Mana Zilnica

14 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Avram într-o viziune, zicând: „Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare”.

Geneza 15.1

În capitolul 14, Avraam repurtase două mari victorii. Mai întâi, el îl salvase pe Lot, apoi rezistase cu succes ispitirii din partea împăratului Sodomei. El fusese capabil să facă aceste două lucruri fiindcă se sprijinise pe Dumnezeul său și beneficiase de resursele oferite prin Melhisedec, împăratul Salemului, care este o imagine a Domnului Isus.

După aceste lucruri, cuvântul Domnului i-a vorbit, pregătindu-l pentru alte feluri de conflicte. Aveau să urmeze încercări de ordin interior. Adesea, după mari biruințe ale celui credincios, vrăjmașul atacă prin îndoieli, temeri și incertitudine. Vedem însă în versetul nostru cum Domnul îl încurajează pe Avraam spunându-i: „Nu te teme … Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare”. Domnul voia ca Avraam să se bizuiască pe El, nu pe biruințele lui și nici pe abilitățile lui. Avraam tocmai refuzase darurile din partea împăratului Sodomei, care este o imagine a conducătorului acestei lumi. Credința care biruie frica este credința care se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul Domnului intervine într-un astfel de moment și spune: „Nu te teme!”. Acesta este primul loc din Scriptură unde apar aceste cuvinte, după care ele sunt repetate de nenumărate ori.

Remediul lui Dumnezeu pentru frica noastră este să ne reamintească cine este El: „Eu sunt scutul tău, răsplata ta foarte mare”. El este marele „Eu sunt”, și El este îndeajuns pentru împlinirea oricărei nevoi a noastre și pentru înlăturarea oricărei îndoieli. El de asemenea l-a asigurat pe Avraam că era scutul lui, pentru a-l proteja, și răsplata lui cea foarte mare, pentru împlinirea oricărei dorințe. Ca scut, El poate stinge toate săgețile aprinse ale îndoielii și fricii. Resursa cu care El dorește să ne preocupăm este El Însuși; El este răsplata noastră cea foarte mare. Ce nevoie mai avem de altceva?

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”.

Luca 15.18

Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (7)

Ceea ce și-a propus atunci fiul risipitor să facă, să plece din țara cea îndepărtată și să se întoarcă acasă, este ceea ce se numește în Biblie „întoarcere la Dumnezeu”. Acesta era și mesajul predicilor lui Petru: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele”! Pavel de asemenea le predica oamenilor „să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de pocăință”.

Această întoarcere se face de la ceva spre altceva: „De la întuneric la lumină; și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertare de păcate” (Fapte 3.19; 26.20; 26.18).

Acest principiu se vede atât de bine în viața fiului risipitor. El întâi i-a întors spatele tatălui său și s-a îndreptat spre lume, ademenit de ofertele ei păcătoase, iar apoi s-a îndepărtat de lume și s-a întors la tatăl. Încă nu era sigur de felul în care va fi primit, de aceea nu putea avea o pace statornică în inimă. Dar a vrut să meargă la el. „Și s-a sculat și a plecat la tatăl său” – aceasta este întoarcerea!

Întoarcerea la Dumnezeu, dacă este autentică, este întotdeauna însoțită de pocăință. Aceasta este o schimbare a minții și a întregii orientări interioare a unui om. Ea este însoțită de o întristare sinceră pentru propria stare și pentru căile greșite. Astfel citim: „Întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire” (2 Corinteni 7.10). Când se pocăiește un om, el nu își schimbă pur și simplu părerea, așa cum se schimbă o cămașă, ci îi este rușine de sine și de păcatele sale.

Citirea Bibliei: Numeri 25.1-18 · Matei 14.14-21

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ DEPINZI MAI MULT DE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită…” (2 Corinteni 12:9)

Secretul ca să poți face ceea ce trebuie este să înțelegi că singur nu poți face nimic, ci doar prin harul lui Dumnezeu care îți dă putere. Dumnezeu i-a zis lui Pavel: „Harul Meu îți este de ajuns” – unde cuvântul „har” include ideea de Dumnezeu. Adică, tot ceea ce vei avea nevoie vreodată, pentru orice circumstanță din viață. Ce promisiune! Uneori avem impresia că trebuie să facem noi totul. Uităm că puterea lui Hristos lucrează prin noi, așa că suntem învinși înainte să începem măcar. Biblia ne spune că: „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu…” (1 Corinteni 3:9) Noi nu putem face partea lui Dumnezeu și El nu Se va grăbi să facă partea noastră. El dorește să Îi urmăm sfatul, dar insistă să depindem de El la fiecare pas. Pentru eu-ul nostru e greu, căci el spune: „Pot și singur!” Uneori trebuie să fim trântiți la pământ ca să renunțăm la acest fel de gândire. Când știm că avem anumite daruri și talente, facem greșeala să presupunem că le putem folosi pentru a reuși prin propria noastră putere. Nu, dacă harul lui Dumnezeu nu lucrează prin darul tău, nu vei fi potrivit pentru provocare. Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6). Harul este asemenea curentului electric: ca să acționeze eficient, trebuie să rămâi conectat. Domnul Isus a zis: „După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine… despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:4-5). Așadar, fii dependent de Dumnezeu în orice lucru, în orice clipă și în orice loc.

12 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Știind întâi aceasta, că nicio profeție a Scripturii nu se interpretează singură, pentru că profeția n-a fost niciodată adusă prin voința omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.

2 Petru 1.20,21

Acest subiect profetic esențial pentru slujba lui Petru – puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos – subiect atât de important și pentru creștinii cărora el le scrie, îl face pe apostol să spună: „Știind întâi aceasta, că nicio profeție a Scripturii nu se interpretează singură”. Să notăm faptul că apostolul nu exclude nicio profeție din Cuvântul scris. În această privință, transcriem mai jos o notă care ni se pare că dă o interpretare clară și completă a acestui pasaj: «Nicio profeție din Scriptură nu are o interpretare particulară, adică nu se explică prin propria sa semnificație, precum o propoziție omenească; ea trebuie înțeleasă prin și potrivit cu Duhul care a dictat-o. Potrivit înțelegerii mele, „profeția” înseamnă sensul profeției, lucrul pe care profeția îl avea în vedere. Dar acest sens al profeției („profeția”) nu îl găsim printr-o interpretare omenească a unui pasaj izolat care are propria lui semnificație, propria lui soluție sau propriul lui sens, ca și cum l-ar exprima un om; căci „profeția” este o parte a gândului lui Dumnezeu exprimată în cuvinte, potrivit cu ceea ce oameni sfinți au vorbit sub puterea Duhului Sfânt. Prin „profeție a Scripturii”, apostolul înțelege lucrul profețit, fără a pierde ideea pasajului care îl exprimă».

Prin urmare, aceasta nu avea nimic de-a face cu voința omului. Oamenii pot indica niște consecințe ale unui eveniment actual într-o perspectivă mai mult sau mai puțin îndepărtată, sau, așa cum vedem mereu prin ziare, ei previzionează fapte viitoare prin metode de diagnoză și de analiză rațională a faptelor prezente. În cazul profeției însă, Duhul Sfânt este Acela care vorbește prin gura unor oameni sfinți ai lui Dumnezeu.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce folos are cel ce lucrează, din munca lui?

Eclesiastul 3.9

Banii mei

O femeie a provocat un grav accident de mașină, din care ea a scăpat „ca prin urechile acului”. Reacția ei, imediat după accident, este una de necrezut, pentru că primul ei gând a fost acesta: „Ce s-ar fi întâmplat cu banii mei dacă muream?”.

Oare nu s-a gândit niciodată, atunci când și-a adunat averea că, în lumea de dincolo, nu va mai conta nici cine pune mâna pe banii ei și nici la ce vor fi ei folosiți? Mai degrabă, acolo îi va fi incomodă întrebarea, cum a ajuns ea la o asemenea avere.

În lumea de dincolo, niciuna dintre monedele acestei lumi nu este valabilă. Cine nu vrea să rămână acolo cu mâinile goale trebuie să înțeleagă încă din timpul vieții care sunt valorile care vor rezista la proba lui Dumnezeu. Acea „zi o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 Corinteni 3.13).

Să ascultăm ce are de spus Fiul lui Dumnezeu despre acest subiect:

„Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură; căci, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6.19-21).

