Mana Zilnica

Trei mame – trei copii

Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană.
Proverbe 20.11

Într-un sat, trei femei au venit la o fântână după apă. În apropiere era și un bătrân care auzea cum cele trei femei își lăudau copiii. „Fiul meu este așa de inteligent, încât îi lasă în urmă pe toți ceilalți”, zise prima femeie. „Fiul meu”, zise a doua femeie, „cântă așa de frumos, ca o privighetoare”. — „Dar tu nu-ți lauzi copilul?”, o întrebă una dintre cele două femei. „Fiul meu nu are nimic deosebit în el; nu l-aș putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obișnuit ca toți ceilalți.”

Femeile își umplură gălețile și plecară spre casă. Bătrânul merse încet după ele. Gălețile fiind grele, femeile făceau din loc în loc câte o pauză. Deodată apărură copiii în întâmpinarea mamelor. Primul făcu o săritură și merse pe mâini câțiva pași. Mama a zis: „Ce băiat deștept!”. Al doilea începu să cânte ca o privighetoare și femeile îl ascultară cu entuziasm. Al treilea copil veni repede la mama sa, îi luă găleata din mână și plecă spre casă. Atunci, femeile îl întrebară pe bătrân: „Ce spui despre fiii noștri?”. — „Unde sunt fiii voștri?”, zise bătrânul. „Eu văd numai un singur fiu.”

Învățătura acestei întâmplări este simplă; să luăm seama la ea cu luare aminte!

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA VORBEI (1)

„Să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)

Un poet anonim a scris: „Un cuvânt pripit poate aprinde o ceartă; o vorbă tăioasă poate distruge o viață. O vorbă amară poate insufla ură; un cuvânt brutal poate nimici și ucide. O vorbă bună poate netezi cărarea; un cuvânt plin de bucurie poate lumina ziua. Un cuvânt spus la timp poate micșora stresul; un cuvânt plin de dragoste poate vindeca și poate aduce binecuvântare.”

Biblia spune: „Limba nici un om n-o poate îmblânzi” (Iacov 3:8). „Dacă nu se poate îmblânzi”, spui tu „cum pot eu s-o îmblânzesc?” Făcând o pauză înainte de a vorbi, cultivându-ți sensibilitatea față de călăuzirea Duhului Sfânt din tine și primind din puterea Sa. Aducându-ți aminte că odată ce o vorbă ți-a ieșit de pe buze, ea nu mai poate fi luată înapoi și că toate părerile de rău din lume nu pot schimba lucrul acesta.

Psalmistul, care în mod evident a făcut greșeala de a vorbi înainte de a asculta, a scris: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii.” În Biblie, abținerea de la mâncare o perioadă de timp se numește „post”.

Postul are un efect spiritual de curățire. Prin post, ne apropiem de Dumnezeu, ne întărim și devenim mai iscusiți. Iată, deci, o idee pentru tine: Cum ar fi să ții post de la vorbire în următoarele treizeci de zile? Cel puțin parțial. Isaia a spus: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4).

Așa că, nu-i da voie limbii să te conducă și cere întotdeauna călăuzirea Duhului Sfânt peste vorbele tale.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 10:25-48

Dumnezeu foloseşte mijloace diferite pentru a aduce sufletele la a-L cunoaşte pe El; convertirea etiopianului (cap. 8), a lui Saul (cap. 9) şi a lui Corneliu (cap. 10) nu se aseamănă deloc între ele. În aceşti trei oameni îi putem recunoaşte pe descendenţii celor trei fii ai lui Noe: din Ham, popoarele africane şi asiatice; din Sem, Israel şi unele popoare orientale, iar din Iafet, naţiunile Nordului şi ale Occidentului. Oricine crede în Isus Hristos primeşte iertarea păcatelor: acesta este de acum înainte mesajul universal, adresat către orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune (v. 43; Apocalipsa 5:9). În persoana lui Corneliu, cei de departe (Efeseni 2:17) aud deci, la rândul lor, Evanghelia păcii prin Isus Hristos (v. 36; cap. 2:39; Efeseni 2:17).

