Mana Zilnica

Etichetă: biblie

  • 21 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE 

    Și I‑a spus lui Isus: „Adu‑Ți aminte de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!“. 

    Luca 23.42 

    Așa cum ne plecăm înaintea Lui ca Domn, cu același respect să ne și adresăm Lui atunci când ne rugăm, spunând Doamne! Să amintim două exemple marcante în Scriptură cu privire la acest principiu. Când iudeii furioși „îl loveau cu pietre pe Ștefan“, el se ruga și spunea: „Doamne Isuse, primește duhul meu“ (Fapte 7.59). Pavel, cu referire la țepușul din carnea sa, ne spune: „De trei ori L‑am rugat pe Domnul să‑l depărteze de la mine. Și El mi‑a spus: Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“ (2 Corinteni 12.8,9). 

    Aceste exemple ne oferă instrucțiuni importante cu privire la felul în care trebuie să ne adresăm în rugăciune. Să folosim cuvântul „Doamne“, nu simplu „Isus“ sau „Hristos“, așa cum, din nefericire, auzim uneori; unii ca aceștia își justifică felul de a se adresa spunând că nu se intenționează lipsă de respect, ci familiaritate. Dar, a folosi cu ușurătate termenii, atunci când ne plecăm înaintea Lui cerându‑I har și binecuvântare, înseamnă că uităm pe de o parte care este locul nostru și, pe de altă parte, că locul Lui este de Domn. Chiar și numai instinctul spiritual al unui copil al lui Dumnezeu îl va învăța că, în astfel de momente, titlul de Domn nu trebuie niciodată omis. De aceea, atunci când venim înaintea Lui în rugăciune, să nu uităm că El are un loc de înălțare și de demnitate fără seamăn. În felul acesta ne vom lua locul smerit înaintea Celui Căruia Îi datorăm tot respectul! 

    E. Dennett 

    SĂMÂNȚA BUNĂ 

    Coaja de pâine 

    Însă evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. 

    1 Timotei 6.6 

    O pictură cunoscută îl surprinde pe un bătrân sărac unindu‑și palmele zbârcite și închizându‑și ochii într‑o rugăciune de mulțumire; pe masa lui se aflau o coajă de pâine, un pahar cu apă și Biblia. 

    Când a fost dat afară din casă și jefuit de tot ce avea, credinciosul anglican a îngenuncheat și I‑a mulțumit lui Dumnezeu că vrăjmașii săi îi lăsaseră soarele și luna, soția și câțiva prieteni care să‑l înțeleagă, ocrotirea lui Dumnezeu și promisiunile evangheliei, credința, speranța, iubirea față de vrăjmași… Cu o astfel de avere, niciun hoț nu l‑ar fi putut sărăci. 

    Voi ce v‑ați dori pentru a fi cu adevărat mulțumiți? Și săracii și bogații ar răspunde probabil că și‑ar dori „puțin mai mult“ decât au. Eva nu a fost mulțumită în paradis, iar de atunci, omul este caracterizat de o interminabilă nemulțumire. 

    Pavel avea „un țepuș în carne“. El a insistat înaintea Domnului să‑i fie îndepărtat țepușul din trupul său, dar Domnul nu i l‑a luat, ci i‑a răspuns: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită“. Cu toate că nu i s‑a făcut cum a dorit, apostolul L‑a lăudat pe Dumnezeu și I‑a adus mulțumiri fără încetare: 

    „Mă voi lăuda deci mult mai bucuros în slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să locuiască peste mine. De aceea îmi găsesc plăcerea în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuții, în strâmtorări, pentru Hristos; căci, când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Corinteni 12.7,9). 

    Citirea Bibliei: Iov 32.1-22 · Fapte 15.13-29 

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI 

    de Jean Koechlin 

    MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI! | Fundația S.E.E.R. România 

    „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) 

    Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece ani i-a arătat un acoperiș pe care dormeau unsprezece băieți fără adăpost. Lui Barnardo i s-a făcut milă și a început să le caute o cazare temporară. Apoi, alte tururi nocturne au dezvăluit și mai mulți tineri fără adăpost – până la șaptezeci și trei într-o singură noapte! Oare dorea Dumnezeu să-i spună ceva – s-a întrebat el – să nu mai plece în China și să rămână în Londra?

    După mai multe experiențe și descoperiri de noapte, s-a hotărât: China va trebui să aștepte; Dumnezeu îi dăduse Londra! Barnardo a vândut aproximativ trei sute de mii de exemplare ale Sfintei Scripturi în baruri și piețe pentru a strânge bani pentru munca sa cu copiii. Era adesea persecutat pentru că îi apăra, ba chiar a fost și agresat și rănit…

    Când o epidemie de holeră a lovit Londra în 1866, a lucrat neobosit, doar pentru a vedea mii de oameni murind. Unii ar fi renunțat, descurajați… dar nu și Barnardo! În cele din urmă, a deschis un cămin pentru băieți săraci și, mai târziu, un sat pentru fete.

