Mana Zilnica

5 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele”. PSALM 141:3

Dacă am purta cu noi un casetofon care să înregistreze orice cuvânt spunem într-o zi întreagă şi apoi, la sfârşitul zilei am asculta tot ce am vorbit, am fi surprinşi şi poate ruşinaţi de unele cuvinte spuse, dacă, bineînţeles, nu l-am întrerupt când am vorbit ce nu ne convenea să fie înregistrat. Fără-ndoială nu face nimeni lucrul acesta, dar să fim siguri că în cer s-a înregistrat tot ce am vorbit: „Vă spun” a zis Domnul Isus, „că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit” (Mat. 12:36). Aceasta înseamnă clar că „nu este nimic ascuns care nu va fi cunoscut”. Cu câtă grijă ar trebui să fim şi în privinţa aceasta, pentru că „din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat” (vs.37).Psalmul 141 se pare că a fost scris de David când fugea de Saul căruia i se vor fi spus cuvinte rele despre el. David a fost defăimat de vrăjmaşii lui; el însă îşi recunoştea slăbiciunea şi ştia că dacă nu ia seama, ar putea să vorbească vrăjmaşilor cu mânie, şi la mânie câte cuvinte rele se spun! Fiindcă el ştia că mai târziu îi va părea rău, de aceea a rugat pe Dumnezeu să-i păzească vorbirea şi să pună o strajă gurii lui şi să-i păzească uşa buzelor. Şi noi avem nevoie de o sentinelă înaintea gurii care să păzească fiecare cuvânt care este gata să iasă pe buzele noastre. Dar să rugăm pe Dumnezeu să ne stăpânească inima căci „din prisosul ei vorbeşte gura”. Domnul Isus să fie Păzitorul inimii noastre; dacă inima noastră ar fi plină de El, cum ar fi vorbirea noastră! Se întâmplă ca în momente de neveghere să vorbim fără să fim atenţi şi să spunem lucruri de care mai târziu să ne pară rău. Lipsa de control asupra cuvintelor noastre, este una din cele mai mari slăbiciuni care cauzează atâta rău.

Cuvintele care ne-au scăpat dintr-o gură nestăpânită, nu mai pot fi retrase niciodată. Ele poate au rănit pe alţii producându-le dureri sufleteşti pe care, poate, nici cel mai sincer „iartă-mă” nu le mai poate vindeca. Cuvinte spuse în grabă, cuvinte nedelicate şi neadevărate, cuvinte mânioase şi urâte, calomnii, cuvinte uşuratice, flecăreli şi discuţii nefolositoare şi câte altele ar fi, n-au ce căuta pe buzele copiilor lui Dumnezeu. O, dacă L-am lua ca Model şi în privinţa aceasta pe Domnul Isus a cărui vorbire a fost desăvârşită şi plină de har! Cineva a dat sfatul acesta: „când eşti rănit, taci; când eşti defăimat, taci; când eşti grăbit la răspuns, taci. Dacă aşteptăm puţin înainte de a răspunde, simţămintele se liniştesc şi atitudinea noastră se schimbă. De ce? Pentru că atunci dăm voie Duhului Sfânt să guverneze vorbirea noastră şi să ne ajute să prevenim un răspuns grăbit. Capitolul 53 de la Isaia ne spune, în icoană de vorbire despre Domnul Isus că El era „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu şi-a deschis gura”. Avem nevoie să ne predăm buzele Domnului; ele pot numai în felul acesta, să devină o binecuvântare pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Cuvântul lui Dumnezeu consacră o mulţime de texte cu privire la vorbirea noastră. Să ne amintim acum măcar două din ele: „Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit” (Iacov 3:2) şi „Vorbirea noastră să fie cu har şi dreasă cu sare” (Col. 4:6).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, că Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El m-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea”. Isaia 61:1

Când Domnul Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt sub forma unui porumbel a venit peste El, ca un întreg, nu doar ca nişte limbi de foc. Tatăl L-a uns şi L-a trimis să aducă Vestea bună. Isus a adus o veste bună, deoarece a vestit eliberarea robilor şi deschiderea închisorii celor ce sunt în lanţuri. Cel care a fost legat de păcatele lui şi a avut parte de mântuire ştie să preţuiască libertatea. El mângâie pe cel întristat şi cel care primeşte mângâierea Lui, acela ÎI urmează pe calea cea strâmtă. El are programată şi o zi a răzbunării. Pe Golgota El a învins pe duşmanul nostru, astfel este posibilă mântuirea noastră şi prin această mântuire putem să trăim o viaţă împlinită şi fericită. El a dezarmat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut privelişte pentru toţi, ieşind biruitor asupra lor prin cruce. Cei întristaţi din Sion au acum frumuseţe în loc de cenuşă şi untdelem de bucurie în locul plânsului, pot să trăiască în belşug, bucurându-se în Domnul Dumnezeul lor; căci El i-a îmbrăcat în haina mântuirii şi platoşa neprihănirii, asemenea unui mire împodobit cu o cunună împărătească. Ţie, Tată drag, Ţi se cuvine laudă, preţuire şi mulţumire, pentrucă prin Fiul Tău ne-ai mântuit şi ne-ai binecuvântat făcând din noi moştenitori ai cerurilor. Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LOCURI ÎNALTE DE APĂRARE

… Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.Isaia 33.16

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.

El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: „i se va da pâine”. După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris „şi apa nu-i va lipsi”. Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Și Samuel creștea și Domnul era cu el și na lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. Și tot Israelul, de la Dan până la BeerȘeba, a cunoscut că Samuel era întărit profet al Domnului. Și Domnul Sa arătat din nou în Șilo, pentru că Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului. Și ce a spus Samuel sa întâmplat pentru întregul Israel … Și Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieții sale. 