Ce glorioase vizite, într-adevăr, pentru această casă până atunci păgână! Un înger (v. 3); Petru şi fraţii care-l însoţesc, aducând mesajul evangheliei; de asemenea, şi mai presus de toate, Duhul Sfânt care tocmai îşi va pune pecetea pe aceşti noi convertiţi, mărturisind credinţa şi calitatea lor de copii ai lui Dumnezeu! Cum să nu fie recunoscută prin acest semn public voia harului lui Dumnezeu?

Petru nu poate decât să o confirme prin semnul botezului creştin (v. 48).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 Septembrie 2017

Preaiubiților, vă îndemn, ca străini și călători, să vă feriți de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului.
1 Petru 2.11

Remarcați că Petru nu spune „vă poruncesc”, ci „vă îndemn”, căutând astfel un răspuns de bunăvoie din inimile noastre. Apoi, el se adresează celor credincioși, numindu-i „străini și călători”. După ce au fost mântuiți și au primit o moștenire în cer, ei sunt numiți „străini” fiindcă nu mai aparțin acestei lumi. Dumnezeu le-a dat o nădejde cerească și un cămin ceresc, așa că aici ei sunt doar „călători”.

Lumea nu este casa noastră – este foarte important să înțelegem bine acest lucru. Omul nemântuit se simte acasă în această lume, iar dacă ar fi dus în cer, ar vrea să plece de acolo numaidecât.

Pentru creștini, lucrurile stau exact invers. Ei sunt străini aici; casa lor este în cer și ei abia așteaptă să ajungă acolo. Șederea lor aici este doar temporară.

Petru ne îndeamnă să ne ferim de poftele carnale. De ce? Fiindcă ele se războiesc cu sufletul. Este important să facem diferența dintre nevoile trupești și poftele carnale. Trupul are nevoie de hrană și de băutură, însă îmbuibarea și beția înseamnă împlinirea poftelor carnale. Căsătoria este o legătură onorabilă, însă curvia și adulterul sunt pofte carnale în care oamenii se complac (Evrei 13.4). Viețile unor credincioși au fost distruse din cauză că aceștia s-au jucat cu poftele carnale. Viața Domnului Isus a fost fără pată, și acesta este standardul după care trebuie să trăiască toți cei credincioși. Felul nostru de viețuire ar trebui să fie de așa fel încât să nu existe nimic de care să fim acuzați pe drept.

S Labelle

… niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu … care ne învață mai mult decât pe dobitoacele pământului și ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”.
Iov 35.10-11

Avertizare

În întâmplarea de ieri l-am văzut pe proprietarul hotelului refuzând să plece din fața pericolului. A fost necredință sau încăpățânare? Credem că amândouă.

Tot așa stau lucrurile și în domeniul spiritual. Dumnezeu avertizează pe orice suflet prin Cuvântul Său de pericolul pierzării veșnice. Câți iau seama? Ce prăbușire va fi pentru sufletul care s-a încăpățânat să asculte chemarea Domnului! Din cauza necredinței, acel suflet se va scufunda sub valurile judecății, cu toate că a avut, probabil, o formă de religie construită pe nisipul propriilor gânduri. Nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu! El vrea realitatea credinței în viața noastră. Nu putem să fim și „da”, și „nu”! Dumnezeu vrea să ne avertizeze chiar acum, prin aceste rânduri, că este un mare pericol să auzim și să nu împlinim Cuvântul Său.

Să nu disprețuim avertizările lui Dumnezeu! În curând, acest timp de har se va termina. Cataclismele, nenorocirile nu sunt nimic în comparație cu groaznicele judecăți, care se vor abate asupra celor care au refuzat dragostea adevărului mântuirii prin credința în Hristos. Astăzi, mântuirea se mai poate primi.

APROPIE-TE DE DUMNEZEU SI RĂMÂI APROAPE DE EL

coordonatori Bob & Debby Gass

„Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12)

Scriind despre greșelile pe care unii oameni ai lui Dumnezeu le-au săvârșit în trecut, apostolul Pavel a așternut pe hârtie următoarele cuvinte: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (v. 11-13).