    În următoarele câteva decenii, a construit numeroase cămine și sate care au îngrijit aproximativ șaizeci de mii de copii abandonați, și a devenit cunoscut ca „tatăl copiilor nimănui”! Și, din fericire, a trăit suficient de mult pentru a vedea șaptesprezece dintre tinerii pe care i-a salvat intrând în slujba Domnului și ducând Evanghelia în țări străine!

    S-ar putea să te întrebi: „Cum pot fi sigur că Dumnezeu mă cheamă să răspund unei anumite nevoi?” Prin faptul că vei fi umplut de compasiune, la fel ca Domnul Isus. El, când a văzut „gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n- au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui!” (Matei 9:36-38)

    Așadar, manifestă-ți mila față de semeni – este îndemnul de azi al Cuvântului! 

  • 15 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ea a cules spice în ogor până seara și a bătut ce a cules; și a fost cam o efă de orz.

    Rut 2.17

    Rut, de asemenea, a fost perseverentă. Ea n‑a fost sârguincioasă într‑o zi și leneșă în următoarea, ci s‑a ținut de slujnicele lui Boaz și a cules spice până la sfârșitul seceratului orzului și al grâului. Zi după zi, ea a tot cules, până când secerișul s‑a încheiat. Iudeii din Bereea s‑au remarcat nu doar prin faptul că cercetau Scriptura, ci și prin faptul că făceau acest lucru în fiecare zi (Fapte 17.11). Este ușor să fii sârguincios pentru o zi, însă, ca să fii sârguincios zi după zi, ai nevoie de perseverență. „În fiecare zi“ este o expresie dificilă și cercetătoare. Domnul spune că ucenicii Săi trebuie „să‑și ia cruce în fiecare zi“. A face un efort mare timp de o clipă, un sacrificiu eroic doar un moment, acest lucru este relativ ușor, însă a continua să‑L urmezi zilnic pe Hristos este adevăratul test. Nu cel care începe bine cursa câștigă, ci acela care perseverează.

    În cele din urmă citim că Rut „a bătut ceea ce strânsese“. Nu a fost suficient să adune spicele de orz și de grâu, ci a trebuit să le și bată. Adevărul pe care îl strângem, fie prin studiul personal, fie prin slujirea sau prin scrierile altora, trebuie să devină subiectul rugăciunilor și al meditației noastre, pentru că doar așa el poate produce creștere spirituală. Simpla însușire a adevărului nu va face decât să ne îngâmfe. Adevărul trebuie savurat în comuniunea cu Domnul, pentru ca astfel să fim conduși la o mai profundă cunoaștere a Lui.

    Prin urmare, pentru creștere spirituală este nevoie de o stare a sufletului marcată de supunere, de smerenie, de sârguință, de perseverență și de meditație.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Scufundarea navei militare

    Pentru că Mă iubește, îl voi salva, […] căci a cunoscut Numele Meu.

    Psalmul 91.14

    Urmează să se dea prima bătălie navală pentru eliberarea insulelor Solomon din oceanul Pacific. Un distrugător american părăsește țărmurile vestice ale Statelor Unite ale Americii. La plecare, fiecare marinar primește câte un Nou Testament cu Psalmi. Unul dintre ei, care niciodată nu deschisese Biblia, și‑l pune în buzunarul de la haină și uită de el. După un drum destul de lung, distrugătorul intră în zona de luptă și este scufundat. Cinci militari reușesc să se salveze într‑o barcă de cauciuc și sunt duși de valuri departe, în larg. Sunt îngroziți, pentru că își dau seama că nu mai au șanse de scăpare. Cât de mic și de nesigur este micul lor refugiu! Moartea izbește în pereții firavi ai ambarcațiunii…

    Marinarul își aduce aminte de mica lui Carte și o scoate din buzunar. Trei camarazi îl iau în râs. Unul dintre ei însă îi spune: „Citește! Citește cu voce tare, ca să auzim toți!“. Ce mângâieri descoperă ei doi în Psalmul 91! Înainte ca soarele să fi apus, cei trei batjocoritori sunt măturați de valurile oceanului și scufundați în ape. Cât despre cei doi, care prin providența lui Dumnezeu sunt încă feriți, cred în Mântuitorul și‑L primesc în inimă. Deodată, în întunericul care se lasă peste ape, văd lumina unui vas care se apropie. Deși bărcuța lor este jucăria valurilor, raza de lumină rămâne asupra lor. În sfârșit, vaporul îi ajunge și ei sunt salvați. Spre marea lor bucurie, este chiar un distrugător american! La raport, primul lucru pe care îl spun este că Dumnezeu le mântuise sufletele. Peste sărmana noastră lume se adună nori negri de furtună. În curând, valuri puternice ale mâniei lui Dumnezeu vor spulbera fragila noastră ambarcațiune. Numai în Domnul Isus, în brațele Lui este siguranță!

    Citirea Bibliei: Iov 24.13-26.14 · Fapte 13.23-31

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 22.23‑46

    Este rândul altor împotrivitori, a saducheilor, să vină la Domnul cu o întrebare inutilă. Aceştia se gândesc să demonstreze prin relatarea lor absurditatea învierii. Înainte de a le da dovezi prin Scripturi cu privire la înviere, Isus Se adresează conştiinţei acestor oameni şi le arată că ei vorbesc fără să cunoască Cuvântul, pe baza nesigură (şi întotdeauna falsă) a propriilor lor gânduri. Aceasta este ceea ce fac astăzi multe persoane, în special cele aparţinând sectelor rătăcirii şi ale pierzării.