1 Samuel 3.19–4.1; 7.15

Judecătorii lui Israel – Samuel (1) – Ascultare și rugăciune

Samuel a fost răspunsul Domnului la rugăciunea mamei sale, Ana. La fel ca Samson, el a fost nazireu, iar briciul nu trebuia să treacă peste capul lui. La o vârstă foarte fragedă a fost adus la cort și dat în îngrijirea lui Eli. Mama lui îl vizita în fiecare an și îi aducea câte o nouă mantie făcută de ea. Ea se ruga cu siguranță adesea pentru ca Samuel să fie păzit de rău, căci stricăciunea fiilor lui Eli era bine cunoscută.

Pe când era doar un băiețel, Domnul ia vorbit despre judecata pe care El avea să o aducă asupra casei lui Eli, fiindcă acesta nuși oprise fiii de la răul pe care îl făceau. Lui Samuel ia fost teamă săi împărtășească aceste lucruri lui Eli, însă, la cererea acestuia, Samuel ia spus totul și nu ia ascuns nimic. Vedem deci cât de mult îl impresionase această viziune. Cât de atenți suntem atunci când Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său? Cât de bine reținem ceea ce ne spune El?Unui astfel de om, Domnul Se putea revela. Samuel a devenit profet și, mai târziu, judecător în Israel. A fost cunoscut pentru faptul că Dumnezeu transmitea prin el cuvântul Său către Israel și pentru faptul că se ruga mult pentru popor. Psalmul 99.6 ne spune că „Moise și Aaron, dintre preoții Săi, și Samuel, dintre cei care cheamă Numele Său, au strigat către Domnul și El lea răspuns”. Câtă nevoie este astăzi de astfel de conducători, de oameni care să prezinte întregul adevăr al lui Dumnezeu și a căror viață să fie marcată de rugăciunea pentru poporul lui Dumnezeu! E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, nu cu un sentiment al nevredniciei (cum ar putea cineva, care ştie că e nevrednic, să pretindă că are vreo vrednicie?), nu cu vreun gând la slăbiciunea mea, absolut cu nici un gând despre mine, vin doar pentru că Tu eşti Tu Însuţi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci, dacă, credem că Isus a murit si a înviat, credem si că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El». TESALONICENI 4,14

Cum va fi oare posibil ca to ti credincioşii născuţi din nou să fie răpiţi dintre masele de oameni? Care este puterea care poate diferenţia atât de clar cine trebuie luat? întrebarea aceasta i-a fost pusă marelui savant american Edison, inventatorul becului. Colegii săi de breaslă l-au întrebat ironic: «Cum va face Dumnezeu diferenţierea la răpire?»

Edison le-a dat un răspuns foarte simplu. A luat o cutie, a umplut-o cu nisip foarte fin şi a amestecat o pulbere fină de fier înăuntru. Apoi a ţinut cu mâna un magnet puternic deasupra cutiei. Nisipul s-a mişcat, dar mai apoi nu s-a întâmplat nimic cu el. Bucăţile mici de fier au fost însă imediat atrase, absolut toate, spre magnet. Exact la fel va fi şi la răpire! Toţi cei care prin natura lor spirituală înnoită aparţin Mielului lui Dumnezeu vor fi răpiţi. Care va fi puterea care va înfăptui acest lucru? Răpirea pe care o aşteptăm cu nerăbdare va fi o radiaţie a puterii învierii lui Isus Cristos. Cine nu crede în învierea Lui nu va experimenta răpirea.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cereţi, şi vi se va da. Matei 7:7

Ştiu un loc din Anglia unde fiecare trecător care cere este servit cu o pâine. Oricine ar fi trecătorul, trebuie doar să bată la uşa Spitalului Sfintei Cruci, şi pâinea este a lui. Isus a iubit atât de mult păcătoşii încât a construit un Spital al Sfintei Cruci, pentru ca orice păcătos flămând să bată la poartă şi să fie săturat. Ba încă a mai făcut ceva; a ataşat o baie la Spitalul Crucii, în care sufletul mânjit şi negru este spălat. Fântâna este întotdeauna plină, întotdeauna eficientă. Nici un păcătos nu iese de acolo fără să fie perfect curăţat. Păcatele purpurii şi roşii au dispărut toate, şi păcătosul este curat ca zăpada. De parcă nu ar fi fost destul, Spitalul Crucii este dotat şi cu o garderobă, şi păcătosul trebuie numai să ceară, ca să fie îmbrăcat din cap până în picioare. Dacă vrea să fie soldat, nu primeşte haine obişnuite, ci o armură, care îl acoperă de la talpa piciorului până în vârful capului. Dacă cere o sabie, o primeşte, şi primeşte şi un scut. Nimic nu este prea bun pentru el, şi nimic nu i se refuză. Va avea bani de cheltuială cât va trăi, şi va moşteni o comoară de slavă când va intra în bucuria Domnului său. Dacă pot avea toate aceste lucruri bătând la uşa îndurării, voi bate tare în dimineaţa aceasta. Voi cere mult de la generosul meu Domn. Nu voi părăsi tronul harului până când nu îmi voi prezenta toate nevoile înaintea Domnului, şi până nu voi primi asigurarea împlinirii lor prin credinţă. Nu trebuie să mă reţină nici o jenă atunci când Isus mă invită. Nici o necredinţă nu mă va opri atunci când Isus făgăduieşte. Răceala inimii nu mă va trage înapoi atunci când pot obţine asemenea binecuvântări.