Aici Pavel se adresează celor două categorii de oameni care sunt în special expuși riscului:

1) Cei ce au impresia că nu pot cădea. „Tu nu ești scutit. Ai putea fi trântit la pământ la fel de ușor ca oricine altcineva. Uită de încrederea în sine; e zadarnică. Cultivă încrederea în Dumnezeu.”

2) Cei ce cred că nu se vor mai putea ridica niciodată. „Dumnezeu nu te va abandona niciodată; El nu te va lăsa niciodată să fii împins dincolo de limitele tale; El va fi întotdeauna gata să te ajute s-o scoți la capăt.” Nu-i așa că e o veste nemaipomenită?

Dumnezeu nu numai că-ți înțelege zbaterea, dar El îți promite și o strategie de scăpare: o cale prin care să depășești situația. Așadar, iată cuvântul pentru tine astăzi: Apropie-te de Dumnezeu și rămâi acolo!

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 10:1-24

Acest capitol are o importanţă deosebită pentru noi, care aparţinem naţiunilor. Întradevăr, vedem aici cum Petru le deschide naţiunilor porţile Împărăţiei cerurilor (Matei 16.19). Trebuie remarcat cu câtă grijă şi cu cât har ia pregătit Dumnezeu pe de o parte pe slujitorul Lui, iar pe de altă parte pe Corneliu, pentru întâlnirea care avea să aibă consecinţe atât de binecuvântate pentru Corneliu, ca şi pentru noi. Revelaţia de la Dumnezeu îi găseşte şi pe unul şi pe celălalt în aceeaşi fericită ocupaţie: rugăciunea. Reţinerile lui Petru de a mânca însă din conţinutul acelei mari pânze coborâte din cer ne ajută să înţelegem câte prejudecăţi iudaice erau înrădăcinate chiar şi în ucenici şi cât de superior se credea un israelit faţă de un păgân. Prin această viziune, Dumnezeu voia săi spună slujitorului Său să nu mai facă discriminare între un popor curat şi naţiuni necurate. Toţi, iudei şi naţiuni, sunt păcătoşi întinaţi închişi în necredinţă (sau în neascultare) pentru a deveni obiecte ale aceleiaşi îndurări (Romani 10.12; 11.3032). Să ne păzească Dumnezeu de a fi părtinitori (v. 34), considerândui pe unii ca fiind mai puţin vrednici decât alţii să primească evanghelia! Noi nu avem de ales, ci de ascultat.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 Septembrie 2017

După captivitatea babiloniană – Căsătorii interzise

Și preotul Ezra s-a ridicat și le-a zis: „Ați lucrat cu necredincioșie și ați luat soții străine, ca să măriți vina lui Israel. Și acum faceți o mărturisire Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți plăcerea Lui și despărțiți-vă de popoarele țării și de soțiile străine”. Și toată adunarea a răspuns și a zis cu glas tare: „Cum ai zis, așa trebuie să facem”.
Ezra 10.10-12

Cei care erau cercetați cu privire la faptul că se căsătoriseră cu femei străine l-au îndemnat pe Ezra să acționeze. Acesta, după ce a plâns și a postit, a cerut ca poporul să se adune la Ierusalim. Poporul s-a adunat și stătea tremurând din pricina unei ploi torențiale. Ezra i-a îndemnat pe toți să-și mărturisească păcatul înaintea Domnului și să se despartă de femeile străine. Ei au fost de acord să facă așa, însă au cerut ca acest lucru să se facă în rânduială, căci erau mulți care se făcuseră vinovați de acest păcat.

După aproape trei luni, această lucrare s-a încheiat. Preoții care fuseseră vinovați au adus un berbec ca jertfă pentru vină. Cei aflați într-o poziție de responsabilitate spirituală astăzi sunt și ei răspunzători într-un fel special de a duce o viață exemplară de sfințenie. Însă oameni din orice categorie se făcuseră vinovați de astfel de asocieri păcătoase. Numele lor au fost lăsate scrise pentru noi în Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre ei aveau copii rezultați din astfel de căsătorii. Ce despărțiri triste!

