Mana Zilnica

19 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci ce vom spune? Că națiunile care nu umblau după dreptate au obținut dreptate, dar o dreptate care este din credință; iar Israel, umblând după o lege a dreptății, n-a ajuns la acea lege.

Romani 9.30,31

Istoria trecută a lui Israel și starea poporului în acele zile dovedesc clar cât de adevărate au fost cuvintele profeților. De ce a fost dus Israel în Asiria și în Babilon? Din a cui cauză erau în acel timp sub stăpânirea unui tiran păgân? Și care era starea lor din punct de vedere moral? Fiind pe terenul legii, ei umblaseră după o dreptate exterioară, potrivită legii, și nu o obținuseră. Având în vedere starea lor, harul lui Dumnezeu se revărsase pe bună dreptate către națiuni, care erau departe de Dumnezeu. Națiunile, care erau „fără nădejde” în lume și care nu umblau după dreptate, au obținut dreptatea prin har, pe principiul credinței, care putea fi astfel obținută de cei care trăiau fără lege, dar și de toți din Israel, care erau gata să alerge la adăpostul harului, conștienți de starea lor tristă.

Și de ce nu ajunseseră iudeii la dreptate? Pentru că încercaseră să o obțină „nu din credință, ci din fapte” (versetul 32), amăgindu-se, în trufia lor, că Îl pot satisface pe Dumnezeul cel sfânt prin faptele legii. Mândri de privilegiile lor naționale și de dreptatea lor închipuită, ei s-au poticnit de Hristos, piatra pe care Dumnezeu, în harul Său, a pus-o în Sion. N-ar fi trebuit să-L primească cu recunoștință pe un asemenea Mântuitor? În loc să facă aceasta, El a devenit pentru ei „o piatră de poticnire”. În loc să creadă în El și să devină astfel părtași „valorii” Sale, ei s-au poticnit de El, după cum este scris: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere; și cine crede în El nu va fi dat de rușine” (versetul 33).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îngerul Domnului Își așază tabăra în jurul acelora care se tem de El și-i scapă.

Psalmul 34.7

Wanja (2)

După câtva timp, Wanja nu mai putea înainta. S-a neliniștit. De fapt, ar fi trebuit să fie deja de mult timp la mină. Dacă s-a rătăcit? A încercat să se uite în jur, dar ningea atât de tare, încât Wanja nu mai putea să vadă prin zăpadă și a închis ochii.

Atunci s-a rugat. El Îl cunoștea pe Domnul Isus ca Păstorul și Domnul lui și se încredea în El. „Doamne Isuse, Tu mă vezi și știi că m-am rătăcit și că nu mai pot găsi drumul. Tu vezi ce tare ninge și cât de singur sunt. Te rog, ajută-mă!”

Fără să știe unde îl va duce drumul, Wanja a mai făcut cu greu câțiva pași.

În fața lui a apărut ceva înalt, întunecos. Băiatul a mers într-acolo și a observat că era o claie de fân. Foarte obosit, s-a apropiat de ea pentru a găsi puțină protecție în fața furtunii de zăpadă. Cât de mult își dorea odihna, căldura și adăpostul!

Fără a ști exact ce face, Wanja a săpat cu mâinile sale înțepenite de frig o mică vizuină în fân.

După câteva minute, adăpostul era gata și suficient de mare, ca să încapă în el. A împins oala cu mâncare pentru tatăl lui în vizuină și s-a furișat și el înăuntru. După ce a închis intrarea cu fân, și-a liniștit foamea cu mâncarea tatălui, I-a mulțumit Domnului Isus pentru acest locșor sigur și a adormit în câteva clipe.

Citirea Bibliei: Numeri 11.10-23 · Matei 8.1-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEMOREAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi…” (Coloseni 3:16)

Înainte de apariția limbii scrise, memoria era singura modalitate prin care puteai învăța. În zilele noastre, memorarea a primit o denumire urâtă, devenind „învățare mecanică.” Dar memorarea nu-ți face mintea un loc mai plictisitor – dimpotrivă! Când am înmagazinat cuvinte minunate în memoria noastră, vom avea o viață lăuntrică mai bogată decât cineva care nu a făcut-o. Eva Heymann a petrecut doi ani într-o închisoare dintr-un lagăr nazist. Ea a povestit cum o altă tânără, din celulă, recita mereu rugăciunea maicii Tereza: „Să nu te necăjești, să nu te înspăimânți – toate trec. Numai Dumnezeu nu Se schimbă. Răbdarea poate totul. Cine-L are pe Dumnezeu, are totul. Dumnezeu ne este îndeajuns!”

Când Eva a văzut cât de mult o ajută această rugăciune pe fată, a început s-o repete și ea la sfârșitul fiecărei zile. Mai târziu, Eva a scris cum timpul ei în închisoare s-a transformat prin cuvintele pe care le-a memorat. Lucrul acesta ilustrează faptul că și cuvintele pe care le avem în mintea noastră ne pot fi de ajutor pentru a schimba starea de moment. Așadar, când întâlnești un verset din Sfânta Scriptură care-ți vorbește, oprește-te și scrie-l pe un cartonaș!

Pune-l undeva la vedere: pe oglinda din baie, pe telefon, în mașină… Dacă poți învăța după materiale audio, ascultă Sfânta Scriptură pe CD sau pe iPod. Dacă ești genul care învață prin ilustrații, aprinde un foc, sau un bec, o luminiță (orice) și recită aceste cuvinte: „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Când Cuvântul lui Dumnezeu este repetat, reamintit și recitit, el este un izvor de bucurie, pace și putere, care curge… și duce cu el și sufletul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 11:27-32; 12:1-8

În acele timpuri de după potop, idolatria a cunoscut un avânt înfricoşător (citiţi Iosua 24.2). Dumnezeu lasă de această dată răul să-şi urmeze cursul, dar cheamă un om să se despartă de rău. „Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat ca să iasă … şi a ieşit, neştiind unde merge” (Evrei 11.8).

«Avraam pleca cu ochii închişi, dar Dumnezeu îl conducea de mână» (J. G. B.) – (Fapte 7.2). Poruncile lui Dumnezeu, însoţite de înşeptite promisiuni (v. 2, 3), îi sunt suficiente pentru al face să pornească. Ascultarea este împotriva pornirilor noastre naturale, chiar şi atunci când ştim de ce ni se cere un anumit lucru. Dar a asculta fără a înţelege şi a porni la drum fără a-ţi cunoaşte destinaţia cere credinţă, cu alte cuvinte, o deplină încredere în Cel care a poruncit. Avraam este în Scriptură modelul credinţei. Această credinţă este caracterizată de o abandonare a lucrurilor văzute pentru un ţel nevăzut

(2 Corinteni 4.18). Spre deosebire de cei care construiesc cetăţi pe pământ (Cain, cei de la Babel …), Avraam îşi înalţă privirea spre cetatea cerească „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11.10). Şi această speranţă face din el un străin pe pământ. De acum încolo el nu va avea decât cortul său şi altarul său (v. 8), care mărturisesc dublul caracter, de călător şi de închinător, care defineşte omul credinţei în toate timpurile.

18 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Vinde-mi acum dreptul tău de întâi-născut.

Toate acestea sunt cele douăsprezece seminții ale lui Israel, și aceasta este ceea ce le-a spus tatăl lor; și i-a binecuvântat: i-a binecuvântat pe fiecare după binecuvântarea lui.

Geneza 25.31; 49.28

Venit de la vânătoare, Esau l-a găsit pe fratele său mai tânăr făcând de mâncare. I-a cerut din acea mâncare și a primit răspunsul citat mai sus. Acestea sunt primele cuvinte ale lui Iacov consemnate în Scriptură. Pare că el le avusese în minte de ceva timp, așteptând prilejul potrivit pentru a-l păcăli pe impulsivul său frate. Acest prilej a venit, iar Esau și-a vândut dreptul de întâi-născut pentru o mâncare, ceea ce a avut consecințe teribile (Evrei 12.16,17). Aceasta este o atenționare pentru toți cei care au privilegiul de a fi cunoscut evanghelia, dar care nu pun niciun preț pe ea.

Esau avea o fire foarte diferită de cea a lui Iacov (Geneza 25.27), însă nu era potrivit dragostei frățești să fie tratat în felul acesta. Iacov știa că viața înseamnă mai mult decât plăcere – el era moștenitor împreună cu Avraam al promisiunii lui Dumnezeu (Evrei 11.9) – însă nu a trăit în așa fel încât să-I fie plăcut lui Dumnezeu. Chiar și binecuvântarea a obținut-o înșelându-l pe tatăl său (Geneza 27). El și-a petrecut mulți ani căutându-și propriile avantaje, însă niciodată n-a fost cu adevărat fericit. Dumnezeu să ne ferească de o astfel de viață și să ne dea harul să trăim pentru „buna Sa plăcere” (Filipeni 2.13), „slujindu-ne unii altora” (Galateni 5.13).