Seara

Domnul mi-a arătat patru fierari. Zaharia 1:20

În viziunea descrisă în capitolul acesta, profetul vede patru coarne teribile. Ele îşi croiesc drum într-o parte şi într-alta, nimicind pe cel puternic şi pe cel tare. Profetul întreabă: „ce înseamnă coarnele acestea?” (Zaharia 1:19). Răspunsul este „acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul” (vers. 19), El a văzut în faţa lui o reprezentare a puterilor care au asuprit biserica lui Dumnezeu. Erau patru coarne, fiindcă biserica a fost atacată din patru părţi. Profetul s-a îngrozit, dar dintr-o dată au apărut în faţa lui patru fierari. El a întrebat „ce vor să facă aceştia?” (vers. 21). Aceştia sunt oamenii pe care i-a găsit Dumnezeu ca să sfărâme coarnele în bucăţi. Dumnezeu va găsi întotdeauna oameni pentru lucrările Lui, şi El îi va găsi la vremea potrivită. Profetul nu a văzut întâi fierarii, fiindcă nu aveau ce să facă; A văzut întâi coarnele, apoi fierarii. Mai mult, Domnul găseşti destui oameni. El nu a găsit trei fierari, ci patru; fiindcă erau patru coarne, era nevoie de patru fierari. Dumnezeu găseşte oamenii potriviţi – nu patru scriitori care să scrie, nici patru arhitecţi care să facă planuri, ci patru fierari care să muncească din greu. Fii liniştit, tu care tremuri în arca Lui Dumnezeu; când se vor ridica „coarnele”, vor fi găsiţi şi „fierarii”. Nu trebuie să te îngrijorezi gândindu-te la slăbiciunea bisericii; în întunericul ei cresc reformatorii care vor zgudui naţiunile. Părinţii bisericii, ca Sfântul Augustin sau loan Gură de Aur, vin din cele mai de jos şcoli şi din cartierele cele mai sărace ale Londrei. Domnul stie unde să-Şi găsească slujitorii. La cuvântul Lui, ei vor porni luptă, „căci biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va câştiga victoria. Să rămânem credincioşi în Christos, şi El, la timpul potrivit, se va ridica în apărarea noastră, fie că este ziua nevoilor personale sau vreme de pericol pentru biserica Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă. (Ieremia 10:23)

Povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă.(Psalmul 27:11)

Mulţi oameni vor să-I dea directive lui Dumnezeu în loc să se lase călăuziţi de El. Ei vor să-I arate Lui calea în loc să-L urmeze supuşi acolo unde îi conduce El. Madame Guyon

Am spus: „Lasă-mă să merg la câmp”;

    Dumnezeu a spus: „Nu, mergi la oraş”;

Am spus: „Dar nu sunt flori acolo”;

    El a spus: „Nu sunt flori, dar e o cunună”.

 

Am spus: „Dar cerul este întunecat,

    E numai zgomot şi agitaţie”;

Dar El plângea în timp ce mă trimitea înapoi,

    „E mai mult”, a spus El, „e păcat”.

 

Am spus: „Dar aerul e greu,

    Şi ceaţa învăluie soarele”;

El a răspuns: „Totuşi sufletele sunt bolnave,

    Şi lucrarea ta încă nu s-a terminat”.

 

Am spus: „Îmi va lipsi lumina,

    Şi prietenii spun că-mi vor simţi lipsa”;

El mi-a răspuns: „Alege în seara asta,

    Dacă să-ţi simt Eu lipsa, sau ei”.

 

Am cerut să mi se dea timp;

    El a spus: „E greu să te decizi?

Nu va părea deloc greu în cer

    Să fi călcat pe urmele paşilor Îndrumătorului tău”.

 

Am aruncat o privire spre câmp,

    Apoi mi-am îndreptat faţa spre oraş;

El a spus: „Copilul meu, te predai?

    Vei lăsa tu florile pentru cunună?”

 

Atunci mâna mea a mers în a Lui,

    Şi El a venit în inima mea;

Şi acum merg într-o lumină divină,

    Pe calea la care mi-era frică să mă uit.

George MacDonald

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 6.30-44

Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Ii istorisească, dar învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte” cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:

1) urmează după o lucrare pentru Domnul;

2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă (vezi Mica 2.10);

3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;

4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.

Odihnă de scurtă durată, într-adevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea ce împliniseră. Ei bine, era momentul de a-şi dovedi capacitatea lor, în loc să-i trimită pe aceşti oameni. „Daţi-le voi să mănânce” (v. 37), le spune Domnul, pentru a-i face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 11:17-37

OAMENI GRIJULII

Isus, când a văzut-o plângând… S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat. Ioan 11:33

Cei care suferă, care trec prin necazuri și care sunt deosebit de dezamăgiți sunt încurajați când simt că există cineva căruia să-i pese foarte mult de ei.

Recent am asistat la o scenă când un doctor tânăr a adus unei femei și fiicelor ei vestea că soțul ei, respectiv tatăl lor, nu mai putea fi ajutat pe cale medicală. El a dat dovadă de atâta delicatețe și compasiune încât familia a fost mângâiată și întărită, cu toate că el le-a adus o veste tristă.

Isus a făcut dovada unui și mai mare interes față de oameni. Există un motiv pentru care îmi place întâmplarea ce vorbește despre felul în care a reacționat El în fața morții prietenului Său Lazăr. Citim că atunci când El a văzut-o pe Maria și pe Marta plângând împreună cu iudeii care erau cu ele, „S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat”. Apoi citim că „Isus plângea”. Acest lucru ne arată că înainte de a-l chema pe Lazăr din mormânt, Lui îi păsa într-adevăr de cei iubiți care plângeau. Putem fi siguri că Lui Ii pasă și de noi când trecem prin întristări și durere.

Desigur, noi nu avem puterea de a învia morții, pe care a avut-o Isus, dar putem să manifestăm interes față de oameni. Putem fi interesați de problemele lor atât de mult, încât să ne rugăm pentru rănile și întristările lor. Sau să le trimitem o ilustrată sau o scrisoare. Putem să le facem o vizită dacă este posibil. Putem să le oferim ajutor, dacă au nevoie de ajutor și dacă noi înșine dispunem de posibilități.

Adevărații urmași ai lui Isus sunt oameni cărora le pasă de semenii lor. H.V.L.