Dumnezeu urăște divorțul, după cum citim în Maleahi 2.16. Divorțul fusese permis în lege din pricina împietririi inimii israeliților, însă ceea ce a înjugat Dumnezeu omul nu trebuia să despartă (Matei 19.3-9). Creștinii nu trebuie să se căsătorească cu necredincioși, iar unde există deja un jug nepotrivit, credincioșii nu trebuie să-și părăsească partenerii necredincioși, dacă aceștia doresc să trăiască în continuare cu ei.

E P Vedder, Jr

Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
Psalmul 32.9

Avertizare

De mai mult de o sută de ani, muntele vulcanic Saint Helens din SUA se înălța maiestuos la peste 2.500 de metri. La poalele lui, viața decurgea normal. Vilele splendide din mijlocul imenselor proprietăți rivalizau în lux și confort. În martie 1980, vulcanul adormit manifestă o activitate alarmantă. Câteva mici explozii creară o mulțime de cratere. Sosiți în mare grabă la fața locului, specialiștii găsiră semnele unei puternice erupții de lavă, preludiu al unei foarte importante explozii. A fost dat semnalul de evacuare a populației pe o distanță de 30 de kilometri. Dar proprietarul unui hotel de pe malul lacului refuză să plece, ignorând iminentul pericol. La 18 mai, o puternică explozie dislocă o culme a muntelui, provocând o gigantică avalanșă de stânci, gheață și apă, care devastă panta cu o viteză de 250 km/oră. Lacul a fost traversat de la un capăt la altul, iar din splendidul hotel nu s-a mai găsit nimic.

Amintirea acestei întâmplări ne face să ne gândim cât de împotrivitoare este inima omenească la multele avertizări care se fac mereu. Adesea, oamenii se comportă ca un cal sau ca un catâr. Este o realitate tristă.

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (3)

„El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11)

De ce mor de foame mii de copii în fiecare zi, în timp ce în fiecare seară cele mai bogate națiuni ale lumii aruncă la gunoi mâncarea care ar fi suficientă pentru a-i hrăni pe acești copii? În cei 3.500 de ani de civilizație, numai 268 s-au scurs fără să izbucnească vreun război undeva pe glob. Cu toate acestea, în aceeași perioadă s-au semnat 8.000 de tratate de pace. De ce este atât de mică distanța dintre datele calendaristice de pe o piatră funerară? Ceva ne spune că nu e bine, nu e corect, nu e drept. Aici nu suntem acasă. Cine a pus aceste gânduri în mintea noastră? Biblia spune: „El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei.” În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, viața ta de pe pământ e numai începutul. E prima literă din prima propoziție, din primul capitol, din marea povestire, pe care o scrie Dumnezeu. Noi suntem ca porumbeii călători: Avem un detector înnăscut al căminului nostru. Suntem legați de cer și tânjim să ajungem acolo. Asta nu înseamnă că te concentrezi atât de tare asupra cerului încât nu mai ești de nici un folos aici pe pământ. Dacă vrei să auzi „bine, rob bun și credincios” (Matei 25:21) trebuie să fii un slujitor bun și credincios al lui Dumnezeu, în fiecare zi, aici pe pământ. Dar mandatul tău este acesta: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33). În planul Său, totul se reduce la Împărat și Împărăția Sa. El a scris versetul: „ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:10). Biblia se încheie cu aceste cuvinte: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20). Cum poți ajunge în cer? Punându-ți încrederea în Domnul Isus Hristos.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 9:23-43

Odată convertit, Saul şi începe să predice Numele pe careL combătuse atât de mult până atunci (v. 20). Cu toate acestea, îi vor fi necesari încă mulţi ani de pregătire în vederea lucrării care va fi a lui, potrivit versetului 15. Tineri credincioşi, nu aşteptaţi să aveţi multe cunoştinţe, pentru a le vorbi altora despre Domnul Isus! În acelaşi timp însă, nu vă gândiţi că este de ajuns doar să fiţi mântuiţi, pentru a putea întreprinde imediat o lucrare, nu contează care! Pavel a avut nevoie de un timp de retragere în Arabia (Galateni 1.17), apoi de o nouă perioadă de anonimat la Tars (Fapte 9.30; 11.25), înainte de a fi chemat să ducă evanghelia la naţiuni împreună cu Barnaba. Abia după paisprezece ani de la convertirea lui, ceilalţi apostoli îi dau mâna dreaptă a comuniunii (Galateni 2.9) pentru lucrarea printre naţiuni.