Așadar, sunt multe valori în care merită să investim, dar acestea nu sunt depozitate în seifurile acestei lumi, ci în ceruri!

Citirea Bibliei: Numeri 24.1-13 · Matei 13.51-58

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ IERȚI! | Fundația S.E.E.R. România

„Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” (Coloseni 3:13)

Prin faptul că le-a spălat picioarele ucenicilor, Domnul Isus a demonstrat dorința Sa de a le ierta păcatele înainte ca ei să le săvârșească. Când vine vorba de iertare s-ar putea să spui: „Nu eu sunt partea vinovată în această situație!” Nici Domnul Isus nu a fost. Dintre cei ce se aflau în acea încăpere, numai Domnul era vrednic să I se spele picioarele. Dar El a fost Acela care a spălat picioarele, nu ucenicii. Măreția pildei pe care a dat-o Isus constă în faptul că povara construirii unei punți de legătură cade asupra celui puternic, nu asupra celui slab. Și știi ce se întâmplă? De obicei, dacă cel care are dreptate se oferă voluntar să spele picioarele celui ce a greșit, ambele părți se pleacă pe genunchi. Nu-i așa că noi toți credem că avem dreptate? Să reținem un lucru: relațiile nu se dezvoltă pentru că vinovăția este pedepsită, ci pentru că cei nevinovați sunt plini de milă! Mila lui Hristos a precedat păcatele ucenicilor Săi; la fel, mila noastră trebuie să preceadă greșelile celorlalți. Cei care făceau parte din cercul de prieteni ai lui Hristos nu se îndoiau deloc de dragostea Lui; nici persoanele din cercul nostru de prieteni nu trebuie să se îndoiască de dragostea noastră. Apostolul Pavel scrie: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Datorită faptului că Hristos ne-a iertat, noi putem să-i iertăm pe alții. Pentru că El are o inimă iertătoare, și noi putem avea o inimă iertătoare. Când Hristos locuiește cu adevărat în noi, nu avem o variantă mai bună. Cuvintele „Te iert! Te iubesc! Hai să mergem mai departe!” au o putere incredibilă. Oare stai astăzi în compania unei persoane căreia trebuie să-i spui că o ierți? Poate că nu e ușor, dar gestul este eliberator și vindecător! Așa că merită să-l faci – astăzi!

11 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

I-au pregătit deci o cină acolo.

În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu își răspândește mirosul.

Ioan 12.2; Cântarea Cântărilor 1.12

Nu s-a întâmplat des acest lucru, ca, în această lume tristă, cineva să-I pregătească Domnului o cină. Vedem că, în Betania, I-au pregătit în sfârșit o cină Celui care a pregătit o cină pentru întreaga lume. Acolo Împăratul a stat la masa Lui și acolo nardul miresei și-a răspândit mireasma. A fost un lucru binecuvântat ca Maria să stea la picioarele Domnului și să asculte cuvintele Sale, însă în acea împrejurare nu s-a răspândit mireasma nardului.

A fost de asemenea un lucru binecuvântat ca ea să cadă la picioarele Lui în ziua necazului ei și să fie mângâiată văzând lacrimile Lui, însă nici această împrejurare n-a făcut-o să-și aducă nardul înmiresmat. Însă atunci când Împăratul a stat la masa Lui, în mijlocul celor ai Săi, fără să mai trebuiască să-i susțină pe calea lor, nici să-i mângâie în necazurile lor și nici să le corecteze slăbiciunile și greșelile, ci odihnindu-Se în dragostea Lui, în comuniune și în intimitate cu cei ai Săi, atunci a fost momentul potrivit ca ea să vină cu vasul de alabastru și să toarne parfumul prețios de nard asupra Împăratului, iar casa să se umple de mirosul parfumului (Ioan 12.3). Prezența Împăratului la masa Lui este ceea ce produce închinarea celor ai Săi. Doar o inimă eliberată de necazurile ei, de exercițiile ei și de lucrarea ei asiduă se poate închina în prezența Împăratului.

A învăța la picioarele Lui este un lucru bun, însă învățarea nu este închinare. A fi mângâiat de lacrimile Sale de simpatie este minunat, însă mângâierea nu este închinare. Dar când pregătim o cină pentru Hristos – când Împăratul stă la masa Lui – nu mai este timpul pentru instruire și pentru mângâiere. Acolo lăsăm deoparte suferințele noastre, ignoranța noastră, grijile de zi cu zi și, la cina Sa, doar El ne preocupă mintea și inima. Iar când inima este plină cu Hristos, ne închinăm – nardul nostru „își răspândește mirosul”.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul lui Dumnezeu … m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Galateni 2.20

Hristos, Locțiitorul nostru

Ca oameni răscumpărați, să nu uităm niciodată că viața noastră păcătoasă ne-ar fi dus în cele din urmă într-un loc de chin. Partea noastră ar fi fost pedeapsa veșnică, departe de Dumnezeu. Ce groaznic! Dar cum am putut scăpa de această destinație sumbră?

Dumnezeu ne-a arătat singura cale de ieșire posibilă, prin credința în Fiul Său, Isus Hristos, care a luat locul nostru la judecată. Ce mare fericire pentru noi!

Acum Îl putem adora pe El, Locțiitorul nostru. Când soldații și marii preoți L-au luat prizonier pe Domnul Isus, El le-a spus: „Deci, dacă Mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă” (Ioan 18.8). Într-o altă împrejurare Îl auzim spunând: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi” (Ioan 15.13).

Recunoaștem noi dragostea Lui nespus de mare pentru noi? Tocmai în suferințele pe care a trebuit să le îndure pe crucea de la Golgota a fost încercat cel mai profund. Ucenicii L-au abandonat. Dușmanii și-au revărsat toată răutatea asupra Lui. Însuși Dumnezeul cel sfânt a trebuit să-L părăsească și să-L pedepsească. De ce? Pentru că El a luat asupra Sa toate păcatele noastre și a stat înaintea lui Dumnezeu la judecată pentru noi. Acolo ar fi fost locul nostru, dar dragostea Lui pentru tine și pentru mine a fost mai puternică decât toate.

Lui I se cuvine închinarea noastră, Lui vrem să-I mulțumim!

Citirea Bibliei: Numeri 23.13-30 · Matei 13.44-50

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACCEPTAREA ALTORA | Fundația S.E.E.R. România

„Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos…” (Romani 15:7)

Uneori oamenii nu sunt ușor de acceptat; pot fi „cu toane”, enervanți… pot fi egoiști, critici, disprețuitori, agresivi sau emfatici… Uneori ai vrea să le spui ce gândești, să le dai ce merită – orice altceva, dar nu acceptare. Porunca „primiți-vă unii pe alții” nu ne convine! Și dacă s-ar fi rezumat la atât, ne-am fi putut noi eschiva cumva, spunând că apostolul s-a referit fără îndoială la persoane cumsecade, rezonabile și acceptabile. Dar nu, el continuă adăugând: „cum v-a primit și pe voi Hristos.” Ai fost tu cumsecade, rezonabil și acceptabil? Nu, dar El te-a primit – cu defectele tale, așa cum ești – și încă te primește!

Poate spui: „Dar cineva trebuie să-i îndrepte pe acești oameni și să le ceară să se poarte frumos, nu-i așa?” Adică așa cum ți-a cerut și ție Hristos, înainte să te primească?! Creștinii din Roma acceptau cu greu frații mai puțin experimentați și apostolul Pavel i-a mustrat: „Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice… fiindcă Dumnezeu l-a primit…” (Romani 14:1-3).

A-i îndrepta pe oameni nu intră în atribuțiile noastre; acceptarea, însă, da. Dumnezeu ne cheamă să-i acceptăm pe cei ce nu sunt spirituali, pe cei carnali, insuportabili, cu o doctrină înșelătoare, pur și simplu „răi”. Nu trebuie să-i aprobi, nu trebuie să-ți placă de ei sau să fii de acord cu ei, dar acceptarea lor nu este ceva opțional. Nu există clasă de elită, privilegiată, sau un „cerc de inițiați”! Noi suntem pe calea cea dreaptă datorită acestor două realități: păcatul nostru și crucea!