O inimă ce-i pasă, urechea ce ascultă,

Un cuvânt gândit și bun, o lacrimă tăcută,

Vor ridica povara de pe umerii zdrobiți

Ai celor ce prin viață sunt călători trudiți.     D.J.D.

Unui creștin îi va păsa de o lume disperată.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

De aceea, luați toată armătura lui DUMNEZEU, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Efes. 6,13.

În lupta credinciosului nu există neutralitate. Credinciosul se vede față în față cu un dușman puternic care niciodată nu capitulează: „Domnul puterii văzduhului” „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”Este un dușman care se prezintă câteodată deschis, câteodată plin de viclenie și care folosește diferite metode pentru a ne duce la decădere, de a ne fura posibilitatea savurării binecuvântărilor noastre cu care suntem binecuvântați în locurile cerești în Hristos. Ochii lui sunt ațintiți mai mult ca pe orice pe copiii lui Dumnezeu ca să-i abată de la calea Domnului Isus. Oare nu-i puterea satanei învinsă prin moartea Domnului? Fără îndoială, de aceea nu are nici posibilitate de a atinge mântuirea și siguranța veșnică a celor credincioși. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și trebuie să trăiască ca atare pe acest pământ. Satana este căpetenia acestei lumi și este deosebit de activ în aceste zile pentru a abate pe credincioși cu lucruri lumești.

Cum putem oare să ne împotrivim acestui împotrivitor? Prin a privi țintă prin credință și a pune în practică faptul că Domnul l-a BIRUIT. Prin propria noastră putere nu putem să-l biruim, de aceea suntem îndemnați: „întăriți-vă ÎN Domnul și în puterea tăriei Lui.” De aceea avem nevoie de toată armătura lui Dumnezeu care o ține pregătită pentru noi. Numai dacă suntem înarmați putem fi biruitori în ziua cea rea și vom rămâne în picioare.

O mărturisire de credință poate fi cât de dreaptă, dar, fără Domnul Hristos, când e pusă la încercare, se dovedește stearpă, rece și moartă.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie …, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie … Apocalipsa 4.10

N-am nimic

Un bărbat credincios a fost chemat la spital, pentru a vizita un om grav rănit. Pe coridor, sora medicală i-a dat câteva informații despre omul grav rănit: „Acest tânăr nenorocit are doar 24 de ani, iar doctorul spune că mai are de trăit numai câteva ore. Azi-noapte a repetat de mai multe ori: «…n-am nimic să pun la picioarele Sale… El a fost așa de bun cu mine….». Eu n-am înțeles ce a vrut să spună”.

Imediat ce vizitatorul s-a așezat lângă patul nenorocitului, acesta i-a istorisit cu cuvinte ezitante: „În urmă cu două zile am avut un accident; doctorii spun că mai am de trăit doar câteva ore. Mântuitorul meu a stat în această noapte aproape de mine. Știu că El a șters păcatele mele cu sângele Său. Au trecut doi ani de când Îl cunosc, dar n-am făcut nimic pentru El; nu am nimic ce să-i pun la picioare. Acasă îmi venea greu să dau mărturie despre El. Am vrut să aștept până voi fi mai bătrân, pentru a avea mai multă influență; am considerat că este suficient să mă rog în camera mea, să citesc în Biblie și să mă comport bine pe cât posibil”.

Această recunoaștere smerită l-a mișcat adânc pe vizitator. Accidentatul venea dintr-un mediu lumesc și indiferent față de lucrurile dumnezeiești.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

GRIJĂ VERSUS CONTROL

„Domnul dă înţelepciune…” (Proverbe 2:6)

     Când Karen O’Connor și soțul ei au participat la un seminar despre căsătorie pe tema dragostei și a respectului, parcă li s-au deschis ochii. Ea scrie : „Ceea ce auzeam se referea exact la familia noastră… obișnuiam să pregătesc vitaminele și medicamentele pentru soțul meu în fiecare dimineață, chiar dacă el cunoștea rutina mai bine decât mine. Credeam că dacă eu nu preiau această responsabilitate, el le va ignora sau va uita de ele. Obișnuiam să-i „sugerez” mâncărurile care l-ar putea ajuta să slăbească și să-i caut materiale de care avea nevoie pentru un discurs pe care trebuia să-l scrie. Dacă unii percep aceste acțiuni ca fiind utile, în cazul meu era vorba de control, de încercarea de a-mi gestiona și de a-mi direcționa soțul în chestiuni care îl priveau pe el. Credeam că varianta mea este mai bună, așa că mi-am impus-o.

Iată câteva din provocările cu care se confruntă cuplurile și modul în care ne putem schimba reacția:

1. Comportament vechi: să răspunzi la întrebări adresate soției/soțului tău. Comportament nou: să taci în timp ce soția/soțul tău răspunde – și să înveți ceva din răspunsul său;

2. Comportament vechi: să dai sfaturi fără să ți se ceară. Comportament nou: să asculți, având încredere că soția/soțul tău își va găsi singur soluția și să susții acea descoperire;

3. Comportament vechi: să le explici punctul de vedere al soției/soțului tău. Comportament nou: să-i asculți punctul de vedere și să-l încurajezi;

4. Comportament vechi: să iei hotărâri referitoare la finanțe fără să te consulți cu soția/soțul tău; Comportament nou: să prezinți oportunități de investiție și să le discutați împreună.

Atât soții, cât și soțiile recunosc faptul că s-au simțit jenați, judecați, desconsiderați și mânioși când partenerul de viață le-a luat-o înainte cu răspunsul, sau când a luat decizii fără să-i consulte. Toată lumea are nevoie de suport, dar una e să dai ajutor, și altceva să încalci limitele partenerului tău de viață și să manipulezi rezultatul. Când îți este teamă sau când nu ești sigur cum să acționezi sau când să te dai un pas în spate, roagă-te pentru călăuzire” – încheie Karen O’Connor.

