Mana Zilnica

12 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenire între cei care sunt sfințiți prin credința în Mine.

Fapte 26.18

Sfințirea (2)

În acest verset, credința este instrumentul prin care suntem sfințiți, fiindcă ea ne pune în legătură cu Hristos. Din momentul în care păcătosul crede în Domnul Isus Hristos, el este făcut una cu Domnul și este acceptat în El. Aceasta este adevărata sfințire; aceasta este adevărata îndreptățire. Nu este un proces, nu este o lucrare gradată sau progresivă. Cuvântul lui Dumnezeu este explicit în această privință: „Cei care sunt sfințiți prin credința în Mine“; nu ni se spune: «Cei care vor fi sfințiți».

Fără îndoială că cel credincios crește în cunoașterea acestei sfințiri, în simțământul puterii și al valorii ei, în influența practică și în rezultatele ei, precum și în experimentarea și în savurarea ei. Pe măsură ce adevărul strălucește asupra sufletului său, el pătrunde tot mai mult în semnificația a ceea ce înseamnă să fie pus deoparte pentru Hristos în mijlocul acestei lumi nelegiuite. Acesta este un lucru foarte binecuvântat, însă, cu cât vedem mai clar adevărul cuprins în el, cu atât vom înțelege mai bine că sfințirea nu este o lucrare progresivă, realizată în noi de Duhul Sfânt, ci este rezultatul legăturii noastre cu Hristos prin credință, legătură prin care devenim părtași la tot ceea ce este El. Aceasta este o lucrare completă și eternă.

„Tot ce face Dumnezeu va fi pentru totdeauna; nu este nimic de adăugat la aceasta și nimic de scăzut din ea“ (Eclesiastul 3.14). Pecetea eternității este pusă pe orice lucrare a mâinilor lui Dumnezeu – „nu este nimic de adăugat la aceasta“ și – binecuvântat să fie numele Lui! – „nimic de scăzut din ea“.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Caleb L‑a urmat pe deplin pe Domnul.

Deuteronom 1.36

Consecvența lui Caleb

Caleb a fost unul dintre cei doisprezece bărbați care a iscodit Canaanul timp de 40 de zile. El a reușit în timpul acesta să cunoască și să aprecieze Țara Promisă. A fost convins că Dumnezeu va da această țară în stăpânirea poporului Israel și și‑a menținut această convingere tot anul cât a mai durat călătoria lor prin deșert.

Cu puțin timp înainte de trecerea Iordanului spre țara Canaanului, Dumnezeu Însuși a dat despre Caleb o bună mărturie, anume că Îl urmase pe deplin pe Domnul. Aceasta nu înseamnă că a trăit perfect – nu, căci acest lucru se aplică doar Domnului Isus Hristos, Unica Persoană care nu a comis păcat – ci expresia „a urma pe deplin“ semnifică o viața trăită cu un singur scop.

Caleb nu a pierdut niciodată din vedere planul pe care Dumnezeu l‑a avut pentru el în pustie. Cu fiecare fibră a ființei sale a simțit că este atras de Canaanul unde Domnul avea să‑i dea o moștenire. Încrezându‑se în tot ceea ce‑i făgăduise Dumnezeu, Caleb a așteptat să intre în Țara Promisă. Era exclus pentru el să se întoarcă în Egipt sau să rămână în pustie.

Suntem și noi la fel de consecvenți precum Caleb? Sau, în ce ne privește, lăsăm ca ceea ce ne oferă pământul și lumea să ne văduvească de privilegiul de a‑L urma din toată inima pe Domnul? Prin credința în Domnul Isus, am fost mântuiți pentru cer. Căminul nostru etern este sus: acolo vrea Domnul să ne conducă.

Citirea Bibliei: Neemia 7.39-73 · Proverbe 14.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 40:6-24; 41:1-8

Tabloul creaţiei nu ar fi fost complet fără descrierea celor două animale misterioase şi totodată cumplite.

Primul este behemotul, probabil hipopotamul, un animal sălbatic impresionant, a cărui putere o aminteşte pe cea a morţii. Este solemn faptul pe care el îl ilustrează, şi anume că cea dintâi cale pe care Dumnezeu a trebuit să Se îndrepte spre omul vinovat a fost cea a morţii. Ca urmare a căderii, moartea a fost înarmată cu o sabie invincibilă, necesară pentru a pedepsi păcatul (v. 19; vezi Geneza 3.24); şi nu numai că îi cade pradă orice om, dar şi toate fiarele pământului îi sunt date ca hrană (v. 20). Iordanul, fluviul morţii (v. 23), vorbeşte tot despre aceasta.

Iată însă un monstru şi mai de temut: Satan! În timp ce moartea nu are putere decât asupra vieţii prezente, acest împărat al spaimelor, care este reprezentat de leviatan, îşi tâ­răşte victimele cu el în moartea a doua (Isaia 27.1). În faţa unui asemenea duşman suntem tot atât de dezarmaţi ca şi un copil care pretinde să prindă un crocodil cu o undiţă derizorie (41.1). Cu siguranţă, nu ne putem juca cu puterea răului, fără a fi pedepsiţi. Atunci, suntem noi la bunul ei plac? Nu, prin harul lui Dumnezeu! Hristos a triumfat la cruce asupra înfricoşătorului Adversar. Trebuie să ne amintim de această bătălie definitivă şi să rămâ­nem alipiţi de Cel care a câştigat‑o (41.8; Coloseni 2.15)!

DRAGOSTEA SE ÎNVAȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4)

Poți învăța să iubești având gânduri iubitoare – concentrându-te și pe nevoile, durerile, dificultățile, obiectivele și dorințele celeilalte persoane, nu doar pe ale tale. Vechea zicală spune: „Este mai ușor să înțelegi pe cineva atunci când mergi un kilometru în pantofii lui”. Persoanele care suferă au tendința de a-i răni pe alții. Dacă cineva te rănește, poate că persoana care te-a rănit face acest lucru pentru că suferă. Cum o poți iubi? Privind dincolo de defectele ei și văzându-i nevoile.

Cei mai puțin iubiți oameni sunt adesea cei care au cea mai mare nevoie de iubire. Persoanele pe care am prefera să le ignorăm sunt exact cele care au nevoie de doze uriașe de iubire. Dacă o persoană nu poate găsi iubire, va căuta atenție. Și dacă nu poate obține atenție pozitivă, va încerca să atragă atenție negativă. În mod neintenționat, ea spune: „Mă voi face remarcat, într-un fel sau altul!”

Fă din dragoste stăpânul voinței tale, nu sclavul emoțiilor tale! Nu ne putem schimba sentimentele, dar ne putem schimba gândurile! Atunci când ne schimbăm modul în care gândim despre cineva, ne vom schimba în mod constant sentimentele față de acea persoană. Când, în loc să ne gândim la defectele unei persoane, începem să ne gândim la nevoile ei, se va schimba modul în care simțim.

Poate vei spune: „Dacă mă comport cu dragoste față de cineva pe care nici măcar nu-l plac, nu aș fi ipocrit?” Nu, se numește „a iubi prin credință”. Când iubești prin credință, acționezi în așa fel încât simți ceea ce trebuie față de acea persoană.

Încearcă și află singur!