În cele din urmă, Dumnezeu a trebuit să-l lovească pe Iacov în trupul său într-un fel care să-i reamintească pentru tot restul vieții de slăbiciunea și de nevoia sa de dependență față de El (Geneza 32.24-31). Mai târziu, în Egipt, el și-a mărturisit falimentul: „Zilele anilor vieții mele au fost puține și rele” (Geneza 47.9). Ultimii săi zece ani au fost folosiți însă așa cum trebuie, ca închinător al lui Dumnezeu (Evrei 11.21) și ca binecuvântător și învățător al altora. Astfel, el i-a binecuvântat pe faraon (Geneza 47.10), pe Iosif și pe fiii acestuia, precum și pe ceilalți fii ai săi, împreună cu semințiile lor. Sfârșitul lui a fost unul binecuvântat.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci aceasta este drept.

Efeseni 6.1

Wanja (1)

Wanja locuia cu părinții într-un mic sat din Rusia. Tatăl lui lucra la o mină de cărbuni, situată la o depărtare de circa trei kilometri de sat. Wanja parcurgea zilnic această distanță pentru a-i duce o mâncare caldă. Când Wanja ajungea la tatăl lui, acesta își punea jos uneltele de lucru. Apoi mergeau amândoi într-o șură veche din apropierea minei pentru a fi singuri la masă, deoarece întotdeauna le plăcea să povestească împreună în timpul pauzei. În anotimpul rece, tatăl nu-l lăsa pe băiat să plece după masă singur spre casă. De cele mai multe ori, Wanja rămânea în șură și aștepta până când se încheia timpul de lucru pentru tatăl său. Apoi plecau împreună spre casă.

Acum era iarăși iarnă și zăpada era mare. Vântul bătea cu putere peste suprafața nesfârșită de zăpadă. Mama pregătise mâncarea tatălui, iar Wanja urma să plece spre mină. Nu-i convenea să se îmbrace cu jacheta îmblănită, pentru că i se părea că arată ca un bunic. Dar mama cunoștea furtunile de zăpadă, care suflau necruțătoare peste câmpia deschisă. „Dacă nu vrei să te îmbraci cu jacheta, va trebui să rămâi acasă. Fără ea nu poți să pleci, iar tata nu va primi astăzi mâncare caldă.”

Puțin mai târziu, băiatul era pe drum. Cât de mult se bucura că a îmbrăcat jacheta cea groasă! Până atunci, Wanja nu mai simțise un astfel de vânt și un astfel de ger. Pe neașteptate a început iar să ningă. Fulgii cădeau tot mai dens. Curând, micuțul băiat a fost învăluit în întregime de zăpadă. Gâfâia și se străduia să nu greșească drumul.

Citirea Bibliei: Numeri 11.1-9 · Matei 7.24-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI AȘTEPTĂRILE! | Fundația S.E.E.R. România

„V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi…” (Ioan 15:11)

De ce oare a rostit Domnul Isus aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină”?! Pentru că, dacă nu ești atent, stresul îți poate goli bucuria din inimă și te poate trimite spre o viață de depresie, plictiseală și nemulțumire. Să recunoaștem: cei mai mulți dintre noi suntem prea serioși! Facem din țânțar armăsar! Că am întârziat cinci minute, că așteptăm la rând, că am ars mâncarea, că am luat un kilogram în greutate, că am descoperit un rid, că am făcut o greșeală, și așa mai departe… Pierdem orice perspectivă… De fapt, adevărata problemă este că avem așteptări nerealiste. Dar nu așa vrea Dumnezeu să trăiești!

Dacă vrei să experimentezi bucuria promisă de Domnul Isus, fă aceste două lucruri:

1) Admite că tensiunea ta se datorează în mare măsură modului în care ai decis că trebuie să arate viața ta;

2) Recunoaște că așteptările tale nerealiste cauzează cea mai mare parte a frustrării tale!

Când aștepți mereu ca lucrurile să fie într-un anume fel, și nu sunt așa, vei fi mereu supărat. Uite ce-ți propun: încearcă să abordezi viața fără toate acele așteptări. De exemplu, nu te aștepta ca toți oamenii să fie prietenoși… iar atunci când unii vor fi, te vei bucura. Nu te aștepta ca ziua să fie lipsită de bătăi de cap; când vine necazul, uită-te spre cer și spune: „Mulțumesc, Doamne, pentru încă o șansă de a crește!” Încearcă – și vei vedea cum se vor îmbunătăți lucrurile. În loc să înoți împotriva curentului, învață să curgi în aceeași direcție. Vei vedea destul de curând că te bucuri mai mult de viață! Și nu numai atât, dar și ceilalți se vor bucura mai mult să stea în preajma ta. Așadar, schimbă-ți așteptările!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 11:1-16

Vedem aici întemeierea Babelului (sau Babilonul) care, în întreaga Scriptură, reprezintă lumea cu mândria şi cu lăcomia ei. De asemenea putem vedea pretențiile la unitate ce vor caracteriza Babilonul religios, falsa biserică din Apocalipsa 17 şi 18. Oamenii vor să se împotrivească lui Dumnezeu unindu-și forţele, lucrând la gloria lor proprie. „Să ne facem un nume …” (în contrast cu Ps. 148.13). Dar să privim răspunsul lui Dumnezeu dat cu altă ocazie la ridicola sfidare a oamenilor strânşi împotriva Lui: „Cel care locuieşte în ceruri va râde; Domnul Îşi va bate joc de ei” (Psalmul 2.4; citiţi şi Isaia 8.9). Domnul încurcă limba oamenilor la Babel şi îi împrăştie (v. 7, 8).

În contrast cu aceasta, Noul Testament ne prezintă „Adunarea Dumnezeului celui viu” întemeiată de Hristos şi întocmită prin Duhul Sfânt (1 Timotei 3.15; Matei 16.18). La Cincizecime, apostolilor le-a fost dat darul vorbirii în limbi, pentru a face auzite, prin har, tuturor naţiunilor odinioară risipite, „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (Fapte 2.11). În Apocalipsa 5, mulţimea celor răscumpăraţi care încon­joară tronul Mielului este alcătuită din oameni „din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune” (Apocalipsa 5.9).

Versetele de la 10 la 26 descriu linia lui Sem, pe care o regăsim în genealogia Domnului Isus (Luca 3.36).

17 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridicându-și ochii, n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.

Matei 17.8

Sunt atât de recunoscător că trăiesc într-un timp în care am de-a face doar cu Domnul Isus. Nu trebuie să tremur înaintea lui Moise, nici să fiu înspăimântat de Ilie. Nu trebuie să mă gândesc că răscumpărarea poate fi obținută prin ceea ce sunt eu, nici nu trebuie să mă preocup cu mine însumi. Păzirea legii nu poate realiza nimic pentru mine. A venit momentul când Dumnezeu Tatăl spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultați!” (Marcu 9.7). Am auzit glasul Domnului Isus. Tu l-ai auzit? Dacă îl auzi, vei trăi. Slavă lui Dumnezeu că avem de-a face doar cu Isus!

Există ceva asemănător în această scenă cu ceea ce găsim în Fapte 7. Acolo vedem că Ștefan, când era lovit cu pietre, și-a ridicat ochii și „a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. El L-a văzut „pe Isus singur” și a fost susținut. Dacă ne îndreptăm privirile în sus, Îl vom vedea și noi în glorie pe Mântuitorul înviat. El L-a glorificat în mod infinit pe Dumnezeu cu privire la păcat. A coborât în moarte și i-a nimicit puterea; a anulat puterea lui Satan; a purtat păcatele și le-a înlăturat; a împlinit răscumpărarea și a fost înviat pentru îndreptățirea celor credincioși. Este acum înviat dintre cei morți și Se află în glorie – Mântuitorul binecuvântat, „Isus singur”.

Facă Dumnezeu, prin harul Său, să-L primim pe Domnul Isus cu o credință simplă, să ne încredem în El, să-L mărturisim și să ne bucurăm de El!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine”. Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, trăind în destrăbălare.

Luca 15.12,13

Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (3)

Fiul cel tânăr din această parabolă și-a părăsit tatăl pentru a-și urma propria voie. Stilul său de viață risipitor nu este principiul păcatului, ci mai degrabă rezultatul acestuia. Îndepărtarea de Dumnezeu pentru a ne face numai voia proprie este începutul și semnul distinctiv al păcatului (1 Ioan 3.4). În primul gest al tânărului a stat toată ticăloșia; el i-a întors spatele tatălui său, pentru a-și trăi viața fără el.

A fost tatăl din parabolă un om dur și neiubitor? Parabola ne arată exact contrariul. Cu toate acestea, tânărul s-a grăbit să se îndepărteze de el. Nu după multe zile a strâns totul și a plecat, spune Sfânta Scriptură. Cât de adânc trebuie să-l fi rănit acest lucru pe tatăl său!