Iudeii și neamurile se disprețuiau unii pe alți, chiar și după mântuire. Toți doreau ca ceilalți să se schimbe și să devină ca ei. Dar apostolul Pavel a tăiat răul de la rădăcină, a pus punctul pe i și le-a spus ce a făcut Hristos în sensul acesta: „El… a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” (Efeseni 2:14-16). Datoria noastră este să-i acceptăm pe oameni… și să-L lăsăm pe Dumnezeu să-i schimbe!

e>

10 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. Pentru că Hristos este sfârșit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.

Romani 10.3,4

Prin faptul că iudeii urmăreau acum să-și câștige o dreptate proprie, omenească, ei au dovedit că nu cunoșteau nimic despre dreptatea lui Dumnezeu și nu s-au supus acestei dreptăți. Sprijinindu-se pe o religie a cărnii, pe merite exterioare ca popor pământesc al lui Dumnezeu, ei își bazau speranțele pe faptele lor și respingeau prin aceasta singura cale prin care Dumnezeu putea fi drept și totuși Se putea descoperi pe Sine păcătosului pierdut ca Dumnezeul mântuitor și care îndreptățește. Omului nebun, care caută laudă, îi face plăcere să umble după o dreptate proprie, să se îmbrace cu propriile zdrențe, în loc să primească haina dreptății divine oferită în dar de Dumnezeu și astfel să se supună recunoscător dreptății Sale.

„Pentru că Hristos este sfârșit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.” Hristos a terminat o dată pentru totdeauna cu legea ca mijloc de a obține dreptatea. Celui ce crede i se va socoti credința ca dreptate. Până la venirea Fiului și până la introducerea noii relații cu Dumnezeu bazate pe credința în El, care dă îndreptățirea, „pedagogul” a avut rolul său pentru toți cei care îi fuseseră încredințați (vedeți Galateni 3 și 4). Dar acum, după ce Hristos a venit în locul legii și a luat asupra Lui cerințele lui Dumnezeu – adică ceea ce legea trebuia să aducă asupra noastră după dreptate: moartea și condamnarea – El a devenit „dreptate și sfințire și răscumpărare” pentru toți cei care cred în El din inimă. Ce schimbare! Dreptatea a luat locul legii: „Dreptate prin credința în Hristos”. Principiul responsabilității omului în carne față de Dumnezeu a luat sfârșit în moartea lui Hristos. Deși legea ca atare nu și-a pierdut valabilitatea, și nici nu poate să și-o piardă, ea nu mai poate constitui standardul îndreptățirii omului.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aruncă-ți pâinea pe ape și după multe zile o vei găsi iarăși.

Eclesiastul 11.1

Vestirea evangheliei în orice situație

Stephen Grellet (1773-1855) a lucrat ca evanghelist în Anglia și în America în secolul al XIX-lea. El a primit odată de la Domnul îndemnul să predice evanghelia într-o tabără de muncă. Atunci când a ajuns acolo, după o călătorie anevoioasă de câteva zile, a găsit tabăra complet pustie și s-a întrebat dacă nu cumva a înțeles greșit porunca divină. În timp ce încă mai medita, a auzit o voce interioară care îi spunea: „Predică!”. Hotărât, a împins ușa unei magazii și și-a început astfel predica: „Prieteni, am venit la voi să vă aduc un mesaj de la Dumnezeu”. Apoi a vorbit despre grozăvia păcatului, care îl duce pe om în iad, despre dragostea lui Dumnezeu și despre lucrarea Domnului Isus pe Golgota, pe baza căreia păcătosul pierdut, dacă se întoarce la El cu pocăință și credință, poate găsi acum mântuirea, salvarea și pacea. După predică a plecat.

Anii au trecut. La sfârșitul unei evanghelizări din Londra, cineva l-a prins de mână pe Grellet și i-a spus: „În sfârșit v-am găsit, căci vă datorez totul. Eram conducătorul unui grup de lucru care era găzduit într-o tabără de muncă. Într-o zi, când toți lucrătorii erau pe șantier, iar eu eram singur în tabără, v-am auzit deodată vocea care rostea lucruri minunate, ceea ce m-a determinat să îmi cumpăr o Biblie. Împreună cu câțiva colegi am citit Biblia și am găsit pacea cu Dumnezeu”.

„Nu voi trece prin această lume decât o dată. Prin urmare, orice bine pe care îl pot face, lasă-mă să-l fac acum. Să nu amân sau să-l neglijez, pentru că nu voi putea trece din nou pe aici” (citat atribuit lui Stephen Grellet).

Citirea Bibliei: Numeri 23.1-12 · Matei 13.36-43

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂT DE BINE ÎL CUNOȘTI PE DOMNUL ISUS? | Fundația S.E.E.R. România

„Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut…?” (Ioan 14:9)

Între Domnul Isus și Filip a avut loc un dialog fascinant. Când Filip a spus: „Doamne… arată-ne pe Tatăl!…”, Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (Ioan 14:8-9). Fiecare dintre noi poate învăța o lecție din acest pasaj. Poți să mergi la biserică în mod regulat, poți sluji în comitet, poți cânta în grupul de laudă și închinare, poți da îndemnuri de la amvonul bisericii – și cu toate acestea să nu-L cunoști cu adevărat pe Domnul! Pentru a cunoaște cu adevărat o persoană, trebuie să petreci timp cu ea, și să-ți deschizi inima… Cu alte cuvinte, relația trebuie să fie prioritatea ta. Ceea ce citești/auzi acum se numește „devoțional” pentru că scopul său este acela de a te aduce în starea de a fi devotat lui Hristos mai mult decât oricărui alt lucru. Înseamnă asta că le vei neglija pe celelalte? Nu, de fapt toate celelalte domenii din viața ta vor înflori. Biblia spune: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel” (Psalmul 103:7).

Poporul Israel a cunoscut lucrările lui Dumnezeu pentru că le-au văzut, dar Moise a cunoscut căile Domnului pentru că a fost suficient de aproape de El ca să-I înțeleagă gândirea și motivația pentru care a făcut toate acestea. De trei ori, Domnul Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubeşti?” (Ioan 21:15-17). De două ori Petru a răspuns: „Da.” A treia oară, oarecum deranjat de insistența Domnului Isus, el I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17). Să reținem cuvintele: „Doamne, Tu știi…” Pe alții îi poți păcăli și te poți păcăli chiar și pe tine însuți, dar Domnul cunoaște nivelul și calitatea dragostei tale pentru El. Astăzi dorința Lui este să te apropie mai mult de El. Ești gata?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 25:1-18

Sfârşitul vieţii lui Avraam încheie o imagine profetică de ansamblu:

– cap. 21: naşterea Fiului;

– cap. 22: crucea şi învierea adevăratului Isaac;

– cap. 23: punerea deoparte a lui Israel (moartea Sarei);

– cap.24: chemarea Bisericii şi unirea ei cu Hristos în glorie.

– În sfârşit, cap. 25: introducerea împărăţiei de o mie de ani, când naţiunile pământului, reprezentate prin copiii Cheturei, vor fi binecuvântate în relaţia lor cu Isaac. La acest sfârşit, Avraam face o donaţie a tot ceea ce are. Isaac Îl reprezintă pe Hristos în calitatea Lui de Moştenitor universal. „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu … Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire …” (Ps. 2.7, 8). Spre acest viitor glorios se îndreaptă prin credinţă gândurile lui Avraam. Dincolo de Isaac, el se gândeşte la Cel în care vor fi împlinite promisiunile. „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea – le va spune Isus iudeilor – şi a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8.56). El a murit în credinţă, „neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le” (Evrei 11.13). Şi Avraam este unul dintre acei oameni cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine când este vorba să-i lege numele de al Său, numindu-Se „Dumnezeul lui Avraam”. Poate El să Se numească şi Dumnezeul vostru?

9 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Apostolul Pavel a trecut prin multe situații dificile, pe care le găsim descrise în altă parte în această a doua Epistolă către Corinteni – „Am fost apăsați peste măsură de mult, peste puterea noastră, până la deznădejdea chiar de a mai trăi. Dar noi aveam sentința morții în noi înșine” (2 Corinteni 1.8,9). În ciuda pericolelor, Pavel nu a căzut de oboseală și nici nu s-a descurajat, ci s-a văzut identificat în mărturie cu un Hristos biruitor: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos și descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoștinței Lui” (2 Corinteni 2.14). Prin purtarea și prin predicarea lui Pavel era răspândită o mireasmă plăcută a lui Hristos, către Dumnezeu. Pavel, care se numea pe sine cel dintâi dintre păcătoși, a devenit cel mai important vas pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru a face ca gloria Sa să strălucească de pe fața lui Isus Hristos (2 Corinteni 4.6). Doar Dumnezeu poate face o astfel de schimbare în viața cuiva.