Patru frumoase trăsături îşi pun amprenta peste adunări în acest timp de început: pacea, zidirea, o teamă sfântă, precum şi creşterea făcută prin acţiunea divinului Mângâietor (v. 31). Duhul Sfânt este întotdeauna cu noi pentru a ne face să purtăm şi noi marca acestor caractere.

Capitolul se încheie cu vindecarea lui Enea şi cu învierea Dorcăi: două minuni, făcute prin Petru, care sunt mijlocul de a aduce suflete la Domnul şi de ai face pe ucenici să se bucure de mângâierea Duhului Sfânt.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 Septembrie 2017

Centurionul, care stătea în fața Lui, când a văzut că Și-a dat duhul strigând astfel, a spus: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”.
Marcu 15.39

Centurionul roman nu era dintre cei care Îl urmau pe Domnul Isus și nu-L cunoscuse mai înainte, însă, de îndată ce Domnul a scos acel strigăt biruitor și Și-a dat duhul, lumina a pătruns în sufletul acelui păgân, iar el și-a plecat inima înaintea Celui răstignit, exclamând: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”. Rațiunea omenească ar fi putut spune: «Acești conducători ai iudeilor știu ei mai bine de ce L-au condamnat. Iar dacă ar fi cu adevărat cine susține că este, ar coborî de pe cruce».

Dacă centurionul ar fi judecat așa, s-ar fi întors acasă tot păgân, însă credința a fost cea care i-a călăuzit gândurile, nu raționamentele omenești. Satan credea că a orbit ochii tuturor față de gloria Domnului și că a închis orice gură care ar fi putut da mărturie pentru El, însă omul care a condus execuția a văzut cine era Domnul și a vorbit. Moartea Domnului, care, pentru preoți și pentru farisei era o dovadă că El nu era ceea ce pretindea că este, a fost pentru centurion revelația adevărului.

Acesta este punctul în care își are începutul adevărata credință. Trebuie să începem cu Hristos crucificat, altfel nu poate exista o credință adevărată. Rațiunea oarbă nu acceptă crucea, însă credința mărturisește că Isus, care a murit acolo, este Fiul lui Dumnezeu și că lucrarea de la cruce este revelația dragostei lui Dumnezeu față de oameni și singura cale prin care ei pot fi aduși la Dumnezeu. Centurionul a plecat de la cruce cu o lumină pe care nimeni nu o putea stinge, fiindcă era bazată pe o credință reală în Fiul lui Dumnezeu.

J T Mawson

Purtătorul suferințelor noastre

Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui …
Isaia 53.4

Pe acest pământ, Domnul Isus a purtat durerile noastre: a tămăduit pe cei cu inima zdrobită, a eliberat pe oameni de sub robia păcatului și de sub jugul greu al ticăloșiei diavolului, a vindecat orbirea spirituală și trupească. Mulțimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Domnul Isus a fost marele și unicul Purtător al suferințelor oamenilor. Un sutaș s-a apropiat de Isus pentru a-L ruga cu privire la robul său, care zăcea slăbănog și se chinuia cumplit. Sutașul acela s-a văzut așa de nevrednic, încât nu a putut să accepte venirea Domnului în casa sa, dar a avut credință că un singur cuvânt al Său va rezolva toată nenorocirea. Și așa a fost.

În altă împrejurare, Mântuitorul a văzut un orb din naștere. Ca să arate lucrarea lui Dumnezeu și faptul că Isus Hristos este Lumina lumii, El S-a oprit și l-a scăpat pe acel orb de suferința lui. Fariseii au spus: „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”. Ei aveau dreptate cu această afirmație, căci numai în vremea aceea venise pe pământ marele Purtător al suferințelor. Să ne bucurăm de astfel de lucrări ale Domnului, care arată atotputernicia Sa, dar și bunăvoința Lui pentru fiii oamenilor, iar prin credință să fim beneficiarii acestor binecuvântări!