4 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Legea antagonismului

Celui ce va birui… Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Este aici un băieţel care are cinci pâini… şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” IOAN 6:9

O mulţime înfometată, doisprezece ucenici, un băieţel şi DOMNUL ISUS. Iată un tablou care înfăţişează aceiaşi situaţie din zilele noastre. Trăim într-o lume care este în mare nevoie de hrană spirituală care să le satisfacă foamea lăuntrică a vieţii lor şi care n-au putut-o satisface cu nimic din ce poate să ofere lumea. Însuşi Domnului Isus „I s-a făcut milă de ei” şi El este şi astăzi la fel deplin de milă ca şi atunci. Doi dintre ucenici sunt menţionaţi: Filip în faţa unei situaţii extreme, propune o soluţie omenească care însă era insuficientă şi nu putea fi de ajutor. Andrei face mai bine. Şi mijloacele de care vorbeşte el Domnului sunt insuficiente, dar cel puţin, el le prezintă Domnului Isus ce era acolo: „Este aici un băieţel care are cinci pâini şi doi peşti”. Dar, cu binecuvântarea Domnului, era mai mult decât suficient. El a oferit Domnului Isus tot ce avea în traistă, n-a reţinut nimic pentru el. Să fim şi noi la fel de simpli ca acest băieţel, să ne punem la dispoziţia Domnului cu tot ce avem. El va şti să facă minunea, ca noi să ştim că Lui nimic nu-I este imposibil. Să nu oprim nimic din pâinile şi peştii pe care-i avem. Cu acestea vrea El să facă minunea. Să-I aducem Lui capacităţile noastre, meseria noastră, banii noştri. El caută supunerea şi cooperarea noastră deplină. Domnul spune: „Daţi-le voi să mănânce”. El vrea să spună că hrănirea unei lumi înfometate după neprihănire, după mântuire, după o viaţă total deosebită de cea pe care o trăieşte se poate face numai prin credincioşii Lui. Această poruncă este deci pentru noi astăzi. Dar uneori noi îi prezentăm lui Dumnezeu tot felul de scuze ca să ne eschivăm de la datoria „de a le da noi să mănânce”. Simţim că nu avem nimic care ar putea fi folosit de Dumnezeu, ori suntem foarte ocupaţi şi avem prea multe responsabilităţi acasă şi la lucru, nu avem o chemare în privinţa aceasta etc, etc. Poate simţim că avem puţin să-I oferim, dar puţinul nostru este mult când Dumnezeu este în el. Nu este vorba de ce avem ci de ce facem cu ce avem. Cât de adesea noi limităm pe Dumnezeu în ceea ce vrea El să facă şi cu viaţa noastră. Când îi dăm Lui totul, El îl ia şi-l înmulţeşte prin puterea Sa. Atunci, ceea ce facem noi nu mai este în puterea noastră ci în puterea Lui. Să nu subestimăm ce poate Dumnezeu să facă într-o viaţă care a fost predată în mâinile Lui ca s-o folosească. Daca suntem complicaţi, dacă ne lăsăm opriţi de puţinul pe care-l avem sau de ce ne lipseşte, Dumnezeu nu-Şi va putea manifesta puterea.

De aceea, ca să putem vedea minunea, trebuie să fim izbăviţi de ideile noastre false şi de orice lipsă de supleţe care ar împiedica mâinile Lui să ne dirijeze cum vrea El. Atâta timp cât ne închidem în raţionamentele noastre, El nu poate să lucreze, să conducă şi să ne elibereze de noi înşine şi de necredinţa noastră. „Un băieţel…”, o viaţă disponibilă, în aparenţă, cu puţine capabilităţi de a sluji. Dar pentru că este pusă în întregime la dispoziţia Domnului Isus, mii de oameni au fost hrăniţi. Trebuie să avem o inimă atât de largă ca să îmbrăţişăm pe toţi oamenii şi să ne gândim la sufletele lor cu aceleaşi simţăminte pe care le are pentru ei Domnul Hristos.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Mi-am dat spatele înaintea celor care Mă loveau şi obrajii înaintea celor care îmi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări”. Isaia 50:6.

La citirea acestor cuvinte putem spune: „Scoateţi încălţămintea din picioare, căci pământul pe care calci este un pământ sfânt. În versetul 4 citim: „Domnul mi-a dat o limbă iscusită ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare”. „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”. Despre El citim în Ieremia 42:19: „Cine este orb dacă nu Robul Meu, şi surd ca robul Meu pe care îl trimit”. El era într-o dependenţă totală de Dumnezeu, de aceea spune: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând”. Mai este scris că: „El îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic. Stăpânul Meu, Domnul, Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit nici nu M-am tras înapoi”. Cui îi deschide Dumnezeu urechea nu se dă înapoi de la cei ce-l ocărăsc şi nu ocoleşte suferinţa. Acestora Dumnezeu le dăruieşte o limbă iscusită ca să poată înviora la timpul potrivit pe cel obosit. Avem nevoie de asemenea de urechi deschise, care să audă glasul Cuvântului Său, ca prin puterea Lui să ne continuăm pribegia pe acest pământ. Hristos şi-a dat spatele celor ce-L loveau şi obrajii acelora care-I smulgeau barba; nu Şi-a ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Este bine ca să ne amintim de acestea citind din nou şi din nou acest pasaj. Despre acest drum al suferinţelor a putut spune: „Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi dat de ruşine”. Deci, Dumnezeu a fost alături de El şi L-a ajutat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?

Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Preotul să le ardă pe toate pe altar, ca arderedetot, o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.   Levitic 1.9

În Levitic 1, jertfa fără pată Îl semnifică pe Hristos ca arderedetot. Această jertfă era arsă în întregime; nu doar grăsimea, ci orice parte a ei. Chiar și acele părți în mod natural necurate, măruntaiele și picioarele, erau spălate cu apă, pentru a fi o imagine potrivită a Celui care, înăuntrul Său, în gânduri, în simțăminte, în dorințe și în afecțiune, ca și în umblarea exterioară, a fost întotdeauna plăcut Tatălui. Ardereadetot înălța o mireasmă plăcută pentru nările lui Iahve, fiind o imagine potrivită a felului cum Dumnezeu a apreciat perfecta predare și jertfire a lui Hristos.