Ceea ce Dumnezeu a lucrat în Pavel dorește să lucreze în fiecare dintre noi, cei credincioși. Dumnezeu, prin Duhul Său, Îl scrie pe Hristos în inimile noastre: „Sunteți epistolă a lui Hristos … scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table de carne, ale inimii” (2 Corinteni 3.3). Legea nu putea face acest lucru; ea era scrisă pe table de piatră și exprima ceea ce Dumnezeu era îndreptățit să ceară de la om. Ea nu putea decât să-i spună omului ce trebuia să facă, însă nu-l putea schimba, nici nu-i dădea vreo putere.

Creștinul a primit viață nouă în Hristos și o natură nouă care își găsește plăcerea în ceea ce vine de la Dumnezeu. Duhul Sfânt locuiește în cel credincios și îi preocupă inima cu Hristos, acolo unde El Se află, așezat la dreapta lui Dumnezeu. Pe măsură ce privim la gloria Domnului, suntem transformați și făcuți din ce în ce mai mult asemenea Lui.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Ioan 14.6

Nu încăpea și căruciorul

Alarmă de incendiu într-un centru comercial! Muzica se întrerupe și vocea din difuzor le cere tuturor clienților să părăsească urgent clădirea. O clientă tocmai și-a terminat cumpărăturile săptămânale și a găsit multe chilipiruri. O vânzătoare îi arată o cale rapidă de ieșire. Dar căruciorul ei de cumpărături nu încape pe acolo. Și, cum nu se vede niciun semn de incendiu, alege calea largă spre ieșire. Mulți alții merg în acea direcție. Probabil doar se testează sistemul, se gândea ea. Dintr-odată, starea de spirit se schimbă. Se aud strigăte după ajutor, miroase a ars, se ridică o perdea de fum, pornește sistemul de aspersoare. Toți oamenii au un singur gând: să iasă de urgență de acolo! Dar acum niciun drum nu mai este liber. Deodată se sufocă în fumul toxic.

Această întâmplare ne amintește de oamenii care au auzit despre calea mântuirii deschisă de Dumnezeu, prin pocăință și credință în Domnul Isus, dar care cred că se poate și altfel. Religiile oferă așa-zise căi de salvare. Oamenii consideră că toate acestea au același scop și că, la urma urmei, fiecare trebuie să aleagă acea cale care i se potrivește. Deși această opinie este larg răspândită, este incalificabil de greșită.

Dumnezeu ne oferă o singură cale spre fericirea adevărată și spre siguranța deplină: calea care duce pe la crucea de pe Golgota. Acolo Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pentru vina ta și a mea. Dacă Îl respingi pe Isus Hristos și crezi că te poți descurca fără El, este o insultă la adresa lui Dumnezeu și totodată cea mai tragică greșeală a vieții tale.

Citirea Bibliei: Numeri 22.22-41 · Matei 13.31-35

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE ÎNDEPĂRTA DE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.” (Evrei 2:1)

Biblia ne învață: „să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” și ne întreabă „cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare…?” (Evrei 2:1, 3). Să reținem expresiile: „a se depărta” și „a fi nepăsător”. Aceste cuvinte ar trebui să declanșeze alarma spirituală din viața fiecărui credincios. Declinul lui Samson s-a produs treptat, el nici nu și-a dat seama că se întâmplă. Ca și cum ar fi dispus de o telecomandă miraculoasă, el se obișnuise să aibă acces la puterea lui Dumnezeu și să înfrângă orice dușman și orice obstacol. Dar păcatul și satisfacerea propriilor dorințe au contribuit la prăbușirea sa. Când Dalila i-a spus: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!”, el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat…” (Judecători 16:20-21).

Fii cu mare băgare de seamă: când ești neatent sau nepăsător față de Dumnezeu, începi să te îndepărtezi de El! Rugăciunile tale nu mai sunt la fel de eficiente. Nu mai exerciți o influență divină în viața celor din jurul tău. Aluneci spre vechile obiceiuri și tipare. Refuzi să-i ierți pe cei ce te-au ofensat. Nu mai reușești să-ți ceri iertare de la cei pe care i-ai rănit. Începi să faci ce este oportun și confortabil, nu ce este bine. Ai atitudini de teamă și resentiment. Îți alimentezi firea păcătoasă și neglijezi omul cel nou. Acestea sunt dovezi clare că ai nevoie de o verificare la nivel spiritual. Roagă-L pe Dumnezeu astăzi să-ți semnaleze acele atitudini, activități și relații care trebuie rezolvate, și începe să le alungi din viața ta. Vestea bună este că atunci când ești ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu și de călăuzirea Duhului Său cel Sfânt, îți recâștigi vitalitatea spirituală, și Dumnezeu te poate folosi mai eficient. Așadar, nu te mai îndepărta de Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 24:50-67

Cuvintele cu care slujitorul lui Avraam şi-a descris stăpânul, cât şi bogăţiile din care el a dat câteva mostre au mişcat inima Rebecăi. Ea este hotărâtă, va merge (v. 58).

Voi, care aţi auzit vorbindu-se atâta despre Domnul, care aţi avut ocazia să vă bucuraţi în casa părinţilor voştri de bogăţiile harului Său, sunteţi voi decişi să-L urmaţi? Întrebarea vi se pune astăzi: Vei merge? Nu mai târziu, nici mâine, ci astăzi – vă cere Duhul lui Dumnezeu s-o faceţi.

De acum începe pentru Rebeca lunga călătorie de traversare a pustiului. Ea a lăsat totul la cuvântul slujitorului care acum o conduce. Tot astfel Biserica, Mireasa lui Hristos, îşi urmează în această lume, care este un deşert pentru ea, calea de suferinţă şi de trudă, dar şi de bucurie, pentru că Duhul Sfânt îi ocupă inima cu Preaiubitul pe care ea nu L-a văzut, dar care vine în întâmpinarea ei. «Ce moment solemn va fi pentru Adunarea Ta sfântă, când o vei introduce în locurile cereşti …», spune un imn creştin. Ce moment va fi şi pentru El! Rebeca a devenit soţia lui Isaac şi el a iubit-o. Hristos, de partea Sa, Îşi iubeşte deja Adunarea. Şi inima Sa, mult mai mult decât a noastră, aşteaptă acel moment binecuvântat, pentru eterna satisfacţie a dragostei Lui divine.

8 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Ascultă, fiul meu, îndrumarea tatălui tău și nu părăsi învățătura mamei tale. Pentru că ele vor fi o cunună de har pentru capul tău și lănțișoare în jurul gâtului tău.

Proverbe 1.8,9

În aceste versete avem sintetizat scopul divin al cărții Proverbe. Dumnezeu dorește ca pe toți cei care iau seama la cuvintele ei să-i ferească de experiențele amare și de rătăcirile omului care a fost ales să le scrie.

Există două feluri de a învăța despre deșertăciunea lumii și despre caracterul păcatului. Unul, de departe cel mai întâlnit, este ca fiecare să pășească pe drumul spinos al experimentării acestor lucruri. Aceasta înseamnă să guști amărăciunea depărtării de Dumnezeu. Însă felul potrivit este altul, anume acela de a învăța aceste lucruri în prezența Sa, acceptând declarațiile Cuvântului Său cu privire la ele. Inima trudită a lui Solomon nu trebuie să fie niciodată partea copilului lui Dumnezeu care își rânduiește pașii potrivit adevărului.