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (2)

„Să umblaţi după lucrurile de sus” (Coloseni 3:1)

Acum cinci sute de ani, marinarii se temeau de orizont, crezând că dacă navighezi prea departe, cazi de pe marginea pământului. Iar ei erau foarte serioși; într-atât încât au ridicat un monument la Strâmtoarea Gibraltar pentru a comemora această idee. În punctul ei cel mai îngust, spaniolii au ridicat un reper din piatră cu următoarea inscripție în limba latină: „Ne plus ultra” care înseamnă „mai departe nu se poate”. Apoi, în 1492, a venit Cristofor Columb și le-a răsturnat teoria. Descoperirea unor noi lumi și a unor noi orizonturi a schimbat gândirea tuturor. Spania a recunoscut lucrul acesta pe moneda sa națională, care a ajuns să poarte inscripția: „Plus ultra – Mai departe”.

Ți-ai pus cumva limite în gândirea ta? Regreți că ți-ai pierdut perioade din viață cu noțiuni și alergări nebunești? Ai impresia că cei mai buni ani din viața ta s-au dus? Nu e așa! Ai la dispoziție veșnicia pentru a trăi într-un trup ceresc de slavă care nu cunoaște limitări. Cele mai bune momente ale tale îți stau înainte, de partea cealaltă a mormântului. Așadar: „să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus” (v. 1-2). Apostolul Ioan a fost prizonier, înconjurat de mare pe mica insulă Patmos. Oriunde mergea, marea era acolo. Marea îl îngrădea. Îl mărginea și îl separa de cei dragi ai săi. Apoi Dumnezeu i-a descoperit slava cerului și el a scris: „marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1). Gata cu limitările – în cer vei fi în sfârșit liber.”

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 9:1-22

Capitolul 8.3 menţiona un tânăr numit Saul ca fiind duşman deosebit de înverşunat al creştinilor. Potrivit propriilor cuvinte, el era un hulitor şi un persecutor şi un batjocoritor, pe scurt, cel dintâi dintre păcătoşi (1 Timotei 1.13,15). Puterea lui Dumnezeu însă îi va smulge lui Satan unul dintre cele mai bune instrumente şil va înrola în propriul Său serviciu. Nemulţuminduse cu ai chinui doar pe creştinii din Ierusalim, Saul, în furia şi în fanatismul său, împinge persecuţia până în cetăţile unde se întinsese lucrarea (comp. cu cap. 26.11). Iatăl că se îndreaptă spre Damasc, având în mână o împuternicire de la marele preot şi în inimă, o ură neîmblânzită împotriva ucenicilor lui Hristos. Dar, pe drum, în plină amiază, deodată este orbit de o lumină orbitoare, aruncat la pământ şi înţelege, ne imaginăm cu ce înfricoşare, că Cel carei vorbeşte de sus, din glorie, era acest Isus pe careL înfrunta în ucenicii Lui. Pentru că Domnul Se identifică cu iubiţii Lui răscumpăraţi; ei fac parte din El Însuşi!

Saul este condus la Damasc, în timp ce în inima lui se împlineşte o lucrare profundă. Domnul îi dă lui Anania misiunea săl viziteze pe noul convertit, săi deschidă ochii şi săl boteze.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

9 Septembrie 2017

Eu L-am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu.
Iosua 14.8

Ce principiu plin de putere reprezintă credința! Ea curățește inima, lucrează prin dragoste și biruie lumea. Pe scurt, credința leagă inima, cu o putere vie, de Dumnezeu Însuși, iar acesta este secretul adevăratei măreții, al bunătății sfinte și al purității divine. Nu este de mirare deci că Petru o numește „o credință prețioasă”, fiindcă ea este, într-adevăr, mai scumpă decât ne putem imagina.

Priviți cum a lucrat acest principiu plin de putere în viața lui Caleb! Ce rod binecuvântat a adus el! Caleb a putut realiza adevărul cuvintelor rostite sute de ani mai târziu: „Facă-ți-se după credința ta”. El a crezut că Dumnezeu putea să-i aducă în țară și că toate dificultățile și piedicile erau nimic înaintea credinței. Iar Dumnezeu, așa cum face El întotdeauna, a dat răspuns credinței lui. „Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.12).