    Învinşi pe terenul Scripturii, vrăjmaşii adevărului trec din nou la atac (v. 34‑40). Ei primesc, drept răspuns, un rezumat perfect al întregii legi, … care‑i condamnă fără drept de apel. La rândul Său, Isus le pune interlocutorilor Săi o întrebare care le închide gura. Respins, Cel care este în acelaşi timp şi Fiul şi Domnul lui David urmează să ocupe o poziţie glorioasă. Iar aceia care, în ciuda tuturor, voiau să rămână vrăjmaşi ai Săi îşi vor găsi şi ei locul care le este rezervat: … ca aşternut al picioarelor Lui (v. 44). Este întotdeauna impresionant să vedem persoane atât de hotărâte să‑şi urmeze propria cale, încât refuză să se încline şi în faţa celor mai clare învăţături biblice (2 Timotei 3.8).

    DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN TINE (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi…” (Ioan 20:21)

    Mântuitorul a spus (despre El Însuși): „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face…” (Ioan 5:19-20)

    Solicitările la care era supus Domnul Isus erau interminabile: cei bolnavi voiau să-i ajute… Fariseii voiau să-L implice în dispute teologice… Ucenicii Lui voiau ca El să meargă în anumite locuri, și nu în altele… Dar fiecare pas pe care l-a făcut Isus, fiecare faptă pe care a săvârșit-o și fiecare întrebare la care a răspuns a fost în conformitate cu îndrumările Tatălui Său ceresc. De aceea El nu a fost copleșit de epuizare! De aceea a putut spune, în ziua dinaintea răstignirii Sale: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac…” (Ioan 17:4)

    Acum înțelegi de ce Domnul Isus petrecea adesea toată noaptea în rugăciune, și Se trezea dimineața devreme pentru a se ruga, în timp ce ucenicii Lui încă dormeau?! El avea un singur scop: să facă ceea ce Dumnezeu voia ca El să facă în acea zi!

    Este oare așa ceva ușor de făcut? Nu. Oamenii te vor presa, iar nevoile nesatisfăcute te vor face să te simți vinovat – dacă nu ai claritate deplină în privința a ceea ce Dumnezeu vrea să faci. Și pentru a ști asta, este nevoie de dependență, sensibilitate și ascultare față de Dumnezeu.

    Dar a trăi în acest fel aduce un nivel de bucurie și împlinire care nu poate fi găsit în nimic altceva. Și aceasta este viața pe care ai fost chemat s-o trăiești, pentru că Isus a spus (Ioan 20:21): „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” El vrea să lucreze în și prin tine! Tu, vrei?!

  • 5 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Iar dacă lumea este judecată de voi, sunteți voi nevrednici de cele mai neînsemnate judecăți?

    1 Corinteni 6.2

    Credincioșii din Corint ar fi trebuit să știe că „sfinții vor judeca lumea“. Acest lucru fusese afirmat încă din Vechiul Testament: „Până a venit Cel Bătrân de zile și judecata a fost dată sfinților locurilor preaînalte și a sosit timpul hotărât și sfinții au luat în stăpânire împărăția“ (Daniel 7.22). Dacă ar fi cunoscut corintenii cu adevărat acest lucru, nu s‑ar mai fi târât unii pe alții înaintea tribunalelor lumii. Și noi, dacă am cunoaște acest adevăr, am înceta să facem multe lucruri nepotrivite.

    Aceste versete ne deschid un extraordinar orizont al autorității și al responsabilității, în lumina cărora lucrurile din viața aceasta pot fi numite „cele mai neînsemnate“. Avem îndemnul ca ele să fie judecate chiar de către cei mai neînsemnați din adunare. Iată cum evaluează Scriptura lucrurile privite ca importante în acest veac, în comparație cu cele ale veacului viitor!

    Este limpede că, atunci când un credincios are o problemă cu un altul, cazul trebuie adus înaintea sfinților, nu înaintea lumii (1 Corinteni 6.1). Există însă o cale cu mult mai bună: să suferim nedreptatea, lăsând ca Domnul să rezolve problema și să‑i dea pocăință celui care ne‑a nedreptățit (1 Corinteni 6.7). Cel mai rău lucru este să‑i nedreptățim pe frați.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Este omul mort?

    În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.

    Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nicidecum nu va vedea moartea, niciodată.

    Geneza 2.17; Ioan 8.51

    Spuneți‑i astăzi oricărui om în lume că este mort: vă va considera anormal! Spuneți‑i că nu va vedea niciodată moartea: nu va înțelege nici atât! În această Biblie, pe care cei credincioși o iubesc atât de mult, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, mai citim că, în ziua când omul va mânca din fructul oprit, va trebui să moară. Atunci, ori Biblia nu este credibilă, ori Dumnezeu ne‑a mințit, pentru că tu și cu mine suntem încă vii. Chiar și ucenicii Domnului, care nu numai că au crezut Cuvântul Său, dar au fost aleși de Dumnezeu să ne transmită minunatul mesaj al harului, au murit de mult. Atunci, ori Domnul Isus ar fi rostit acestea cu indiferență, ori ucenicii nu au înțeles nimic din cuvintele pe care le‑a pronunțat El. Și într‑un caz și în altul, Biblia ar fi compromisă.