Aici nu este vorba de purtarea păcatelor, ci de aspectul morții lui Hristos pentru gloria lui Dumnezeu. Fiindcă această moarte a fost și pentru noi, care credem în Numele Lui, suntem și noi acceptați în deplina binecuvântare a acestei jertfe, acceptați în Cel Preaiubit. Așa cum israelitul își punea mâinile pe capul jertfei, identificânduse astfel cu jertfa, la fel cel care se apropie acum de Dumnezeu prin jertfa lui Hristos este acceptat în toată acceptarea de care Se bucură Hristos Însuși. Prețios adevăr pentru sufletele noastre!

Preotul care jertfea ardereadetot păstra pentru sine pielea ei (Levitic 7.8), fiindcă tot ceea ce putem deține noi acum din această jertfă este ceea ce poate fi manifestat în mod exterior. Perfecțiunile interioare ale devotamentului Domnului și orice altă activitate a Lui pentru gloria Tatălui, doar Dumnezeu le poate estima cu adevărat. Deși cunoașterea adevărului prezentat de ardereadetot ne bucură inimile în Domnul și ne lărgește comuniunea cu El, totuși nimeni nu poate avea vreo parte în ardereadetot – ea a fost în întregime pentru Dumnezeu. Această privire către perfecțiunea Domnului Isus ne dă imboldul de a călca pe aceeași cale a ascultării necondiționate. H. H. Snell

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vin la Tine, înconjoară-mă cu Tine însuţi ca şi cu un zid de foc şi fii Tu slava înlăuntru. Aceasta sună complet egoist, dar nu ştiu cum să mă exprim altfel. O, Doamne, Tu ştii.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Caci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer.»

1 TESALONICENI 4,16

Înaintea răpirii se vor întâmpla lucruri care acum ne sunt ascunse, atât în lumea pământească, materială, cât şi în cea spirituală. De exemplu, înaintea răpirii trebuie să se împlinească numărul neamurilor. După ce şi ultimul om va fi adăugat la Biserica lui Isus, va veni răpirea. Nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, ci doar un anumit număr din fiecare naţiune: «până va intra numărul deplin al Neamurilor» (Rom. 11,25). În cer este înregistrată cu exactitate fiecare persoană care se adaugă Bisericii, chiar cel care se va întoarce ultimul la Isus Cristos! Acest eveniment s-ar putea întâmpla chiar astăzi. Răpirea este o taină spirituală şi din punct de vedere istoric. În Vechiul Testament citim despre două modele profetice ale răpirii, despre doi oameni care nu au gustat moartea, ci au fost răpiţi direct la cer: Enoh şi Ilie. Nici unul din cei doi nu a murit. Din acest punct de vedere ei sunt o imagine a Bisericii lui Isus. Noi, ca mădulare în Trupul Său, nădăjduim că nu vom ajunge să murim, adică nu vom fi «dezbrăcaţi», ci doar «vom schimba hainele». Apostolul Pavel spune: «nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi» (1 Cor. 15,51).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Am mult norod în această cetate. Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie săÎl primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea Lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios, ca să uite preţul pe care l-a plătit Fiul Său. El nu va suporta ca această înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei Lui Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei”, spune Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13). Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de înflăcărare” (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi… va pune pe mulţi într-o stare după voia Lui Dumnezeu” (Isaia 53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici” . (vers. 12).

Seara

Şi noi… suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8:23

Acest suspin este universal printre sfinţi; simţim cu toţii o durere mai mare sau mai mică. Nu este suspinul murmurării sau plângerii; este o notă de dorinţă, nu de nefericire. După ce am primit răsplată pe pământ, vrem porţia întreagă. Tânjim după ziua în care întreaga noastră personalitate – în trinitatea ei de spirit, suflet şi trup – va fi eliberată de rămăşiţele Căderii. Dorim să punem capăt stricăciunii, slăbiciunii şi dezonoarei şi să ne îmbrăcăm în puritate, nemurire şi slavă, în trupul spiritual pe care îl va da Isus bisericii. Tânjim după manifestarea adopţiei, în calitate de copiii ai Lui Dumnezeu. Suspinăm, dar „în noi”. Nu este suspinul făţarnicului, care vrea să-i facă pe ceilalţi să creadă că este sfânt fiindcă suspină. Gemetele noastre sunt sfinte, prea sus pentru a le exprima. Ne ţinem suspinele numai pentru Domnul. Apoi apostolul spune că „aşteptăm”, adică nu suntem deznădăjduiţi, ca Iona sau Ilie, care au spus „lasă-mă să mor”. Nici nu suspinăm pentru că ne aşteaptă moartea, sau pentru că am obosit de atâta muncă. Nu dorim să scăpăm de suferinţele prezente, până când nu se face voia Domnului. Suntem prea asupriţi pentru a fi slăviţi, dar aşteptăm cu răbdare, ştiind că Domnul rânduieşte ce este mai bine pentru noi. Aşteptare implică pregătire. Noi stăm la uşă, aşteptându-L pe Prea Iubitul să deschidă şi să ne ia la El. Acest „suspin” este un test. Poţi să judeci omul după motivul pentru care suspină. Unii oameni suspină după bogăţie – ei slujesc banilor. Alţii suspină necontenit sub necazurile vieţii; ei sunt mereu nerăbdători. Dar omul care suspină după Dumnezeu, care nu se linişteşte până nu este făcut asemeni lui Christos, este un om binecuvântat. Să ne ajute Dumnezeu să suspinăm după venirea Domnului şi după învierea pe care ne-o va aduce El.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.

