Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Vedem aici motivul care L-a animat pe Domnul în împlinirea acestei ultime lucrări a harului, în rostirea cuvintelor de rămas-bun și în înălțarea rugăciunii de la sfârșitul acestei secțiuni. Ocazia pentru toate acestea era oferită de plecarea Sa la Tatăl; motivația era însă dragostea Sa pentru cei ai Săi. El urma să plece din această lume, însă în lume aveau să rămână aceia față de care Domnul Își găsește plăcerea să-i numească „cei ai Săi”. Ei formează un grup de credincioși pe pământ, care Îi aparțin lui Hristos, aflat în cer. Sunt numiți „cei ai Săi”, fiindcă sunt rodul lucrării Sale – sunt darul pe care Tatăl I l-a făcut Lui. Ei poate nu reprezintă mare lucru în ochii lumii, însă sunt foarte prețioși în ochii Domnului. „Iubindu-i pe ai Săi, … i-a iubit până la capăt.” Avea să-i lase în lume, însă nu avea să înceteze să-i iubească. Dragostea omenească se întrerupe adesea. Ne părăsim unii pe alții, uităm unii de alții și ne pierdem interesul unii față de alții. Profetul ne spune că o mamă și-ar putea uita copilul, însă Domnul spune: „Totuși Eu nu te voi uita” (Isaia 49.15). Chiar dacă Domnul avea să plece din lume, nu avea să-i uite pe ai Săi, nici nu avea să înceteze să-i iubească. Din nefericire, inimile noastre se pot răci față de El, mâinile ne pot obosi în facerea binelui, iar picioarele noastre pot rătăci, însă putem fi siguri că El niciodată nu ne va lăsa. Dragostea Lui ne va purta și va îngriji de noi „până la capăt”; iar „la capăt”, dragostea ne va primi în casa ei veșnică, unde nu sunt inimi reci, nici mâini slăbite, nici picioare care rătăcesc.

Astfel, pe măsură ce ne apropiem de scenele de la sfârșitul călătoriei Domnului împreună cu ucenicii Săi, pentru a privi la ultima Lui lucrare de dragoste, la ultimele Lui cuvinte și la ultima Sa rugăciune, ni se amintește ocazia care a pricinuit această slujire de la sfârșit, nevoia care a făcut-o necesară și dragostea care a dus-o la bun sfârșit.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se înveselească.

Luca 15.22-24

Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (11)

Pentru Dumnezeu este o mare bucurie să îi aducă pe oamenii păcătoși înapoi la El și să îi primească. El Se bucură să le ierte toate păcatele, pentru că păcătosul are nevoie de iertare. Cine se întoarce la Dumnezeu primește iertarea prin credința în Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare.

Prin urmare, are toate motivele să se bucure. Aici însă nu este vorba de bucuria păcătosului pentru mântuirea sa, ci de bucuria lui Dumnezeu Însuși.

Tatăl este cel care se bucură; și el se bucură împreună cu „robii” săi. Toți cei care Îi aparțin lui Dumnezeu trebuie să aibă parte de bucuria Lui.

Adesea, credincioșii sunt mult prea ocupați cu ceea ce au fost ei odată și cu ceea ce sunt acum prin har. Mărturisirea fiului risipitor a fost corectă, dar el nu a mai rostit-o, pentru că dragostea tatălui i-a închis gura.

Tatăl iese din nou în evidență: el vorbește și el acționează. Tatăl nu vorbește cu fiul, ci cu robii săi: „Aduceți repede haina cea mai bună”. Bucuria tatălui este să dea, să dea din belșug. Tatăl a alergat în întâmpinarea fiului și l-a îmbrățișat pe când acesta era încă îmbrăcat în zdrențe. Apoi acele semne ale trecutului au fost îndepărtate pentru totdeauna.

Citirea Bibliei: Deuteronom 5.22-33 · Matei 22.15-22

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 43:16-32

Cât de greu le vine fraţilor lui Iosif să lase deoparte propriile resurse! Totuşi trebuie să accepte faptul că datoria lor a fost plătită. Putem fi siguri că socotelile administratorului lui Iosif au fost în regulă, din moment ce le-a spus: „argintul vostru a venit la mine” (v. 23). Marele Iosif a plătit personal pentru fraţii săi. Tot astfel, Hristos a plătit în întregime preţul păcii noastre. Datoria ne-a fost achitată integral şi numai El cunoaşte ce a însemnat aceasta. Dar cât timp răul nu este judecat şi mărturisit, nu putem gusta bucuria părtăşiei. Masa luată împreună este o imagine a acestei părtăşii care implică o deplină înţelegere, o împărtăşire, o conversaţie între participanţi. Oare nu este aşa la Masa Domnului, unde cei credincioşi, toţi împreună, gândesc la suferinţele Lui? Dar aici, din cauza păcatului care pune o barieră între ei, Iosif mănâncă singur şi fraţii săi mănâncă tot singuri (v. 32).

Citind aceste capitole, să urmărim de câte ori plânge Iosif (Geneza 42.24; 43.30; 45.2, 14; 46.29; 50.1, 17). Lucru minunat, el nu a plâns nici în groapă, nici în temniţă! Acestea sunt numai lacrimi de dragoste. Ele ne fac să ne gândim la lacrimile Domnului Isus (Ioan 11.35; Luca 19.41).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE SUNT VALORILE TALE? | Fundația S.E.E.R. România

„Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte…” (Proverbele 11:3)

Astăzi vom vorbi despre câteva valori bazate pe Sfânta Scriptură:

1) Suveranitatea lui Dumnezeu. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16) Te poți odihni, când știi că Dumnezeu are ultimul cuvânt cu privire la tot ce are legătură cu tine (vezi Psalmul 138:8). După ce toate au fost spuse și făcute, destinul tău este în ordine. Când știi lucrul acesta, nu trebuie să încerci să manipulezi oamenii și circumstanțele în avantajul tău. Trebuie doar să intri pe ușile pe care Dumnezeu le deschide, și să ai pace în fața ușilor pe care le închide, știind că El are întotdeauna în vedere interesul tău cel mai mare.

2) Neprihănirea: „Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cârmuiește.” Când trăiești în neprihănire, experimentezi pacea lui Dumnezeu, pentru că știi că ai făcut ce este bine înaintea Sa. Neprihănirea nu înseamnă numai să fii cinstit sau să nu minți, ci și să oferi siguranța că ceea ce spui este adevărat. Cu alte cuvinte, faci din cuvântul tău promisiunea care te leagă. Psalmul 15:4 spune că una dintre trăsăturile unei persoane care se încrede în prezența lui Dumnezeu și care face voia Lui este că „nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.”

3) Smerenia. Biblia afirmă (Proverbele 15:33; 18:12) că „Smerenia merge înaintea slavei.” Smerenia nu este sentimentul că ești lipsit de valoare, ci acceptarea calităților date de Dumnezeu și a limitărilor îngăduite de Dumnezeu. Calitățile tale nu trebuie să te facă să fii arogant, și limitările tale nu trebuie să te facă fricos, căci Dumnezeu ne asigură în Scriptură (2 Corinteni 12:9): „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

Așadar, folosește aceste valori în viața ta!

DOMNUL ESTE APROAPE

A fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi.

Rut 1.1

Dumnezeu a trimis o mare încercare: a venit foamete în țară. Ce face Elimelec? Lucrează el potrivit cu mărturia care trebuia să-i caracterizeze viața prin numele său, „Dumnezeul meu este împărat”? Nu! El a dovedit o mărturie numai cu buzele, nu și cu inima; nu era vorba de un adevăr al inimii. El n-a căutat voia lui Dumnezeu, căci a părăsit „casa pâinii”, locul adevăratei închinări și rodnicii.

O, da! El putea aduce argumente cu care să-și îndreptățească felul de a se purta. Nu părăsise Betleemul, doar cu puțin înainte, chiar nepotul lui Moise, levitul din Judecători 17.8? Putea să greșească un nepot al lui Moise, un levit? Nu și-a părăsit țara chiar și Avraam, „tatăl tuturor celor credincioși”, și nu s-a dus el în Egipt când a fost foamete în țară (Geneza 12.10)? Dar Elimelec va fi evitat cu grijă să menționeze urmările tragice ale purtării de atunci a lui Avraam, ca și cea a lui Ionatan, nepotul lui Moise. Ba mai mult, Elimelec putea spune că nu se duce în Egipt, ci în câmpiile Moabului, numai la 40-50 de kilometri depărtare de Betleem. Și nu era Moab înrudit oarecum cu Israel? Nu erau câmpiile Moabului locuri binecuvântate? Nu spusese Balaam, inspirat de Duhul, când a văzut poporul în câmpiile Moabului, „ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, locuințele tale, Israele! Ele se întind ca niște văi, ca niște grădini pe lângă un râu, ca niște copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca niște cedri pe lângă ape” (Numeri 24.5,6)? Și, mai mult, n-a dat Moise aproape toate îndemnurile din ultima parte a cărții Numeri și din Deuteronom tocmai din câmpiile Moabului? Și apoi, nu de bine părăsea el Betleemul și țara! El nu se va amesteca cu moabiții, ci va locui ca străin printre ei, până ce va trece foametea, apoi se va întoarce.