    Dar ce știm noi? „Tot Cuvântul Tău este adevăr și orice judecată a dreptății Tale este pentru totdeauna“ (Psalmul 119.160). Aici, în Biblie, se află adevăratul sens pe care Dumnezeu îl dă morții. Așa cum moartea unei ființe scumpe mă lipsește de orice comunicare practică, tot astfel, prin neascultare, omul este privat de orice comuniune cu Dumnezeul de trei ori sfânt. Așadar, față de Dumnezeu, omul este mort în greșelile și în păcatele sale (Efeseni 2.1; Coloseni 2.13). Toate eforturile pe care le depune să‑și construiască „turnul său Babel“, pentru a se înălța până la Dumnezeu, tot ce se numește astăzi „religie“, din care, vai!, nu a scăpat nici creștinismul, acestea nu fac altceva decât să agraveze situația față de un Dumnezeu care, în Domnul Isus, a venit până la el.

    Citirea Bibliei: Iov 14.1-22 · Fapte 9.31-43

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 17.14‑27

    Adorarea creştină are efectul de a‑l purta pe cel credincios, în duh, sus, „pe munte“, în prezenţa Domnului glorificat. Ce bine ar fi să putem cunoaşte şi noi mai des asemenea momente…! Dar trebuie să ştim să şi coborâm împreună cu El în mijlocul împrejurărilor vieţii din această lume în care împărăţeşte Satan. Aceasta este ceea ce experimentează aici ucenicii. Vindecarea copilului lunatic Îi dă lui Isus ocazia să sublinieze atotputernicia credinţei.

    Scena din v. 24‑27 este în acelaşi timp şi instructivă şi sensibilizatoare. Petru, întotdeauna gata să treacă la fapte înainte de a cugeta, uitând de viziunea gloriei şi de glasul Tatălui, se angajează în numele Învăţătorului său să plătească darea pentru Templu. Isus îl întreabă cu blândeţe dacă s‑a văzut vreodată ca un fiu de împărat să plătească taxă către propriul său tată; iar Simon era tocmai cel care Îl recunoscuse cu puţin înainte ca fiind „Fiul Dumnezeului celui viu“ (16.16)! După această clarificare, Domnul îi dă totuşi lui Petru misiunea să plătească această sumă (pe care El nu era dator s‑o dea), pentru a‑Şi arăta deopotrivă puterea Sa, a Aceluia care stăpâneşte peste întreaga creaţie, inclusiv asupra peştilor mării (Psalmul 8.6,8), precum şi dragostea Sa, a Aceluia care Se asociază cu slabul Său ucenic, plătind în mod egal şi pentru el.

    DUMNEZEU ARE UN PLAN PENTRU VIAȚA TA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte…” (Efeseni 2:10)

    Iată o notiță din însemnările unui pastor: „Pentru ochiul obișnuit, era o bucată de marmură mutilată. Sculptura abandonată fusese lăsată deoparte cu jumătate de secol în urmă, dar un tânăr artist pe nume Michelangelo a văzut în acea piatră ceva ce alții nu vedeau. Cioplirea blocului de marmură de cinci metri și jumătate i-a consumat aproape patru ani din viață, dar acea piatră aparent fără valoare era destinată să devină ceea ce mulți consideră cea mai frumoasă și valoroasă statuie sculptată vreodată. Michelangelo a readus la viață o piatră moartă și, insuflându-i talentul său artistic, l-a adus pe David la existență. În timp ce cioplea, el credea deja că în interiorul pietrei se afla capodopera. Tot ce trebuia să facă era să îndepărteze piatra în exces, pentru ca David să poată ieși la iveală. El nu privea ceea ce era, ci vedea ce putea fi! Nu vedea imperfecțiunile sau surplusul pietrei. El vedea capodopera finală, de o frumusețe fără egal. Și exact așa te vede Dumnezeu. Pavel ne-a lăsat scris că „noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Fiecare operă de artă își are originea în imaginația artistului. La fel, tu îți ai originea în imaginația lui Dumnezeu. Ai fost conceput de Dumnezeu cu mult înainte de a fi conceput de părinții tăi, ai fost conturat în imaginația Atotputernicului înainte de a prinde chip și formă în pântecele mamei tale!”

    Așadar, indiferent de ce cred alții despre tine sau de ce crezi tu despre tine însuți, Dumnezeu te vede ca pe o potențială capodoperă. A te vedea pe tine însuți altfel decât așa, înseamnă a-ți scădea valoarea și a-ți altera adevărata identitate. Dar aflând și acceptând adevărata ta identitate, vei descoperi și că Dumnezeu are un plan pentru viața ta!

  • 11 Iulie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Atunci lui Iuda, care L‑a vândut, văzând că a fost condamnat, i‑a părut rău și a restituit cei treizeci de arginți preoților de seamă și bătrânilor, spunând: „Am păcătuit, dând sânge nevinovat“.