(Matei 14:23)

Una din binecuvântările zilei de şabat în vechime era liniştea, odihna şi pacea sfântă care veneau când aveau un moment de solitudine liniştită departe de lume. Există o putere specială care ia naştere în solitudine. Ciorile călătoresc în cârduri, şi lupii în haite, dar leul şi vulturul sunt de obicei singuri.Puterea se găseşte nu în ocupaţii şi gălăgie, ci în linişte. Pentru ca un lac să reflecte cerul pe suprafaţa lui, trebuie să fie liniştit. Domnul nostru a iubit oamenii care se strângeau la el, dar sunt multe relatări în Scriptură când El a plecat de lângă ei pentru o scurtă perioadă de timp. Ocazional, El Se retrăgea din mulţime şi deseori Îşi petrecea serile singur pe munţi. Cea mai mare parte a lucrării Lui a fost făcută în satele şi oraşele de pe ţărmul mării, dar El iubea mai mult munţii şi la căderea nopţii în mod frecvent Se izola pe înălţimile lor pline de pace.Singurul lucru de care avem nevoie astăzi mai mult decât orice altceva este să petrecem timp singuri cu Domnul nostru, stând la picioarele Lui în sfânta intimitate a prezenţei Lui binecuvântate. O, câtă nevoie avem să recuperăm arta pierdută a meditaţiei! O, câtă nevoie avem de „locul secret” (Psalmul 91:1) ca parte a stilului nostru de viaţă! O, câtă nevoie avem de puterea care vine din aşteptarea lui Dumnezeu! selectat

Este bine să trăieşti în valea plăcută,

Unde lucrarea lumii este făcută,

Unde secerătorii cântă pe ogoarele cu grâu,

Şi lucrează până la apusul soarelui.

Dar dincolo de pajişti văd munţii

Unde zgomotele traficului încetează,

Şi merg după un Glas care mă cheamă

De pe vârful muntelui plin de pace.

Da, este plăcut să trăieşti în valea cea frumoasă,

Şi să lucrezi până la apusul soarelui;

Dar duhul meu tânjeşte după aerul piscului

Când ziua şi lucrul ei s-au sfârşit.

Căci o Prezenţă suflă peste munţii tăcuţi,

Şi dulceaţa ei trăieşte încă;

Aceeaşi linişte adâncă umple tot muntele,

Când este suflată peste măslini.

Orice viaţă care doreşte să fie puternică trebuie să aibă Locul ei Preasfânt (Exod 26:33) în care intră numai Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 6.14-29

Pentru o conştiinţă rea, totul devine subiect de teamă (Proverbe 28.1). Atunci când Irod, cel care poruncise decapitarea lui Ioan Botezătorul, aude despre Isus, se îngrozeşte la gândul că profetul ar fi putut învia, căci aceasta ar fi însemnat că însuşi Dumnezeu a luat în mână cauza victimei Sale. Din aceleaşi motive, oamenii vor fi cuprinşi de spaimă când Isus crucificat va apărea pe norii cerului (Apocalipsa 6.2,15-17; vezi şi Apocalipsa 11.10,11).

Dar ce fericită este partea lui Ioan, a celui mai mare dintre profeţi, şi ce contrast faţă de soarta nenorocitului ucigaş! Acesta este mai degrabă laş, decât crud ca tatăl său, Irod cel mare. Slab de caracter, dominat de patimi, „el stătea pe gânduri” (lit. „făcea multe”) (v. 20) după ce îl auzise pe Ioan, cu excepţia de a-şi pune viaţa în acord cu voia lui Dumnezeu. A face o mulţime de lucruri, chiar lucruri bune, nu este suficient pentru a-I fi Lui pe plac. Soseşte însă „o zi potrivită” (v. 21), da, potrivită pentru Satan şi pentru cele două femei de care el se va folosi. Un banchet, seducţia unui dans, o promisiune nesocotită, respectată din orgoliu … nici nu era nevoie de mai mult pentru a comite o crimă dezgustătoare, plata unor chinuri ale sufletului mult prea îngrozitoare.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 19:7-14

FISURI ASCUNSE

Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc. Psalmul 19:12

Recent, am citit o relatare despre una dintre primele expediții spre Polul Nord. Apropiindu-se de cel mai nordic punct al globului, exploratorii au traversat ținuturi înghețate peste care oamenii și echipele pe sănii trase de câini nu au mai călcat niciodată. Printre pericolele serioase care le împiedica înaintarea era și pericolul de a cădea printre crăpăturile ascunse din gheață. Acoperite uneori de un strat de zăpadă, aceste crăpături ascunse erau ca niște morminte flămânde ce așteptau să înghită pe aventurierii nebănuitori.

În inimile noastre sunt fisuri ascunse – „greșeli făcute din neștiință,” despre care psalmistul știa că pot fi un pericol spiritual și un sfârșit al binecuvântării pentru poporul lui Dumnezeu. Evlaviosul predicator scoțian Andrew Bonar și-a scris un jurnal despre problemele pe care le avea cu aceste pete periculoase din viața lui. El a scris: „Chiar astăzi sunt 20 de ani de când am predicat pentru prima dată ca un lucrător ordinat. Numai faptul că Dumnezeu mi-a păstrat viața și m-a folosit este uimitor. N-am de ce să mă mir că El îi folosește pe alții într-o măsură și mai mare. Si totuși, ceea ce mă roade este invidia; și astăzi am căutat harul de a mă bucura de faptul că și alții sunt utili, chiar dacă eu sunt aruncat în umbră. Doamne, îndepărtează această invidie de la minei”Cine ar fi putut să creadă că un predicator atât de evlavios cum era Bonar ar putea să aibă această meteahnă ascunsă a invidiei? Și totuși niciunul dintre noi nu suntem scutiți de păcate pe care le săvârșim în inimă. Acesta este motivul pentru care trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate care ne sunt fisurile ascunse. P.R.V.