Desigur, toate aceste scuze erau adevărate, dar ele erau în totală neascultare de Dumnezeu. Dacă Elimelec ar fi urmărit voia lui Dumnezeu, n-ar fi plecat nicidecum. Dumnezeu a dat o țară poporului Său, ca s-o locuiască pentru totdeauna.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.

Romani 10.11

Ce scria pe bilețel?

Un om i-a spus unui pastor: „Nu vreau să cred în Isus Hristos, pentru că am fost înșelat financiar de cineva care se numea creștin”. — „Chiar este acesta singurul motiv?”, a întrebat evanghelistul. „Da!”, a replicat acel om. „Atunci sugerez să consemnăm totul.” Pastorul a scos din buzunar un carnețel și a scris: „Motivul pentru care nu sunt creștin este că cineva care chiar pretinde că este creștin m-a înșelat financiar”. Apoi a rupt foaia din carnețel, i-a dat-o omului și i-a spus: „Când veți ajunge în fața scaunului de judecată al lui Dumnezeu și El vă va întreba de ce L-ați respins pe Fiul Său, puteți să-I dați această bucată de hârtie”. Apoi s-au despărțit.

Imediat după ce pastorul a ajuns acasă, cineva a sunat la ușă. Acolo stătea bărbatul cu bilețelul în mână. „Vă aduc înapoi hârtia”, a spus el. „Nu cred că va fi suficientă această scuză în fața lui Dumnezeu.” A urmat o conversație convingătoare. Nu a trecut mult până când acel om s-a întors cu toată inima la Dumnezeu.

Pe bilețelul tău oare ce stă scris? Ai fost cumva dezamăgit de cei care poartă numele de creștin? Sau de părinți? Sau de vreun vecin? Sau de vreun coleg de serviciu?

Nu te opri la această dezamăgire! Vino la Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crede în El! Domnul Isus nu a dezamăgit pe nimeni niciodată.

Citirea Bibliei: Deuteronom 4.29-49 · Matei 21.33-46

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 42:25-38

Primindu-şi fraţii cu asprime, Iosif nu intenţionează să se răzbune, putem fi siguri de aceasta, ci, cunoscând din experienţă răutatea inimii lor, doreşte să-i aducă la adevărata pocăinţă. Pentru a realiza aceasta foloseşte succesiv asprimea şi bunătatea, panica şi încurajarea, acuzaţiile şi ospeţele. Toate acestea sunt mânuite cu mare înţelepciune şi ne arată, prin comparaţie, cum lucrează Domnul atunci când doreşte să ne trezească inima şi conştiinţa. Uneori El trebuie să ne vorbească „aspru” (v. 30).

Acuzaţiile pe care le aduce Iosif împotriva fraţilor săi sunt nedrepte. Ei nu sunt spioni. Dar ei simt că Dumnezeu le vorbeşte şi îşi amintesc de păcatul la care au luat parte cu toţii, de propria lor nedreptate împotriva fratelui lor.

Poate că trebuie să fim supuşi nedreptăţii. În loc să ne supărăm sau să căutăm să ne îndreptăţim, să ne întrebăm mai curând ce doreşte Dumnezeu să ne înveţe în acest mod dureros.

Şi pentru Iacov, totul este dirijat spre binele său, chiar dacă el spune în v. 36: „Toate acestea sunt împotriva mea”. Va trebui să înveţe că, dacă Dumnezeu este pentru el, nimic nu poate fi împotriva lui şi că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8.28, 31). În acest fel Dumnezeu il va reda pe Iosif.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

Astăzi vom vorbi despre două lucruri pe care trebuie să le faci pentru a-ți dezvolta răbdarea:

1) Dezvoltă-ți simțul umorului. Biblia spune că „O inimă liniştită este viaţa trupului.” (Proverbele 14:30) Studiile științifice au descoperit că persoanele care râd, trăiesc mai mult. Umorul face să dispară stresul; este antidotul împotriva fricii, este un tranchilizant fără efecte adverse deranjante… Absoarbe șocurile din „gropile” vieții! Președintele Abraham Lincoln a fost întrebat odată cum a putut face față tensiunilor din timpul Războiului Civil American? El a răspuns: „Dacă n-ar fi fost râsul, n-aș fi reușit!” Când poți râde de un lucru, poți trăi cu acel lucru. Și în plus de asta, dacă înveți să râzi de problemele tale, nu vei rămâne niciodată în pană de lucruri de care să râzi!

2) Adâncește-ți dragostea. Apostolul Pavel scria: „Dragostea este îndelung răbdătoare…” (1 Corinteni 13:4) Asta înseamnă că atunci când ești lipsit de răbdare, ești lipsit de dragoste. Când iubești pe cineva, ești preocupat de dorințele acelei persoane, de suferințele ei, de nevoile ei și de punctul ei de vedere, nu doar de al tău. Când ești plin de dragoste, aproape nimic nu te poate face să fii mânios sau lipsit de răbdare. Pe de altă parte, aproape orice te poate determina să fii așa, când ești egoist sau furios… Sub presiune, orice ai în tine va ieși la suprafață. Așadar, cultivă-ți dragostea și aprofundeaz-o, îmbracă-te cu „îndelungă răbdare” și îngăduie-i „pe alții în dragoste” (vezi Efeseni 4:2).

Incă un gând: când înveți să iubești persoanele care te irită, iei din mâinile lui Satan arma pe care ar putea-o folosi împotriva ta. Astăzi, roagă-te: „Doamne, fă-mă o persoană mai răbdătoare. Amin!”

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau dar să știți, fraților, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea evangheliei; astfel că lanțurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul și tuturor celorlalți.

Filipeni 1.12,13

Este întotdeauna un semn rău și o dovadă a declinului spiritual atunci când inima își pierde interesul pentru mesajul harului. Unii sunt atât de preocupați cu adevărurile adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu, încât ajung să vorbească cu dispreț despre simplitatea evangheliei.

Pavel era învățătorul proeminent al Adunării, însă, până la sfârșitul vieții, inima i-a fost plină de râvna evangheliei și de eforturile de a duce Cuvântul vieții oamenilor morți în păcate și în fărădelegi. Chiar și în închisoare, el s-a bucurat că împrejurările sale conduseseră la înaintarea evangheliei. Satan, fără îndoială, spera, legându-l pe apostol, să-i împiedice lucrarea, însă chiar și în această împrejurare s-a dovedit clar, către toată curtea cezarului, că lanțurile lui Pavel erau datorită lui Hristos. Chiar și soldații care trebuiau să-l păzească au putut auzi proclamarea glorioasă a harului către o lume vinovată, și este evident că unii dintre ei au crezut-o (Filipeni 1.13; 4.22).

Cine poate pătrunde bucuria care trebuie să fi umplut inima lui Pavel atunci când îi aducea pe astfel de soldați, unul câte unul, la picioarele Mântuitorului? La fel ca atunci când era în temnița din Filipi și, împreună cu Sila, îl condusese la mântuire pe temnicer, tot așa aici harul a triumfat asupra împrejurărilor potrivnice. Celula închisorii a devenit o sală de evanghelizare, unde sufletele erau născute din Dumnezeu și unde soldații romani duri deveneau ei înșiși captivi ai Unuia mai mare decât cezarul.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după cele scrise în cărțile acelea, potrivit faptelor lor.

Apocalipsa 20.12

În sala de judecată

Când le-am vorbit unor tineri, mi-au spus că ei erau destul de nevinovați în comparație cu alții: „Desigur, am păcătuit o dată, însă uitați-vă la criminali, ei sunt mult mai răi”. Dar putem oare scăpa de responsabilitatea pentru propriile greșeli cu un asemenea argument?

Să ne imaginăm următoarea scenă în sala de judecată: Cineva este acuzat de crimă. Va reuși avocatul apărării să obțină o achitare, câtă vreme acuzatul spune următoarele: „Domnule judecător, recunosc faptul că sunt vinovat, dar Adolf Hitler a făcut lucruri mult mai rele; în comparație cu el, infracțiunea mea a fost inofensivă”? Nu, ci judecătorul îl va pedepsi pe ucigaș pentru fapta sa, așa cum prevede legea.

Isus Hristos, astăzi Mântuitorul lumii, va fi într-o zi Judecătorul necruțător. Versetul citat ne vorbește despre judecata finală, unde Hristos îi va judeca pe toți oamenii care nu au vrut să fie mântuiți prin credință. Dar toți aceia ale căror nume sunt scrise în „cartea vieții” nu mai trebuie să aștepte pedeapsa. Cum este posibil aceasta? Dumnezeu a pedepsit păcatele lor în Isus Hristos, Fiul Său! „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El”, spune Biblia (Isaia 53.5). Numai așa am putut fi achitați. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Toți aceia care se bazează pe jertfa ispășitoare a lui Isus și acceptă prin credință că aceasta s-a făcut și pentru ei au parte de promisiunea lui Dumnezeu, care spulberă orice nesiguranță: „Le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31.34).