    Matei 27.3,4

    Iuda Iscarioteanul este un exemplu al păcătosului cuprins de remușcări. Uneori el este prezentat ca un caz tragic, ca un individ cu motivații sincere, deși incorecte, însă o astfel de prezentare este greșită. De ce L‑a trădat Iuda pe Hristos? Au fost sugerate multe teorii pentru a explica purtarea sa. Una des întâlnită este că Iuda a fost un patriot care, dezamăgit atunci când și‑a dat seama că împărăția nu avea să fie manifestată așa cum sperase, s‑a întors împotriva lui Hristos. Problema cu o astfel de teorie este că ea nu se găsește în Biblie.

    Relatarea Scripturii cu privire la motivația lui Iuda este clară. Iuda ținea punga și fura din ea (Ioan 12.6). Era un hoț neconvertit, care L‑a trădat pe Hristos fiindcă iubea banii. Satan a intrat în el pentru a‑și împlini planul (Ioan 13.27), l‑a folosit ca pe o unealtă, după care s‑a descotorosit de el (Matei 27.40). În felul acesta, „fiul pierzării“ s‑a dus „la locul său“ (Ioan 17.12; Fapte 1.25). Tragic sfârșit!

    Iuda n‑a fost un credincios, așa cum vedem în Ioan 13.10,11, prin urmare nu ne așteptăm să fi existat o pocăință adevărată la el. Când consecințele păcatului său i‑au devenit clare, el „a fost cuprins de remușcări“. Păcatul îl orbise, apoi ochii i‑au fost deschiși, însă n‑a manifestat o pocăință autentică, ci doar remușcări. Aceasta a fost întristarea necredinței. „Întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, de care nu‑ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte“ (2 Corinteni 7.10). Iuda chiar a mărturisit că Domnul Isus era nevinovat, așa cum au făcut toți vrăjmașii Lui, însă totul a fost în zadar. A te juca cu păcatul, ducând o viață lipsită de credință și de pocăință, aceasta duce la distrugere, oricât de multe remușcări ar exista. Ce lucru solemn!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De unde? Pentru ce? Încotro?

    Vai de cel care zice tatălui său: „Ce naști tu?“, sau mamei: „Ce‑ai născut?“. Așa zice Domnul, Sfântul lui Israel și Cel care l‑a făcut: „Întrebați‑Mă de cele viitoare, despre fiii Mei, și porunciți‑Mi cu privire la lucrarea mâinilor Mele“.

    Isaia 45.10,11

    Fiecare descoperire a științei pune mai multe întrebări decât poate să răspundă. Trei probleme macină dintotdeauna gândurile oamenilor: De unde vin? Pentru ce trăiesc? Încotro mă îndrept?

    De unde vin? Indiferent cu ce vă confruntați în viață, nu vă acuzați nicidecum părinții că v‑au conceput și v‑au dat naștere! Sursa vieții este Însuși Creatorul. Pe cei pe care i‑a creat, El îi numește copiii Săi și lucrarea mâinilor Sale. David a recunoscut că Dumnezeu l‑a creat: „Tu mi‑ai întocmit rărunchii, Tu m‑ai țesut în pântecele mamei mele. Te voi lăuda că m‑ai făcut într‑un mod uimitor și admirabil. Minunate sunt lucrările Tale și sufletul meu o știe foarte bine“ (Psalmul 139.13,14).

    Pentru ce trăiesc? Te întrebi de ce te afli pe acest pământ? Roagă‑L pe Dumnezeu să‑ți descopere scopul vieții tale, căci Cel care te‑a format are cu siguranță un plan pentru tine. În calitate de Creator, oare nu are El dreptul să Se aștepte ca tu să trăiești pentru El?

    Încotro mă îndrept? Desigur, cu toții ne întrebăm ce ne rezervă viitorul. În privința aceasta, Dumnezeu ne spune hotărât: Nu întrebați ghicitorii, întrebați‑Mă pe Mine! El ne dorește binele. El ne spune lucruri care ne încurajează. Nu ne copleșește niciodată cu previziuni care nu fac altceva decât să ne sperie constant. În loc să ne plângem de soartă sau să ne îngrijorăm inutil de viitorul incert, să ne încredințăm Dumnezeului credincios! El este un Tată iubitor care întotdeauna are grijă de noi.

    Citirea Bibliei: Daniel 7.1-14 · Fapte 2.1-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 6.19‑34

    Ochiul simplu este acela care nu se îndreaptă decât spre un singur obiect. Pentru credincios, acest obiect este „comoara“ lui: Domnul Hristos. Noi Îl contemplăm „cu faţa descoperită“ în Cuvânt şi această viziune ne luminează tot lăuntrul nostru (citiţi 2 Corinteni 3.18 şi 4.6‑7). Inima noastră nu poate fi în acelaşi timp şi în cer şi pe pământ. A îndrăgi o comoară cerească şi, în acelaşi timp, a aduna bunuri pentru pământ sunt, prin urmare, două ocupaţii absolut incompatibile. Tot astfel, este imposibil să slujim mai mult decât unui singur stăpân (v. 24); dacă vom încerca, vom constata că poruncile primite sunt adesea contradictorii. Renunţând însă la Mamona (la „bogăţii“ – vezi Luca 16.13), nu cumva ne expunem privaţiunilor, riscând să fim lipsiţi de ceea ce ne este necesar în clipa de faţă? Domnul ne avertizează cu privire la această scuză rea. „De aceea, vă spun: Nu vă îngrijoraţi…“ (v. 25). Să deschidem ochii, după cum ne invită Domnul Isus, şi să observăm în creaţie mărturiile nenumărate cu privire la grija plină de afecţiune şi de bunătate a Tatălui ceresc îndreptată spre cele mărunte: flori, păsări… (comp. cu Psalmul 147.9).