Cu toții, fără excepție, am parcurs această tristă cale. Cu toții am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și I-am întors spatele pentru a ne urma propriile idei. Ne-am gândit vreodată ce părere are Dumnezeu despre atitudinea noastră?

Nu toți am trăit în destrăbălare; poate că mulți am dus o viață onorabilă. Dar, atunci când privim la rădăcina păcatului și la inima omului, astfel de diferențe dispar. Cert este faptul că toți ne-am îndepărtat de Dumnezeu, crezând că putem fi fericiți fără El!

Citirea Bibliei: Numeri 10.11-36 · Matei 7.13-23

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SLUJITORI PE VIAȚĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol…” (Romani 1:1)

În Biblie, cuvântul „lucrător” nu este numai substantiv (care denumește o persoană, un loc sau un obiect); există și verbul „a lucra” (un cuvânt care arată acțiunea). Este vorba despre ceea ce faci, nu despre ceea ce pretinzi că ești. În Sfânta Scriptură, cuvântul „slujitor” este folosit uneori pentru robi, făcând referire la un sclav care era legat în lanțuri, pe o corabie romană. Zi și noapte, sclavii vâsleau în ritmul stabilit de altcineva și fie în luptă, fie în negoț, ei se așteptau să moară legați de vâsle. Ce imagine! Apostolul Pavel scria: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1). Pavel nu avea nicio îndoială cu privire la chemarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Când s-a referit la sine ca la un „rob al lui Hristos”, el descria un sclav care și-a slujit stăpânul cu credincioșie timp de șase ani. În al șaptelea an, legea lui Moise cerea ca sclavul să fie eliberat. Dar dacă, în momentul eliberării, el se întorcea și spunea: „Stăpâne, eu nu te slujesc pentru că trebuie; te slujesc pentru că doresc!”, stăpânul îl aducea înaintea lui Dumnezeu și-i străpungea urechea, fapt ce însemna că îi aparținea pentru totdeauna (vezi Exodul 21:6).

Uneori trebuie să privești spre cer și să spui: „Doamne, eu nu Te slujesc pentru că sunt obligat; Te slujesc pentru că Te iubesc! Străpunge-mi urechea, pune însemnul Tău pe ființa mea! Leagă-mă de Tine, ca să nu fiu niciodată al altcuiva!” Când te gândești la tot ce a făcut Domnul Isus pentru tine, crezi că este prea mult să te rogi în felul acesta?!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 9:20-29; 10:1-20

Nici cele mai minunate experienţe cu privire la puterea şi dragostea lui Dumnezeu nu pot face omul mai bun decât este (8.21). Pus să guverneze pământul, Noe face dovada că nu se poate stăpâni pe sine însuşi. Ham, care „îşi bate joc de tatăl său” (Proverbe 30.17) şi se bucură de păcat, aşa cum face lumea astăzi, atrage blestemul asupra descendenţilor săi, canaaniţii. Vom vedea că multe naţiuni descinzând din Ham şi menţionate în acest capitol vor deveni vrăjmaşe poporului lui Dumne­zeu, cum ar fi: Babilonul (Şinear), Egiptul (Miţraim), Ninive, filistenii şi canaaniţii a căror ţară va fi dată lui Israel. Sem şi Iafet şi-au onorat tatăl şi vor prospera pe pământ (Efeseni 6.2, 3).

Capitolul 10 ne arată originea naţiunilor lumii (citiţi Deuteronom 32.8). Pentru a înţelege fondul lucrurilor trebuie să mergem la originea lor. Babel (Babilon) şi Asur (Asiria) au ca punct de plecare regatul lui Nimrod. Numele acestui om înseamnă «rebel» şi acest lucru este confirmat prin faptele lui. Începând cu el, omul pradă pământul şi ucigând – atât din plăcere cât şi pentru aşi arăta puterea – animalele pe care Dumnezeu i le-a dat ca hrană (9.3), face să domnească pe pământ teama şi suferinţa.

14 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul va trece ca să-i lovească pe egipteni; și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi ușori ai ușii și Domnul va trece pe lângă intrare și nu-l va lăsa pe nimicitor să intre în casele voastre, ca să lovească.

Exod 12.23

Nimicitorul urma să treacă prin țara Egiptului pentru a-i ucide pe cei întâi-născuți din fiecare casă. El era reprezentantul lui Iahve, o ființă angelică având puterea de a lovi cu moartea. Prin urmare, acest nimicitor este numit uneori „îngerul morții”. Acest înger al morții a trecut peste casele din Egipt care aveau semnul sângelui. Sângele semnifica pentru el că moartea deja se abătuse asupra acelor case și că putea trece peste ele fără a mai aduce și el judecata asupra lor. Totuși, în acele case nimeni nu murise, cu excepția mielului – „Un miel de un an” (Exod 12.5).

Cel întâi-născut din fiecare casă a israeliților era în siguranță, indiferent de starea sau de simțămintele lui. Să ne imaginăm două case ale israeliților în acea noapte. Într-una era un băiat căruia îi era teamă că va muri atunci când îngerul avea să treacă: poate pentru că îngerul nu va vedea sângele sau poate pentru că părinții lui nu puseseră suficient sânge sau nu-l puseseră așa cum ar fi trebuit. În cealaltă casă era un băiat care avea încredere deplină că îngerul avea să vadă sângele și să treacă peste casă. La ivirea zorilor, ambii băieți erau în viață. Nimicitorul nu privise la starea inimilor băieților în acea noapte, ci numai și numai la un singur lucru: la sânge. Mântuirea noastră nu se datorează stării noastre interioare, ci doar faptului că Hristos a făcut ispășire pentru păcatele noastre.

În acea noapte, evreii au mai făcut un lucru: s-au hrănit cu mielul fript la foc (Exod 12.8). Aceasta avea să le ofere energie pentru călătoria care le stătea înainte. În această zi a Domnului, să apreciem încă și mai mult sângele Mielului și să ne hrănim cu harul Său, pentru a fi susținuți în săptămâna care urmează!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.

1 Petru 2.24

Părăsit pe cruce

Acest verset ne îndreaptă gândurile spre crucea de pe Golgota. Oamenii L-au condamnat pe Isus la moarte și El a fost răstignit pe lemn. Batjocura lor s-a revărsat ca un torent asupra Lui, dar El nu a reacționat la ea, deși o simțea profund. La prânz s-a întunecat brusc trei ore. În acest timp, Isus a purtat păcatele noastre în trupul Său.

El a luat asupra Sa pe cruce toate păcatele: minciunile noastre, comportamentul nostru indisciplinat, purtarea nedreaptă, cuvintele jignitoare, nesinceritatea noastră, orice gând rău. Când aceste nelegiuiri erau asupra Lui, Dumnezeu L-a pedepsit pentru ele în locul nostru.

Această judecată a căzut asupra Lui fără menajamente, deși El Însuși nu păcătuise niciodată. Dar Dumnezeu urăște și detestă păcatul. Pentru că El este sfânt, despărțit de rău, a trebuit să-L părăsească pe Domnul Isus în acele ore în care El purta vinovăția noastră.

Această părăsire a provocat suferințe de nedescris Mântuitorului nostru. El, Cel fără de păcat, a suferit cumplit, pentru că a fost făcut una cu păcatele noastre. Această pedeapsă L-a durut foarte mult pe Cel care Se bucurase întotdeauna de comuniunea cu Dumnezeu.

Chiar dacă nu putem înțelege pe deplin ce s-a întâmplat la cruce, inimile noastre se umplu de recunoștință. Această jertfă ne îndeamnă fără cuvinte, zi de zi, să nu mai păcătuim, când știm câte dureri I-au provocat păcatele noastre lui Isus Hristos!

Citirea Bibliei: Numeri 8.1-26 · Matei 6.16-23

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE AUTOCOMPĂTIMIRE! | Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” (1 Corinteni 10:24)

Autocompătimirea poate fi fatală. Ea spune mamei și soției care lucrează din greu: „Nu ești apreciată!” Ea spune funcționarului de la birou: „Uite ce valoros ești, și cu toate acestea nu ești recunoscut sau apreciat!” Șomerului îi spune: „N-ai nicio șansă!” Iar celui divorțat: „Nu e loc pentru tine!” Celui îndurerat: „Ești fără speranță!” Și celui ce se luptă: „Nu e cale de scăpare!” Să ne uităm la profetul Ilie: a doua zi după cea mai mare victorie din viața sa, el era profund deprimat și se scălda în autocompătimire, astfel că ajunge să spună: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul… Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:4, 10).

Autocompătimirea în stare brută! În general, există două motivații în spatele autocompătimirii: prima este manipularea emoțională. Folosim autocompătimirea ca armă pentru a-i face pe alții să se simtă vinovați și pentru a obține ce vrem. E semn de imaturitate și trebuie să confrunți asta, fie că e în tine, fie că e în altcineva. Pe de altă parte, autocompătimirea poate rezulta din simpla epuizare. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a arătat lui Ilie patru lucruri necesare pentru a-l aduce din nou pe calea cea bună:

1) Avea nevoie de mai multă odihnă;

2) Nu mâncase corespunzător;

3) Își luase privirea de la Dumnezeu și încerca să facă totul prin propriile sale puteri;

4) Era izolat și avea nevoie de un prieten. Așa că Dumnezeu i l-a dat pe Elisei. Lucrul acesta și-a atins scopul, și data următoare când îl vedem pe Ilie, este din nou în vârf.