Proverbele înțelepciunii omenești sunt doar gânduri ale unor oameni ca noi înșine. În cartea înțelepciunii din Biblie avem însă, ca în orice parte a Scripturii, inspirația divină a Duhului lui Dumnezeu. Acesta este un har neasemuit – Cel care a creat lumile prin cuvânt, care a lucrat răscumpărarea, care va institui un cer nou și un pământ nou, în care va locui dreptatea, Cel care este înălțat și în care locuiește eternitatea S-a aplecat în har pentru a dărui instrucțiuni cu privire la detaliile vieților creaturilor Sale pe pământ! Aceasta trebuie să stârnească închinarea și admirația noastră pentru totdeauna. Cât de importante sunt toate lucrurile pe care le fac, de vreme ce Dumnezeul care m-a creat și care m-a răscumpărat n-a socotit a fi sub demnitatea Lui să ia seama și să mă instruiască în privința purtării mele – în familie, în societate și la locul de muncă! Dacă acționez potrivit cărții Proverbe, „mă voi purta cu înțelepciune pe o cale desăvârșită” (Psalmul 101.2), în orice sferă a vieții mele.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nebunul a zis în inima lui: „Nu există Dumnezeu!”.

Psalmul 53.1

Astronautul batjocoritor

Odată cu primele explorări ale spațiului, un astronaut rus a spus sfidător: „Nu L-am văzut pe Dumnezeu acolo sus”. Ei bine, acel batjocoritor ar fi trebuit doar o fracțiune de secundă să părăsească nava spațială fără costumul său sub presiune, și atunci, după moarte, ar fi fost nevoit să recunoască faptul că de acum are de-a face cu Dumnezeu ca Judecător.

Necredința este un drog puternic. Aceasta îl determină pe om să ignore și chiar să nege existența lui Dumnezeu, astăzi Atotputernicul Creator și într-o zi Judecătorul, în fața Căruia trebuie să dăm socoteală. Dumnezeu ne-a înzestrat cu o voință liberă, de care cei mai mulți abuzează tocmai pentru a-L nega pe Creatorul lor și lucrările Sale.

Mulți trec prin viață adormiți uimitor de bine de drogul necredinței. Dar, cu cât ei se apropie mai mult de eternitate, cu atât mai puțin eficient devine acest drog. Perspectiva că trebuie să treacă singuri pragul veșniciei, fără sprijinul lumii vizibile, îi îngrijorează cumplit. Această neliniște este însă provocată de Însuși Creatorul nostru, care dorește să ne câștige inimile. Dumnezeu vrea nu numai ca noi să știm cu siguranță că El există, dar și să conștientizăm că Lui Îi pasă de noi. El ni L-a trimis pe Domnul Isus pentru a Se descoperi pe Sine. Ne-a arătat dragostea Sa de necuprins prin faptul că Fiul Său a murit pentru păcatele noastre. Acum depinde de noi să renunțăm la necredință și să facem primul pas în credință. Cum? Mărturisindu-ne sincer păcatele în fața lui Dumnezeu și încrezându-ne în Hristos. Atunci vom primi iertarea, pacea cu Dumnezeu și siguranța veșnică.

Citirea Bibliei: Numeri 22.1-21 · Matei 13.24-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI NEVOIE DE ALȚII! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă…” (Eclesiastul 4:12)

Ken Blanchard (cunoscut autor și conferențiar american pe teme de leadership și management) a spus: „Niciunul dintre noi nu este la fel de deștept ca noi toți laolaltă!” Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că le știm pe toate, dacă suntem cinstiți, fiecare suntem conștienți că avem goluri și domenii în care nu avem experiență. Tu ai avut experiențe pe care alții nu le-au avut; ceilalți au avut experiențe pe care tu nu le-ai avut… și când vă întâlniți, folosiți experiența și cunoștințele reciproce. Domnul Isus a trimis 70 de ucenici în grupuri de câte doi. De ce?

1) Pentru sprijin. „Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă…”

2) Pentru iluminare. Dramaturgul Ben Jonson a spus: „Cel care primește învățătură numai de la el însuși are un prost drept învățător.”

3) Pentru sfătuire. Pastorul unei biserici a prezentat enoriașilor o persoană pe care o ia cu el în călătoriile misionare și le-a spus: „Sunt vulnerabil în fața ispitei, iar el este supraveghetorul și sfătuitorul meu.” Și s-a lăsat o tăcere adâncă!

Uneori ai nevoie de alinare, alteori ai nevoie de mustrare. E nevoie de smerenie să recunoști asta, și de siguranță emoțională pentru a implementa lucrul acesta. Până nu înțelegi că ceilalți te pot ajuta să duci o viață mai plină și mai bună decât ai putea de unul singur, te legi de mâini și-ți limitezi potențialul. Câtă vreme scopul tău este s-o iei înaintea celorlalți, și nu să lucrezi cu ei – îți vei limita viitorul. Cei înțelepți înțeleg puterea gândurilor împărtășite, înțeleg că atunci când prețuiesc gândurile și ideile altora, au parte de rezultatele combinate ale gândurilor împărtășite, și realizează mai mult decât ar putea realiza vreodată pe cont propriu. Așadar, acceptă azi că și tu ai nevoie de ceilalți!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 24:31-49

Domnul l-a condus, parcă de mână, pe slujitorul lui Avraam în casa familiei stăpânului său. Avraam îl pusese să jure solemn că nu va lua soţie pentru fiul său dintre fiicele lui Canaan (v. 3). Tineri prieteni, care-L cunoaşteţi pe Domnul Isus, chiar dacă evenimentul căsătoriei vă apare într-un viitor încă îndepărtat, nu este prea devreme să vă însuşiţi temeinic învăţătura Cuvântului în această privinţă: „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6.14, 15). Un copil al lui Dumnezeu se poate căsători numai în familia credinţei, adică numai cu un alt copil al lui Dumnezeu. Cei care nu au luat aminte la acest îndemn au putut mărturisi mai târziu cu multă tristeţe că unirea cu o persoană neîntoarsă la Dumnezeu nu este numai neascultare categorică de Cuvântul lui Dumnezeu, ci şi un izvor de zbucium şi de necaz în viaţă.

Ce mărturie răspândeşte servitorul lui Avraam despre stăpânul faţă de care se simte onorat să-i aparţină

(v. 34-36)! Este mare, este bogat, are un fiu, moştenitor a tot ceea ce-i aparţine. În acest fel, Duhul Sfânt, când este primit într-o inimă, Îl face cunoscut pe Tatăl şi pe Fiul şi aşa ar trebui şi noi, răscumpăraţii Domnului, să ştim să vorbim.

6 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubitul meu este alb și rumen, cel dintâi din zece mii.

Cântarea Cântărilor 5.10

Mirele și Mireasa (3)

De îndată ce Mireasa a fost întrebată despre Preaiubitul ei, în ce fel era El mai minunat decât oricare altul, ea nu a ezitat să răspundă. Era încântată să-L descrie pe Preaiubitul ei. Să privim la ce spune ea.

Primul lucru care-L distinge este că e alb. Biblia folosește albul ca simbol al purității, precum în Isaia 1.18: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, se vor face ca lâna”. Preaiubitul nostru, Domnul Isus Hristos, este Cel despre care serafimii proclamau unii către alții: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oștirilor; tot pământul este plin de gloria Lui!” (Isaia 6.3; Ioan 12.41). El este Cel care n-a cunoscut păcat (2 Corinteni 5.21), care n-a făcut păcat (1 Petru 2.22), și în El nu este păcat (1 Ioan 3.5). Așa ceva nu poate fi spus despre nimeni altul, decât despre Preaiubitul nostru.

De asemenea, ea îl descrie ca fiind rumen. Cel care este alb și lipsit de păcat este Același „în care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7). Este deci de mirare că cei care-L iubesc sunt copleșiți de dragostea Lui?

El este într-adevăr Cel dintâi din zece mii (literal: „înălțat ca un steag”). Gândul aici este că El ar fi imediat recunoscut printre zece mii (cel mai mare număr în limba ebraică). Prin urmare, printre toți fiii oamenilor, El este unic. Tatăl a deschis cerurile și a spus despre El: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 17.5). Da, El este alb și rumen, cel dintâi din zece mii.

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ca un vis la deșteptare, așa le lepezi chipul, Doamne, la deșteptarea Ta.

Psalmul 73.20

Adoniram Judson

Misionarul Adoniram Judson (1788-1850), care avea să lucreze în Myanmar, Birmania, povestește despre el cum, în timpul studiilor, s-a împrietenit cu un tânăr care l-a influențat, din nefericire, în rău. Urmând exemplul acelui coleg, Judson a început să-și bată joc de lucrurile divine și să disprețuiască Biblia. După ce și-au terminat studiile, drumurile lor s-au despărțit.

