20:36,37). Duhul subliniază aici prezenţa copiilor, atât de dorită în adunări!

La Cezareea, Pavel este găzduit la Filip, care se stabilise acolo după ce predicase în toate cetăţile începând cu Azot (între care, fără îndoială, Lida şi Iope: cap. 8:40; 9:32,36). Fiicele lui făceau o lucrare bună pentru Domnul, pe care totodată nu o exercitau în adunare (1 Corinteni 14:3,34).

Ceea ce-l conduce pe apostol în această călătorie sunt afecţiunile lui, întotdeauna la fel de înflăcărate pentru cei din poporul său. El era purtătorul darurilor de la adunările din Macedonia şi Ahaia şi se bucura să le ducă el personal la Ierusalim (Romani 15:25). Dar el nu ţine cont nici de avertismentele Duhului (v. 4), nici de cele ale profetului Agab (v. 11; vezi cap. 11:28), nici de rugăminţile fraţilor (v. 12). Nu ne putem permite să-l judecăm. Această istorisire însă ne este lăsată ca să ne înveţe că, neascultând decât de sentimentele sale, chiar dacă acestea sunt bune, până şi un apostol poate să se abată de la calea dependenţei. Este o lecţie serioasă pentru fiecare dintre noi.

Navigare în articole