Oprește-te și fă-ți timp azi să te gândești cum ai putea aplica aceste patru adevăruri în viața ta… și – ferește-te de autocompătimire!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 7:16-24; 8:1-5

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a luat sfârşit. Valurile judecăţii Sale se revarsă peste pământ. Cu excepţia corăbiei care se construise, nimic nu lăsa să prevadă judecata. Totul părea să meargă foarte bine. Lumea îşi continua mersul cu veselie. Mâncau şi beau, se în­surau şi se măritau. „N-au ştiut nimic – spune Domnul Isus – până a venit potopul şi i-a luat pe toţi” (vezi Matei 24.37-39). O soartă pe cât de neaşteptată pe atât de groaznică îi loveşte pe cei care au rămas surzi la invitaţia harului lui Dumnezeu. Şi această istorisire consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu şi amintită chiar de Domnul Isus constituie cel mai serios avertisment de a ne împăca cu Dumnezeu. Fiecare este astăzi invitat să-şi ocupe locul în corabie, cu alte cuvinte, să-şi găsească în Hristos adăpost faţă de mânia lui Dumnezeu. Iar dacă avem în El acest loc absolut sigur, să nu uităm niciodată că El a trecut în locul nostru prin apele teribile ale judecăţii lui Dumnezeu. „Toate valurile Tale şi talazurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 42.7).

În mijlocul acestui prăpăd fără seamăn, Noe şi familia lui se bucură de o pace deplină. Fie că apele se învolburează sau se retrag, corabia nu va naufragia … cu atât mai mult credinciosul care rămâne în Hristos se va afla la loc sigur în ziua judecăţii.

13 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am și dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceți aceasta spre amintirea Mea”. Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea”. Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

1 Corinteni 11.23-26

Celebrarea în mod conștient a Cinei Domnului depinde de înțelegerea caracterului ei, care este pur euharistic sau de mulțumire. Acesta este, în totul, un moment de mulțumire pentru o răscumpărare împlinită. „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?” (1 Corinteni 10.16). Prin urmare, un suflet încovoiat sub povara grea a păcatului nu poate să mănânce Cina Domnului cu inteligența spirituală, întrucât acesta este un ceremonial care exprimă îndepărtarea completă a păcatelor prin moartea lui Hristos.

„Vestiți moartea Domnului, până vine El” (1 Corinteni 11.26). În moartea lui Hristos, credința vede sfârșitul oricărui lucru care ține de vechea creație; și, pentru că înțelege că Cina Domnului „vestește acea moarte”, ea este privită ca momentul în care povara păcatelor celui credincios a fost purtată de Acela care le-a îndepărtat pentru totdeauna. Ea mărturisește faptul că lanțul păcatelor noastre, care odinioară ne înfășura și ne lega, a fost rupt pentru veșnicie, prin moartea lui Isus Hristos, și nu ne mai poate lega și înfășura niciodată. Noi ne strângem în jurul Mesei Domnului în toată bucuria biruinței Sale. Privim înapoi la crucea pe care lupta a fost câștigată pentru totdeauna și privim înainte la gloria în care vom intra în virtutea rezultatelor depline și eterne ale acelei biruințe.

Într-adevăr, avem „aluat” în noi; dar nu avem „necurăție” asupra noastră. Nu trebuie să rămânem cu privirile ațintite asupra păcatelor, ci asupra Celui care le-a purtat pe cruce și care le-a îndepărtat pentru totdeauna.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a cuvântului harului Său, care vă poate zidi și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.

Fapte 20.32

Ce este Biblia? (2)

Ieri am văzut cum acționează Cuvântul lui Dumnezeu asupra oamenilor care trăiesc fără Dumnezeu. Astăzi vom vedea, prin intermediul altor simboluri („candelă”, „lumină”, „apă”, „sabie”, „aur curat”), cum se adresează el copiilor lui Dumnezeu. În calitate de răscumpărați, avem Biblia ca pe o comoară prețioasă, ca pe un ajutor de neînlocuit.

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119.105). Biblia ne luminează călătoria noastră de credință, bineînțeles, dacă o citim cu regularitate. Atunci înțelegem, pas cu pas, în ce direcție trebuie să mergem.

„Ca s-o sfințească, curățind-o prin spălarea cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5.26). Trăim într-o lume rea, în care ne murdărim; ne întinăm atunci când nu avem grijă și cădem în păcat. Cuvântul lui Dumnezeu însă ne face conștienți de fărădelegile noastre și ne conduce spre o mărturisire sinceră. Tot el ne readuce în armonie cu Dumnezeu și cu gândurile Sale.

„Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6.17). Biblia ne este dată ca o armă împotriva diavolului. El ne atacă în diferite moduri; pentru a-l pune pe fugă, nu putem decât să-l confruntăm cu Biblia.

„De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat” (Psalmul 119.127). Aurul pur este foarte prețios, însă Biblia este cu mult mai valoroasă pentru cel credincios.

Citirea Bibliei: Numeri 7.66-89 · Matei 6.1-15

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CU DUMNEZEU NU EXISTĂ COINCIDENȚE! | Fundația S.E.E.R. România

„Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră…” (Geneza 35:14)

Când ne analizăm viața, cred că fiecare putem sesiza anumite momente și evenimente în care a fost evidentă mâna lui Dumnezeu la lucru. Un autor scrie: „Poate din întâmplare te-ai întâlnit cu cineva care ți-a prezentat viitorul soț sau viitoarea soție, sau un coleg de muncă și-a dat demisia și dintr-odată ai fost promovat… sau un necunoscut a spus ceva ce ți-a vorbit inimii. Toate acestea sunt semne ale bunăvoinței lui Dumnezeu și când ești ispitit să cazi în descurajare, trebuie să-ți amintești cum Dumnezeu a deschis o ușă pentru tine, cum ți-a croit un drum, cum ți-a cruțat viața, cum ți-a vindecat copilul… Nu există întâmplare sau coincidență; când ți se întâmplă ceva bun, recunoaște că a fost mâna lui Dumnezeu și adu-ți aminte mereu de asta!”

În Vechiul Testament, „Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră…” Tu, ai ridicat vreun stâlp de aducere aminte în ultimul timp? O modalitate sigură prin care îți poți zidi credința este să-ți aduci aminte de situațiile în care Dumnezeu ți-a deschis un drum când toate ușile erau închise și erau obstacole de netrecut pentru tine; de zilele când erai singur și Dumnezeu a adus persoana potrivită în viața ta; de nopțile când te-ai simțit atât de rău, încât nu credeai că vei rezista până a doua zi dimineața… Apoi brusc, din senin, Dumnezeu a rezolvat lucrurile, ți-a dat untdelemn de bucurie în loc de jale, te-a scos din groapă, ți-a dat șansa unui nou început… și astăzi ești fericit, sănătos și împlinit.

Cel mai important lucru este ca dacă a făcut-o odată, o va face din nou! El este același astăzi ca ieri și când îți faci timp să-ți aduci aminte de bunătatea și credincioșia Sa, El te întărește pentru a duce în continuare lupta cea bună a credinței!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 7:1-16

Ascultarea lui Noe s-a manifestat nu numai prin faptul că a construit corabia, ci şi prin faptul că a făcuto în toate detaliile cum îi poruncise Dumnezeu (6.22). Acum ascultă intrând în ea când i se porunceşte (v. 5). Siguranţa noastră vine din ascultarea de Dumnezeu. Noe, om evlavios, experimentează ad litteram Psalmul 32.6.

Versetul 16 ne aminteşte că o altă uşă, cea a harului, este încă deschisă astăzi, dar pentru cât timp? „Uşa a fost închisă” declară solemn Matei 25.10. Cititorule, de care parte a acestei uşi te vei afla? Înăuntru, cu Isus şi ai Săi? Sau afară, cu toţi cei care vor bate zadarnic şi cărora Domnul va trebui să le răspundă: „Nu vă cunosc” (Luca 13.27)? Să remarcăm că Însuşi Domnul a închis uşa în urma lui Noe, a familiei lui şi a tuturor animalelor. Noe nu mai putea să deschidă uşa, chiar dacă ar fi vrut aceasta din proprie iniţiativă. Acum, pentru că Dumnezeu a oferit un mijloc de salvare, punându-i pe ai Săi la adăpost, în­chizând uşa corăbiei, poate să deschidă stăvilarele cerurilor.