Ceva mai târziu, cu ocazia unei călătorii, Judson a fost nevoit să înnopteze într-un han. Din câte și-a dat seama, în camera alăturată se afla un tânăr grav bolnav. Deodată, în toiul nopții, l-a auzit pe bolnav gemând, dar nu numai de durere, ci și de disperare și de frica morții. L-a cuprins o neliniște ciudată, așa că, în cele din urmă, de frică, și-a tras pătura peste cap, pentru a nu fi nevoit să mai audă gemetele din camera vecină. Fără să-și dea seama, s-a gândit că prietenul său de la universitate și-ar bate joc de el dacă l-ar vedea în această poziție. Dar apoi s-a făcut liniște, așa că Judson a căzut într-un somn adânc. A doua zi dimineața a aflat că bolnavul murise în timpul nopții. „Știți cum îl chema?”, l-a întrebat el pe hangiu. Cât de șocat a fost când acesta a menționat numele prietenului său de la universitate! Așadar, gemetele veneau de la colegul său, de la acel ateu indiferent! Sfârșitul său nefericit a mișcat atât de mult inima lui Judson, încât el și-a abandonat călătoria, s-a întors acasă și, spre bucuria părinților săi, s-a întors la Dumnezeu. Apoi și-a dedicat viața lucrării misionare.

În fața morții, mulți dintre cei care Îl neagă pe Dumnezeu realizează că există un Dumnezeu sfânt și drept, dar pentru mulți este prea târziu.

Citirea Bibliei: Numeri 21.1-15 · Matei 13.10-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DE LA O INIMĂ FRÂNTĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale…” (Psalmul 51:12)

O inimă frântă nu se poate vindeca muncind 16 ore pe zi, transpirând la sala de fitness sau folosind substanțe care o binedispun, ca de pildă alcoolul sau drogurile. Acestea îți pot produce o restabilire temporară, dar nu aduc o vindecare de durată. După ce a căzut în păcat și rușine, împăratul David s-a rugat: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale…” Dar există o veste bună: Dumnezeu îți poate reda ce ai pierdut și te poate învăța lucruri despre tine pe care nu le-ai știut, și care te vor face un om mai bun…

Una dintre învățăturile pe care ni le dă Dumnezeu este cea despre iertare. Nu poți să ții sabia neiertării deasupra capului cuiva și să aștepți să găsești iertare pentru tine însuți. Iertarea este doar un cuvânt până când o exerciți. Pacea minții și încrederea în Dumnezeu depind de dorința ta de a extinde harul asupra celorlalți (vezi Marcu 11:25).

Cea de-a doua învățătură pe care ne-o dă Dumnezeu este despre relații. Unele dintre ele îți vor aduce mai multă durere decât plăcere. Trădarea lui Iuda, oricât de dureroasă, a fost instrumentul prin care s-a produs cel mai important eveniment din istorie – crucea de pe Golgota. Oare asta înseamnă că oricine poate intra în viața ta și să facă ce dorește? Nu; accesul lor la persoana ta este limitat de scutul planului lui Dumnezeu. Unii îți vor aduce mângâiere, iar alții îți vor zidi caracterul… și tu ai nevoie de ambele. Cea de-a treia învățătură pe care ne-o dă Dumnezeu este despre acceptarea voii Sale. Iată cum ni-L prezintă Biblia pe Dumnezeu: „Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide.” (Apocalipsa 3:7).

Indiferent dacă Dumnezeu deschide o ușă sau o închide, încrede-te în El și spune: „Da, Doamne!” pentru că El te iubește și Se gândește numai la ce e mai bun pentru tine. Așadar, mai ales dacă ai inima frântă – acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 24:1-14

Moartea Sarei sugerează punerea deoparte a lui Israel (popor din care a ieşit adevăratul Isaac), după învierea Domnului (cap. 22). Pentru a asigura sămânţa promisă, Avraam, „tatăl unei mulţimi de naţiuni” (17.5), are un plan măreţ a cărui înfăptuire ne este relatată în detaliu: acela de a-i da o soţie fiului său. De acum înainte intervine o a treia persoană: slujitorul cel mai bătrân din casă, administratorul tuturor averilor sale, imagine izbitoare a Duhului Sfânt trimis pe pământ pentru a-i strânge pe cei care vor alcătui Biserica, Mireasa lui Hristos. Astfel, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care au lucrat împreună în Creaţie, lucrează tot împreună la alegerea, chemarea şi strângerea celor răscumpăraţi uniţi cu Hristos Cel înviat. Această Mireasă va fi căutată într-o ţară îndepărtată. Dintre „cei care erau departe”, Dumnezeu a ales şi a chemat pe aceia care să fie alături de Fiul Său (Efeseni 2.13).

Ce model de dependenţă avem în acest slujitor al lui Avraam! În casa stăpânului său a învăţat să-L cunoască pe Domnul, Cel cu care acum are de-a face într-un mod personal. Către El îşi îndreaptă rugăciunea sa (Psalmul 5.3). Să nu uităm, înainte de a întreprinde vreun lucru, să vorbim mai întâi cu Domnul.

5 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.

Galateni 6.1

Aici nu este vorba de păcat săvârșit împotriva unei persoane, ci de un frate care a căzut într-o greșeală, iar frați spirituali care iau cunoștință de acest fapt trebuie să-l ridice cu duhul blândeții. Este slujba acelor frați care sunt „duhovnicești” și în felul acesta sunt capabili să se ocupe de aceia care, în privința stării spirituale momentane, stau „mai prejos” decât ei. Acesta este principiul disciplinării și al purtării de grijă părintești, un principiu caracterizat prin superioritate personală.

Pe nimeni să nu deranjeze expresiile: „a sta mai jos” și „superioritate personală”! Prin superioritate personală nu trebuie să se înțeleagă ceva ce posedă un om în sine însuși și nici o atitudine de superioritate pe care ar putea să o adopte cineva față de semenul său. Nu, ci este vorba despre maturitate duhovnicească și morală sau, altfel spus, această superioritate își găsește explicația în acea maturitate duhovnicească și morală care este rezultatul umblării constante cu Domnul. Tatăl nu este în aceeași poziție ca și copilul. Chiar dacă se apleacă în dragoste și har spre copilul neascultător, pentru a-l face conștient de păcatul său, totuși el își păstrează poziția superiorității, oricât de mult s-ar caracteriza acesta prin smerenie și har. În această superioritate morală se află motivația pentru valoarea și efectul acestui fel de disciplinare.

Așa cum se ocupă tatăl de copilul său neascultător, tot așa ar trebui să se aplece cei „duhovnicești”, frați cu greutate morală, pentru a-i ajuta pe aceia care au căzut în păcat. Numai dragostea este capabilă de o asemenea slujbă și numai smerenia ne ține în duhul blândeții, luând seama „la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu”. Îngăduința față de slăbiciune și față de lipsa de experiență va caracteriza slujba unor asemenea frați; ei nu au uitat că, odinioară, și ei înșiși au trecut prin toate acestea.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?

Iov 2.10

De ce nu Tim?

Colonelul Jack Miller avea un fiu pe nume Tim. Acesta era un tânăr credincios. Călcând pe urmele tatălui său, el se pregătea la Academia Forțelor Aeriene din Colorado. Avea deci perspectiva unui viitor strălucit. Dar, într-o zi, în timpul unui exercițiu militar, o bombă neexplodată l-a spulberat. „De ce Tim…?”, l-a întrebat un tânăr recrut pe colonel. Acesta a răspuns: „De ce nu Tim?”.

Accidente, boală, tragedii… Acestea dezvăluie adesea logica noastră subtilă, dar eronată: „De ce eu? La urma urmei, dacă Dumnezeu controlează totul și eu caut să-I fiu pe plac, de ce nu mă scapă de această suferință?”. Deseori ne luptăm în sinea noastră o perioadă lungă de timp până să putem accepta modul cum acționează Dumnezeu.

Satan își închipuia că, în toate nenorocirile care se vor abate asupra lui Iov, patriarhul se va împiedica tocmai de această întrebare. De asemenea era convins că încrederea lui Iov în bunătatea și în îndurarea lui Dumnezeu era doar o „credință de vreme bună”. Dar nu a fost așa! Încrederea lui Iov în Dumnezeu era adânc înrădăcinată în inima sa. Când soția lui i-a cerut să renunțe la Dumnezeu și să moară, el i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce! Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?”. De ce ar fi trebuit Iov să fie scutit de greutăți?

Când încetăm să ne întrebăm „De ce eu?” și începem să ne întrebăm „De ce nu eu?”, atunci Îl onorăm pe Dumnezeu prin încrederea noastră în voia Lui suverană.

Citirea Bibliei: Numeri 20.14-29 · Matei 13.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GRIJA PENTRU SUFLET | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul… îmi înviorează sufletul…” (Psalmul 23:3)

Psalmistul David a scris nemuritoarele cuvinte: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său.” În zilele noastre, motoarele mașinilor sunt computerizate. Un bec aprins la bord te anunță că ceva s-a stricat și că e timpul să mergi cu mașina la verificare. Și sufletul tău va face la fel. Dar trebuie să acorzi atenție semnalelor! Nu aștepta până ai o cădere spirituală, morală, emoțională sau relațională ca să te oprești și să le dai atenție. Când setea sufletului tău nu este potolită și nevoile lui nu sunt împlinite, el va căută alinare în altă parte, deseori pe o cale care te va răni. Trebuie să știi când să acorzi atenție semnalelor! Cei mai mulți dintre noi nu facem pauze care să ne ajute „să ne înviorăm sufletul”. Suntem amăgiți de vinovăție, cum că oprirea ar fi o dovadă de iresponsabilitate. Sau ne este teamă că vom pierde teren pentru că am pus deoparte cinci minute pentru noi înșine. Unul dintre cele mai dificile lucruri de atins în viață nu este succesul, ci echilibrul!

Așadar în toată truda ta de a-ți stabili scopuri și de a le atinge, nu uita de sufletul tău! Chiar și Dumnezeu S-a odihnit (vezi Geneza 2:2). Și dacă El S-a odihnit, și tu trebuie să te odihnești. Puterea odihnei este aceea care te ajută să te bucuri de călătoria vieții, nu doar de destinație. Firește, dacă nu înveți să alegi plimbarea și odihna vei sfârși în spital din necesitate. Tot la fel este și pe plan spiritual. Când Dumnezeu „te paște în pășuni verzi” El o face ca să te învioreze și să te restaureze. Așadar, ai grijă de sufletul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 23:1-20

Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea în­frântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.

La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.

Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. În Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară” (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).

4 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

El, care, într-adevăr, nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu.

Romani 8.32

Domnul Isus, Fiul etern al lui Dumnezeu, S-a smerit și a devenit Om. El a luat locul cel mai de jos și a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Ce trebuie să fi însemnat acest lucru pentru El! Ce trebuie să fi însemnat pentru Domnul ca Iuda să-L trădeze cu un sărut! Ce trebuie să fi însemnat pentru El să fie scuipat în față de soldați, să fie biciuit, disprețuit și batjocorit de ei!

În plus, cât de mult a trebuit El să sufere purtând păcatele noastre, fiind făcut păcat pentru noi și fiind judecat de către un Dumnezeu sfânt, care nu poate suferi niciun păcat! În aceste împrejurări cumplite, El a fost înconjurat de mulțimea batjocoritoare și insensibilă și n-a găsit niciun mângâietor printre cei ai Săi. Îl auzim strigând către Dumnezeu, singur pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. În acele momente, când suferea nespus în ascultare de Dumnezeu, El L-a revelat în mod perfect pe Dumnezeu, glorificându-L în mod infinit.

Dreptatea lui Dumnezeu a fost arătată atunci când El L-a lovit pe Fiul Său, aducând judecata asupra Lui, când El purta păcatele noastre. Sfințenia lui Dumnezeu a fost manifestată atunci când Domnul a strigat: „Pentru ce M-ai părăsit?”. Tot acolo însă a fost revelat, în mod glorios, adevărul că „Dumnezeu este dragoste”, căci acolo vedem un Dumnezeu care L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu, un Dumnezeu care L-a judecat pe Fiul Său, pentru a-i scăpa pe păcătoșii pierduți de pedeapsa veșnică. Niciodată n-a privit Dumnezeu la Fiul Său cu mai multă plăcere decât în timpul acelor momente când a trebuit să-Și ascundă fața de la El, fiindcă El purta judecata mea. Ce trebuie să fi fost pentru Dumnezeu să-L părăsească pe Fiul Său atunci când El atârna pe cruce, înconjurat de vrăjmași!

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.

Ioan 1.1,2

Cuvântul este o Persoană: Fiul lui Dumnezeu

În timp ce Evangheliile după Matei, Marcu și Luca își încep relatarea cu nașterea lui Isus sau cu slujirea Lui printre oameni, Evanghelia după Ioan ne prezintă încă din primul verset existența veșnică a Fiului lui Dumnezeu. În aceste cuvinte atât de simple remarcăm adevăruri atât de profunde. Termenul „Cuvântul” este folosit aici pentru o Persoană, care este Fiul lui Dumnezeu.

La început era Cuvântul. – Spre deosebire de tot ceea ce a fost creat și are, prin urmare, un început, Fiul lui Dumnezeu este de la început. Așadar Fiul este etern.

Cuvântul era cu Dumnezeu. – „Singurul Lui Fiu … este în sânul Tatălui” (Ioan 1.18). Așadar Fiul este alături de Dumnezeu din veșnicie.

Cuvântul era Dumnezeu. – precum Tatăl și Duhul Sfânt. Așadar Fiul este Dumnezeu.

El era la început cu Dumnezeu. – Fiul lui Dumnezeu este cu Dumnezeu nu doar de la un anumit moment, ci din veșnicie. Așadar Fiul este dintotdeauna Fiu – unic în acest fel.

Ce mărturie clară despre măreția Celui care S-a smerit, a devenit Om și a trăit printre noi în acest fel! Ioan, care L-a văzut, mărturisește că „El a locuit printre noi plin de har și de adevăr (și noi am privit slava Lui, slavă ca a Singurului de la Tatăl)” (Ioan 1.14). Ce frumos începe această Evanghelie după Ioan: Fiul este etern, Fiul este în sânul Tatălui, Fiul este Dumnezeu, Fiul este dintotdeauna Fiu – unic în acest fel!

Citirea Bibliei: Numeri 20.1-13 · Matei 12.46-50

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA, SCHIMBĂ-ȚI VIAȚA (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa…” (Proverbele 1:5)

Cartea Proverbelor începe astfel: „Pildele lui Solomon… pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii; pentru căpătarea învăţăturilor de bun-simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă; să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă”. (Proverbele 1:1-5).

Gândirea creativă este pur și simplu o gândire disciplinată. Dacă ai impresia că știi tot ce se poate ști, înseamnă că știi deja tot ce vei ști vreodată. Pentru a ieși din tipare, trebuie să începi să pui întrebările corecte. Sir Anthony Jay (scriitor englez, producător și director de radio) a spus: „Și mintea lipsită de creativitate poate detecta răspunsurile greșite, dar e nevoie de o minte creativă pentru a detecta întrebările greșite.” Întrebările greșite opresc procesul gândirii creative. Ele te trimit pe aceeași cale bătătorită.

Pentru a-ți schimba viața, trebuie să-ți schimbi gândirea. Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să pui aceste două întrebări: „De ce trebuie făcute lucrurile mereu așa? Există o cale mai bună?” Fie că scopul tău este să-ți construiești o viață mai bună, fie o familie mai bună, o afacere mai bună, o biserică mai bună, o carieră mai bună sau orice altceva mai bun, orice schimbare și proces trebuie să înceapă punând cu sinceritate acele două întrebări.

Vechea zicală „o mică îmbunătățire poate aduce o mare avere sau faimă” este foarte adevărată. Așadar, vrei să ai succes? Atunci, fii dispus să-ți schimbi gândirea!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 22:13-24

Dumnezeu Însuşi Se preocupă de Mielul pentru arderea-de-tot. Când Domnul Isus Şi-a făcut apariţia în mijlocul poporului pe malurile Iordanului, Ioan Botezătorul a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1.29). El era răspunsul divin la toate păcatele care tocmai fuseseră mărturisite. Astfel se descoperă taina cea mare a cărei umbră o avem în acest capitol. Şi ce asigurare continuă să aducă acest „Yehova-Iire” (Domnul va purta de grijă) tuturor celor chinuiţi de povara păcatelor lor!

Isaac este înviat în mod simbolic (Evrei 11.19); Hristos însă este înviat în adevăr, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru El şi pentru noi. El va primi o soţie, fapt ilustrat de numirea Rebecăi în v. 23. Iar noi vom primi binecuvântările cereşti a căror imagine o avem în v. 17 şi 18.

Credinţa lui Avraam s-a arătat prin această faptă (Iacov 2.21). Se spune că încercarea face proba. Dumnezeu îi cunoştea inima şi ştia că avea credinţă, dar ea trebuia să se manifeste public. În ce ne priveşte pe noi, dacă am putut mărturisi: «cred în Domnul Isus», mai devreme sau mai târziu ni se va da ocazia să o dovedim. Încercările creştinilor deseori nu au alt scop decât să pună în evidenţă realitatea credinţei care este în ei.

3 Februarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Astfel încât noi, de acum, nu cunoaștem pe nimeni potrivit cărnii … Încât, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.16,17

Hristos nu mai este acum pe pământ și, fiindcă noi trăim în asociere cu El, o ordine nouă de lucruri a fost stabilită. Chiar El Însuși este cunoscut de noi într-un fel nou. Pavel nu fusese printre aceia care L-au cunoscu pe Hristos „potrivit cărnii”, în zilele întrupării Sale. Dar chiar dacă L-ar fi cunoscut așa, el nu-L mai cunoștea în felul acesta. Mai mult, el nu-l mai cunoștea pe niciun om „potrivit cărnii”.

Fiind creați din nou în Hristos, noi ne găsim într-o sferă nouă. Nu suntem acolo încă în ce privește trupurile noastre – pentru transformarea trupurilor noastre așteptăm venirea Domnului. Însă duhurile noastre sunt deja parte din noua creație. În timpul de acum, duhurile noastre aparțin unei sfere de lucruri cu totul noi, complet necunoscute nouă atunci când eram neconvertiți. De asemenea, chiar lucrurile vechi ale creației dintâi sunt privite de noi într-o lumină cu totul nouă.

Acest adevăr trebuie bine rumegat de către fiecare dintre noi. Cât de multe dificultăți apar printre creștini din această pricină, anume că ei se tratează unii pe alții „potrivit cărnii”, pe temeiul cel vechi și potrivit principiilor acestei lumi! În acest fel, este foarte ușor și firesc să apară partide și grupări, să manifestăm preferințe și antipatii, să fim excesiv de prietenoși cu unii credincioși, până apar anumite dezacorduri, care produc antagonisme la fel de excesive. Toate aceste atitudini se sprijină pe o temelie greșită; ele sunt potrivit cărnii, nu potrivit noii creații și Duhului lui Dumnezeu. Dacă toți sfinții s-ar cunoaște unii pe ceilalți pe temelia cea nouă, ce transformare minunată ar avea loc în mijlocul mărturiei creștine!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Până la bătrânețe Eu sunt Același, și până veți încărunți Eu vă voi sprijini. Eu sunt Cel care am creat și Eu voi purta, voi sprijini și voi mântui.

Isaia 46.4

Promisiuni prețioase

Ce cuvânt de încurajare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu! Unii poate au îmbătrânit, alții au obosit… Oricum ar fi, versetul de astăzi ne întâmpină cu promisiuni nespus de prețioase pentru sufletul nostru: Eu vă voi purta, vă voi sprijini, vă voi scăpa.

Atunci când un copil s-a împiedicat și plânge, mama îl ridică, îl poartă pe brațe și îl liniștește, până când durerea încetează și lacrimile i se potolesc. Dumnezeul nostru acționează la fel atunci când am obosit sau ne-am împiedicat pe drumul credinței. El nu ne abandonează, ci ne ridică, ne duce mai departe și ne asigură că ne va conduce până la țintă!

Ce face Păstorul cel Bun cu oaia rătăcită? O caută până când o găsește, apoi o ridică – poate că o scoate dintr-o groapă sau o eliberează dintr-un tufiș cu spini – și, punând-o pe umerii Săi, o duce acasă. Numai când ajunge acasă, o ia de pe umeri, nu înainte!

Mântuitorul îi duce în siguranță acasă pe toți ai Săi, pentru care Și-a dat viața ca Bunul Păstor! Ce triumf al harului Său! „În toate necazurile lor, El … i-a mântuit; El i-a răscumpărat în dragostea și în îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat, din vechime, în toate zilele” (Isaia 63.9).

Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine

și nicio clipă singur nu mă lași,

Tu ești mereu puterea ce mă ține,

din cel dintâi la cei din urmă pași. —T. Dorz

Citirea Bibliei: Numeri 19.11-22 · Matei 12.38-45

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA, SCHIMBĂ-ȚI VIAȚA (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept…” (Proverbele 13:20)

Dacă ești înconjurat de negativism, caută un mediu mai bun. Charlie Brower (fost oficial în Departamentul de stat al Statelor Unite și judecător de drept internațional) a spus: „Ideile noi sunt delicate. Ele pot fi distruse de un simplu râset sau căscat; pot fi înjunghiate de moarte de o glumă sau pot fi ucise printr-o încruntare de sprâncene a celui de lângă tine.” Mediile negativiste ucid mari idei în fiecare minut. Un mediu creativ, pe de altă parte, devine ca o seră în care ideile sunt semănate, apoi încolțesc și se dezvoltă.

Pentru a crește, trebuie să cauți oameni care sunt dedicați creșterii personale. Ce fac astfel de persoane? Următoarele lucruri:

1) Încurajează creativitatea. David Hills (proprietarul celei mai vechi ferme de familie din America – ajunsă la a zecea generație) spunea: „Studiile asupra creativității sugerează că singura variabilă în ecuația creativității de care angajații dau sau nu dovadă este percepția că li se permite să fie creativi.” Când inovația și gândirea personală sunt încurajate și răsplătite fățiș, oamenii înțeleg că au permisiunea de a fi creativi.

2) Sunt dispuse să-și asume riscuri. Chiar și atunci când ai studiat și te-ai pregătit temeinic, tot va trebui să încerci de mai multe ori înainte de a reuși. Așadar, trebuie să fii într-un mediu în care greșelile sunt văzute ca parte a procesului creativ.

3) Cred în potențialul pe care îl are un vis. Mediul creativ încurajează folosirea unei coli albe de hârtie și a întrebării: „Dacă ai putea desena o imagine a ceea ce dorești să realizezi, cum ar arăta ea?” Un mediu creativ i-a dat posibilitatea lui Martin Luther King Jr. să spună plin de pasiune și să declare: „Am un vis” (și nu „Am un obiectiv”)! Obiectivele îți pot da un punct focal, dar visele au putere. Visele lărgesc lumea în care trăiești. Și Dumnezeu este cel ce dă visele și viziunile (vezi Ioel 2:28).

Așadar, caută anturajul persoanelor înțelepte și dedicate creșterii personale.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 22:1-12

Ştim că acest tabou este o imagine a crucii. Cine altcineva este Fiul, singurul născut Fiu, Cel pe care Tatăl Îl iubeşte, decât Domnul Isus? Trebuia ca El să fie oferit ca ardere-de-tot. Locul este privit de departe în planurile eterne ale lui Dumnezeu. Este muntele Moria, loc în care David va aduce mai târziu jertfa de ispăşire şi în care va fi construit Templul (2 Cronici 3.1). Locul unde se aduce jertfa este în acelaşi timp şi de închinare (v. 5).

Câte motive găsim acolo pentru a ne închina Tatălui şi Fiului, care merg împreună, altfel spus, într-un gând, pentru a înfăptui lucrarea mântuirii! Ascultarea lui Isaac ne aminteşte de ascultarea Domnului în Ghetsimani: „… nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie” (Marcu 14.36). Dar, spre deosebire de Isaac, care doar s-a supus, Fiul S-a oferit: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta” (Evrei 10.9). Din nou spre deosebire de Isaac, cel care nu ştia ce avea să facă tatăl său, ni se spune: „Isus, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieşit înainte …” (Ioan 18.4).

În sfârşit, spre deosebire de strigătul Îngerului care oprea mâna lui Avraam, nici un glas nu se face auzit pe Golgota pentru a îndepărta sabia care trebuia să cadă asupra Fiului lui Dumnezeu.