Cât de minunate sunt afirmațiile credinței! Cât de ziditoare și de încurajatoare! Cât de mult contrastează ele cu necredința întunecată, deprimantă și dezonorantă la adresa lui Dumnezeu! Caleb a fost tare în credință și I-a dat glorie lui Dumnezeu. Putem spune, cu toată siguranța, că, întrucât credința Îl onorează întotdeauna pe Dumnezeu, El Își găsește întotdeauna plăcerea în a o onora; și, de asemenea, suntem încredințați că, dacă cei ai Domnului s-ar încrede mai mult în Dumnezeu, dacă s-ar baza mai mult pe resursele Lui infinite, am fi martori ai unei stări cu totul diferite de cea pe care o vedem în jur. Domnul să facă să ne încredem mai mult în El, în credincioșia, în bunătatea și în puterea Lui! Atunci am putea să așteptăm rezultate mai glorioase pe câmpul evangheliei, mai mult zel, mai multă energie, mai mult devotament în Adunarea lui Dumnezeu și mai multe roade înmiresmate ale dreptății în viața celor credincioși.

C H Mackintosh

Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința sfinților este priceperea.
Proverbe 9.10

Cugetări

Veghează asupra gândurilor tale, ele devin cuvinte; veghează asupra cuvintelor tale, ele devin fapte. Veghează asupra faptelor tale, ele devin obiceiuri; veghează asupra obiceiurilor, ele devin caracter. Veghează asupra caracterului, el devine destin.

Bogăția pune așa mare stăpânire pe om, încât nu omul posedă bogăția, ci bogăția îl posedă pe om.

Avarul este întotdeauna în lipsă.

Nu tăceți când trebuie să mustrați și nu mustrați când trebuie să tăceți!

Cuvintele rele aduc numai întristare. Caută deci ca vorbele tale să fie pentru cel ce le aude un balsam, o binecuvântare! Rostește cuvinte, pe care și îngerii să le poată asculta!

Arătați-mi un om, care a trăit numai pentru el și care a fost mulțumit și fericit pe pământ!

Dacă arunci cu pietre într-un pom fructifer, îți va răspunde cu fructele sale. Fiți și voi un plăcut pom fructifer, care, oricând este provocat, oferă ce are mai bun!

Remediul nedreptăților suferite este uitarea.

Cine invidiază pe alții pentru bogăția, frumusețea, puterea, noblețea, bucuria, fericirea și onorurile lor, acela suferă de o boală fără sfârșit.

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (1)

„Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2)

În această meditație dorim să accentuăm însemnătatea pe care o are fiecare zi: să te bucuri acolo unde ești, în drumul tău spre destinație. E un sfat bun de urmat. Însă, la urma urmelor, în calitatea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, dorința ta cea mai arzătoare nu trebuie să fie după cele ce sunt trecătoare, ci după cele ce sunt veșnice – patria ta cerească. Domnul Isus s descris-o în felul următor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

Max Lucado scrie: „Călătoria către casă e plăcută, însă nu călătoria e scopul. O parte din acest mesaj l-am pregătit pe avion. Când m-am uitat în jurul meu la ceilalți pasageri, am văzut oameni satisfăcuți. Mulțumită cărților, pernelor, rebusurilor, ei își petreceau timpul într-un mod plăcut. Să presupunem că se aude următorul anunț: „Doamnelor și domnilor, aceasta este ultima voastră destinație. Nu veți ateriza niciodată; casa voastră este acest avion, deci bucurați-vă de călătorie.” Am năvăli cu toții spre cabina pilotului, căutând o pistă de aterizare. Nu ne-am mulțumi cu această idee. Călătoria nu este destinația. Avionul nu este scopul. Cei ce se mulțumesc cu nimic mai mult decât cu bucuria călătoriei se mulțumesc cu prea puțin. Inima noastră ne spune că în viață există mai mult decât această viață.

Noi, la fel ca E.T. (personaj extra-terestru din filmul cu același nume apărut în 1982 – n.tr.) ridicăm degete îndoite spre cer. Poate nu știm înspre ce să le îndreptăm, dar știm că nu putem numi avionul casa noastră.” Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc.” Pe pământ nu există nici un loc asemănător! Așa că, trăiește având cerul în gând.