    Nu, Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator faţă de cei care vor pune interesele Sale pe primul plan în viaţa lor, faţă de cei care‑L vor alege pe El (Luca 10.42). Dar trebuie să începem cu aceasta.

    RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ANXIETATE (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri…” (Filipeni 4:6)

    Anxietatea este un blestem al epocii moderne, dar nu este ceva nou. De-a lungul Scripturii, Domnul Isus a vorbit despre anxietate, stres și frică. De fapt, El le-a menționat în repetate rânduri în învățăturile Sale. În Matei 6:25-27, El a spus: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?”

    Rețineți: Domnul Isus nu a rostit aceste cuvinte doar pentru a ne alina și a ne încuraja, ci ne-a poruncit să nu ne îngrijorăm.

    De ce?

    Deoarece acest lucru demonstrează o lipsă de credință în credincioșia lui Dumnezeu față de noi! Și apostolul Pavel a spus: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7).

    În loc să lași teama și anxietatea să te controleze, poți avea pace, aducându-ți îngrijorările înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, mulțumindu-I prin credință pentru răspuns și având încredere că El va rezolva lucrurile așa cum numai El știe și poate!

    Deci, ce vei face? Te vei îngrijora și vei fi neliniștit, sau te vei ruga și vei avea pace?! Alegerea îți aparține!

  • 8 Iunie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Era un slujitor împărătesc, al cărui fiu era bolnav, în Capernaum. El, auzind că Isus venise din Iudeea în Galileea, a mers la El și L‑a rugat să coboare și să‑L vindece pe fiul său, pentru că era pe moarte.

    Ioan 4.46,47

    Inima slujitorului împărătesc este plină de îngrijorare. Boala fiului său îl împinge să Îl caute pe Mântuitorul. Își dorește ca Isus să meargă și să‑l facă sănătos pe fiul său. Dar Domnul îl pune la probă: este căutarea sa una reală, sau dorește doar să experimenteze ceva senzațional în casa lui?

    Iată că, alături de profunda lui îngrijorare pentru fiul aflat pe patul de moarte, iese la iveală și credința sa în Persoana Domnului Isus. Dar oare crede el cu adevărat cuvântul Lui? Domnul îi pune încă o dată inima la încercare. Nu Se duce cu el, ci spune numai atât: „Mergi, fiul tău trăiește“. Tatăl face față și acestei încercări: crede cuvântul și se duce acasă. Aflat încă pe drum, robii îl întâmpină cu vestea cea bună: „Fiul tău trăiește“. În chiar acel moment, în care Fiul lui Dumnezeu a rostit și slujitorul a crezut, băiatului a început să‑i fie mai bine.

    Necazul din familie lucrează până când credința tatălui în Persoana și în cuvântul Domnului Isus devine vizibilă. În plus, prin această greutate se întărește credința întregii sale familii. De aceea este scris la final: „Și a crezut, el și toată casa lui“.

    În această împrejurare vedem că Domnul însuflețește ce este pe moarte. Pentru noi, aceasta este o mare mângâiere. Vedem în poporul lui Dumnezeu, în familia noastră sau chiar în viața noastră, unele lucruri care, spiritual vorbind, sunt bolnave sau zac pe patul de moarte. Atunci ne rugăm și strigăm cu mare teamă: „Doamne, coboară mai înainte de a muri copilul meu“. Un lucru este întotdeauna sigur: dacă dăm crezare Cuvântului Său, nu vom fi dați niciodată de rușine.

    M. Billeter

    SAMANTA BUNA

    Prognoză alarmantă

    Pustia și țara fără apă se vor bucura, […] vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru.

    Isaia 35.1,2

    Cele mai recente date ale specialiștilor dețin primele pagini ale ziarelor și ne alarmează cu privire la starea planetei: „Ne îndreptăm spre veri de 50°C! Vor fi de zece ori mai multe zile caniculare față de cele din prezent! Nopțile devin tropicale! Din ce în ce mai multe zile de secetă! Tot mai multe ploi iarna! Din ce în ce mai puține ploi vara! Prognoză îngrijorătoare pentru sfârșitul acestui secol!“.

    Cartea Apocalipsa ne arată că, într‑o zi, planeta pe care trăim va trece prin evenimente dramatice cu mult mai grave decât tulburările climatice pe care le cunoaștem astăzi și decât cele pe care le prezic specialiștii pentru anii următori.

    În timp ce omul își respinge Creatorul din ce în ce mai vehement și nesocotește fără rușine mesajul Lui, Dumnezeul iubitor „dorește ca toți oamenii să fie mântuiți“ (1 Timotei 2.4).