Cercetează-mi inima și mi-o cunoaște bine,

Mă-ncearcă și pătrunde-mi gândul, sufletul din mine.

Vezi dacă în mine o cale rea mi s-a format

Și fă-mă iarăși slobod, mă curățește de păcat. Orr

Negarea păcatului este cloroformul diavolului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dragostea nu se mânie, nu răsplătește rău cu rău. 1 Cor. 13,5.

Odinioară un fost preot catolic a devenit un credincios sincer care căuta să difuzeze Sfânta Scriptură. Cu această misiune a venit și la casa unui om bine înstărit. Dar a fost alungat într-un mod foarte neprietenos. Dar în curând a venit iarăși cu același lucru, dar tot fără succes. Neobosit în toate ocaziile care se iveau a încercat să-i dea o Biblie. La a patrusprezecea oară acest bogat l-a lovit așa de tare în cap că a trebuit să stea la pat mai multe zile. Scurt timp după această întâmplare fratele nostru credincios aude că soția bogatului e grav bolnavă. Când întâlnește pe bogat pe stradă caută plin de milă să-i împărtășească durerea sa, spunându-i că e alături de el în aceste clipe grele și caută din nou să-i dea o Biblie. Pentru a scăpa de el, bogatul o ia dar foarte înfuriat și plin de mânie. După câteva zile acest bogat a vizitat pe solul lui Dumnezeu și sub un șuvoi de lacrimi l-a rugat ca să-l ierte spunându-i aceste cuvinte: „Un lucru mai trebuie să-mi spui domnule, dacă mai cauți să difuzezi această Carte la nemernici ca mine care de patrusprezece ori te-am alungat și ai mai venit şi a cincisprezecea oară?”De-ar avea cei care au găsit pacea și mântuirea în Hristos mai multă dragoste pentru cei pierduți. Astfel de dragoste nu se stinge prin alungare sau vorbe dure. Dragostea Domnului Isus nu s-a stins nici în fața unor mari șuvoaie de apă. (Cânt. Cânt. 8.7). Nu te mișcă dragostea Domnului Isus care pentru împotrivitorii și dușmanii lui S-a dat la moarte? El a luat asupra Sa toate păcatele lor pentru a-i scăpa de judecata lui Dumnezeu. Le vestești tu această dragoste, sau gândești că sunt prea păcătoși, prea împotrivitori? Nu sta de vorbă cu rațiunea firii tale pământești ci adu-ți aminte că El personal ți-a poruncit: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. „Vestiți Evanghelia și acolo unde logica voastră vă spune că nu are rost.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu. Marcu 16.19

Domnul S-a așezat

La sfârșitul Evangheliei după Marcu, care Îl descrie pe Domnul Isus ca Robul lui Dumnezeu, Îl vedem pe locul de cinste la dreapta lui Dumnezeu. Ce demnitate și maiestate! Slujitorul neobosit Și-a împlinit lucrarea.

El „a șezut”. Aceasta este expresia odihnei după slujbă și suferințe. În Noul Testament se spune de aproximativ douăzeci de ori că El S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. El S-a așezat cu mare demnitate, fiind deplin conștient cine este El și ce a săvârșit. S-ar fi putut așeza, dacă ar mai fi rămas ceva nefăcut pentru mântuirea păcătoșilor și spre proslăvirea lui Dumnezeu? Nu! Ce siguranță ne dă aceasta!

Mulți credincioși Îl văd pe Mântuitorul doar la cruce. Dar Dumnezeu vrea să ne dea siguranța mântuirii și odihnă pentru conștiințele și inimile noastre. Pentru aceasta trebuie să privim la Domnul proslăvit la dreapta Sa. El este acum în cer, în odihnă. Dar El nu este inactiv. Fără oboseală acționează în favoarea alor Săi. El este izvorul de putere pentru orice slujbă. Compasiunea și mila Sa ne însoțesc zilnic. El Se interesează pentru ceea ce facem. El cunoaște munca noastră, familia noastră, fiecare amănunt al vieții noastre. Ce este mai prețios pe pământ pentru El? Aceia care Îi aparțin, pe care i-a răscumpărat cu prețul sângelui Său.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

MĂSURA GENEROZITĂTII TALE

„Când a văzut Isus gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36)

     În ciuda provocărilor economice, Marea Britanie se situează încă în topul mondial al celor mai bogate țări. Însă prosperitatea nu are prea mult de-a face cu generozitatea. Poate spui: „Dacă vreodată voi avea mulți bani, voi fi generos”. Pe cine vrei să păcălești? Domnul Isus a spus: „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21). Cercetările Universității din Manchester, afiliată Institutului pentru Schimbare Socială au arătat că în Marea Britanie, în perioada 2010-2011, 20% din cei mai săraci oameni au oferit în scopuri caritabile 3,2% din venitul lor, în timp ce 20% din cei mai bogați oameni au dăruit numai 0,9%. Expertul financiar Daniel Levin spune: „Prosperitatea nu stă în ceea ce ai obținut, ci în ceea ce dăruiești”. Adevărul este că dacă dorești să devii o persoană mai generoasă, nu poți aștepta să-ți crească venitul; trebuie să-L lași pe Dumnezeu să-ți schimbe inima. Asta înseamnă să cauți un motiv pentru care să dăruiești în fiecare zi și să găsești o cauză interesantă sau o lucrare care merită. Și nu va trebui să cauți prea departe; le poți găsi peste tot în jurul  tău. Biblia spune despre Domnul Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite”. Când vine vorba de generozitate, destinatarii nu sunt biserici, cauze sau instituții. Ci sunt oameni – oameni prețuiți și iubiți de Dumnezeu, oameni pentru care a murit Hristos. Așadar, ce faci tu pentru alții? Modul în care răspunzi la această întrebare reprezintă măsura generozității tale!