Citirea Bibliei: Deuteronom 4.1-14 · Matei 21.18-22

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 37:18-36

Ceea ce Domnul anunţă se împlineşte cu siguranţă. Aşa s-a întâmplat şi cu cuvintele lui Iosif, care sunt de fapt chiar cuvintele lui Dumnezeu. Cei şapte ani de abundenţă se scurg, apoi începe foametea.

Dumnezeu încearcă prin toate mijloacele să întoarcă spre El gândurile oamenilor. Din această cauză, în lume există pace şi război, belşug şi lipsuri, bucurii şi încercări, care apar în viaţa oricărei fiinţe omeneşti. Dar, vai, oamenii nu se gândesc deloc să mulţumească Domnului pentru bucuriile pe care El li le dă şi nici nu obişnuiesc să vină la El pentru a găsi ajutor în încercările lor! Totuşi, aşa cum faraon poruncea „Mergeţi la Iosif”(v. 55), Duhul lui Dumne­zeu îi îndeamnă pe oameni să se întoarcă la Mântuitorul şi Însuşi El cheamă: „veniţi la Mine…” (Matei 11.28). Da, să mergem la Singurul care dă belşug care ne poate hrăni sufletele. Şi să profităm, de asemenea, de vremurile de belşug spiritual, de libertatea de a ne strânge ca adunare, de lectură, ca să ne umplem „hambarul” minţii şi al inimilor (Proverbe 10.5).

În momentele de lipsuri sau de singurătate, de descurajare, cele pe care le-am strâns (în rezervă) ne vor da putere şi bucurie în Domnul. Şi, mai presus de orice, să nu uităm sfârşitul v. 55: „Faceţi ce vă va spune el” (comparaţi cu Ioan 2.5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32)

Biblia spune că atunci când ne rugăm, Dumnezeu poate răspunde pe loc. Dar nicăieri în Biblie nu ni se promite „răbdare instantanee”! Răbdarea este o trăsătură de caracter și caracterul se formează de-a lungul întregii vieți, de umblare cu Dumnezeu, prin vremuri bune și prin vremuri rele. Un pastor spunea: „Răbdarea nu este altceva decât credința care nu se grăbește.” Și iată cum dezvoltă Dumnezeu răbdarea în noi:

1) Prin întreruperi. Te așezi la masă să mănânci și telefonul începe să sune. Ești la baie când cineva sună la ușă. Te grăbești să termini ca să respecți termenul limită și ai musafiri. Se spune că atunci când Brahms a compus celebrul său „Cântec de leagăn”, a avut de-a face cu atâtea întreruperi, încât i-au trebui 7 ani ca să-l termine! Cineva spunea în glumă: „Când scrii un cântec de leagăn, ai nevoie de toate aceste întreruperi ca să nu adormi la pian.”

2) Prin întârzieri. Toți urâm să așteptăm… Avem o gândire de tip „instant” – am vrea să obținem, ceea ce ne dorim, în doar câteva secunde. Avem mâncare la minut, paste gătite rapid, cafea instant. Suntem ca acel om care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare, și vreau să mi-o dai chiar acum!”

3) Prin lucruri care ne irită: cozi lungi, chei pierdute, curse de avion anulate, telefoane la ore nepotrivite, mâncare rece, pană la mașină, băi ocupate, ambuteiaje… lista este nesfârșită. Știai că 90% dintre persoanele care suferă un atac de cord au personalitatea „omului grăbit”? Iar Biblia ne atenționează (în Proverbele 19:2) că „cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău.” Să ne amintim și să urmăm exemplul de răbdare al lui Iov, care afirma că „trage nădejde în tot timpul suferinţelor lui, până i se va schimba starea în care se găsește.” (Iov 14:14). Așadar, roagă-te pentru răbdare, exersează răbdarea și ai încredere în Dumnezeu!

DOMNUL ESTE APROAPE

Simeon și Levi sunt frați: săbiile lor sunt unelte de asuprire. Suflete al meu, să nu intri la sfatul lor! Gloria mea, să nu te unești cu adunarea lor.

Geneza 49.5,6

Așa erau leviții, ca natură și practică – neînduplecați, nemiloși și plini de cruzime. Cât de remarcabil este faptul că astfel de oameni au fost aduși în locul celor mai înalte și mai sfinte privilegii! Cu siguranță, acest lucru se datorează de la un capăt la celălalt doar harului! Este felul de a lucra al harului să se ocupe de cei mai răi oameni. Harul se coboară în cele mai mari adâncimi ale răutății și ale păcatului și de acolo îi scoate pe aceia care devin cele mai strălucitoare trofee ale sale. „Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1.15).

Cât de izbitoare sunt însă aceste cuvinte: „Suflete al meu, să nu intri la sfatul lor! Gloria mea, să nu te unești cu adunarea lor”. Ochii lui Dumnezeu sunt atât de sfinți, încât nu pot privi răul și nu se pot uita la nelegiuire. Dumnezeu nu putea intra la sfatul lui Levi, nici nu Se putea uni cu adunarea lui. Așa ceva era imposibil. Dumnezeu nu poate avea nimic de-a face cu voința proprie, nici cu răutatea și nici cu cruzimea. Totuși, El a putut să-l aducă pe Levi la sfatul Său și l-a putut uni cu adunarea Sa. L-a putut lua din locuința sa, unde erau uneltele de asuprire, și l-a putut aduce în cortul întâlnirii, pentru a îngriji de uneltele și de vasele de acolo. Aceasta a însemnat har – un har pur și suveran. Iată unde trebuie căutat motivul pentru așezarea lui Levi într-o slujbă atât de binecuvântată și de înălțată! În ce-l privește pe Levi, din punct de vedere personal, era o distanță incomensurabilă întră el și Dumnezeul sfânt – o prăpastie pe care nicio putere sau pricepere omenească n-o putea trece. Un Dumnezeu sfânt nu putea avea nimic de-a face cu răutatea și cu cruzimea, însă un Dumnezeu al harului putea avea de-a face cu Levi. El putea lucra față de Levi într-un har suveran și-l putea ridica din adâncimile degradării lui morale, aducându-l într-un loc de apropiere față de Sine Însuși.

C. H. Mackintosh

<

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa nimicirii … Domnul m-a mântuit!

Ieremia 38.17,20

Când Dumnezeu ne zădărnicește planurile

Pictorul englez James Thornhill (1675-1734) a primit lucrarea de a decora cupola Catedralei Saint Paul din Londra cu picturi istorice. După luni de muncă, o parte a lucrării a fost finalizată.

Într-o zi stătea pe schela înaltă pentru a-și privi lucrarea. În timp ce privirea îi era fixată spre cupolă, s-a dat puțin înapoi pentru a vedea cum arată totul de la distanță. Astfel, fără să-și dea seama, s-a apropiat prea mult de marginea platformei. Încă o jumătate de pas și ar fi căzut în gol.

Prietenul și ajutorul său, care se afla de cealaltă parte a schelei, a observat pericolul și, apucând o pensulă, a mâzgălit la repezeală fresca într-un colț. Supărat, Thornhill s-a aruncat furios în față, pentru a-și apăra creația. Furia lui s-a transformat însă rapid în recunoștință, atunci când i s-a spus: „Maestre, aceasta a fost singura modalitate de a vă salva viața. Fără să știți, v-ați aflat pe marginea prăpastiei. Dacă v-aș fi strigat, probabil că nu ați fi sărit în față, spre mine, ci ați fi căzut pe spate. Nu puteam să vă salvez decât stricându-vă într-un colț fresca”.

Dumnezeu intervine și în viața noastră și ne strică uneori planurile, pentru că vrea să ne salveze de la ruină. În bunătatea Sa, Dumnezeu intervine uneori poate în forță, pentru ca noi să ne întoarcem la El de la calea noastră greșită. „Veniți să ne întoarcem la Domnul! … El ne va da iarăși viața … și vom trăi înaintea feței Lui” (Osea 6.1). Dacă uneori Tatăl ceresc pare că nimicește lucrarea copiilor Săi, pentru că îngăduie ca nimic din ce se face fără Dumnezeu să nu dureze, este pentru a-i împiedica să nu ajungă până la locul de unde ar fi putut cădea în gol.

Citirea Bibliei: Deuteronom 3.1-17 · Matei 21.1-11

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 41:14-36

Tot aşa cum faraon a fost tulburat de un vis, oamenii de astăzi sunt dezorientaţi, neliniştiţi. Viitorul îi îngrijorează. Ei se simt la dispoziţia unor catastrofe imprevizibile. Totuşi Biblia conţine tot ce poate şti omul despre viitor. Dar aceste profeţii sunt de neînţeles pentru cei care nu au Duhul lui Dumnezeu. În zadar i-a consultat faraon pe cei mai înţelepţi oameni din împărăţia lui. Înaintea lui Dumnezeu, toată înţelepciunea omenească nu valorează nimic. Atunci apare Iosif. Uşile temniţei i se deschid şi el vine cu înţelepciunea de sus aducându-i lui faraon „un răspuns de pace”. El nu omite să spună că acest răspuns vine de la Dumnezeu şi nu de la el însuşi (comparaţi cu Daniel 2.28).

Un creştin care se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu ştie mult mai mult despre viitorul lumii decât cei mai avizaţi politicieni. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu „ne-a dat pricepere” (citiţi Ioan 16.13; 1 Ioan 2.20; 5.20).

Nu putem nega faptul că, din punct de vedere spiritual, trăim într-o perioadă de abundenţă spirituală. Pentru lume, aceasta va fi urmată de o perioadă de foamete prezisă de profeţi, „nu foame de pâine, nici sete de apă, ci de auzire a cuvintelor Domnului” (Amos 8.11 …). Ziua de îndurare se va sfârşi. Cititorule, eşti tu gata?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LAOLALTĂ ÎN UNITATE | Fundația S.E.E.R. România

„Vă îndemn… să fiţi uniţi în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1:10)

Pentru a-ți conduce familia în mod eficient, trebuie să înveți să ți-o aduni laolaltă în mod regulat. „Strângerea laolaltă” este locul în care echipa:

1) își stabilește obiective;

2) discută împărțirea responsabilităților;

3) tratează aspecte care determină dacă echipa câștigă sau pierde.

Părinților, chiar dacă voi stabiliți regulile, familia voastră trebuie învățată cum să îndeplinească sarcinile pe teren. Asta înseamnă să faceți față problemelor, să dați explicații în timpul neînțelegerilor, să motivați și să apreciați fiecare membru. Încercați să ascultați cu o inimă deschisă. Nu vă limitați la auzirea vorbelor spuse de copiii voștri, ci încercați să înțelegeți ce simt. Da, voi sunteți la cârmă, și da, puteți încerca să vă impuneți voința dacă asta doriți. Dar mai devreme sau mai târziu, veți avea necazuri, pentru că atunci când oamenii se simt lăsați pe dinafară, ura lor crește. Fiecare membru al echipei voastre trebuie să participe la procesul de luare a deciziilor.

Implicați-i!

Rugați-vă ca Dumnezeu să vă ajute să priviți dincolo de ceea ce vă doriți, la ceea ce e cel mai bine pentru voi toți. Și nu cădeți sub vraja mulțumirii cu puțin; ceea ce vi se pare bun astăzi ar putea să vă scoată de pe calea către un mâine mai bun! Și încă ceva: nu-i acceptați în grup pe cei care nu fac parte din familia voastră. Spuneți-le să rămână în propriul lor grup. De foarte multe ori, opiniile lor se bazează pe zvonuri, interese proprii sau gelozie. Respectați intimitatea echipei voastre. Zidiți loialitate între voi și strângeți-vă la rugăciune în mod regulat. Dacă faceți lucrul acesta, toată lumea câștigă!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și voi v-ați îngâmfat și nu v-ați mâhnit, mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru … Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat.

1 Corinteni 5.2,7

În legătură cu disciplina efectuată de adunare trebuie să fim atenți în mod deosebit la două lucruri. Primul îl găsim în versetul 2: „Și voi v-ați îngâmfat și nu v-ați mâhnit, mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru”. Într-un astfel de caz trebuie să existe mâhnire. Dacă adunarea poartă pe inima ei slava și onoarea Domnului, și El a fost necinstit de unul care se adună în Numele Său, atunci toată adunarea intră sub incidența acestei vinovății. Din acest motiv se cuvine ca toată adunarea să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Ea este în legătură cu acele lucruri și trebuie să sufere pentru aceasta. Cât de necesară este rugăciunea și smerenia în astfel de cazuri extreme, când o persoană trebuie exclusă! Un astfel de caz trebuie să producă mâhnire, din pricina ofensei aduse Numelui Domnului. Cum s-ar putea curăți cu adevărat o adunare, dacă ea însăși nu a stat pe genunchi, smerindu-se și recunoscând cu părere de rău ceea ce s-a întâmplat în mijlocul ei?

Partea a doua a versetului 7 formează temelia disciplinei. „Ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat.” Așa suntem în Hristos. În El suntem „o plămădeală nouă”. Aluatul cel vechi trebuie pus deoparte, pentru că suntem o creație nouă – aceasta este măsura și acesta este testul pentru umblarea noastră. Dă viața noastră mărturie în fața lui Dumnezeu despre ceea ce suntem prin jertfa scumpului nostru Domn? Trebuie să umblăm în puterea creației celei noi, a noii naturi, a unei plămădeli noi. Dacă răul pătrunde, atunci nu mai suntem fără aluat. Biserica nu a reușit să se păstreze în practică fără aluat, ca o plămădeală nouă. Aceasta este temelia disciplinei în acest capitol. Trebuie să fim în practică ceea ce suntem ca poziție înaintea lui Dumnezeu.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”.

Luca 15.21

Tara îndepărtată (10)

Fiul risipitor n-a mai rostit cuvintele „fă-mă ca pe unul dintre argații tăi”, pe care intenționa să le spună. Cum ar fi putut el să le rostească având parte de o asemenea primire iubitoare și lipsită de orice reproș? Dumnezeu Se poartă în felul acesta cu noi doar pentru că El este dragoste, nu pentru că noi suntem demni de iubire. Adesea credem că Dumnezeu trebuie să acționeze în funcție de ceea ce noi înțelegem sau simțim despre El. Când ne gândim la mizeria noastră, putem fi înclinați să-I spunem: „Fă-mă ca pe unul dintre argații tăi”. Acest lucru ar părea o dovadă de smerenie, dar nu este. Dimpotrivă, restricționează dragostea lui Dumnezeu.

Oamenii – chiar și cei născuți din nou, adevărații copii ai lui Dumnezeu – au adesea dificultăți în a înțelege harul nemărginit al lui Dumnezeu. Mulți creștini sinceri ar fi mulțumiți, de exemplu, cu un „colțișor în cer”. Dar cei care gândesc astfel nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu înțeleg caracterul și bogăția dragostei Sale. Dumnezeu acționează de fapt potrivit cu ceea ce este El în Sine Însuși. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, … ne-a adus la viață” (Efeseni 2.4,5).

Oare un „colțișor în cer” ar mai corespunde bogăției harului dragostei Sale? Oare un astfel de loc umil nu ar pune mai degrabă la îndoială bogăția îndurării Sale? – Acest lucru s-ar fi întâmplat dacă tatăl ar fi făcut din fiul său întors acasă unul dintre argații săi.

Citirea Bibliei: Deuteronom 2.26-37 · Matei 20.29-34

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 41:1-13

Ieri ne-a fost înfăţişată rugăciunea tâlharului: „Aminteşte-Ţi de mine, Doamne …” (Luca 23.42). În cap. 40.14, Iosif îi cere paharnicului, care tocmai urma să fie eliberat: „Adu-ţi aminte de mine …” Cât de trist este să citim în v. 23: „Dar mai-marele paharnicilor nu şi-a mai adus aminte de Iosif şi l-a uitat”!

Răscumpăraţi de Domnul, beneficiari ai marii Sale mântuiri, nu suntem şi noi adesea nerecunoscători, uitându-L pe Cel care ne-a mântuit? Deşi Îi datorăm totul, din neglijenţă nu vorbim despre El celor care nu au avut privilegiul de a-L cunoaşte. Domnul ştia cât de uituce sunt inimile alor Săi. Instituind Cina, dându-le pâinea şi paharul, le-a spus: „faceţi aceasta în amintirea Mea!” (Luca 22.19).

După visul lui faraon, amintirile se trezesc în mintea paharnicului. Cu siguranţă l-a costat mult să spună: „Astăzi îmi aduc aminte de greşelile mele” (v. 9). Dar el n-a putut vorbi despre Iosif fără a spune unde şi de ce l-a întâlnit. Tot astfel, când noi Îl mărturisim pe Isus, Mântuitorul nostru, să nu ne temem să facem cunoscut starea de mizerie şi de păcat în care ne aflam atunci când El ne-a făcut cunoscut eliberarea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MANIFESTAREA DRAGOSTEI | Fundația S.E.E.R. România

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

Dragostea înseamnă mai degrabă ceva ce faci, și nu ceva ce simți. Apostolul Pavel scria: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13). Așadar, cum ar trebui să-ți exprimi dragostea?

Iată ce scria un autor: „Un tânăr care va conduce cinci ore ca să fie câteva minute cu mama sa cu ocazia zilei ei de naștere. Cineva vorbește despre o carte care-l interesează, iar un prieten face tot posibilul să facă rost de un exemplar pe care i-l oferă fără niciun motiv vizibil. O familie de vârsta a doua ia masa într-un restaurant, și văd un soț și o soție tineri și cu bani puțini, și le plătesc acestora consumația în secret. Un tată care știe cât de mult îi place fiicei lui să aibă mașina curată, așa că merge pe furiș și o spală ca să-i facă o surpriză. Persoanele dintr-un grup care își trimit e-mail-uri ca o formă de a-și exprima grija unii față de alții. Un înțelept a spus odată că, așa cum cele trei legi ale imobiliarelor sunt „locația, locația, locația”, tot așa cele trei legi ale relațiilor sunt „observația, observația, observația”!

Persoanele care ne dau viață sunt cele care ne observă. Sunt cele care știu ce ne place, și ce ne produce frică. Când ne străduim să observăm cu adevărat pe cineva, dragostea noastră pentru acea persoană crește. Când ne străduim să observăm o altă persoană, în acea uitare de sine, propriul nostru suflet înflorește.”

Maica Tereza obișnuia să spună: „Dacă nu poți face lucruri mari, fă lucruri mici cu o dragoste mare. Și dacă nu le poți face cu o dragoste mare, fă-le cu o dragoste mică. Și dacă nu le poți face cu o dragoste mică, fă-le oricum.” Și nu uita că dragostea crește atunci când slujești!

DOMNUL ESTE APROAPE

În credință au murit toți aceștia … De aceea, lui Dumnezeu nu-I este rușine cu ei, ca să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

Evrei 11.13,16

Evrei 11 ne prezintă ilustrații ale credinței, nu într-un fel abstract, ci manifestate în viața și în împrejurările reale ale unor sfinți din Vechiul Testament. Citind acest capitol, vedem fapte ale credinței împlinite de acești credincioși – vedem ceea ce ei au realizat „prin credință”. Totuși, dacă vom compara acest capitol cu ceea ce este scris despre ei în Vechiul Testament, vom remarca adesea faptul că Duhul Sfânt îi așază, în Evrei 11, într-o lumină mai bună decât cea în care sunt prezentați în Vechiul Testament. Unii dintre ei au fost marcați de faliment în viața lor, iar alții, dacă citim istoria lor, nu par să fi acționat, în general, cu prea multă credință.

Care este răspunsul la această aparentă anomalie? Lui Dumnezeu Îi face plăcere să scoată în relief chiar și cea mai mică urmă de credință. Aceasta nu înseamnă că ar exista duplicitate în El, nici că Evrei 11 ar fi o prezentare lipsită de adevăr, ci că Dumnezeu apreciază atât de mult credința, încât trece cu vederea slăbiciunea și falimentul care adesea o însoțesc. De exemplu, chiar și Samson este menționat ca fiind un om al credinței (Evrei 11.32). În altă parte vedem că Lot este numit „drept” de către apostolul Petru (2 Petru 2.7,8). Poate că noi nu i-am fi menționat pe acești doi oameni în astfel de contexte. Domnul Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Voi ați rămas cu Mine în toate încercările Mele” (Luca 22.28); la scurt timp însă, ei au adormit în grădina Ghetsimani, după care L-au părăsit și au fugit. Totuși, chiar dacă știa că așa se va întâmpla, Domnul le-a acordat creditul de a avea credință.

Suntem descurajați cu privire la lucrarea noastră pentru Hristos? Este credința noastră slabă și marcată de faliment? Să nu renunțăm, căci la scaunul de judecată al lui Hristos am putea vedea lucrurile într-o lumină cu totul nouă!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.

Isaia 55.9

Căi neînțelese

Când fiul nostru a început să învețe limba chineză, am fost și eu foarte interesat de ea. Mă uitam la notițele lui și îl ascultam când formula propoziții. Dar mi-a fost greu să văd o legătură între semnele scrise și cuvintele vorbite. Limba chineză mi s-a părut foarte dificil de înțeles. Uneori avem și noi sentimente asemănătoare când ne gândim la acțiunile lui Dumnezeu. Ce-i drept, am dori să înțelegem căile Sale cu noi, dar adesea ele ne par misterioase și greu de înțeles. Ne întrebăm de ce permite Dumnezeu să se întâmple în viața noastră anumite evenimente și nu găsim niciun răspuns.

Nici Iov nu a găsit nicio explicație pentru suferința care îl lovise. Nu a primit niciun răspuns direct la întrebările sale. Însă când Dumnezeu i S-a prezentat în măreția și maiestatea Sa, Iov a ajuns la concluzia: „Știu că Tu poți totul și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale. Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile? Da, am vorbit despre ce n-am înțeles, despre lucruri prea minunate pentru mine și pe care nu le-am cunoscut” (Iov 42.2,3). Iov a tăcut în fața lui Dumnezeu și a acceptat că nu poate înțelege acțiunile Celui Atotputernic.

La acest punct vrea Domnul să ne conducă pe fiecare dintre noi, la a pricepe că, deși căile Sale sunt dincolo de înțelegerea noastră, totuși El acționează întotdeauna în dragoste față de noi.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr; când valuri vin și vânturi negre bat,

Plutesc pe ape ca un fir de nufăr, pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

                                                    T. Dorz

Citirea Bibliei: Deuteronom 2.14-25 · Matei 20.17-28

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 40:9-23

Aceşti doi slujitori ai faraonului Egiptului, paharnicul şi brutarul, constituie un eşantion al întregii omeniri. „Nu este nici o deosebire, pentru că toţi au păcătuit …” declară Scriptura (Romani 3.22, 23). Toţi au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, toţi au meritat mânia Lui, pedeapsa Lui. Dar abia după aceasta apare o diferenţă. Unii primesc, prin har, prin credinţă, vestea bună a mântuirii, în timp ce alţii au perspectiva înspăimântătoare a celei de-a doua morţi. În lume nu există decât aceste două stări: salvat sau pierdut. Din care categorie faceţi parte?

Spre deosebire de brutar, care nu a putut scăpa de judecata faraonului, astăzi este încă posibil ca, primind Evanghelia harului, să treci din poziţia de păcătos pierdut în aceea de răscumpărat al lui Hristos.

Cei doi tâlhari de la cruce ilustrează şi mai bine cele două categorii în care se împarte omenirea. Unul rămâne insensibil şi moare în păcatele lui; celălalt, ca răspuns la rugăciunea sa: „Aminteşte-Ţi de mine, Doamne …”, primeşte acest răspuns minunat: „Astăzi vei fi cu Mine în paradis” (Luca 23.43). Aşa cum aici Iosif este mesagerul harului suveran, Isus, pacea noastră, este primul care, „venind, a vestit Evanghelia: pace vouă” (Efeseni 2.17).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU EȘTI AMBASADORUL LUI HRISTOS (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Cetăţenia noastră este în ceruri…” (Filipeni 3:20)

Vom reflecta și astăzi la aptitudinile și calificările unui ambasador. În calitate de ambasador, al Cerului, Biblia spune că tu trebuie să ai următoarele calități și trăsături de caracter:

1) Să fii cetățean al țării pe care o reprezinți: „Cetăţenia noastră este în ceruri…”;

2) Caracterul și comportamentul tău trebuie să reflecte cele mai înalte valori ale țării tale: „Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui…” (2 Tesaloniceni 1:11);

3) Trebuie să fii echipat corespunzător: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh.” (1 Corinteni 12:4);

4) Trebuie să fii loial lui Dumnezeu și Împărăției Lui, pentru că „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni…” (Matei 6:24);

5) Ambasadorul trebuie să poată comunica eficient. Cei mai buni ambasadori sunt cel puțin bilingvi: ei vorbesc și înțeleg și limba celor din țara în care activează. Tu poți face asta? Pentru a da răspunsul corect, trebuie să înțelegi întrebarea, pe cel care a pus-o, și de unde vine acesta. Biblia spune: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă.” (1 Petru 3:15-16) Să reținem imperativul „Fiți gata”!

6) Ambasadorul trebuie să fie un bun diplomat. Ambasadorii sunt eficienți dacă sunt persoane plăcute în timpul misiunii lor. Nu ți-ai dori ca cel ce-ți reprezintă țara să fie arogant și necioplit în relație cu ceilalți! Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35)

Așadar, mesajul nostru este Evanghelia și strategia noastră este dragostea! Care este misiunea noastră? Chemarea la mântuire! Biblia spune că suntem „trimişi împuterniciţi ai lui Hristos şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20). Deci, fii un bun ambasador al lui Hristos!

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu l-a strigat pe om și i-a zis: „Unde ești?”.

Geneza 3.9

Chemarea lui Dumnezeu (1) – De la început

Cu toții cunoaștem istoria căderii, prezentată în Geneza 3. Omul a fost creat „integru” (Eclesiastul 7.29), însă a căzut, fiind ispitit de șarpe. Adam și soția lui și-au cusut frunze de smochin laolaltă pentru a încerca să-și acopere goliciunea. Totuși, de îndată ce au auzit glasul lui Dumnezeu, s-au ascuns printre copacii din grădină. Erau vinovați și știau acest lucru. Cât de minunat este Cuvântul lui Dumnezeu! De la început ne prezintă ceea ce i-a caracterizat dintotdeauna pe cei păcătoși, până în zilele noastre.

Pentru ca omul să fie mântuit, Dumnezeu Însuși trebuie să ia inițiativa. Chemarea Lui trebuie să ajungă la inima și la conștiința păcătosului. Este un har minunat că Dumnezeul nostru dorește să-i împace cu Sine pe păcătoșii pierduți.

Adam a răspuns: „m-am temut” și „sunt gol”. Aici vedem rezultatul neascultării de Dumnezeu, atunci și acum: teama, rușinea și vina. Doar o acoperitoare pregătită de Dumnezeu i-a putut face pe Adam și pe Eva potriviți pentru prezența lui Dumnezeu și le-a putut da odihnă pentru conștiințele lor.

Nu știa Domnul unde erau Adam și soția lui? Ba da, însă dorea să le exerseze conștiințele și inimile cu privire la ceea ce făcuseră și cu privire la motivul pentru care acum erau departe de El. Ce minunat că Dumnezeul nostru nu a vrut să-i lase departe de El, nici pe ei, nici pe noi! Pentru Adam și pentru soția lui a pregătit haine din pielea unui animal care a fost ucis. Pentru noi, El pregătește haina cea mai bună, o dreptate divină care a fost câștigată pentru noi prin lucrarea Domnului Isus. El „a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră” (Romani 4.25). Am fost chemați și am fost aduși aproape.

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Crede în Domnul Isus!

Fapte 16.31

Halterofilul

Fusese un halterofil renumit și activase în sportul de top timp de câțiva ani. Dar accidentările repetate l-au făcut să renunțe la sport și a început să lucreze într-o mină. Acolo muncea și un om credincios.

Într-o zi, acesta i-a spus halterofilului: „Chiar dacă ești religios – cum tu însuți afirmi – nu cunoști cu adevărat Biblia”. Aceste cuvinte l-au atins pe sportiv. Când s-a întors acasă după tura sa, a simțit îndemnul să ia Biblia care zăcea în bibliotecă. Și, în decurs de o săptămână, a citit-o în întregime.

Odată a petrecut aproape toată noaptea citind din Biblie, așa că dimineața a plecat de acasă mult prea târziu pentru a mai prinde autobuzul cu care mergea de obicei la serviciu. Dar s-a gândit că tot va ajunge la timp. Cufundat în gânduri, el s-a rugat pentru prima dată lui Dumnezeu: „Dacă Tu chiar exiști, arată-mi-Te astăzi, Te rog!”. Dintr-odată a apărut un autobuz gol care a oprit pe neașteptate, a deschis ușa pentru sportiv și l-a dus la intrarea în mină, fără ca el să spună vreo vorbă.

Dumnezeu i Se arătase! Nu a trecut mult timp până când mesajul crucii l-a cucerit pe acest om. A înțeles că este păcătos și L-a acceptat cu credință pe Isus Hristos și lucrarea Sa ispășitoare. Prin intermediul unei singure fraze a acelui credincios, în acea mină s-a ajuns la o adevărată trezire. Și în jurul nostru se află o asemenea „mină”. Așadar, „dimineața seamănă-ți sămânța și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi care va reuși, aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune” (Eclesiastul 11.6).

Citirea Bibliei: Deuteronom 2.1-13 · Matei 20.1-16

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 39:17-23; 40:1-8

Încă o dată Iosif a avut de suferit o grozavă nedreptate. Sub o mărturie falsă el este condamnat şi aruncat în temniţă în mijlocul prizonierilor. Psalmul 105.18 îi descrie suferinţele fizice şi morale: „I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare”. Încă o dată aceste suferinţe le prefigurează pe cele ale Mântuitorului. Au pus mâna pe Isus (Marcu 14.46), au adus mărturii false împotriva Lui (Matei 26.59, 60), „a fost socotit printre cei fără de lege” (Marcu 15.28), El, Cel care „n-a făcut nimic rău” (Luca 23.41).

Temniţa era plină de prizonieri vinovaţi. Cât de mişcător este să vedem că Iosif, aflat în mijlocul lor, nu se consideră superior pentru că este nevinovat, nici dezgustat sau descurajat, ci continuă să slujească! Aceasta ne duce cu gândul la Omul care a venit să împărtăşească starea noastră nenorocită şi deznădăjduită, pentru a ne sluji cu dragoste. „El umbla din loc în loc făcând bine”, a spus Petru (Fapte 10.38), adăugând: „pentru că Dumnezeu era cu El”. Tot aşa a fost şi cu Iosif, atât în temniţă cât şi în casa lui Potifar (39.3, 21, 23), şi aceasta a fost pentru el o mângâiere şi secretul prosperităţii lui. Fie ca şi noi să ne bucurăm de aceeaşi experienţă fericită pretutindeni şi întotdeauna!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRTĂȘIE VERSUS ACTIVITATE | Fundația S.E.E.R. România

„Un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună…” (Luca 10:42)

Când Domnul Isus a mers în vizită acasă la Maria și la Marta, reacțiile lor față de El au fost diferite. Marta s-a concentrat asupra pregătirii mesei. Scopul ei era să Îi facă pe plac lui Isus. Doar că ea a făcut o greșeală: munca ei a devenit mai importantă decât Domnul ei! Ceea ce a început ca o misiune de slujire, a devenit o experiență de auto-compătimire. Ea a uitat că mâncarea trebuia să-L onoreze pe Isus, nu pe ea! Marta a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute!” (Luca 10:40) Ce i-a răspuns Domnul Isus? „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună…” (Luca 10:41-42) Și ce a ales Maria? Părtășia cu Domnul Isus! Riscul activității religioase este că uneori aceasta ne face doar să ne simțim bine și să dăm bine în fața altora.

Activitatea în defavoarea părtășiei este aleasă de aceia care-L iubesc pe Domnul, dar nu sunt neapărat implicați în lucrarea bisericii. E uimitor să vedem cât de multe persoane inteligente și de succes ajung la epuizare fizică și spirituală pentru că și-au neglijat relația cu Dumnezeu. Ele nu și-au propus și nu au dorit lucrul acesta, dar s-au deprins să lucreze singure și nu au înțeles că trebuie să se bizuie pe El. Sau au aderat la ideea „compartimentării religioase”, în sensul că Dumnezeu și creștinismul înseamnă doar o întâlnire de duminica! Faptul că Domnul Isus a ales și a recomandat părtășia în detrimentul activității ne învață o lecție foarte importantă: dacă nu pui relația ta cu Dumnezeu în centrul vieții tale, te vei lupta ca să-ți găsești adevăratul scop, să te bucuri de rodul muncii tale și să experimentezi pacea și bucuria de la Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, … a spus: „… Faceți aceasta spre amintirea Mea”.

1 Corinteni 11.23,24

Domnul Isus nu dorește să fie uitat de aceia pe care i-a iubit până la capăt. Am zice că cei care L-ar uita ar fi cu totul nevrednici. Da, însă Domnul Se îngrijește de ei; El a murit pentru ei, ca ei să devină ai Lui, și Se așteaptă ca ei să-și amintească de El, de aceea le-a dat Cina Sa – o expresie minunată a Persoanei și a morții Sale pentru ei. Cu siguranță că Cina Domnului are această semnificație: că noi Îl iubim și că ne este dor de El în lumea care L-a respins. De fapt, El Însuși îi oferă acest caracter: „Pentru că ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din pahar, vestiți moartea Domnului, până când El va veni”.

Aflată într-o scenă care este pustie din cauza morții lui Hristos, Adunarea Sa nu găsește niciun loc de odihnă pentru inima ei, afară de cel în care poate contempla crucea și mormântul pe care această lume le-au dăruit Preaiubitului ei. Știm, prin credință, că El este în glorie și avem odihnă în comuniunea cu El, Cel aflat acolo. Aceasta nu ne face decât să simțim și mai mult respingerea Lui de către lume, pe măsură ce o străbatem. Astfel, crucea este cea prin care lumea este răstignită față de noi și noi față de lume. Ne retragem în inimile noastre din scena care ne înconjoară și ne depărtăm de ea cât putem de mult, fiindcă dorim să ne identificăm cât putem de mult cu El, în respingerea Lui, ca fiind partea cea mai bună și mai strălucită pe care o putem avea în această lume.

Toate acestea nu sunt performanțe ale unor creștini avansați, ci ceea ce El așteaptă de la orice inimă care-L iubește. „Să faceți aceasta în amintirea Mea”; „Vestiți moartea Domnului până va veni El”. Ce răspuns dă inima noastră la aceste dorințe ale dragostei Sale?

J. A. Trench

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doamne, eu iubesc locașul casei Tale și locul în care este slava Ta.

Psalmul 26.8

Casa lui Dumnezeu

Mai întâi, în pustie, Dumnezeu a locuit în Cortul Întâlnirii, pe care israeliții îl făcuseră și îl ridicaseră conform instrucțiunilor Sale exacte.

Mai târziu, împăratul Solomon a construit un Templu, pentru ca Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului Său. Fiecare israelit care avea o relație de credință cu Dumnezeu iubea acest loc – unde El era prezent și în care Își arăta gloria – și aștepta cu nerăbdare să meargă în mod regulat la Templu, pentru a I se închina cu o jertfă.

Acum, în timpul harului, Dumnezeu are o Casă spirituală pe pământ. Toți cei răscumpărați formează împreună această locuință a lui Dumnezeu, după cum ne spune apostolul Petru: „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți pentru a fi o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 2.5). Această casă este reprezentată la nivel local de cei credincioși adunați în Numele Domnului Isus. Credincioșilor din Corint, apostolul le-a scris: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3.16).

Iubim noi această Casă spirituală a lui Dumnezeu în care El vine în mijlocul alor Săi și Își descoperă gloria? Suntem noi tot mai atrași de prezența Lui? Venim noi cu nerăbdare la adunare, pentru a ne închina Lui cu cântări de laudă și cu rugăciuni de mulțumire și pentru a asculta vestirea Cuvântului Său?

Citirea Bibliei: Deuteronom 1.29-46 · Matei 19.23-30

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 39:1-16

Cap. 38 este intercalat în istoria lui Iosif pentru a ne arăta, prin exemplul fratelui său Iuda, ce păcate grave şi ce dezordini pot să apară în familie prin înlăturarea lui Hristos, adevăratul Iosif. Prin contrast, în cap. 39 îl regăsim pe Iosif în Egipt, tânăr temându-se de Dumnezeu, păstrându-se curat şi despărţit de lume. De aceea lui Dumnezeu Îi place să arate că această smerenie îi este agreabilă şi îi binecuvântează în mod evident toate activităţile martorului Său credincios. Când vine ispita, Iosif o respinge (v. 8), nu-şi pleacă urechea la ea (v. 10), fuge (v. 12; priviţi-l în contrast cu Samson în Judecători 16.16, 17).

Tineri credincioşi, fără îndoială că vine ziua când va trebui pentru un timp să părăsiţi casa părinţilor şi să locuiţi într-un mediu ostil şi periculos. Fie ca acest exemplu al lui Iosif, şi el departe de familie, să vă încurajeze în conflictele pe care le veţi avea în mod inevitabil! „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?” întreabă psalmistul. „Păzindu-se după Cuvântul Tău”, răspunde el imediat. El este înarmat pentru ziua ispitirii: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmul 119.9, 11) – iată cel mai bun lucru, în cel mai bun loc, pentru cel mai bun ţel.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU EȘTI AMBASADORUL LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)

Ideea noastră despre ce înseamnă să fii ambasador s-a schimbat în mod radical în urmă cu un deceniu, când ambasadorul Statelor Unite în Libia a fost ucis de teroriști. În zonele de luptă, ambasadorii trebuie să fie persoane cu totul speciale. Și tu te afli într-o zonă de luptă și ai nevoie de „puterea tăriei Lui”! Apostolul Pavel scrie (Efeseni 6:10-18): „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi…”

Ca ambasador al lui Hristos, tu trebuie să fii loial lui Dumnezeu, în toate aspectele; a nu fi loial înseamnă trădare. S-ar putea să spui: „E un standard înalt!” Da, pentru că este „o chemare înaltă” (vezi Filipeni 3:14). Dar este totodată și cea mai împlinită și răsplătită viață, așa că merită osteneala noastră întreagă!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: în zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi. Și numele omului era Elimelec, și numele soției sale, Naomi, și numele celor doi fii ai săi, Mahlon și Chilion, efratiți din Betleemul lui Iuda.

Rut 1.1,2

Betleem înseamnă „casa pâinii”, Iuda înseamnă „laudă” sau „El să fie lăudat”, Efrata înseamnă „locul rodniciei”, Elimelec înseamnă „Dumnezeul meu este împărat”, Naomi înseamnă „cea iubită” sau „cea plăcută”. Nu ne dau oare aceste nume o imagine minunată cu privire la ceea ce a dat Dumnezeu poporului Său, lui Israel și Adunării? Este un loc, am putea spune, unde Dumnezeu Și-a depozitat bogățiile, unde este belșug de pâine (Mica 5.2; Ioan 6.32-58). Acesta este și un loc de închinare, unde Îi aducem laudă, adorare și mulțumiri Domnului. Ce rodnicie este în acest loc! Ce roade bogate cresc aici! Iar în acest loc Se află Cineva al Cărui nume proclamă că Dumnezeu este împărat și, de asemenea, tot aici se află cea care este iubită de Dumnezeu, cea plăcută lui Dumnezeu.

Realizezi oare, iubite cititor, ce minunat este locul unde Domnul Isus îi adună pe ai Săi în jurul Său (Matei 18.20)? Acolo Își are El casa pâinii, unde sufletele sunt mereu hrănite de El. Acolo Îi putem aduce laudă și mulțumiri din inimile noastre, acolo Îl putem adora. În mijlocul celor care Îl mărturisesc pe El ca Domn (Romani 10.9) este chiar El. Înțelegi oare ce înseamnă să-L ai pe El într-un asemenea loc? Însuși Dumnezeu Își găsește toată plăcerea numai în Hristos, căci El este „Preaiubitul” Lui.

Dar Dumnezeu vrea ca adevărul să locuiască în adâncul inimii. Când ne strângem laolaltă în locul binecuvântării și ne bucurăm acolo de ceea ce ne dă El, când Îi aducem mulțumirea cuvenită sau Îi cântăm laude, El vede dacă inimile noastre sunt în starea potrivită cu lauda Lui sau dacă ceea ce rostim este departe de starea reală a inimilor noastre. Câteodată, în felul Lui de a lucra cu noi, El trimite foamete, ca să ne determine să fim conștienți de nevoile noastre și să ne facă să ne judecăm în lumina Lui pătrunzătoare.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.18

Spera să fie acceptată de Dumnezeu

O doamnă în vârstă, preocupată mult de lucrurile religioase, a frecventat biserica toată viața, în speranța că, atunci când va muri, Dumnezeu o va face potrivită pentru cer. Din când în când mergea și la studiile biblice ținute de doi credincioși devotați. Odată, când s-a întors acasă de la o astfel de adunare, rudele au întrebat-o:

„Bunico, îți place de cei doi predicatori?”

„Nu știu”, a răspuns ea, „pentru că nu prea reușesc să-i înțeleg. Unul le vorbește oamenilor ca și cum toți ar fi deja acceptați de Dumnezeu, iar eu nu sunt convinsă că ar exista astfel de oameni buni în orașul nostru. Celălalt îi pune pe oameni într-o lumină foarte rea în predica sa, ca și cum toți ar fi pierduți și ar merge direct în iad, iar eu nu sunt printre aceștia. Deci nu există niciodată un cuvânt pentru mine”.

Ea nu se considera nici suficient de bună pentru cer, nici suficient de rea pentru a i se cuveni judecata lui Dumnezeu. Versetul de astăzi ne lămurește însă exact: sunt numai două categorii de oameni, cei pierduți și cei mântuiți! Cei salvați nu sunt mai buni decât ceilalți. Dar ei s-au întors la Dumnezeu și L-au acceptat pe Isus ca Mântuitor personal. Au înțeles că moartea Sa ispășitoare de pe cruce a împlinit toate cerințele sfinte ale lui Dumnezeu. De aceea ei știu că sunt acceptați de El.

Prin sângele Mielului sfânt,

răscumpărat prin îndurare,

copil sunt al lui Dumnezeu. —F. Crosby

Citirea Bibliei: Deuteronom 1.19-28 · Matei 19.13-22

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 37:18-36

Drumul lung parcurs de Iosif în căutarea fraţilor săi aminteşte de cel parcurs de Fiul lui Dumnezeu să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Drum al golirii de Sine Însuşi mai întâi: fiind Dumnezeu, S-a făcut Om. Drum al umilirii Sale apoi – până la moarte, şi chiar „moarte pe cruce” (Filipeni 2.7, 8).

Urmează crima, ale cărei detalii vorbesc toate despre crucea lui Hristos: ei fac planuri mişeleşti ca să-l ucidă pe cel care venise să le slujească (Psalmul 109.5; Ieremia 11.19; Ioan 11.53); „se strâng contra sufletului celui drept şi condamnă sângele nevinovat” (Psalmul 94.21); îl dezbracă de haina lui (Psalmul 22.18) şi-l aruncă în groapă, imagine a morţii.

În cele din urmă îl vând pe Iosif pentru douăzeci de arginţi ca rob la străini. Unul însă mult mai mare decât el a fost vândut pentru treizeci de arginţi, „preţ scump”, conform estimării lor (Zaharia 11.13), apoi a fost dat lui Pilat prin mâna iudeilor. Cât de mare trebuie să fi fost durerea lui Iosif! Şi cu cât mai mare trebuie să fi fost tulburarea Celui pentru care Iosif nu este decât o slabă imagine, când El a trecut prin toate aceste dureri, prin moarte şi prin despărţirea de Dumnezeu, în numele dragostei Sale nemărginite pentru voi şi pentru mine!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU EȘTI AMBASADORUL LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Noi dar, suntem trimişi… ai lui Hristos…” (2 Corinteni 5:20)

Slujba pe care o ai în Împărăția lui Dumnezeu este similară cu a unui ambasador. Ce mare privilegiu, și ce mare responsabilitate! În trei episoade consecutive ne vom uita la câteva calități ale unui ambasador. Întâi, ambasadorul trebuie să fie cetățeanul țării pe care o reprezintă. „Cetăţenia noastră este în ceruri” (Filipeni 3:20). Aflându-se în exil, apostolul Ioan a spus: „mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos… În ziua Domnului eram în Duhul.” (Apocalipsa 1:9-10)

Ioan știa că nu unde este, ci al cui este contează cel mai mult în calitatea sa de reprezentant al Domnului. Viața ta este singura Biblie pe care o vor citi mulți oameni vreodată! De pe buzele tale vor primi singura Evanghelie pe care o vor auzi vreodată! Atitudinea ta poate contribui la câștigarea lor mai mult decât toate argumentele tale. Înainte de a fi răstignit, Domnul Isus a rostit următoarea rugăciune pentru ucenicii Săi: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” (Ioan 17:15-18).

Înainte ca ambasadorul să fie numit în funcție, el trece prin cea mai amănunțită cercetare pe care ne-o putem imagina: integritatea morală, interacțiunile pe plan financiar, viața de familie, dosarul de angajat, fiecare vorbă și faptă îi sunt puse sub microscop. Și atunci, nu ar trebui oare să se petreacă asta cu atât mai mult pentru ambasadorii Împăratului împăraților? Așa că, nu uita niciodată de partea cui ești și cărei împărății aparții! Și nu uita niciodată pe cine reprezinți: tu ești ambasadorul lui Isus Hristos!

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem ca să fiți umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală, ca voi să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale, pentru orice răbdare și îndelungă-răbdare, cu bucurie.

Coloseni 1.9-11

După ce am aflat, din comuniunea cu Dumnezeu, care este voia Sa, după ce am fost umpluți de cunoștința acestei voi, prin înțelepciunea și priceperea spirituală care rezultă din această comuniune, putem umbla „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui”. Să remarcăm această expresie, „plăcuți Domnului”, care înseamnă să ne bucurăm de aprobarea Lui. Ce poate fi mai prețios și mai potrivit pentru încurajarea noastră?

Și suntem chemați să-I fim plăcuți „în toate”. Viața creștină nu este o viață împărțită, ca să spunem așa, în mai multe părți: o parte pentru Hristos și o alta pentru noi înșine sau pentru lume. Nu, ci ea este un tot și se manifestă ca atare în toate privințele – „Într-un chip vrednic de Domnul”. Nimic din creștin nu trebuie să rămână în afara sferei și acțiunii noii sale vieți. Creștinul este chemat să fie plăcut Domnului „în toate”.

Să remarcăm cum se leagă acest lucru de ideea de a fi „umpluți de cunoștința voii Lui”. Această voie a lui Dumnezeu – în care Hristos Își găsea toată plăcerea aici, pe pământ (vedeți Ioan 4.34; Evrei 10.7), astfel încât putea spune: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui” (Ioan 8.29) – este aceea a cărei cunoaștere, fiind umpluți de ea, ne va face să umblăm „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui”. Ce plăcut motiv pentru activitatea creștinului este acesta, de a plăcea Domnului Său! (vedeți Luca 19.17; Matei 25.21). Înțelegem astfel importanța rugăciunii lui Pavel. Să ne unim și noi cu el, din toată inima, în această rugăciune!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile. El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru și puternic prin tăria Lui; înțelepciunea Lui este fără margini.

Psalmul 147.3-5

Sub cerul înstelat

Ce spectacol extraordinar oferă cerul înstelat într-o noapte senină! Noi înșine părem cu totul neînsemnați în fața acestui peisaj magnific. Și când ne gândim că ochii noștri pot vedea doar o mică parte dintre stele… Telescoapele uriașe au dezvăluit că „nebuloasele”, despre care se credea cândva că sunt nori de gaz, sunt alcătuite dintr-un număr covârșitor de stele. Multe miliarde de sori luminează Calea Lactee, galaxia noastră, iar în afara acestora există multe miliarde de alte galaxii, spun astronomii. În comparație cu acest univers, Pământul însuși este doar un fir de praf care navighează în nemărginita întindere a cerului.

Într-o noapte, când nu puteam dormi și aveam inima îndurerată, am privit cerul înstelat și m-am întrebat: „Dumnezeul atât de mare să Se îngrijească de o inimă sfâșiată de durere…?”.

Atunci mi-au venit în minte aceste cuvinte minunate ale Psalmului 147. Și inima mea s-a liniștit. Măreția Lui nu-L împiedică să Se gândească la mine, o creatură mică. Dumnezeul care a creat lumea Se îngrijește și de o inimă suferindă. El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile. Știu că El o va face. Împrejurările din viața mea nu s-au schimbat, dar pot să dorm liniștit. Dumnezeu este aproape de mine în toate situațiile grele prin care trec. El este un Dumnezeu puternic, un Dumnezeu al dragostei infinite.

Citirea Bibliei: Deuteronom 1.1-18 · Matei 19.1-12

 

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 37:1-17

Începem astăzi frumoasa istorie a lui Iosif. Probabil că în întreaga Scriptură nici o persoană nu-L întruchipează mai bine pe Domnul Isus decât o face Iosif. Subiect al dragostei tatălui său, el este în acelaşi timp victima urii şi a geloziei fraţilor săi, fiii lui Israel (comparaţi cu Ioan 3.19; Matei 21.38). El aduce mărturie împotriva lor despre răutatea lor (v. 2) şi în faţa lor despre viitoarea sa înălţare pe care ei refuză să o creadă. Astfel Hristos, centrul profeţiilor privind pământul (v. 7) şi cerul (v. 9), a fost martorul credincios şi adevărat atât împotriva lumii, mărturisind despre lucrările ei rele (Ioan 7.7), cât şi înaintea lumii, mărturisindu-Şi gloriile Sale viitoare (Matei 26.64).

Iacov l-a îmbrăcat pe Iosif într-o haină pestriţă, semn vizibil al bunăvoinţei pe care i-o acorda. Domnul Isus, de asemeni, a fost prezentat public ca subiect al plăcerii Tatălui (Matei 3.17; Fapte 2.22). Iosif este pentru fiecare dintre noi un model de ascultare. „Iată-mă” (v. 13), răspunde el tatălui său când îl trimite să-i viziteze pe fraţii lui care îl urau nespus. Dar ce strălucit exemplu avem noi în Domnul Isus! El S-a prezentat pe Sine Însuşi în perfectă ascultare când Tatăl a dorit să-L trimită: „Iată-Mă, vin; … este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta” (Psalmul 40.7, 8).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PORNEȘTE LA DRUM „CU PUTERE DE SUS”! | Fundația S.E.E.R. România

„Rămâneţi… până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24:49)

Poți fi o persoană educată, experimentată și talentată, dar nu vei împlini planul lui Dumnezeu pentru viața ta până nu ești „îmbrăcat cu putere de sus.” Să citim împreună aceste două pasaje din Sfânta Scriptură:

1) „Iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24:49).

2) „În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei… Și toţi s-au umplut de Duh Sfânt…” (Faptele Apostolilor 2:1-2, 4). Iar ceea ce s-a întâmplat apoi a fost uimitor! Apostolul Petru, care tocmai se lepădase de Domnul Isus, a stat înaintea mulțimii și le-a predicat Evanghelia. A văzut rezultatele? Da. „În ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” (Faptele Apostolilor 2:41)

Puterea pe care au primit-o a fost sursa tăriei lor, când s-au confruntat cu necazurile și prigoana. Iată ce spune Scriptura (Faptele Apostolilor 4:31): „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Și aceasta nu a fost o experiență unică, ci ei au fost umpluți mereu cu Duhul Sfânt. Poate că tu spui: „Nu sunt suficient de bun pentru a fi umplut cu Duhul Sfânt!” Dar Domnul Isus a zis: „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce i-L cer!” (Luca 11:13). Așadar, dacă vrei să faci și să împlinești voia lui Dumnezeu în viața ta, roagă-te ca El să te umple cu Duhul Său cel Sfânt… și El o va face!