    Credincioșii salvați prin har așteaptă din clipă în clipă momentul slăvit când Domnul Isus Își va răpi de pe pământ Biserica, pentru a o lua cu El în ceruri. Pe pământ va începe atunci pentru oamenii care vor rămâne un timp întunecat, o dezlănțuire „înspăimântătoare și îngrozitoare și nemaipomenit de puternică“ (Daniel 9.7). După aceasta, Dumnezeu va stabili pe pământ o domnie universală a dreptății și a păcii, căci Isus, Împăratul împăraților, respins în timpul primei Lui veniri, Se va întoarce pentru a domni aici. Va fi un timp minunat pentru acest pământ. Biserica va fi martoră și va participa la această glorie a Domnului în Împărăția milenială; ea va împărăți cu Hristos!

    Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

    SCRIPTURILE IN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 47.1‑15

    Acum ne stă în atenție Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să‑şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunțată. Folosit de Domnul pentru a‑l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă față de el, nu şi‑a „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şi‑a „amintit de sfârşitul lor” (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna” (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospățului lui Beltşațar … (Daniel 5.30).

    În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătății ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându‑se cu o mulțime de idolatrii şi superstiții (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pâmântului pe adevărata Lui Miroasă, Biserica, alcătuită din toți răscumpărații Săi iubiți, înălțați împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănțuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceți şi voi parte din Biserica celor răscumpărați?

    BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (5) | Fundatia S.E.E.R. Romania

    „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9)

    Când cedăm în fața ispitei, este ușor să dăm vina pe alții și pe mediul în care trăim. Spunem adesea: „Femeile se îmbracă prea provocator astăzi. Bărbații sunt prea agresivi și posesivi. Mass-media este prea explicită.” Da, aceste afirmații pot fi adevărate, dar nu ne ajută să învingem tacticile ispititorului. Nici chiar expresia atribuită lui Charlie Chaplin despre nostalgia prezentului după un trecut idealizat, nu ne ajută. El a spus: „Lucrurile nu mai sunt ce erau odată, și probabil că niciodată nu au fost!” Lentilele roz pot fi înșelătoare, când e vorba să ne uităm în urmă. Satana, dușmanul nostru, nu și-a schimbat tacticile. Ele încă funcționează pentru că natura umană nu s-a schimbat. Împăratul David a învățat în mod dureros că nu rutina de îmbăiere a Bat-Șebei a fost cauza eșecului său. Asumându-și responsabilitatea pentru comportamentul său, el s-a rugat: „îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…” (Psalmul 51:3-4) David a învățat două lecții importante din această experiență dureroasă: 1) Că iertarea, eliberarea și restaurarea încep prin pocăință și asumarea responsabilității pentru faptele sale. Și a mai învățat, de asemenea, că 2) Puterea de a menține sub control firea plină de pofte izvorăște din timpul petrecut regulat în Cuvântul lui Dumnezeu, și nu din eforturile proprii. Psalmistul întreabă: „Cum îți va ține tânărul curată cărarea?” Răspunsul lui Dumnezeu nu este misterios sau greu de înțeles. Soluția Sa universală este și azi aceeași: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Noua atitudine și puritatea inimii lui David au venit din practicarea acestui adevăr: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Psalmul 119:11) Este o formulă a victoriei care va funcționa și pentru tine!

  • 5 Iunie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Faraon a trimis și i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi”.

    Exod 9.27

    Există șapte oameni în Biblie care au rostit cuvintele: „Am păcătuit”. Cinci dintre ei au fost nesinceri, iar doar doi dintre ei au rostit aceste cuvinte în urma unei pocăințe reale.

    Primul de care ne vom ocupa este Faraon, împăratul Egiptului, iar el este un exemplu de păcătos împietrit. Vedem în cazul lui atât taina suveranității lui Dumnezeu, cât și responsabilitatea omului.

    În câteva rânduri se spune la început că el „și‑a împietrit inima” ((Geneza 8.15; 9.34)), dar apoi citim cuvintele lui Dumnezeu către Moise cu privire la Faraon: „I‑am împietrit inima” ((Geneza 10.1)). Apostolul Pavel folosește această istorie a lui Faraon ca pe un exemplu despre suveranitatea lui Dumnezeu: El arată îndurare cui vrea și împietrește pe cine vrea ((Romani 9.17,18)). Cum se explică acest lucru? Nu putem decât să spunem că suveranitatea lui Dumnezeu lucrează împreună cu voința activă a omului și cu responsabilitatea acestuia. Același lucru îl vedem la crucea lui Hristos: scopul etern al lui Dumnezeu a lucrat alături de responsabilitatea omului ((Fapte 2.23)). Oamenii nu au fost nicidecum niște marionete lipsite de voință atunci când L‑au răstignit pe Domnul, însă în mod cert planurile lui Dumnezeu au fost împlinite.

