9 Martie 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Și i‑a zis: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care‑l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu‑l acolo ca ardere‑de‑tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune“. Și Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață […] și a mers la locul despre care îi vorbise Dumnezeu.
Geneza 22.2,3
Avraam primise de la Dumnezeu o misiune grea. Acum credința lui se arată prin faptul că ascultă de glasul lui Dumnezeu și, de asemenea, prin faptul că se trezește dis‑de‑dimineață pentru a împlini ceea ce Domnul așteaptă de la el.
Avraam dă expresie acestei prețioase însușiri a credinței, care este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, o ascultare nemijlocită, necondiționată și fără compromisuri. Dacă ne gândim la ce trebuia să facă atunci Avraam, vedem cât de puternic strălucește frumusețea credinței sale.
Expresia „ascultarea credinței“ este întâlnită în Biblie de două ori, una la începutul și una la sfârșitul Epistolei către Romani. Credința se arată prin ascultare! Întoarcerea la Dumnezeu este de asemenea un act al ascultării. Dumnezeu poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Acesta era miezul mesajului vestit de Pavel în Areopagul din Atena (Fapte 17.30).
Oricine dă curs acestei invitații divine și se pocăiește se numără printre cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Și astfel, în timp ce își recunoaște înaintea Lui păcatele și crede în Numele și în lucrarea Domnului Isus (1 Ioan 1.9; Fapte 16.31), împlinește ceea ce așteaptă Dumnezeu. În viața celor răscumpărați, credința în Dumnezeu este de asemenea dovedită prin ascultare.
M. Billeter
SĂMÂNȚA BUNĂ
Dar cei care se sprijină pe Domnul își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii.
Isaia 40.31
Vulturul
Era o zi de primăvară cu soare strălucitor. Pescarul își curăța mrejele dimineața pe malul unui râu. Și, în timp ce se adâncea în lucrul lui, a observat că, alături de el, pe o grămadă de pietre, se odihnea un vultur tânăr și viguros. Era o pasăre de o rară frumusețe, cu o înfățișare semeață, pe care pescarul o admira satisfăcut. Deodată vulturul și‑a desfăcut aripile, îndreptându‑se brusc, ca o săgeată, spre cerul albastru, zburând sus, tot mai sus. Ai fi zis că voia să ajungă până la soare. Curând se mai zărea în înălțime doar un punct negru. Dar iată că punctul se tot mărea și pescarul putea vedea de acum cum pasărea se rostogolea spre pământ nu cu zborul maiestuos și liniștit, ci biruit până la neputința de a se mai menține în văzduh. Și, ca un fulger, s‑a prăbușit în apă, la câțiva metri de mal. Pescarul a sărit în barcă și, după câteva vâsle, a ajuns vulturul pe care l‑a și pus în barca lui. Dar regele păsărilor era mort! Când pescarul l‑a cercetat, a putut descoperi mușcătura unei vipere mici, încă agățate de pieptul vulturului. Ce se întâmplase? În timp ce pasărea se odihnise pe grămada de pietre, vipera se târâse să se ghemuiască sub aripile lui calde, iar veninul său pusese capăt vieții pline de vigoare a tânărului vultur. De ce părăsise pasărea aerul curat și limpede al înălțimilor, unde era destinată să stea, și de ce coborâse ea atât de jos, acolo unde vipera își pândea prada? Aceasta i‑a adus moartea.
Veghează asupra gândurilor tale; ele devin cuvinte! Veghează asupra cuvintelor tale; ele devin fapte! Veghează asupra faptelor tale; ele devin obiceiuri! Veghează asupra obiceiurilor tale; ele devin caracter! Veghează asupra caracterului tău; el devine destinul tău!
Citirea Bibliei: Amos 2.1-16 · Proverbe 22.17-29
de Jean Koechlin
Psalmul 22:22-31
Pentru Cel aflat între coarnele bivolilor (comp. v. 2 cu v. 21) soseşte răspunsul. Este învierea şi, în acelaşi timp, bucuria comuniunii regăsite! În dragostea Sa, Domnul Hristos S‑a grăbit ca această bucurie să fie împărţită. Primul Său gând a fost să le facă cunoscut fraţilor Săi noua relaţie în care i‑a aşezat lucrarea Sa şi să le vorbească acestora despre Tatăl Său care devine Tatăl lor, despre Dumnezeul Său care devine Dumnezeul lor (v. 22; Ioan 20.17). Spre deosebire de alţi psalmi care tratează tot suferinţele lui Hristos, în acesta nu se pune problema judecăţii. Domnul Isus poartă aici păcatele şi, ca urmare, nu găsim decât har şi binecuvântare: binecuvântare pentru Adunare (alcătuită la început din ucenici iudei: v. 22 citat în Evrei 2.12); binecuvântare pentru Israelul restaurat, numit în v. 25 adunarea cea mare; binecuvântare pentru toate familiile naţiunilor sub Împărăţia de o mie de ani (v. 27,28); binecuvântare pentru toţi cei care se nasc în timpul acestei domnii glorioase. Aşa cum se lărgesc undele în jurul centrului de unde au fost produse, tot aşa se extind consecinţele minunate şi multiple ale lucrării de la cruce asupra întregii creaţii. Şi înţelegem astfel de ce a fost Isus abandonat (comp. cu v. 1).
CUM SĂ AI O PERSPECTIVĂ DIVINĂ | Fundația S.E.E.R. România
„De aceea, noi nu cădem de oboseală…” (2 Corinteni 4:16)
Într-o epistolă adresată creștinilor din Corint, apostolul Pavel rememorează prețul pe care l-a plătit în slujirea Domnului Isus…
Auziți: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţi mincinoşi, în osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte…” (2 Corinteni 11:24-27)
Ce l-a ajutat să trăiască demn, în pofida problemelor sale, și să nu fie zdrobit de ele? O perspectivă divină!
El ne împărtășește în 2 Corinteni 4:16-18 următoarele: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.”
Apostolul Pavel procesa lucrurile diferit. Când nu avea nimic din punct de vedere material, el trăia având convingerea că Dumnezeu avea „să îngrijească de toate trebuinţele… după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (cum scrie în Filipeni 4:19) Iar când se afla „cu sabia deasupra capului”, el a putut să afirme convins: „aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23)
Așadar, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea perspectiva Lui asupra lucrurilor!
Mana Zilnica 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.