Din punct de vedere profetic, Noe şi familia sa reprezintă rămăşiţa lui Israel. După răpirea Bisericii, reprezentată de răpirea lui Enoh, rămăşiţa va trece cu bine şi nevătămată prin necazul cel mare de la sfârşit şi va fi introdusă în noua lume a mileniului.

12 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu, voind să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a îngăduit cu multă îndelungă-răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere; și ca să descopere bogățiile gloriei Sale peste niște vase ale îndurării, pe care le pregătise dinainte pentru glorie.

Romani 9.22-24

În ciuda omului care, pe tot parcursul istoriei sale, nu a încetat să-L mânie, nesocotind toate drepturile Sale, și să-L provoace prin aroganța sa necredincioasă, prin imoralitate, prin idolatrie, prin blasfemiile și prin batjocurile sale, Dumnezeu a amânat exercitarea judecății care i se cuvenea. Cât de plin de har și de îndurător a fost El! A îndurat „vasele mâniei” – adică pe oamenii asupra cărora ar fi trebuit să se abată mânia Sa – cu o bunătate și o îndurare minunată, nu le-a arătat nimic altceva decât har, vorbindu-le mereu, „trezindu-le urechea în fiecare dimineață”, așa cum a făcut odinioară cu Israel. Dar cum au răspuns ei? Au respins toate sfaturile Sale și nu au primit mustrarea Sa. Nu este oare El drept, dacă îi lasă să mănânce roadele căilor lor și să se sature de planurile lor?

În legătură cu imaginea olarului, apostolul îi numește pe acești oameni „vase ale mâniei”, după cum tot el, de partea cealaltă, îi numește „vase ale îndurării” pe cei care se supun lui Dumnezeu și cred cuvintele Lui. Ambele se află pe propria cale, fie pentru distrugere, fie pentru slavă. Dar să nu trecem cu vederea diferența mare care există între felul în care se spune că ele sunt pregătite. Mulți au trecut peste aceasta și de aceea au pierdut sensul sau puterea argumentării apostolului. Despre vasele mâniei se spune doar atât: „Pregătite pentru distrugere”; despre cele ale îndurării însă se spune: „Pe care le pregătise mai dinainte pentru glorie”. Despre vasele mâniei nu se spune nici aici și nici în vreun alt loc că Dumnezeu le-ar fi pregătit pentru distrugere; nu, ci ele însele s-au pregătit pentru distrugere, prin păcatele lor și, înainte de toate, prin necredința și prin împotrivirea lor față de Dumnezeu. Dar vasele îndurării au fost pregătite de Dumnezeu, mai dinainte, și rânduite pentru slavă. Ele însele nu au contribuit cu nimic la aceasta, ci totul este lucrarea lui Dumnezeu, împlinită „potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat mai înainte de timpurile veacurilor” (2 Timotei 1.9).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint încercat în cuptor de pământ, curățit de șapte ori.

Psalmul 12.6

Ce este Biblia? (1)

Biblia se folosește de diverse simboluri (de pildă „foc”, „ciocan”, „oglindă”, „sămânță”), pentru a ne arăta caracterul pe care ea îl are.

„Nu este Cuvântul Meu ca un foc”, zice Domnul, „și ca un ciocan care sfărâmă în bucăți stânca?” (Ieremia 23.29). Cuvântul lui Dumnezeu este ca un foc care face ca raționamentul omenesc să ardă și să se mistuie. Argumentele noastre nu pot sta în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Afirmațiile biblice au, de asemenea, efectul unor lovituri de ciocan asupra conștiinței omului. Ele ne mustră și ne frâng inimile împietrite, pentru a ne aduce la pocăință și la convertire.

„Dacă cineva este ascultător al Cuvântului, și nu împlinitor, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era” (Iacov 1.23,24). Biblia ne arată ca într-o oglindă cine suntem noi: oameni păcătoși. De aceea trebuie să fim salvați de judecata divină. Iar când ne dăm seama de acest lucru, să nu fugim doar pentru că această judecată nu ne convine, ci să ne supunem chemării Domnului Isus: „Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!” (Marcu 1.15).

„Ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne” (1 Petru 1.23). La fel cum o sămânță are putere în sine pentru o viață nouă, tot așa Cuvântul lui Dumnezeu aduce o viață nouă și veșnică în fiecare om care crede în Isus Hristos!

Citirea Bibliei: Numeri 7.30-65 · Matei 5.33-48

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBEREAZĂ-TE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:14)

Când iudeii „au strigat către Domnul… El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:13-14). El te poate elibera și pe tine astăzi, din orice lucru care te ține rob! Și El îți oferă nu o eliberare temporară, ci libertate veșnică: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36). Iată doi pași pe care îi poți face spre libertate:

1) Strigă către Domnul. Dumnezeu a zis: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13) Gata cu diplomația și politețurile – situațiile disperate cer măsuri disperate! Nu mai încerca să te ocupi singur! Dacă te-ai putea mântui singur, nu ai mai avea nevoie de un Mântuitor! Lasă totul în grija lui Dumnezeu și „aruncă asupra Lui toate îngrijorările tale, căci El Însuşi îngrijeşte de tine.” (vezi 1 Petru 5:7).

2) Hrănește-ți sufletul din punct de vedere spiritual. Libertatea este un proces binar: prima parte implică relația ta cu Hristos. Iudeii s-au hrănit cu mielul pascal ca pregătire pentru eliberarea din robie. Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu, a spus: „Eu sunt Pâinea vie… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac” (Ioan 6:51). Când îți împărtășești cu El sentimentele și nevoile, El îți va ușura povara și singurătatea, și-ți va hrăni sufletul.

Domnul Isus a venit să vestească „robilor de război slobozirea şi… să dea drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). A doua parte a libertății implică meditarea la Sfânta Scriptură. Iudeii au devenit robi din cauză că au respins Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne spune că ei „se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.” (Psalmul 107:11-12)

Așadar, pentru a fi eliberat și a rămâne liber – hrănește-te zilnic cu Cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viață… începând de acum!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 6:12-33

Deşi Noe este numit om „drept”, „fără pată” faţă de cei din vremea lui (v. 9), nu meritul lui, ci numai harul îl va cruţa (v. 8). Sosise momentul ca Dumnezeu să-i facă cunoscut intenţiile Sale şi să-i dea instrucţiunile Sale. Este uşor să te faci ascultat şi înţeles de cineva care merge pe aceeaşi cale cu tine. La aceste înştiinţări, Noe răspunde prin credinţă: „Prin credinţă, Noe, după ce a fost divin înştiinţat, … a pregătit o arcă pentru salvarea casei lui” (Evrei 11.7). El nu are nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu pentru a arăta că va veni judecata. Dar acesta îi este suficient. El construieşte corabia şi prin ea condamnă lumea. Fiecare lovitură de ciocan le reaminteşte contemporanilor săi că judecata se apropie. Şi în tot timpul construcţiei, răbdarea lui Dumnezeu aşteaptă (1 Petru 3.20).

Dar oare câţi profită de aceasta? În afară de familia patriarhului, s-ar părea că nimeni! Avertismentele stăruitoare ale acestui „vestitor al dreptăţii” sunt întâmpinate cu indiferenţă şi cu batjocură. Şi astăzi sunt numeroşi batjocoritorii care nu cred nici în revenirea Domnului, nici în judecată (2 Petru 2.5; 3.3-6). Ei ignoră în mod voit ceea ce spune Biblia despre potop şi consideră această relatare drept o legendă.

11 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Numai El este stânca mea și mântuirea mea, turnul meu înalt: nu mă voi clătina.

Psalmul 62.6

Gândurile lui David cu privire la Dumnezeu sunt prezentate într-un mod foarte sugestiv. Nu exista nimic mai stabil și mai neclintit pentru David decât Dumnezeul său. Dumnezeu nu era pentru David una dintre mai multe stânci, ci el spune: „Numai El este stânca mea”. Noi adesea ne bizuim pe Dumnezeu, însă doar pentru anumite lucruri; ne îndreptăm către El în unele situații, însă nu în toate. Nu poți spune cu adevărat „nu mă voi clătina”, dacă există vreun gram de încredere în orice altcineva sau altceva în afară de Dumnezeu. Singurul pe care ne putem sprijini cu adevărat este Dumnezeu.

David n-a fost singurul care s-a încrezut în Dumnezeu atunci când a avut întrebări. Lui Ioan Botezătorul i-a fost dată onoarea specială de a pregăti calea Domnului și a făcut acest lucru cu râvnă și cu credincioșie. Totuși, atunci când era în închisoare, a avut nevoie chiar și el să-și lămurească anumite îndoieli, și pentru aceasta i-a trimis pe câțiva ucenici de-ai săi la Domnul Isus, pentru a-I pune câteva întrebări (Matei 11.3). După ce a răspuns, Domnul Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?” (Matei 11.7). Acest slujitor al lui Dumnezeu avea reputația de a sta drept și neabătut, însă încrederea sa nu era în sine însuși, ci în Dumnezeul pe care-L slujea. Astfel că, atunci când s-au ivit întrebări, el n-a căutat răspuns în sine însuși, ci s-a îndreptat către Fiul lui Dumnezeu.

Cu siguranță, Dumnezeu nu devine mai vrednic de încredere odată cu trecerea timpului, fiindcă El rămâne Același, însă încrederea noastră în El crește pe măsură ce Îl cunoaștem pe El și căile Lui de har.

„Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina” (Psalmul 16.8).

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin credință înțelegem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Evrei 11.3

Louis Pasteur

Era în anul 1892. Un domn în vârstă călătorea cu trenul și citea din Biblie. Alături de el, un tânăr student părea adâncit în cartea de literatură științifică pe care o studia. După o vreme, tânărul l-a întrebat pe domnul în vârstă: „Mai credeți în cartea aceasta veche, plină de fabule și de basme?” — „Da, bineînțeles! Dar nu este o carte cu fabule, este Cuvântul lui Dumnezeu”. Studentul a izbucnit: „Ar trebui să studiați puțin istoria noastră. În timpul Revoluției Franceze, acum aproape o sută de ani, religia a fost demascată ca fiind o iluzie! Numai oamenii fără cultură mai cred că Dumnezeu a creat lumea în șase zile. Ar trebui să auziți ce are de spus știința despre acest basm al creației”. — „Ei bine”, a răspuns domnul în vârstă, „și ce au de spus oamenii de știință despre aceasta?”.

„Pentru că trebuie să cobor la prima stație, nu am timp să vă explic în detaliu. Dar vă rog să-mi dați cartea dumneavoastră de vizită, ca să vă pot trimite literatură științifică pe această temă.” Domnul în vârstă și-a deschis portofelul și i-a dat tânărului cartea de vizită. Când acesta a citit-o, s-a simțit mai mic decât o furnică. Cu capul plecat, a părăsit compartimentul și a coborât din tren. Pe cartea de vizită scria:

Profesor Doctor Louis Pasteur,

Director General al Institutului de Cercetare în Științele Naturii – Universitatea Națională a Franței

„Puțină știință ne desparte de Dumnezeu. Multă știință ne aduce mai aproape de El.” —Louis Pasteur

Citirea Bibliei: Numeri 7.1-29 · Matei 5.21-32

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBEREAZĂ-TE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.” (Exodul 3:7)

Timp de 400 de ani, poporul Israel a fost oprimat de către supraveghetorii lor egipteni, care „le-au făcut viaţa amară” (Exodul 1:14). Le poți înțelege sentimentele de neajutorare, când te gândești la domeniile din viața ta în care te lupți pentru eliberarea din vechi obiceiuri. Fie că vorbim de mânie, mâncare, alcool, droguri, relații intime, bani sau relații abuzive, ne confruntăm și noi adesea cu sentimente de neputință în luptele noastre. Și încercările repetate de a ne elibera pot produce sentimente intense de deznădejde, care ne fac nici să nu mai încercăm. Dar iudeii au strigat către Dumnezeu, și El le-a răspuns: „Am văzut asuprirea poporului Meu… am auzit strigătele pe care le scoate… căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc… să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă… unde curge lapte şi miere.” (Exodul 3:7-8).

Să reținem expresia „am coborât ca să-l izbăvesc…” Cum a făcut lucrul acesta? Eliberarea lor a necesitat moartea mielului de Paște fără cusur. După ce au stropit cu sângele jertfei ușiorii ușii, au pregătit și au mâncat mielul îmbrăcați în hainele de plecare, cu toiagul în mână, gata să lase robia în urmă. Astăzi, Dumnezeu dorește să te pregătești pentru călătoria spre libertate; nu prin strădanii omenești și trecătoare, ci prin credința în sângele vărsat al lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ne ia păcatele. Biblia spune: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat, căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7). Te bucuri? Dumnezeu te-a eliberat din păcat, și El vrea și poate să te elibereze din orice situație care te ține captiv.

Așadar, roagă-L să te ajute – acum!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 6:1-12

Şi Petru şi Iuda fac aluzie, fiecare în parte, la acest timp de dinainte de potop în care îngerii „nu şi-au păstrat starea iniţială” şi, prin urmare, şi-au suportat consecinţele (2 Petru 2.4; Iuda 6, 7). Oamenii se înmulţiseră pe pământ şi, odată cu ei, s-a înmulţit şi răul sub cele două forme ale lui: co­rup­ţia şi violenţa (v. 11). Este oare omenirea mai bună în zilele noastre? Toate ne arată că nu. Şi Scriptura ne avertizează: „oamenii răi … vor înainta spre mai rău” (2 Timotei 3.13). Astăzi, ca şi atunci, admiraţia pentru oamenii viteji cu renume (sf. v. 4), fie că sunt campioni sportivi, eroi de război etc, poate merge mână-n mână cu cea mai gravă corupţie. Dumnezeu priveşte la inima oamenilor, nu la realizările lor (1 Sa­m. 16.7). Versetul 5 ne arată rezultatul tragic al aces­tui test: „orice imaginaţie a gândurilor inimii lui era îndreptată în fiecare zi numai spre rău”. „De asemenea, inima fiilor oamenilor este plină de rău, iar nebunia este în inima lor cât trăiesc” confirmă Eclesiastul (Vulgata: Predicatorul) – Ecl. 9.3; de citit şi Ieremia 17.9.

Atunci „Domnului I-a părut rău că făcuse pe om” (v.6). Aceasta vrea să spună că Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Dar răutatea omului Îl obligă să schimbe hotărârile.

Dumnezeu decide deci să înlăture făptura Sa de pe pământ, cu excepţia lui Noe, singurul care umbla cu El.

10 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceți că luați aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos), până se va ivi ziua și va răsări steaua de dimineață în inimile voastre.

2 Petru 1.19

„Cuvântul profetic” era făcut și mai tare pentru sfinții cărora Petru li se adresa. Această viziune a celor trei ucenici confirmase ceea ce profeții vestiseră, condensând totul, ca să spunem așa, într-un tablou unic, în care fiecare lucru era așezat la locul lui. Apostolul nu spune că profeția era punctul esențial al lucrurilor pe care Cuvântul li le vestea – deoarece existau lucruri și mai înalte și mai prețioase decât împărăția sau decât „puterea și venirea” – ci doar subliniază faptul că profeția, cea care le vestise, fusese făcută și mai tare prin această viziune. Precum întreaga profeție, această viziune era o lumină care ilumina locul întunecos, care făcea posibilă distingerea lucrurilor și care lumina cărarea creștinului pentru a fi pus în gardă împotriva capcanelor întunericului.

Desigur, această lampă profetică nu era neînsemnată, iar transfigurarea o făcea și mai distinctă, însă exista o altă lumină decât lampa profetică, o lumină emanată de un astru, de Hristos Însuși, ca stea a dimineții. Nu era nici lampa, nici chiar soarele dreptății din împărăția viitoare, ci era steaua de dimineață – o lumină a harului curat care emană doar din El, lumina dragostei, lumina unui Hristos care vine să-i ia la Sine pe ai Săi! Această lumină, în contrast cu lampa, este cea care prevestește ziua gata să apară, steaua de dimineață răsărită în inimile lor. Acești creștini evrei, ca și toți ceilalți creștini, nu aveau încă lumina, dar ea exista în inimile lor, iar ei dețineau toate binecuvântările pe care mâinile lor nu le atinseseră încă.

Steaua dimineții în inimile lor era descoperirea dată lui Pavel pentru credincioși, dată și lui Ioan în Apocalipsă, iar aici, dată lui Petru; este marele adevăr care face să tresalte, pline de speranță, inimile tuturor sfinților. Acest adevăr aparținea și acestor creștini, care nu aveau nimic altceva decât speranța legată de Hristos, pentru a fi întăriți și încurajați în prețioasa lor credință.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

El a mai zis: „Un om avea doi fii”.

Luca 15.11

Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (2)

Prin cuvintele introductive ale parabolei fiului risipitor, Isus arată originea omului. El este o creatură a lui Dumnezeu, avându-și originea în Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: „Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în noi toți” (Efeseni 4.6). În calitate de Creator, El este Dumnezeul și Tatăl tuturor oamenilor.

Nu este deloc întâmplător faptul că Dumnezeul cel veșnic l-a creat pe om într-un mod special și a suflat în el „suflare de viață” (Geneza 2.7). Pentru că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și pentru că suntem creaturi înzestrate cu rațiune (Geneza 1.26), vom da socoteală înaintea Lui de viața pe care o ducem. Acest lucru înseamnă că suntem direct și personal răspunzători în fața lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a încredințat – daruri și abilități – în bunătatea Sa.

În plus, avem obligația de a-L reprezenta pe Dumnezeu în această lume, pentru că noi suntem creați după chipul Lui, iar chip înseamnă reprezentare. Prin urmare, fiecare om Îi datorează supunere și ascultare.

Cei doi fii din această parabolă îi reprezintă pe oameni așa cum sunt ei din fire. Și sunt responsabili în fața Dumnezeului, Căruia Îi datorează existența lor. Deși Dumnezeu este Creatorul lor, ei încă nu sunt „născuți din Dumnezeu”. Ei au nevoie de o naștere din nou (Ioan 3.3), de o întoarcere la Dumnezeu, așa cum vom vedea în această parabolă.

Citirea Bibliei: Numeri 6.1-27 · Matei 5.13-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac…” (Psalmul 41:1).

Trei sferturi din venitul mondial ajunge în buzunarele a 20% din populație. Să ne gândim în felul următor, ipotetic desigur: 10 fermieri locuiesc în aceeași localitate și câțiva dintre ei au 10 vaci. Însă aceste vaci nu sunt distribuite în mod egal, adică o vacă la un fermier. Mai degrabă este așa: 2 fermieri dețin 8 vaci, în timp ce 8 fermieri împart 2 vaci. Ți se pare corect? Cei doi fermieri care au opt vaci ar putea spune cu ușurință: „Am muncit pentru vacile mele.” Dar întrebarea care se ridică este ce responsabilitate pune Dumnezeu pe cei „avuți” în raport cu cei „ne-avuți”? Mai întâi, să simți grijă și compasiune. În al doilea rând, să ieși din zona de confort și să faci ceva în ce-i privește. De ce?

Pentru că: „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.” (Psalmul 41:1-3). Când îi binecuvântezi pe cei săraci, Dumnezeu te binecuvântează! Așadar, fă din această rugăciune și rugăciunea ta: „Doamne, Tu ai promis că pe săraci îi vom avea mereu printre noi. Ajută-mă să mă asigur că și reversul este adevărat: că sunt mereu printre cei săraci – ajutându-i, încurajându-i și întinzându-le o mână de ajutor de câte ori pot. Dă-mi ocazia să Te iubesc, Dumnezeul meu invizibil, slujindu-i pe cei săraci foarte vizibili din colțul meu de lume. Ajută-mă să fiu creativ și nu superior, să încurajez fără să fiu egoist, să fiu curajos dar nu necugetat! Fie ca cei săraci să Te binecuvânteze și datorită mie… Amin!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 5:21-32

Acest capitol cuprinde o stranie şi totodată o notabilă excepţie de la legea morţii. Enoh trăieşte 65 de ani, apoi umblă cu Dumnezeu timp de 300 de ani, după care Dumnezeu îl ia. Nu se dau nici un fel de detalii despre umblarea lui cu Dumnezeu, nici despre răpirea lui care este, pe scurt, ultimul pas al acestei umblări. Dar ce minunat rezumat al unei vieţi!

Ştim noi oare ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu măcar o singură zi dintr-un an? Prin umblarea credinţei, Enoh are un loc pe lista martorilor străluciţi din cap. 11 al cărţii Evrei (v. 5). Numele lui înseamnă „învăţat” şi, asemeni lor, învăţat de Dumnezeu, el Îl contemplă, prin credinţă, dincolo de lucrurile prezente, pe Domnul care vine să domnească „cu zecile de mii de sfinţi” (Iuda 14). Această viziune îl menţine separat de cei care vor fi judecaţi.

Curând, ca şi Enoh, toţi credincioşii găsiţi în viaţă vor fi luaţi de pe pământ fără să treacă prin moarte, când, potrivit promisiunii Sale, Domnul Isus va veni pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4.17). A învăţat oare fiecare dintre cititorii noştri acest adevăr, fericit pentru toţi cei pregătiţi, dar solemn pentru cei care nu sunt pregătiţi?

Să notăm că Dumnezeu nu trimite judecata Sa în lume înainte să fi dat promisiunea binecuvântării: Noe semnifică „mângâiere şi odihnă”.

9 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala? Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat.

1 Corinteni 5.6,7

A spune că cel credincios trebuie să se despartă de lume și de corupția eclesiastică și, în același timp, a nega faptul că adunarea este pătată printr-un păcat cunoscut și a spune că cei credincioși trebuie să recunoască o astfel de adunare pătată – toate acestea sunt afirmații complet greșite. Apostolul Pavel spune: „Înlăturați din mijlocul vostru pe răul acela!”. În caz contrar, nu rămâne decât să te desparți de o asemenea adunare, adică să-i tăgăduiești cu totul caracterul de adunare.

Să presupunem că o adunare ca cea din Corint ar fi dat afară un rău, iar o altă adunare l-ar fi primit. Aceasta din urmă n-ar tăgădui ea caracterul de adunare a celei dintâi? Ar tăgădui lucrarea Duhului Sfânt în adunare! Dacă o persoană înlăturată din adunarea din Corint ar fi fost primită în Efes, atunci adunarea din Efes ar fi tăgăduit lucrarea Duhului Sfânt în Corint sau ar fi tăgăduit autoritatea Duhului Sfânt și a lui Hristos. Adunările erau recunoscute, pentru că fiecare dintre ele, în localitatea ei, lucra în dependență de Hristos și prin Duhul Sfânt. Și orice adunare este recunoscută, pentru că în ea se lucrează prin Duhul Sfânt, sub autoritatea Domnului Isus Hristos.

Celor din Corint li se spune de către apostol: „Ați arătat că sunteți curați în lucrul acela”. Dacă ar fi tolerat răul, n-ar fi fost curați. Adunarea n-ar fi fost o plămădeală nouă și ei n-ar fi fost curați, dacă ar fi acceptat în mijlocul lor principiul tolerării răului. Nu trebuie să recunosc ca reprezentând Trupul lui Hristos sau ca fiind una care acționează în Numele lui Hristos, o adunare în care păcatul este tolerat. Trupul lui Hristos este sfânt. Că un păcătos sau un fățarnic se poate strecura în adunare, acesta este un fapt pe care toți îl admitem. Dar, dacă o colectivitate admite păcatul sau îi tolerează pe păcătoși, atunci ea încetează de a fi o manifestare a Trupului lui Hristos.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci nu vă îngrijorați.

Matei 6.31

Orizont limitat

Pănțărușul (pasăre mică, numită și ochiul-boului) hibernează în păduri și își intonează bucuros cântul, chiar dacă afară este frig și zăpada acoperă pământul. Se pare că este atât de fericit, încât niciodată vremea rea nu-i poate tăia cu nimic elanul.

Comportamentul lipsit de griji al păsărilor i-a pus pe mulți pe gânduri. Aceste creaturi înaripate par să aibă ceva ce noi nu avem, pentru că, de multe ori, seninătatea și bucuria noastră sunt doar de suprafață. Îngrijorarea ne alungă într-o clipă buna dispoziție – nu însă și pe cea a păsărilor, fiindcă ele nu-și fac griji. Nu sunt îngrijorate nici de o penurie de alimente, nici de cotele privind poluarea mediului. „Orizontul lor limitat” le face să fie extrem de „nepăsătoare”.

Noi, oamenii, „gândim mai departe” decât păsările și, din acest motiv, suntem adesea deprimați. Totuși, nu gândim suficient de departe! Aceasta este, de fapt, problema! Rămânem blocați în limitele lumii noastre vizibile.

De multe ori, Dumnezeu nu are loc în gândurile noastre. Ajutorul și purtarea Lui de grijă sunt concepte neclare pentru mulți, dar nu trebuie să rămână așa!

Cine crede în Domnul Isus devine un copil al lui Dumnezeu. El poate privi cu încredere la Dumnezeu ca la Tatăl său și își poate lăsa grijile în seama Lui. Acest lucru aduce în inimă bucurie și alungă grijile.

Citirea Bibliei: Numeri 5.1-31 · Matei 5.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit…” (Ieremia 22:16).

Pe când era student la teologie, Jim Wallis și câțiva dintre colegii săi au luat foarfecele și au decupat din niște Biblii fiecare verset referitor la sărăcie, avere, dreptate sau opresiune. Nu le-a venit să creadă, când au terminat, că pe podea stăteau întinse cam 2000 de versete! De fapt, dacă vrei să scoți din Biblie preocuparea pentru cei sărmani, scoți afară însăși inima Bibliei! Iată un astfel de verset: „Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte?”, zice Domnul.” (Ieremia 22:16). Domnul Isus cita deseori din Sfânta Scriptură, dar numai o dată Îl găsim deschizând-o și citind din ea. Și ce fragment a ales să citească în public? Unul despre săraci și neputincioși: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18).

Iată lista Sa cu lucruri de făcut: ajutor pentru trup și suflet, tărie pentru partea fizică și cea spirituală și terapie pentru partea pământească și cea veșnică. Unii (chiar dacă reprezintă o minoritate) sunt săraci pentru că sunt leneși și trebuie să li se spună că în Cuvântul lui Dumnezeu scrie: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10). Dar mulți alții sunt săraci pentru că paraziții și infecțiile le-au slăbit trupurile, pentru că petrec șase ore pe zi colectând apă, pentru că se răzvrătesc împotriva armatelor care le-au distrus fermele sau pentru că boala le-a ucis părinții. Aceștia sunt oamenii de care ne-a spus Dumnezeu să avem grijă – azi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmii 100, 101

Psalmul 100 este un psalm de mulţumire, invitând „tot pământul” să–L celebreze pe Domnul şi să-L slujească cu bucurie.