    Faraon părea că se pocăiește văzând cum plagă după plagă se abat asupra Egiptului, însă revenit cu repeziciune din nou la starea sa de împotrivire față de Dumnezeu. Spurgeon a spus următoarele cuvinte cu privire la această situație: «Pocăința care se naște în furtună moare la trecerea furtunii. Marinarul care devine pios în timpul furtunii redevine ticălos atunci când calcă pe uscat. Extinderea epidemiei de holeră umple bisericile noastre, iar restrângerea molimei golește bisericile». Să ne ferim să ne împietrim inima; dacă există pocăință, ea trebuie să fie sinceră.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă mor, va fi glorie!

    Chem astăzi cerurile și pământul ca să mărturisească împotriva voastră: v‑am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege dar viața, ca să trăiești […]

    Deuteronom 30.19

    Un tânăr se afla în spital. Era într‑o stare gravă, iar acum viața lui atârna de „un fir de ață”. Un vizitator l‑a întrebat: „Crezi că te vei face bine?”. Tânărul a răspuns: „Dacă supraviețuiesc acestei situații, va fi har; dar, dacă mor, va fi glorie!”. Doar puțin timp mai târziu, devenise glorie pentru el.

    Da, viața este har. A fi sănătos, a avea suficient de mâncare și a îmbătrâni sănătos, acestea sunt un har deosebit. Dar ce se întâmplă când apare moartea? – căci toată lumea știe că, mai devreme sau mai târziu, așteptată sau neașteptată, găsindu‑ne lucizi sau inconștienți, ea va veni… Va fi atunci glorie, sau va fi disperare în iad? În fața fiecărei persoane se află pe o parte „viața și moartea”, iar pe cealaltă parte, „binecuvântarea și blestemul”. Dumnezeu nu forțează pe nimeni. Fiecare alege pentru el: ori viața, binecuvântarea, bucuria și gloria veșnică, cu Domnul Isus, ori moartea, blestemul, „plânsul și scrâșnirea dinților”, respingându‑L pe Dumnezeu sau rămânând indiferenți față de El (Matei 13.42)!

    Chiar nu simțim insistența Domnului Isus, când ne spune: „Nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață” (Ioan 5.40)? El încă ne cheamă, duios și iubitor, dar deopotrivă solemn și direct: „Alege viața, ca să trăiești”, „înclină‑ți urechea și vino la Mine. Ascultă, și sufletul tău va trăi” (Isaia 55.3). Nu este o opțiune să respingem o astfel de iubire! Domnul, Suveranul Creator a toate, Cel care ne‑a oferit viața și timpul, să nu aibă El parte de ceea ce ne‑a dăruit?

    Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 45.1‑13

    Domnul a anunţat că avea să Se folosească de Cirus pentru a‑Şi împlini toată buna Sa plăcere (recitiţi 44.28). Acest împărat, care trebuia să pună capăt captivităţii poporului în Babilon, a fost chemat (numit) pe nume cu mult timp înainte ca poporul să fi fost dus în robie şi, în consecinţă, cu mult timp înainte să se fi născut. Am putea spune că harul divin ţinea acest „salvator” în rezervă. Suveranul Dumnezeu Îşi poate folosi slujitorii, fie că sunt credincioşi sau nu. Vedem, de pildă, că Dumnezeu l‑a folosit pe Nebucadneţar (Ieremia 25.9), un rege păgân, pentru a‑Şi îndeplini scopurile.

    Versetele 9 şi 10, la care se gândea cu siguranţă apostolul când scria Romani 9.20, dovedesc nebunia celor care‑L contestă pe acest Dumnezeu creator şi suveran.

    BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:105)

    Patriarhul Iov a spus: „Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov 31:1). Iov nu putea să controleze mediul în care trăia și nici ispitele sale mai mult decât putem noi. Dar noi putem învăța o lecție valoroasă din cuvintele lui Iov. Un legământ este o promisiune făcută cu bună-credință, cu intenția de a o respecta. Este un pas al credinței pe care îl faci înainte de a ști ce circumstanțe vei întâlni, similar cu legământul căsătoriei.

    Biblia afirmă: „Cel neprihănit va trăi prin credință” (Romani 1:17), deci nu prin eforturile lui. Credința se bazează pe voia revelată a lui Dumnezeu, iar rolul nostru este să fim de acord cu voia lui Dumnezeu, înțelegând că numai prin puterea Lui ne putem îndeplini legământul. Firea noastră egoistă se opune ascultării de poruncile lui Dumnezeu; dar, tot ce avem nevoie pentru a reuși ne aparține, datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi. Dacă aștepți până te simți suficient de puternic pentru a-ți onora legământul cu Dumnezeu, asta nu se va-ntâmpla prea curând, poate chiar niciodată! Dar dacă o faci prin credință, recunoscând propria ta slăbiciune, Duhul Sfânt îți va da puterea de care ai nevoie pentru a-l respecta! Legământul făcut prin credință i-a permis lui Iov să spună: „nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare” (Iov 31:1), și nu puterea lui.

    S-ar putea să spui: „Dar nu este mai bine să nu faci un legământ decât să faci unul și să-l încalci?” Nu, pentru că toate eșecurile noastre sunt acoperite de sângele lui Hristos. Biblia spune că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte… și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Pocăința aduce iertare și un nou început!

    Așadar, fă din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza vieții tale!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne