Mana Zilnica

5 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Amon] nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său, pentru că el, Amon, a înmulțit vina.

2 Cronici 33.23

Lecții din viața lui Amon (2) – Înmulțirea vinei

Amon și-a înmulțit vina. Ce înseamnă acest lucru? Că a stăruit în starea de idolatrie a lui Iuda. Citim ceva asemănător în 2 Cronici 36.14: „Toți mai-marii preoților și poporul și-au înmulțit mult necredincioșia, după toate urâciunile națiunilor“. Ca împărat, Amon era în mod special responsabil să-și îndrume poporul să facă ceea ce era bine înaintea lui Dumnezeu, așa cum făcuse bunicul său, Ezechia. Însă Amon s-a adâncit și mai mult în idolatrie, în ciuda a ceea văzuse în viața tatălui său.

Există deci un dublu aspect al acestei expresii, „și-a înmulțit vina“. Mai întâi, ca împărat, el și-a împins poporul și mai adânc în idolatrie. Apoi, el a perseverat în ceea ce era greșit, știind că era greșit.

Amon știa că tatăl său înlăturase din Ierusalim toți idolii și toate altarele pe care le făcuse. Totuși, el a ales să se îndrepte către idolatrie. El știa prea bine că nu aceasta era calea corectă. Când știm că un lucru este greșit și totuși îl practicăm, aceasta înseamnă să ne înmulțim vina.

Poate Amon n-avea cunoștință despre ceea ce Scriptura spunea despre idolatrie – știm că mai târziu, pe vremea lui Iosia, a fost descoperită cartea Legii – însă avea, cel puțin, exemplul tatălui său, din care ar fi trebuit să învețe.

„Aceluia care știe să facă bine și nu-l face, aceasta îi este păcat“ (Iacov 4.17). Trebuie să facem ceea ce știm că este bine, nu doar să nu facem ceea ce este greșit. Să perseverăm în a face ceea ce este drept și bine! În felul acesta, recunoștința noastră va crește, la fel și harul, pacea, îndurarea și binecuvântările noastre.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Dumnezeu a creat … orice pasăre înaripată după specia ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Geneza 1.21

Condorul și pasărea colibri

Dumnezeu a creat maiestuosul condor, care este cea mai mare și mai grea pasăre de pradă. Trăiește în regiunea Anzilor sud-americani și are o anvergură a aripilor de până la trei metri. Este, de asemenea, pasărea care zboară cel mai eficient. Își petrece doar 1% din timpul de zbor bătând din aripi, în timp ce 99% din timp planează. Deținătorul recordului – în cadrul unui proiect de cercetare – a fost un condor care nu a bătut din aripi nici măcar o dată timp de cinci ore și care a parcurs o distanță de 172 de kilometri în tot acest timp. Ingenios! Chiar și cele mai sofisticate tehnici de pe planetă de economisire a energiei pălesc în fața acestei performanțe!

Dar Dumnezeu a creat și micuța pasăre colibri, care trăiește mai ales în Cuba. Masculul are doar 7 centimetri și cântărește numai 1,8 grame. Atunci când ia nectar dintr-o floare – ceea ce face uneori chiar și de 1.500 de ori pe zi – aripile sale bat poate și de peste 90 de ori pe secundă.

Desigur, acestea sunt două extreme din bogata varietate a creației lui Dumnezeu. Unele sunt creaturi maiestuoase, altele mărunte; unele care mai mult planează, altele într-o neîncetată mișcare. Ce diversitate și frumusețe! Gândindu-ne la motivul pentru care a fost făcută creația – Dumnezeu a creat totul după buna Sa plăcere – și la felul cum a fost ea făcută, uimitor de încântătoare, cum să nu ne închinăm și să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru Creator! Având înaintea ochilor imaginea condorului din Anzi, înțelegem mai bine ceea ce Dumnezeu a spus poporului Israel: „V-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine“ (Exod 19.4).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.8-28 · Ioan 11.17-31

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 22:1-21

Îi părăsim acum pe israeliţi pentru a vedea ce se întâmpla în acest timp cu duşmanii lor. Plin de groază, Moab, cu regele său Balac, l-a văzut pe Israel suindu-se din pustiu, umplând ţara, aşezându-se în dreptul său. Tre­mură pentru recoltele sale şi dispreţuieşte această mulţime care putea „mânca tot, … cum linge boul iarba verde a câmpului“ (v.4). Când poate sta liniştit Moab? Atunci când mana, Pâinea vieţii, este apre­ciată de poporul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că posesiunile lumii nu-l fac invidios.

Pentru a-l înfrânge pe Israel, Balac recurge la mijloace supranaturale. Îl cheamă în ajutor pe ghicitorul Balaam, căruia îi cunoaşte reputaţia. Balaam personifică în întreaga Scriptură un cler coruptibil, uşor de tocmit pe preţ de argint (Deuteronom 23.4; Iuda 11). Balaam era împărţit între dorinţa sa de a primi bogăţiile şi onorurile promise de trimişii lui Balac şi sentimentul că nu putea trece peste voia Dumnezeului suveran de care se temea. Cercetat de Domnul în timpul nopţii, Balaam desluşeşte această declaraţie categorică, fără drept de apel: „Să nu mergi cu ei; şi să nu blestemi poporul … ei sunt binecuvântaţi!“ (v. 13). În speranţa că-L va convinge pe Domnul să-Şi revoce hotărârea, profetul necredincios uită că Dumnezeu nu Se schimbă (comp. cu 23.19), astfel încât, de îndată ce soseşte cea de-a doua delegaţie, îi este permis să meargă acolo unde-l atrăgea inima lui lacomă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEDITEAZĂ LA SFINTELE SCRIPTURI! | Fundația S.E.E.R. România

„Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi.” (Psalmul 119:15)

Dacă vrei să crești din punct de vedere spiritual, ai nevoie de o dietă consistentă și solidă din Scriptură. Și știi ceva? Nu există contraindicații și nu vei depăși niciodată dieta pe bază de Scriptură. Nu există înlocuitor. Nu există niciun supliment. Poetul T.S. Eliot a spus: „Tot ceea ce mâncăm are un anumit efect asupra noastră. Ne afectează în timpul procesului de asimilare și digestie; și cred că exact același lucru este valabil și pentru tot ceea ce citim”. Deci, putem spune că suntem nu doar ceea ce mâncăm, ci și ceea ce citim! Dar să facem un pas și mai departe. Să citești fără să meditezi este ca și cum ai mânca fără să digeri. Dacă vrei să absorbi nutrienții, nu poți doar să citești, ci trebuie să rumegi ceea ce citești. Meditația este modul în care metabolizăm Scriptura. Așa ajunge Cuvântul lui Dumnezeu în duhul și în sufletul nostru. Scriitorul francez Jacques Réda avea un obicei special. Se plimba pe străzile Parisului cu scopul de a observa câte-un lucru nou în fiecare zi. Acesta era modul în care își reînnoia dragostea pentru oraș. La fel ne putem înnoi și noi dragostea pentru Dumnezeu! Dragostea noastră crește pe măsură ce vedem noi dimensiuni ale personalității Sale, iar personalitatea Sa este dezvăluită cu precădere pe paginile Bibliei. Oare cum ar fi dacă ne-am apropia de Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a descoperi un lucru nou, așa cum făcea Jacques Réda când mergea pe străzile Parisului? Simplu, ingenios, eficient, nu-i așa? De fapt, aceasta este secretul creșterii spirituale: nu poți doar să citești Biblia, ci trebuie să și meditezi la ea! Lectura oferă lărgime înțelegerii noastre, dar meditația oferă profunzime. Dacă citim Scriptura, și medităm la ceea ce citim, înțelegerea noastră despre Dumnezeu și experiența noastră cu El este unidimensională. Biblia este ca un caleidoscop. De fiecare dată când o deschizi, ți se dezvăluie un alt tipar frumos al adevărului. Așadar, citește și meditează la ceea ce citești din Biblie!

4 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi. N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși.

Luca 5.31,32

Vameșul Levi a răspuns chemării de a-L urma pe Domnul Isus. Imediat a făcut un ospăț în casa lui, în cinstea noului său Învățător. Invitații de acolo nu formau o companie nobilă, iar fariseii și cărturarii i-au numit cu dispreț: „vameși și păcătoși“, și au exprimat acest reproș al lor față de ucenicii Domnului.

Când El a auzit, a luat imediat inițiativa de a răspunde pentru ucenicii Săi. N-a evitat întrebarea, nu S-a distanțat de invitații de acolo, nu le-a condamnat caracterul, ci a făcut o comparație: la fel cum cei sănătoși n-au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, tot așa păcătoșii au nevoie de El, ca Mântuitor, nu cei ipocriți și drepți în ochii lor. Pentru acești păcătoși venise El, iar unii dintre ei, precum Levi, Îl urmaseră și stăteau la masă cu El. Domnul îi cheamă și acum pe cei păcătoși la pocăință și la credință. El dorește să-i transforme pe oameni.

Această transformare începe din inimă, când cel păcătos își condamnă înaintea lui Dumnezeu felul vechi de viețuire. Aceasta este pocăința, și aceasta este ceea ce Levi tocmai făcuse. Acum el trăia într-un fel cu totul nou și diferit: trăia pentru Isus Hristos și pentru cei care aveau nevoie de El ca Mântuitor. De aceea L-a adus pe Domnul în propria casă, în compania altor vameși, pentru ca și ei să-L aibă ca Mântuitor.

Dacă am experimentat și noi puterea mântuitoare, vindecătoare și transformatoare a lui Hristos, să facem în așa fel încât și alții să ajungă să-L primească pe Domnul ca Mântuitor!

F. Ulrich

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și unul dintre farisei L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Intrând în casa fariseului, El S-a așezat la masă.

Luca 7.36

Fariseul și femeia păcătoasă (1)

Înainte ca Domnul Isus Hristos să-Și înceapă slujba oficială aici pe pământ, Ioan Botezătorul își împlinise deja slujba de a chema poporul Israel la pocăință. El i-a îndrumat spre Mântuitorul promis în Vechiul Testament și care acum urma să vină să-Și salveze poporul din păcat. Mulți iudei au dat curs chemării lui Ioan și s-au lăsat botezați. Prin botez au exprimat că doreau să se lase de păcatele lor, pentru a putea intra în Împărăția lui Mesia.

Dar fariseii și învățătorii legii – conducătorii religioși ai poporului – au refuzat această poruncă a lui Dumnezeu (Luca 7.30). Oare a făcut fariseul Simon o excepție? El L-a invitat pe Isus la masă. Bătea oare inima lui pentru Fiul lui Dumnezeu? Mai târziu se va vedea din comportamentul lui Simon că, deși aparent fusese o gazdă „corectă“, îi lipsea orice urmă de bunătate și de mărinimie. Nici el nu a vrut să creadă că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Atunci de ce L-a invitat Simon pe Domnul? Minunile pe care le-a făcut Mântuitorul și cuvintele Sale pline de îndurare și de putere deveniseră foarte cunoscute. A fost oare Simon curios să afle mai mult? A vrut fariseul să arate prin această invitație că el avea o inimă deschisă pentru lucrarea lui Dumnezeu? Sau credea că le va putea oferi celorlalți oaspeți o conversație deosebită? Poate că avea toate aceste motive. Dar oare sunt acestea premise bune pentru a-L cunoaște cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu așa cum este El și pentru a afla ce vrea El să fie pentru noi?

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.25-16.7 · Ioan 11.1-16

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 21:16-35

La porunca Domnului, poporul se strânge în jurul fântânii (Beer). Căpeteniile şi mai-marii poporului (numiţi: prinţii şi nobilii) au săpat pământul şi apa ţâşneşte din adâncimi pentru a-i înviora pe toţi – simbol al Cuvântului pus în lumină de slujitorii lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea noastră. Suntem responsabili să fruc­tificăm scrierile pe care ni le-au lăsat aceşti conducători. Căpeteniile angajate în lucrarea rodnică (cei care se ostenesc sunt cei care conduc, potrivit cu 1 Tes. 5.12), aceşti «nobili ai poporului», asemeni bereenilor (celor din Bereea) – „mai aleşi decât cei din Tesalonic“ (Fapte 17.11) – se consacră studiului Scripturilor. Iată «nobleţea» pe care o recunoaşte Biblia şi pe care ne-o propune şi nouă, pentru că fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să cerceteze Scripturile (Ioan 5.39). Împrospătarea spirituală trăită în jurul fântânii a înviorat inima poporului. „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi“ (Iacov 5.13). Şi Israel cântă. De patruzeci de ani, de când trecuseră Marea Roşie, nu i-am mai văzut făcând aceasta (în afară de cântecele şi jocurile păgâne din jurul viţelului de aur). Acum, în sfârşit, lauda ia locul murmurelor.

Odată cu bucuria, Israel a găsit şi puterea (Neemia 8.10 sf: „Bucuria Domnului este tăria voastră“). Îşi va dezvălui această putere dând primele sale bătălii împotriva lui Sihon şi a lui Og şi obţinând victorii răsunătoare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUNE-ȚI LIMITE SĂNĂTOASE! | Fundația S.E.E.R. România

„Vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”…” (2 Corinteni 1:18)

Apostolul Pavel scrie: „În luarea hotărârii… am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” şi „Nu, nu”? Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”…” (2 Corinteni 1:17-18). Pavel s-a deprins să stabilească limite în relațiile sale, iar tu trebuie să faci la fel. Un om înțelept a spus: „Nu te plânge niciodată de ceea ce îngădui.” Dacă nu stabilești limite, nu ai dreptul să te plângi de oamenii care profită de tine și îți irosesc timpul. Ia exemplu de la Fiul lui Dumnezeu! „Isus Hristos… n-a fost „Da” şi „Nu”, ci în El nu este decât „Da”!” (2 Corinteni 1:19). Ca urmaș al Lui, tu trebuie să înveți când este potrivit să spui „da”, și când este potrivit să spui „nu”. Când oamenii te pun la colț, nevinovat fiind, înfruntă-i imediat, în particular și personal. Iar dacă nu vor să te asculte, ia pe cineva cu tine. Iar dacă nu vă ascultă pe niciunul, du-te la conducătorii bisericii (vezi Matei 18:15-17). Fii clar și ferm cu privire la ce tolerezi și ce nu tolerezi. Îmi amintesc cuvintele unui cântec: „Trebuie să susții ceva, sau vei cădea la orice!” Simte-te confortabil să-ți exprimi dorințele și preferințele fără teama de respingere și înstrăinare. Așadar rostește această rugăciune: „Doamne, ajută-mă să slujesc și să dăruiesc celorlalți dintr-o inimă curată, și nu din nevoia de dragoste și acceptare. Prin autoritatea Cuvântului Tău, mă rog ca duhul de frică (care m-a împiedicat să stabilesc limite sănătoase) să plece acum. Îmi pun încrederea în Tine. Nu mă voi teme de ce îmi pot face oamenii (cum scrie în Psalmul 56:11). În numele Domnului Isus. Amin.”

3 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Sufletul meu este foarte tulburat: și Tu, Doamne, până când?

Psalmul 6.3

Pe măsură ce învățăm să ne încredem în Domnul, probabil că nimic nu este mai dificil decât să așteptăm. Acest strigăt, „până când?“, este repetat în mai mulți psalmi și în câteva profeții. Este strigătul unei inimi care are încredere că se poate baza pe Dumnezeu, în timp ce, de asemenea, simte adânc acea durere în suflet care, adesea, însoțește o lungă perioadă de așteptare.

Să privim, de exemplu, la cartea Estera, în care, dacă o citim cu atenție, găsim detalii interesante. De pildă, ce trebuie să fi fost pentru Estera, pentru Mardoheu și pentru toți iudeii din Persia să strige către Domnul, după ce au auzit de decretul dat pentru nimicirea lor! A durat cam două luni până când să vină un remediu parțial, prin moartea nelegiuitului Haman, care inițiase acel decret; și a mai durat încă nouă luni înainte ca iudeii să dobândească o eliberare deplină de vrăjmașii lor (Estera 3.12; 8.9-12). Cu siguranță că multe rugăciuni fierbinți au fost înălțate către Dumnezeu în tot acest timp!

Când trecem prin astfel de timpuri, este încurajator să vedem că Dumnezeu a fost la lucru cu mult înainte să ajungem noi în necaz. Evenimentele redate în cartea Estera se întind pe o perioadă de aproximativ zece ani (conform capitolelor 1.3 și 3.7). Apăsarea extremă asupra iudeilor a durat doar un an, însă Dumnezeu, în taină, în căile Sale misterioase, a rânduit totul cu cel puțin nouă luni înainte. Vedem deseori în Biblie că Dumnezeu acționează pe lungi perioade de timp, făcând ca împărații, oamenii nelegiuiți și oamenii de rând să facă în așa fel încât scopurile Sale să fie împlinite.

Poate că și noi ne aflăm în împrejurări atât de dificile, încât strigăm: „Doamne, până când?“. Cine ne poate da un răspuns? În Scriptură, această întrebare aproape niciodată nu primește un răspuns cu privire la un timp specific. A aștepta și a ne încrede în Domnul este ceva foarte folositor și prețios, iar într-o zi vom vedea că toate căile Lui au fost perfecte.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har față de Dumnezeu și față de oameni.

Luca 2.52

O mărturie curajoasă

Elevii clasei a VIII-a au primit ca temă să descrie o personalitate publică pe care ar dori să o ia ca model. O fată din acea clasă mergea gânditoare spre casă. Pe cine să prezinte? Un sportiv? Un muzician celebru? Nu, nu putea așa ceva. După câteva zile i-a venit o idee.

În ziua prezentării, fata era cam încordată. Ce vor spune colegii din clasă despre scurta ei prezentare și ce comentariu va face profesorul? Ea și-a adunat însă tot curajul și și-a citit textul scris succint:

Exemplul meu de urmat este Isus Hristos! Eu nu am o imagine a Lui, pentru că nu L-am văzut niciodată. Dar El este Modelul meu, pentru că este fără greșeală și este întotdeauna neschimbător. Noi, oamenii, suntem schimbători – uneori suntem fericiți și mulțumiți, alteori triști și dezamăgiți. Isus nu este așa! Niciunul dintre noi nu este fără greșeală – dar El a fost întotdeauna. Am decis să Îl urmez, pentru că El Și-a dat viața pentru păcatele mele, astfel încât eu nu trebuie să merg în pierzare.

Clasa a rămas tăcută. Chiar și profesorul a fost vizibil emoționat, deși se știa că nu avea o părere prea bună despre credința creștină. Dar în acele momente a simțit cum credința creștină este nu o formă moartă, ci ceva viu – o relație cu Isus Hristos cel înviat, care trece dincolo de aici și acum…

Ce curajoasă mărturie! De ea se leagă o nespus de prețioasă promisiune:

„Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Luca 12.8)!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.9-24 · Ioan 10.31-42

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 21:1-15

Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruZeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine… nu este apă“ (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească – imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştienţei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan.

Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte – încă o dată – şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea.

Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).

Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce? Ai tu viaţa eternă?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui…” (Psalmul 148:8)

Vânturile erau năprasnice când Moise i-a scos pe iudei din Egipt; au fost năprasnice pe drumul lor spre Țara promisă, și erau năprasnice când au ajuns acolo. Nu există călătorie fără „vânturi năprasnice” deoarece „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele Apostolilor 14:22)

Când ești nevoit să lupți zi de zi pentru a rămâne „pe linia de plutire”, este ușor să te descurajezi. Luca a scris: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20) Poate că ești obosit și descurajat din cauza luptei pe care o duci; ești gata să renunți – și, din punct de vedere omenesc, nimeni nu te-ar învinovăți. Dar, înainte de a renunța, întreabă-te următorul lucru: nu cumva Dumnezeu este Cel care îngăduie aceste „vânturi năprasnice”, tocmai pentru a te duce acolo unde trebuie să ajungi?

Dacă El este Cel care „a zis şi a pus să sufle furtuna” (Psalmul 107:25), așa încât să fii nevoit să-ți ațintești ochii asupra Lui? Dacă El este Cel care „a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic” (Iona 1:4), ca să vadă dacă îți vei păstra credința atunci când nu poți vedea țărmul îndepărtat?! Psalmistul spune (în Psalmul 148:8) că Dumnezeu folosește „focul… grindina, zăpada… norii și vânturile năprasnice” pentru a-Și împlini cuvântul.

În Exodul 10, citim că El „a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele…. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie.” (vers. 13, 19) Iar un alt autor a adăugat: „Când Domnul a luptat pentru Israel, vânturile năprasnice le-au adus eliberarea… La fel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, într-o zi vom sta și noi pe marea de cristal și vom vedea cum tocmai vânturile puternice ne-au adus și nouă eliberarea!” Așadar, nu renunța!

2 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice.

Romani 14.1

Cum trebuie să acționăm față de cei „slabi în credință“? Ar trebui ei să fie respinși? Sau să se facă din acele lucruri exterioare un subiect de dispută? Nu! Firea omenească este înclinată și „astăzi, ca și odinioară“, să procedeze astfel, dar dragostea nu acționează așa. Spunem „astăzi ca și odinioară“, pentru că pericolul care amenința în acele zile mărturia creștină rămâne în toate timpurile. Și astăzi se poate încă întâlni, într-o formă sau alta: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!“; mulți credincioși se poartă de parcă „ar trăi încă în lume“ și ar fi încă supuși la tot felul de porunci și rânduieli. Adevărata „libertate“ care îl face pe credincios în stare să caute și să se gândească la „cele de sus“ este un lucru încă necunoscut pentru mulți.

Apostolul își începe învățătura prin cuvintele: „Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice“. El preia prin aceasta problema greu de tratat a ceea ce era până acum un spin ascuțit. „Primiți-l“, nu «respingeți-l», nici «judecați-l». Dragostea își are întotdeauna felul ei caracteristic de a trata problemele. Acționând în har și reușind să sufere toate, ea nu respinge cu răceală, ci spune: „Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre gloria lui Dumnezeu“ (Romani 15.7). Hristos este exemplul vostru, felul Lui de a fi este modelul vostru.

Într-adevăr, pentru deciderea unor întrebări îndoielnice, în cazul în care Cuvântul nu dă vreo indicație clară, răspunsul trebuie lăsat pe seama înțelegerii spirituale a fiecăruia, iar cel slab nu trebuie forțat. El nu este capabil să primească aceasta. „Unul este convins că poate să mănânce de toate, însă cel slab mănâncă verdețuri“ (versetul 2). Cel slab își dovedește slăbiciunea prin faptul că nu poate gusta carne, din cauza conștiinței. Deoarece nu trăiește în puterea și în lumina noii creații, îi este greu să recunoască „cunoștințele elementare ale lumii“ ca fiind nesemnificative și fără putere.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Satură-ne dimineața cu bunătatea Ta, ca să cântăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre.

Psalmul 90.14

Bunătatea Ta, Doamne

Într-o dimineață citeam ca de obicei pagina din calendar. Era vorba despre bunătatea lui Dumnezeu. Gândurile exprimate acolo mi-au vorbit într-un mod cu totul deosebit și am cugetat la bunătatea lui Dumnezeu prezentată în psalmi. Mi-am făcut și câteva notițe: bunătate înseamnă îndurare, har în dragoste.

După aceea am urcat pe bicicletă și am pornit la serviciu. După câtva timp m-am trezit în ambulanță. Cum s-a întâmplat totul nu mai știam, dar gândul la bunătatea lui Dumnezeu mi-a revenit imediat în minte. La secția de terapie intensivă m-am simțit mângâiat de harul și de dragostea lui Dumnezeu. Astfel am putut lua liniștit accidentul din mâna Domnului. Mai târziu am conștientizat cât de îndurător a fost Dumnezeu cu mine, ținându-Și mâinile peste mine, ca să nu am de suferit leziuni grave.

Asemenea întâmplări ne încurajează ca dimineața, înainte de a începe activitatea zilnică, cu ostenelile și cu pericolele ei, să ne luăm timp și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. El este hrană pentru sufletul nostru. Astfel vom fi săturați și întăriți. Iar când apar probleme, nu Îl vom pierde din priviri pe Domnul, ci ne vom încrede în El cu bucurie, indiferent ce vom întâmpina. El ne arată harul Său în dragoste.

„Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate“ (Psalmul 103.8).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.21-15.8 · Ioan 10.22-30

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 20:14-29

O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste“ fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea  să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele“ (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare îna­inte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Călătoria văd că nu se va face… fără multă pagubă…” (Faptele Apostolilor 27:10)

Apostolul Pavel le-a spus tuturor celor aflați la bordul corabiei care se îndrepta spre Roma: „călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” (Fapte 27:10). Un autor scria: „Apostolul Pavel nu s-a referit în acest verset la o problemuță sau la o mică pierdere, acolo… Acea călătorie avea să fie presărată cu dezastre, cu multe pierderi, chiar și de vieți omenești. Pentru Pavel, acea călătorie avea să-l conducă la finalul vieții sale: martirajul. Cu toate acestea, apostolul nu avea să moară înainte de a-și îndeplini misiunea, înainte de a da lovitura în inima Imperiului Roman, în geniul său politic, în supremația sa militară, în mândria și fastul acestuia. Când Pavel a intrat în Roma cu Evanghelia, iadul s-a cutremurat și tot cerul s-a bucurat.

Astazi beneficiem cu toții, pentru că acel om neînsemnat, plin de cicatrici, dar neînfricat în luptă, și cu un lanț în jurul gleznei, i-a convertit pe mulți din Roma și ne-a lăsat epistolele către Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon, în timp ce era prizonier din cauza credinței în Isus Hristos!” Următoarele expresii din Faptele Apostolilor 27 readuc la viață această călătorie: „Vânturile erau potrivnice… am mers încet cu corabia… nu fără greutate… călătoria pe mare se făcea primejdioasă… s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos… abia am putut să punem mâna pe luntre… au încins corabia cu frânghii… eram bătuţi foarte tare de furtună… au început să arunce în mare încărcătura din corabie… Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile… la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare…. partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor…” etc.

Așadar, destinația noastră este la o aruncătură de băț – dar uneori e nevoie să suferim „multă pagubă”. Slavă Domnului că nu acesta a fost sfârșitul relatării!

Biblia spune că: „Sutaşul însă… voia să scape pe Pavel… A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze… pe frânturi de corabie… şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.” (Faptele Apostolilor 27:43-44)

Deci, doar când te uiți țintă la Domnul Isus, vei ieși cu bine la liman – în ciuda „vânturilor potrivnice”. Garantat!

1 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Purtându-Și crucea, El a ieșit la locul numit „al Căpățânii“ … unde L-au răstignit.

Ioan 19.17,18

În aceste scene solemne de la sfârșit vedem, pe de o parte, cum prezența lui Isus scoate la iveală răul cărnii, iar pe de altă parte, cum răutatea omului scoate la iveală perfecțiunea inimii Lui. În prezența urii ucigașe a iudeilor, a nedreptății impasibile a judecătorului dintre națiuni și a insultelor soldaților, vedem din partea lui Hristos o supunere perfectă, o răbdare infinită și o demnitate plină de pace. El nu exprimă niciun cuvânt de resentiment, nici nu recurge la atotputernicia Lui pentru a-Și zdrobi dușmanii. Venise ceasul să-L glorifice pe Dumnezeu prin lucrarea de la cruce, iar El este ascultător până la moarte.

Totuși, știm că Dumnezeu nu este indiferent la insultele aduse Fiului Său. Va veni ziua când Cel pe care oamenii L-au încununat cu o coroană de spini și pe care L-au batjocorit cu titlul de Împărat al iudeilor va veni ca Împărat al împăraților, purtând multe cununi. Cel pe care oamenii L-au îmbrăcat cu o haină de purpură va veni pe pământ „îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge“ (Apocalipsa 19.13). Și Cel pe care oamenii L-au lovit cu mâinile lor rele va lovi națiunile cu un toiag de fier.

Psalmii și Profeții prevestiseră mai dinainte atât suferințele pe care Hristos urma să le îndure din partea vrăjmașilor Lui, cât și gloriile Lui viitoare, când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. Astfel, în Psalmul 109, Îl vedem pe Hristos în umilința Sa, când oamenii răi vorbesc împotriva Lui cu o limbă mincinoasă, când luptă împotriva Lui fără motiv, când Îi răsplătesc rău pentru bine, când răspund cu ură la dragostea Lui și Îl persecută, pentru ca ei să poată „să-l ucidă pe cel cu inima zdrobită“. În prezența acestei răutăți, Domnul spune: „Dar Eu Mă rog“. Psalmul 110 oferă răspuns la rugăciunea Lui. Cel pe care oamenii L-au lepădat este înălțat la dreapta lui Dumnezeu, pentru a aștepta timpul în care vrăjmașii Lui vor fi făcuți așternut al picioarelor Lui, iar El va domni din Sion – cetatea în care El a fost crucificat – pentru judecarea națiunilor și pentru binecuvântarea poporului Său, care va fi pregătit pentru această domnie.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Învățătorule, știm că spui adevărul și că nu Te temi de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr.

Marcu 12.14

„Învățătorule, știm că spui adevărul“

Ceea ce au spus aici fariseii și irodienii despre Isus Hristos era corect, chiar dacă ei nu credeau ceea ce spuneau. Fără intenția de a vorbi de bine de Învățătorul, ei au depus o triplă și frumoasă mărturie despre Domnul adevărului:

Spui adevărul! Domnul Isus a fost întotdeauna corect. Când L-au întrebat „Cine ești Tu?“, El a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun“ (Ioan 8.25). Ceea ce oamenii puteau vedea la El în exterior era în deplină armonie cu ființa Sa interioară.

Nu cauți la fața oamenilor! Domnul nu S-a lăsat niciodată influențat de părerea nimănui. Aprecierea Lui cu privire la oameni a fost întotdeauna imparțială. Cu ucenicii Săi El de asemenea S-a purtat corect în orice moment: astfel, când Petru a depus frumoasa mărturie despre Domnul Isus, El i-a spus: „Ferice de tine“, iar puțin mai târziu a trebuit să-l mustre, „Înapoia Mea, Satan!“, pentru că acționase împotriva voii lui Dumnezeu (Matei 16.16-23). Ambele răspunsuri ale Domnului au fost foarte potrivite.

Înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr! Isus Hristos prețuia mult Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce învăța El era adevărul. Ascultătorii Lui se puteau baza pe acest fapt. El venise în lume pentru a mărturisi despre adevăr. Nu S-a abătut niciodată de la adevăr, chiar dacă aceasta I-a adus împotrivire și suferință.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.1-20 · Ioan 10.7-21

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 20:1-13

„Nu era apă!“ Murmurele se reaprind. Poporul se îmbulzeşte şi se ceartă ca la Meriba (Exod 17). N-au făcut ei nici un progres de la începutul călătoriei prin deşert, în ciuda bogatelor experienţe ale dragostei lui Dumnezeu? „Şi de ce … şi de ce …“ (v. 4 şi 5) nu e apă? Totuşi stânca este întotdeauna acolo. DOMNUL este obligat să-i amintească aceasta chiar şi lui Moise. Dar numai repetarea acestor „de ce-uri“ nu poate face să curgă apă. Trebuie să i se vorbească stâncii. Nu găsiţi că este o minunată imagine a rugăciunii? Dumnezeu ne poate da tot ce ne este necesar, fără să aştepte vreodată să ducem lipsă. Dar doreşte să-I cerem tocmai pentru a ne aminti că depindem de El. Moise face aici o gravă greşeală. În loc să vorbească stâncii, cum îi spusese DOMNUL, o loveşte cu nerăbdare şi bruscheţe. Gest aparent lipsit de importanţă, dar în realitate grav prin semnificaţie! După cum stânca lovită o dată la Horeb (Exod 17.6) nu mai trebuia lovită din nou, tot astfel Hristos a primit odată pentru totdeauna cupa judecăţii divine. De atunci încoace El nu mai trebuie să sufere şi să moară. Lucrarea Lui este suficientă pentru a le da din belşug alor Săi apa cea vie în tot drumul prin pustiu. Cu condiţia să-I vorbim. Facem noi aceasta?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Vânturile erau potrivnice…” (Faptele Apostolilor 27:4)

Când îți propui să faci ceva pentru Dumnezeu, vrăjmașul va face și el tot ce poate ca să ai de înfruntat „vânturi potrivnice”. De fapt, dacă nu simți că navighezi împotriva vântului, sunt șanse mari să te îndrepți în direcția greșită! Biblia spune că Isus Însuși a fost „ispitit de diavolul” (Matei 4:1). Diavolul nu s-a oprit niciodată din a face lucrul acesta, nici măcar în noaptea dinaintea răstignirii lui Isus, când „Satana a intrat în Iuda… care era din numărul celor doisprezece.” (Luca 22:3) Reimar Schultze spune: „Oriunde te-ai duce astăzi, Satan va încerca să te prindă – la vreun colț de stradă, la birou sau pe câmp. El te va face să cazi, dacă pleci de acasă fără să fii echipat cu armura spirituală; dacă îți lași centura adevărului în dulap, platoșa neprihănirii lângă ușă, pantofii Evangheliei sub pat, sau dacă lași în urma ta scutul credinței, sabia Duhului și coiful mântuirii. Dacă spui în zorii zilei: „Mă voi ruga ori de câte ori voi avea ocazia astăzi”, tocmai i-ai oferit satisfacție vrăjmașului. În scurt timp, din gura ta vor ieși cuvinte greșite, te vei uita la fructele interzise și vei afișa o atitudine nepotrivită. Cel mai prostesc lucru pe care îl poți face este să pleci de acasă neînarmat și gol din punct de vedere spiritual!” Nebunul spune: „Nu am timp să mă rog”, dar mai târziu, în mijlocul „vânturilor potrivnice” el găsește acele momente în care încearcă să repare pagubele aduse de lipsa rugăciunii. Să-L urmezi pe Isus nu este o plimbare în parc. Fiecare lucru bun din Împărăția lui Dumnezeu, de la Adam încoace, a ajuns până la noi prin bărbați și femei care au rezistat atunci când situația s-a înrăutățit. Istoria Bisericii pe care o găsim în Biblie se încheie cu aceste cuvinte victorioase: „și astfel am ajuns la Roma.” (Faptele Apostolilor 28:14) Așadar, fii pregătit pentru „vânturi potrivnice”!

31 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Dacă vorbesc despre comuniunea cu Dumnezeu, trebuie să fiu în stare să stau în prezența Lui cu bucurie. Nu este vorba că aș fi bun, ci că Dumnezeu m-a curățit. Nu contează cât de murdar am fost, ci că El a avut putere să mă curățească pe deplin. Dacă am spălat o haină, nu stau să mă gândesc dacă a fost murdară sau foarte murdară, ci mă bucur că acum este curată. La fel și cu cei credincioși – „Voi sunteți deja curați“ (Ioan 15.3), iar lui Dumnezeu Îi face plăcere să mă privească, fiindcă El Însuși m-a curățit. Nu contează că păcatele mele au fost mari sau mici, ci că am fost curățit în mod perfect, prin puterea și prin valoarea sângelui – „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada“ (Isaia 1.18).

Crezi că ești curățit? Aceasta este o întrebare personală, prin care conștiința fiecăruia este adusă în lumina prezenței lui Dumnezeu. Dacă poți sta acolo, atunci poți sta dincolo de perdea și ești fără pată: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat“. Ai comuniune cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus Hristos. Dumnezeu te-a curățit și Și-a găsit plăcerea să facă acest lucru. Hristos a murit și a împlinit lucrarea necesară. De îndată ce mă aflu în prezența divină, neavând nicio pată, pot fi liniștit și pot privi în urmă și admira căile harului. Sufletul, inima și conștiința mea sunt toate angajate, iar acest lucru produce integritate.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Însă nădejdea nu dezamăgește.

Romani 5.5

Din ce trăiesc oamenii? Din speranță!

În cartea sa, Pavilionul canceroșilor, scriitorul rus și laureat al Premiului Nobel, Aleksandr Soljenițîn, descrie cum Jefrem, care până atunci fusese perfect sănătos, este diagnosticat deodată cu cancer. Pentru el se prăbușea o lume întreagă. Câte mai plănuise să facă… Acum s-a terminat totul! Zilele lui erau numărate! Jefrem a început să se gândească la Dumnezeu, precum și la sensul și conținutul vieții. În această situație i-a trecut mereu prin minte o întrebare: Din ce trăiesc oamenii? El a pus această întrebare colegilor săi de suferință din secția de oncologie. Răspunsurile lor au fost tipice, le auzim deseori. Dar, în această situație, ele păreau de-a dreptul macabre. „Din ce trăiesc oamenii?“ Unii au răspuns: „Din bani“, alții au spus: „Din mâncare“, iar alții: „Din apă“. „Dar aceasta nu este de ajuns!“, a exclamat Jefrem. Într-adevăr, toate acestea nu sunt suficiente. Soljenițîn a ajuns la concluzia că omul trăiește „din speranță“. Cei care nu mai au speranță și-au semnat deja condamnarea la moarte.

Important este însă ca omul să aibă o speranță bine întemeiată, nu o oarecare speranță. Iluziile și viziunile nu sunt o temelie sigură nici pentru a trăi, nici pentru a muri. Aceasta ar fi doar o autoamăgire. Ceea ce avem nevoie cu toții este nu o „speranță vagă“, ci o speranță sigură, care să nu ne dezamăgească. Speranța oamenilor credincioși are o temelie solidă: se bazează pe promisiunile sigure ale lui Dumnezeu pentru toți cei care L-au acceptat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Cu o astfel de speranță, nimeni nu va fi dezamăgit!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.20-34 · Ioan 10.1-6

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 19:11-22

Puterea apei care conţinea cenuşa viţelei era pe măsura feluritelor împrejurări în care a avut loc întinarea în timpul călătoriei prin pustiu. Atingerea unui trup mort sau a unor oseminte omeneşti corespunde, în cazul nostru, unui contact cu corupţia şi violenţa acestei lumi.

Manifestările „cărnii“ se pot arăta în familie (cortul: v. 14), deci mare atenţie la copii, aceste „vase deschise“, atât de uşor de întinat (v. 15; Luca 17.2). Ele pot apărea şi afară, la slujbă (pe câmp: v. 16). O mică înşelăciune, o defăimare, un cuvânt nebunesc sau o glumă nepotrivită (Efeseni 5.4) − fiecare poate face lista acestor mici „oase“ (v. 16), manifestări carnale pe lângă care trecem adesea fără a le acorda atenţia. Ei bine, credinciosul este întinat prin aceste scăpări. Ele nu par prea importante pentru cei care nu-L cunosc pe Isus, dar noi, care Îl iubim, le luăm în serios, pentru că ne amintim că El a suferit şi a murit pentru a ispăşi şi cele mai mici lucruri. De fiecare dată trebuie să înnoim ceea ce corespunde acestui lung proces de curăţire: judecata de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi o nouă recunoaştere a eficacităţii lucrării lui Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SMEREȘTE-TE! | Fundația S.E.E.R. România

„Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

Domnul Isus a spus această istorie: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14)

S-ar putea să pari cea mai evlavioasă persoană din biserică, și totuși să ai o inimă plină de mândrie. Și partea cea mai rea este când nici măcar nu-ți dai seama de asta. De exemplu, când îți asumi toate meritele pentru lucrurile pe care Dumnezeu ți-a dat posibilitatea să le realizezi ori să le dobândești, asta este mândrie.

Când te compari cu alții, asta este mândrie.

Când crezi că poți face voia lui Dumnezeu fără puterea lui Dumnezeu, asta este mândrie.

Când excluzi persoanele care nu se încadrează în grupul tău de colegi sau în cercul tău social, asta este mândrie.

Acest lucru te va costa, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6).

Așadar, dacă vrei să ai trecere la Dumnezeu, și să umbli în voia Lui – smerește-te înaintea Lui!

30 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.

2 Corinteni 5.14,15

Cât de solemn și totuși cât de încurajator este faptul că nu există nici măcar un act de slujire pe care să îl facem pentru Domnul, fără ca acesta să nu fie consemnat în cartea Sa; și este consemnată nu doar esența lucrării, ci și felul în care a fost făcută, pentru că Dumnezeu apreciază atât felul în care facem o lucrare, cât și lucrarea în sine! El îl iubește pe cel care dă cu bucurie și pe cel care lucrează cu bucurie, pentru că acestea Îl caracterizează pe El Însuși.

A fost plăcut inimii Sale să vadă abundența de daruri pe care reprezentanții celor douăsprezece seminții, în Numeri 7, au oferit-o pentru sanctuarul Său. A fost plăcut inimii Sale să consemneze faptele vitejilor lui David, în timpul în care acesta era lepădat. A fost plăcut inimii Sale să prezinte slujirea devotată a Priscilei și a lui Acuila și, mai târziu, pe cea a lui Fivi. Am putea adăuga și faptul că este plăcut inimii Sale, în aceste zile în care mărturia creștină este caracterizată de starea de „căldicel“ și a devenit „fără gust“, să găsească, ici și acolo, o inimă cu adevărat iubitoare de Hristos și un lucrător devotat în via Lui.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu să producă în inimile noastre mai multă râvnă, pentru o slujire cât mai devotată! Fie ca dragostea lui Hristos să ne constrângă tot mai mult pentru a trăi nu pentru noi înșine, ci pentru Acela care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său prețios, făcându-ne să fim ceea ce suntem, sau ceea ce avem nădejdea sigură că vom fi!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toma a răspuns și I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“.

Ioan 20.28

Domnul meu

Cele mai multe state din lume sunt republici. În unele țări însă șeful statului este un rege sau o regină. Totuși, acestea sunt de obicei „monarhii parlamentare“, ceea ce înseamnă că, deși regele are titlu imperial, el nu mai conduce. Are o influență redusă asupra activității statului și îndeplinește în principal rolul de reprezentant al țării respective.

Cei care se numesc creștini Îl mărturisesc pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn trimis de Dumnezeu. Atunci se ridică întrebarea: Îl lăsăm pe Isus să domnească în viața noastră? Suntem interesați de voia Lui și facem ceea ce ne spune El în Cuvântul Său? Sau luăm deciziile fără Domnul, pentru că vrem să fim independenți?

În istoria lumii au fost mulți tirani și, desigur, nimeni nu dorește să depindă de conducerea arbitrară a unui asemenea despot. Dar Dumnezeu este un Conducător care ne iubește. Iar noi, creaturi ale lui Dumnezeu, suntem ființe dependente. Prin urmare, viața noastră nu poate avea succes, dacă vrem să trăim independent de Dumnezeu și dacă nu întrebăm care este voia Sa.

Când apostolul Toma, plin de uimire, I-a spus lui Isus: „Domnul meu și Dumnezeul meu“, tocmai Îl întâlnise pe Hristos înviat și văzuse urmele cuielor din mâinile Sale și rana din coasta Sa. Unui astfel de Domn, care nu cere, ci care oferă, care S-a dat pe Sine din dragoste pentru noi, să Îi predăm conducerea vieții noastre!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.1-19 · Ioan 9.35-41

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 19:1-10

Jertfa viţelei roşii ocupă un loc deosebit la mijlocul cărţii pustiului, pentru că este văzută ca un simbol al nevoilor din deşert. Ca şi celelalte jertfe, aceasta reprezintă anumite aspecte ale persoanei şi lucrării lui Hristos. Această „viţea roşie fără cusur, în care nu este cusur şi peste care n-a fost jug niciodată“ (v. 2), Îl evocă pe Cel care a fost victima fără pată şi care nu a cunoscut grozavul jug al păcatului, aşa cum îl cunoaştem noi.

După ce jertfa era adusă în afara taberei, sângele ei se stropea înaintea cortului întâlnirii. Apoi aceasta era arsă complet. Grăsimea ei nu era oferită Domnului, nici preotul nu mânca nimic din ea. Dimpotrivă, se strângea cenuşa şi se procura o mare cantitate de „apă de curăţire“, suficientă pentru a spăla orice întinare a fiecărui israelit pe tot parcursul călătoriei prin pustiu. Această jertfă nu corespunde, ca cele din Levitic 4, la nevoile celor neîntorşi la Dumnezeu, ci la cele ale credincioşilor care au căzut. Lucrarea pe care a făcut-o Isus o singură dată este o resursă pentru a-i curăţi de păcate şi pentru a-i păstra în părtăşie pe răscumpăraţii Săi care sunt expuşi întinării. Prin Cuvânt (apa), Duhul Sfânt aminteşte inimii şi aduce în conştiinţa credin­ciosului căzut suferinţele lui Hristos (cenuşa).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE ROGI CÂND EȘTI BOLNAV | Fundația S.E.E.R. România

„Este vreunul printre voi bolnav?…” (Iacov 5:14)

Biblia spune: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:14-15). Așadar, să nu avem nicio îndoială: când suntem bolnavi, ni se spune să ne mărturisim păcatele, să chemăm pe bătrânii bisericii să se roage pentru noi, să ne ungă cu untdelemn și să credem din toată inima că vom fi vindecați. În vremuri de boală, ni se spune, de asemenea, să ne rugăm unii pentru alții. Domnul Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18). Dacă ești bolnav astăzi, roagă-te această rugăciune: „Doamne, chiar dacă raportul medical este negativ, Tu ai ultimul cuvânt în ceea ce privește viața mea. Cuvântul Tău spune: „ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite” (Psalmul 139:16). Ajută-mă să pun în practică orice schimbare a stilului de viață care va aduce o diferență în ceea ce privește calitatea vieții mele. Ridică-mă, ca mărturie a puterii Tale de vindecare! Tu ești Dumnezeul care face minuni și ești neschimbat ieri, astăzi și în veci (vezi Evrei 13:8). Îmi asum răspunderea pentru fiecare vină înfăptuită și-mi cer iertare în Numele Domnului Isus – și doresc vindecarea în trupul meu, în Numele Lui! Îmi doresc să nu mor înainte de timpul stabilit, ci să trăiesc pentru a mărturisi ceea ce ai făcut Tu! (vezi Psalmul 118:17). Prin credință, mă sprijin pe Cuvântul Tău și declar: „Prin rănile Tale am fost vindecat” (vezi Isaia 53:5). Amin!” Iar dacă ești sănătos, dă slavă Domnului – și rostește această rugăciune pentru cineva care este bolnav.

29 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Sunt gelos față de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfățișez ca pe o fecioară curată lui Hristos. Dar mă tem ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, așa și gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea față de Hristos.

2 Corinteni 11.2,3

Avem mereu în noi tendința de a ne preocupa cu ceea ce este elaborat, complicat și greu de înțeles. Oamenii intelectuali din această lume consideră evanghelia ca fiind prea simplă, de aceea se poticnesc de ea. Adevărata problemă însă este că unii credincioși, al căror punct forte este intelectul, manifestă aceeași tendință în această direcție, dacă nu umblă într-un duh de judecată de sine cu privire la intelectualism. Dacă nu se judecă pe ei înșiși constant și dacă nu judecă de asemenea gândurile și elaborările lor, vor ajunge să se depărteze de simplitatea față de Hristos.

Mintea este o parte foarte importantă a omului, iar cele mai mari înșelăciuni ale lui Satan sunt îndreptate împotriva ei. Mintea însă nu reprezintă întregul om – afecțiunile și conștiința sa ocupă și ele un loc foarte important. Problema este că omul intelectual este foarte tentat să ofere minții un loc mult mai important decât o face Scriptura și să uite că Dumnezeu ne revelează adevărul Său nu pentru satisfacerea minților noastre, ci pentru ca inimile și conștiințele noastre să fie atinse, iar viața să ne fie guvernată de el. Dacă înțelegem acest lucru, ne vom cheltui energia spirituală preocupându-ne cu simplitatea profundă a adevărului și vom lepăda orice tendință de a căuta noutăți complexe și obscure.

„Simplitatea față de Hristos“ – de aceasta avem nevoie. Să-L cunoaștem, să-L iubim, să-L adorăm, să-L slujim – asta-i tot!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-a scos din groapa distrugerii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.

Psalmul 40.2

Minunea din Chile (4)

Ulterior, mulți mineri I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru salvare și purtau tricouri ce aveau înscrise următoarele cuvinte: „Gracias Señor“ (Mulțumesc, Doamne). Apoi era scris un fragment din Psalmul 95 din Biblie: „El ține în mână adâncimile pământului și vârfurile munților sunt ale Lui“, iar la final: „A Lui să fie cinstea și gloria“.

Marele Dumnezeu ne vorbește și nouă prin acest eveniment. Prin păcat, fiecare om este pierdut în adâncuri și întuneric. Acolo nu mai are nicio speranță și este infinit de departe de Dumnezeu și de cer. „Nu este nicio deosebire; căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu …“ (Romani 3.22,23).

Dar Dumnezeu este milostiv. În dragostea Sa, El a luat inițiativa, „a construit puțul“ și a făcut posibilă calea de scăpare. El L-a trimis la noi pe Isus Hristos, Fiul Său preaiubit. Isus, Cel fără de păcat, a suferit și a murit pe cruce pentru păcatele mele, pentru ca eu să pot fi liber. Numai El este „capsula de salvare“, nu există altă cale. Pentru cel care își mărturisește păcatele în rugăciune înaintea Dumnezeului cel sfânt și crede în Domnul Isus, calea în sus este liberă. De aceea versetul din Romani 3 citat mai sus continuă astfel:

„Fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus“ (Romani 3.24).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.16-33 · Ioan 9.24-34

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 18:20-32

Pe lângă toate darurile făcute familiei lui Aaron (v.1-19), cel mai minunat dar al Domnului este acela că El S-a dat pe Sine: „Eu sunt partea ta şi moştenirea“ ta − spune El în v. 20. „Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu“ − „Dumnezeu este … partea mea pentru totdeauna“ (Psalmul 16.5; 73.26), răspund, respectiv, David şi Asaf. Nu este propriul Său Fiu cel mai de preţ dar pe care L-a dat Dumnezeu? Să realizăm şi noi, asemenea leviţilor, că aici, jos, nu avem altă posesiune adevărată. Pe de altă parte, avem totul în cer, de vreme ce acolo este Isus.

Israelitul trebuia să plătească pentru sanctu­ar zeciuială din venitul lui (Levitic 27.30). Aceste zeciuieli asigurau cele necesare leviţilor, care nu aveau nici arie, nici teasc (v. 30), nici moştenire care să rodească. Dar nu erau lipsiţi de aceste bunuri. Leviţii, la rândul lor, dădeau zeciuială din tot ce primeau.

În Neemia 10.37 sf. şi 38, aceste instrucţiuni sunt puse în vigoare de un om credincios lui Dumnezeu. Putem rezuma în mod fericit cap. 18 printr-un frumos verset din Noul Testament: „toate sunt ale voastre şi voi, ai lui Hristos, iar Hristos, al lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 3.23).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘTII DE CE TE AFLI AICI? | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Efeseni 1:4)

Când vine vorba despre voia lui Dumnezeu pentru viața ta, El o decide și tu o descoperi. Nu este ceva ce poți schimba, un subiect de dezbatere sau un plan în care să ai un cuvânt de spus. Adevărul este că poți să nu respecți voia lui Dumnezeu și să fii nefericit, sau poți să faci lucrurile în felul Său și să experimentezi „o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8).

Alegerea îți aparține! „Dar nu știu care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea”, spui tu.

Atunci rostește această rugăciune: „Părinte ceresc, m-am săturat să trec prin viață fără un scop real; asta nu-Ți aduce slavă… or, Tu ai creat orice ființă vie, inclusiv pe mine, pentru ca ele să-Ți aducă cinste! (vezi Apocalipsa 4:11). Știu că ai un plan specific pentru mine. Cuvântul Tău spune că m-ai întocmit în pântecele mamei pentru a fi slujitorul Tău (vezi Isaia 49:5). Am auzit o mulțime de informații de la alți oameni, dar trebuie să știu care este calea pe care Tu ai ales-o pentru mine. Ajută-mă să nu ignor și să nu minimalizez darurile și talentele pe care le-ai pus în mine, și să mă comport ca și cum n-ar avea nicio importanță. Știu că toți suntem chemați să slujim, iar eu am nevoie de ajutorul Tău pentru a discerne pe cine, unde, când și cum să slujesc. Vreau să fac ceea ce Tu ai desemnat să fac, și să nu mă las distras de priorități greșite, de robia muncii sau de dorințele și cerințele altora… La sfârșitul vieții mele, vreau să pot privi în urmă și să pot spune, asemenea Domnului Isus: „Ți-am adus slavă aici pe pământ făcând tot ce mi-ai spus să fac!” (vezi Ioan 17:4). În numele Domnului Isus, mă rog. Amin.”

28 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Apropiindu-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă, prețioasă înaintea lui Dumnezeu, tot așa și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți pentru a fi o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.

1 Petru 2.4,5

Iată aici un aspect de relație despre care apostolul îi învață pe acești creștini ieșiți din iudaism pentru a-I aparține lui Hristos și mântuirii Sale. Aici, pe pământ, ei aveau un loc în legătură cu Hristos și cu Casa lui Dumnezeu. Hristos este Piatra vie pe care oamenii au lepădat-o (Matei 21.42,44; Psalmul 118.22,23). Cel peste care această Piatră va cădea va fi zdrobit; dar noi (în mod particular, acești creștini evrei) nu suntem nicidecum asociați acelora care au lepădat această Piatră, ci, prin har, am considerat-o ca fiind aleasă, prețioasă înaintea lui Dumnezeu, și ne-am apropiat de ea. În ea, în această Piatră vie, am găsit viața și am devenit astfel noi înșine niște pietre vii. Avem acum fericirea de a face parte din casa spirituală pe care El o construiește. Este o casă preoțească, având ca simbol preoția evreiască. Este vorba aici de Adunare, casa lui Dumnezeu, așa cum i-a fost ea descoperită chiar lui Petru, în Matei 16.18. Era un adevăr cu totul nou, întemeiat pe descoperirea Fiului Dumnezeului celui viu; de acum înainte, Adunarea lui Hristos, alcătuită din pietre vii, înlocuia un popor potrivit cărnii care, în această stare, nu putea să stea înaintea lui Dumnezeu. Rolul acestei sfinte preoții este acela de a oferi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Ce bucurie pentru acești credincioși ieșiți din iudaism, aceea de a se vedea dintr-odată ridicați pe cele mai înalte poziții pe care religia lor le-o putea imagina; mai mult, de a nu mai face parte dintr-o preoție pieritoare, care aducea jertfe carnale, ci dintr-o preoție spirituală, care aducea laude plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos! Așa cum cerul depășește pământul, la fel, această preoție spirituală le oferea credincioșilor evrei, aici, pe pământ, o poziție care depășea tot ceea ce iudaismul cel mai înalt putuse vreodată să le ofere.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Totuși, în toate acestea, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.

Romani 8.37

Minunea din Chile (3)

Pe 13 octombrie, la ora locală 00:10, a ajuns la suprafață Florencio Avalos, maistrul de 31 de ani. Au urmat scene emoționante, cu lacrimi de bucurie și urale. În timp ce ușa infirmeriei s-a închis în urma lui, tatăl său a exclamat copleșit: „Este o minune a lui Dumnezeu! Acum, rugăciunile noastre se îndreaptă către cei 32 de camarazi ai săi care sunt încă acolo jos“.

Fiecare miner eliberat a reacționat diferit. Mario Sepúlveda și-a îmbrățișat soția și i-a înmânat președintelui țării bucăți de piatră din adâncuri. Apoi a urmat mărturisirea lui: „Am fost cu Dumnezeu, am fost cu diavolul. Au luptat pentru mine. Dumnezeu a învins!“. Apoi a avut următoarea rugăminte: „Să nu mă celebrați ca pe un erou. Vreau să mă tratați așa cum sunt: un miner“.

Dar aproape nimeni nu a atins inimile în această zi ca Mario Gómez.

Ziarul „Die Welt“ și-a început articolul principal cu următoarele cuvinte: „Mario Gómez a căzut în genunchi, s-a rugat și I-a mulțumit lui Dumnezeu. El era cel mai în vârstă dintre cei prinși în mină. Având 63 de ani, Mario Gómez era considerat și un mentor. Felul său de a fi, echilibrat, și experiența sa de miner au contribuit mult la moralul minerilor. A lucrat ca miner de la vârsta de 12 ani. Acum – 51 de ani mai târziu – Mario Gómez aducea la tăcere întreaga «Tabără a Speranței» cu rugăciunea sa. Au fost secunde de umilință, de recunoștință și de admirație“.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.1-15 · Ioan 9.13-23

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 18:1-19

Prin toiagul înmugurit, Domnul vrea să confirme funcţia înaltă a familiei lui Aaron. Acesta este motivul pentru care acest cap. 18 vorbeşte încă o dată despre preoţie, enumerând privilegiile ei.

Primul privilegiu: fiii lui Levi sunt adăugaţi (alipiţi) preoţilor (semnificaţia numelui Levi: vezi Geneza 29.34 nota e). Ei sunt „dăruiţi ca dar pentru Domnul“ (v. 6): simbol al slujirii Cuvântului, care îl învaţă pe adorator. Cap. 8 din Neemia numeşte câţiva leviţi care explicau poporului Cuvântul şi pe Ezra îl surprinde binecuvântându-L pe DOMNUL Dumnezeul cel mare.

Al doilea dar îl constituie însăşi slujba (v. 7 sf.). Departe de a fi date pe merit vreunuia dintre cei care le exercită, toate slujbele sunt date prin harul lui Dumnezeu. Să recunoaştem că suntem „robi nevrednici“ (Luca 17.10). Dacă Domnul binevoieşte să ne folosească, nu o face pentru că are nevoie de noi, ci pentru că doreşte să ne dea bucuria de a lucra pentru El.

În sfârşit, v. 8-19 enumeră diversele daruri care corespund cu „lucrurile sfinte“ aduse de fiii lui Israel. Încă o dată acestea sunt simboluri ale lui Hristos, daruri din care suntem chemaţi să ne hrănim şi de care să ne bucurăm. „Pârga“ şi în acelaşi timp „cele dintâi roade“ (v. 12, 13) ne amintesc de intenţia lui Dumnezeu şi de dorinţa apostolului ca Hristos „să aibă întâietate în toate“ (Col. 1.18).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTEAZĂ-ȚI COPIII! | Fundația S.E.E.R. România

„Mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27)

Fiecare copil tânjește după binecuvântarea tatălui său și fiecare tată este chemat să-și binecuvânteze copiii. Când Isaac și-a binecuvântat fiii, el a acționat în Numele lui Dumnezeu, folosindu-și puterea delegată de Dumnezeu pentru a transmite binecuvântarea. Binecuvântarea unui tată era o practică prețuită, dar eficiența ei se baza pe faptul că tatăl își binecuvânta copiii ca un act de credință și nu datorită sentimentelor sau favoritismului. Conform obiceiului ebraic, binecuvântarea unui tată cuprindea două elemente: 1) O atingere plină de sens. „Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac… Atunci, tatăl său, Isaac, i-a zis: ‘Apropie-te dar şi sărută-mă, fiule.’” (Geneza 27:22, 26) Binecuvântarea unui patriarh includea punerea mâinilor, un sărut și o îmbrățișare de acceptare și iubire. Domnul Isus știa exact de ce au nevoie copiii, de aceea „i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10:16). Și după astfel de expresii ale dragostei tânjesc și astăzi copiii noștri, care abia așteaptă să le primească din partea noastră, a părinților. 2) Cuvinte pline de afecțiune. Înainte de a-l binecuvânta pe Iacov, tatăl său i-a spus: „Mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27). Pentru un orășean, astfel de cuvinte poate că nu înseamnă mare lucru, dar fiilor lui – Isaac, acest patriarh bătrân care trăia în aer liber și care iubea natura, le spunea în esență: „Acesta este băiatul meu – un om iubitor de natură, căruia îi place să-și petreacă timpul în mijlocul creației lui Dumnezeu, la fel ca mine!” Nu ar fi putut să-i spună fiului său cuvinte mai încurajatoare. Părinților, aveți grijă ca vorbele voastre să nu fie critice, înjositoare sau insensibile, ci pline de înțelepciune: „Sunt mândru și bucuros că Dumnezeu mi te-a dăruit, copilul meu!” Taților, binecuvântați-vă copiii cu asemenea cuvinte!