Cu cât mai mult aceste privilegii sunt ale noastre, de vreme ce noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca pe un Tată bun şi pe Isus ca pe un Păstor plin de tandreţe (comp. cu sf. v. 3)! Este aceasta pentru noi o bucurie, să-L slujim pe Domnul? Sau, din contră, ne purtăm ca şi cum El ar fi un aspru Stăpân al unui jug greu? (Matei 25.24). Domnul să ne facă să gustăm acum bucuria care însoţeşte întotdeauna o slujire în ascultare (Ioan 15.10,11), pentru a putea auzi mai târziu şi acest cuvânt deosebit de preţios: „Intră în bucuria Stăpânului tău” (Matei 25.21,23)!

Odată cu Psalmul 101 se deschide o nouă serie. Acest prim psalm al seriei este, într-un fel, conţinutul declaraţiei publice a Împăratului la instaurarea Împărăţiei. El expune bazele pe care va aşeza din nou guvernarea ţării: înţelepciune, integritate, dreptate, separare de rău. Ce contrast între aceste principii simple şi ferme şi codurile încâlcite şi complicate ale justiţiei omeneşti! Toţi supuşii împărăţiei vor fi fost preveniţi: perversitatea, defăimarea, mândria, frauda şi minciuna nu vor fi nicidecum tolerate. Ca unii chemaţi să împărăţim împreună cu Domnul, avem răspunderea de a ilustra încă de acum în umblarea noastră principiile Împărăţiei Sale.

8 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; voi, care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți popor al lui Dumnezeu; voi, care nu primiserăți îndurare, iar acum ați primit îndurare.

1 Petru 2.9,10

În contrast cu Israelul răzvrătit care L-a respins pe adevăratul lui Mesia, sfinții preaiubiți ai lui Dumnezeu din zilele de astăzi sunt numiți „o seminție aleasă”. Aceasta este alegerea lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii – o alegere mai înaltă decât cea îndreptată spre Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, care a fost ales de la întemeierea lumii.

„Preoția împărătească” este corespondentul „preoției sfinte”, pe care o găsim în versetul 5: „Voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos”. „Preoția sfântă” Îl are în vedere pe Dumnezeu, iar „preoția împărătească” îi are în vedere pe oameni. Caracterul împărătesc marchează mărturia lui Dumnezeu către această lume – o demnitate conferită păcătoșilor mântuiți prin har.

„O națiune sfântă” este în contrast cu Israelul în carne, neascultător, și vorbește despre o sfințire reală și vitală, pentru gloria lui Dumnezeu.

„Un popor dobândit pentru Sine” arată apartenența la El, ca robi mai degrabă decât ca slujitori tocmiți, așa cum se considerau iudeii de sub lege. Suntem în întregime posesiunea Stăpânului nostru.

Toate aceste prețioase binecuvântări eterne au în vedere și un scop pentru acum: rezultatul prezent este ca noi, cei credincioși, să vestim „laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Nu doar să rostim laudele, ci să le manifestăm. Întregul caracter al vieții celor credincioși este implicat în aceasta. Lumina Sa minunată trebuie să strălucească puternic în orice aspect al vieții noastre.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri.

Romani 2.24

Un ajutor sau o piedică?

Un fost broker de asigurări, în vârstă de 86 de ani, spunea: „Nu există Dumnezeu și nu există viață după moarte. Nu am găsit nicio dovadă concludentă, care să susțină în mod convingător astfel de realități”. Ce greșeală!

Oamenii de știință au demonstrat că toate cărțile Noului Testament sunt documente autentice și că învierea Domnului Isus este un fapt dovedit istoric. Cu toate acestea este nevoie de credință! Fiecare trebuie să decidă dacă dă crezare Cuvântului lui Dumnezeu sau dacă ascultă de raționamentul oamenilor. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă că El este Adevărul și că este adevărat Cuvântul Său. Dar ce cumplit este când cineva se înșală chiar cu prețul sufletului său!

Bărbatul a continuat spunând: „Oamenii pe care i-am întâlnit și cu care am făcut afaceri pretindeau că sunt creștini, dar de obicei nu dovedeau aceasta. Mulți mergeau la biserică în mod regulat, dar erau la fel de lacomi, de necinstiți, de nerușinați, de nerecunoscători și de nemulțumiți ca și cei care nu practicau credința creștină”.

Această afirmație ne pune în fața unei mari provocări. Sunt oamenii din jurul nostru atrași spre credință prin comportamentul nostru sau, dimpotrivă, sunt dezgustați? Suntem noi un ajutor sau, dimpotrivă, o piedică în calea lor către Dumnezeu? Să ne amintim în fiecare zi că purtarea noastră vorbește mai mult decât o mie de cuvinte!

Citirea Bibliei: Numeri 4.21-49 · Matei 4.12-25

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.” (Faptele Apostolilor 6:1)

Pentru că în vremea Noului Testament guvernul nu se îngrijea de văduve și de orfani, Biserica a preluat această responsabilitate. Din nefericire, se pare că apăruseră favoritismele, și văduvele și orfanii din poporul iudeu au avut parte de tratament preferențial față de văduvele și orfanii dintre neamuri. Cum au reacționat conducătorii Bisericii? Ar fi putut să desființeze rapid această practică, așa cum facem și noi de atâtea ori. Ei ar fi putut spune: „Noi suntem chemați să vestim Evanghelia, nu să facem pachete cu mâncare. Noi ne preocupăm de chestiuni referitoare la păcat și mântuire, nu de sandale și supă!” În schimb, iată ce au făcut acei slujitori ai bisericii: mai întâi, au convocat o adunare pentru a soluționa problema (vezi Faptele Apostolilor 6:2). Ei au înștiințat toți membrii că biserica lor ia în serios problema sărăciei și că fiecare este responsabil înaintea lui Dumnezeu să facă ceva în această privință. Versetul nu susține obligativitatea forțată, ci propovăduiește clar voluntariatul sub călăuzirea Duhului Sfânt. În al doilea rând, au transferat problema în mâinile celor mai hăruiți și mai pricepuți dintre ei. Au ales șapte bărbați – foarte respectați, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune – și le-au încredințat această responsabilitate (vezi Faptele apostolilor 6:3).

În loc să ne creștem copiii doar pentru domenii importante ca medicina, dreptul, politica sau guvernarea, mai bine ar fi să-i învățăm că grija față de cei neajutorați este una dintre cele mai înalte chemări pe care ni le face Dumnezeu. De ce oare 10% din populația lumii merge la culcare cu stomacul gol în fiecare seară? Sau de ce trebuie să moară peste 17.000 de copii zilnic (unul la 5 secunde!) din cauza malnutriției și a unor boli tratabile, iar noi, creștinii și bisericile, nu facem mai nimic legat de asta?! Nimeni nu poate face totul, dar Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi să facem ceva! Iar Biblia ne spune (Iacov 1:27): „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”. Iată ceva de făcut pentru fiecare zi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 98, 99

Psalmul 98 începe în acelaşi fel cu Psalmul 96, iar Psalmul 99, în acelaşi fel cu Psalmul 97. „Cântaţi Domnului o cântare nouă” (Psalmul 98.1). Cântarea cea nouă este aceea care-L are ca temă pe Hristos în noile manifestări ale gloriei Sale. În zorii Împărăţiei Sale, atunci când Dumnezeu Îşi va fi făcut cunoscut mântuirea şi Îşi va fi descoperit dreptatea (v. 2; Psalmul 97), acest imn va fi intonat în cer şi toate făpturile îi vor răspunde acolo în ecou (Apocalipsa 5.9-13). Cerul şi pământul vor fi la unison; o bucurie universală va răspunde în sfârşit bunătăţii şi credincioşiei lui Dumnezeu (v. 3).

„Domnul împărăţeşte”, repetă Psalmul 99 (după Psalmul 97). Odată exersată judecata Lui, gloria Sa îşi reia „între heruvimi” locul pe care-l părăsise odinioară din cauza nelegiuirii poporului (Exod 25.22; Ezechiel 10). Sfinţenia Sa este proclamată în trei rânduri: Este sfânt; este sfânt; Domnul Dumnezeul nostru este sfânt (v. 3, 5, 9; comp. cu Isaia 6.2,3). Dar acest Dumnezeu „de trei ori sfânt” este de asemeni Cel care iartă (v. 8) şi ştim că El o poate face fără să Se nege pe Sine, în puterea lucrării de la cruce. Numai atunci mijlocirea lui Moise, a lui Aaron şi a lui Samuel îşi va primi deplin răspunsul, în această iertare care este deja partea noastră în har (Exod 32.11,32; Numeri 16.47; 1 Samuel 7.5; 12.23).