26 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a început să împărățească și a împărățit doi ani în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului.

2 Cronici 33.21,22

Lecții din viața lui Amon (1) – O cale care pare bună

În cartea Proverbe găsim următorul verset: „Este o cale care pare dreaptă omului, dar la sfârșitul ei sunt căile morții“ (Proverbe 14.12). Aceste cuvinte au o aplicație directă la Amon. El a urmat o cale a idolatriei, pe care tatăl său umblase vreme îndelungată, deși Manase, în cele din urmă, se smerise adânc înaintea lui Dumnezeu și recunoscuse că Domnul este Dumnezeu. Manase și-a dovedit clar pocăința prin faptele sale, iar fiul său, Amon, văzuse probabil acest lucru, sau cel puțin rezultatele lui. Amon a fost însă în total dezacord cu faptul că tatăl său eliminase din cetate tot ceea ce ținea de idolatrie. Amon a umblat pe deplin în căile de mai întâi ale tatălui său: a slujit idolilor, s-a plecat înaintea lor și le-a adus jertfe. Pentru el, aceasta era calea bună de urmat. Dar a fost ea cu adevărat bună?

Dacă ceva pare bun nu înseamnă că și este. Aceasta este lecția pe care trebuie s-o învățăm. Ceea ce Dumnezeu spune determină ceea ce este bun și ceea ce este rău. Acest lucru este adevărat cu privire la păcat, cu privire la dreptatea lui Dumnezeu și cu privire la judecata viitoare. Este de asemenea adevărat cu privire la umblarea copiilor lui Dumnezeu, în mod personal și colectiv. Trebuie deci să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a fi instruiți cu privire la ceea ce este corect și bine înaintea lui Dumnezeu, fiindcă „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate“ (2 Timotei 3.16). Dar Amon a făcut exact contrariul. Nu L-a căutat pe Dumnezeu, nici Cuvântul Său. Drept urmare, moartea a fost sfârșitul căii sale.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.

Psalmul 23.4

Minunea din Chile (1)

Treizeci și trei de mineri exploatau aur și cupru la o adâncime de 700 de metri. Deodată, tunelul s-a surpat, iar toți minerii au rămas blocați în mină. De la data accidentului minier, care s-a produs pe 5 august 2010, rudele celor îngropați de vii în acea mină au campat în tabăra „Esperanza“ din apropierea minei San José, din deșertul Atacama din Chile, aflată la o distanță de 800 de km de Santiago, capitala țării.

Pe globul nostru interconectat, atenția întregii lumi a fost brusc concentrată asupra acestui loc singuratic. În ciuda celor mai moderne echipamente și a faptului că echipele de salvare lucrau cu febrilitate, zi și noapte, încercând din răsputeri să ia legătura cu cei dispăruți, tot nu reușeau! Le stătea în cale un bolovan uriaș, cu o greutate estimată la 700.000 de tone. Mulți au fost martori la disperarea din „Tabăra Speranței“, timp de 17 zile lungi, 17 × 24 de ore înfricoșătoare.

Pe 22 august a apărut o rază de speranță! – Echipele de salvare au reușit să ajungă cu ajutorul unei sonde subterane la cei captivi. La scurt timp după aceea, s-a auzit un strigăt de ușurare în tabără, în timp ce președintele Sebastian Pinera flutura o bucată de hârtie învelită în folie, pe care bărbații captivi mâzgăliseră câteva cuvinte cu litere roșii: „Suntem bine, cei 33, într-un refugiu“. Pe o altă bucată de hârtie, trasă prin puțul îngust de 8 cm, Mario Gómez, cel mai în vârstă dintre acei mineri, scrisese: „Dumnezeu este mare și cu ajutorul Lui vom reuși să ieșim vii din această mină, chiar dacă va trebui să așteptăm luni de zile“.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.14-25 · Ioan 8.48-59

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 16:36-50

Core şi oamenii săi au păcătuit nu numai „împotrivalui Moise şi Aaron“, nici numai „împotriva Domnului“ (v. 3, 11), ci şi „împotriva sufletelor lor“ (v. 38). Aşa va fi cu toţi necredincioşii: vor fi pentru eternitate propriile lor victime. O pedeapsă fulgerătoare stă gata să se dezlănţuie asupra acestor căpetenii de intriganţi şi Dumnezeu S-a îngrijit ca ea să nu poată fi uitată, expunând-o demonstrativ pe altar (v. 38). Cu toate acestea, chiar a doua zi, întregul popor se adună şi-i face răspunzători pe cei doi conducători ai săi. La început a fost în frunte un şef, Core, împreună cu Datan şi Abiram. Apoi li s-au alăturat două sute cincizeci de oameni. Acum se răscoală întreaga adunare (v. 41). Cât de nestatornică este inima omului! Am văzut deja cum zece iscoade au fost îndeajuns să abată poporul (cap. 13). De aceea Galateni 6.7 (vezi şi nota l) ne avertizează: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; pentru că ce seamănă omul, aceea va şi secera“.

Urgia este gata să înceapă. Ca în v. 4, Moise cade cu faţa la pământ, la fel şi Aaron. Apoi Aaron nu pierde nici o clipă. El, cel care fusese invidiat, insultat şi acuzat pe nedrept, ia singura cădelniţă potrivită şi face ispăşire pentru popor. Frumoasă imagine a lui Hristos, încă o dată, supre­mul Mijlocitor!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GĂSEȘTE PUNCTELE COMUNE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„…M-am făcut robul tuturor…” (1 Corinteni 9:19)

Fie că aplici pentru un loc de muncă, fie că încerci să câștigi pe cineva pentru Hristos, fie că oferi consiliere și sfaturi, sau corectezi comportamentul cuiva, pentru a fi eficient tu trebuie să cauți punctele comune. Iar pentru asta e nevoie de disponibilitate. Apostolul Pavel a scris: „m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.” Stabilirea unor domenii de interes comun necesită timp. De asemenea, necesită efort. Se spune că, în prezent, un director de afaceri obișnuit are o capacitate de atenție la locul de muncă de șase minute. Jalnic! În șase minute, o persoană abia își poate pune picioarele pe pământ, cu atât mai puțin poate găsi domeniul comun. Identificarea aspectelor asupra cărora puteți cădea de acord necesită empatie și dorința de a asculta ce are de spus cealaltă persoană. În cartea sa „Cum să vorbești pentru ca oamenii să te asculte”, Sonya Hamlin (moderatoare a unor emisiuni TV și autoare de cărți pe teme de afaceri și comunicare) afirma că majoritatea oamenilor consideră acest lucru o provocare din cauza factorului „eu întâi”; ea scria: „Ascultarea necesită renunțarea la modalitatea noastră preferată de a ne petrece timpul: implicarea în activități care au în centru propria noastră persoană și propriul nostru interes. Este prioritar interesul nostru – și de aici provine motivația noastră de a face orice. Pornind de aici, înțelegi ce probleme pot apărea când ni se cere să ascultăm pe altcineva?” Deci, care este soluția? În primul rând, este esențial să recunoaștem și să răspundem la două dintre întrebările instinctive și nerostite ale ascultătorului, care sunt: „De ce ar trebui să te ascult? Ce câștig am eu dacă te ascult?” Ori de câte ori ești dispus să asculți oamenii și-ți dai seama că ceea ce le oferi răspunde nevoilor lor, ești la jumătatea drumului spre atingerea obiectivului tău de a găsi un punct comun. Deci, dovedește disponibilitate și generozitate în găsirea punctelor comune!