Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Mergi cu această putere a ta și vei salva pe Israel din mâna lui Madian. Nu te‑am trimis Eu? […] Eu voi fi negreșit cu tine.

Judecători 6.14,16

Când Domnul i S‑a arătat lui Ghedeon pentru a‑l trimite la luptă împotriva madianiților, i‑a spus: „Domnul este cu tine, războinic viteaz“ (Judecători 6.12). Interesantă adresare către cineva care bătea grâu în teasc! Prima întrebare pe care Ghedeon I‑a pus‑o Domnului a fost: „Dacă Domnul este cu noi, de ce ni s‑au întâmplat toate acestea?“ (versetul 13). Unde erau toate minunile din timpurile trecute?

Răspunsul lui Dumnezeu a fost: „Mergi cu această putere a ta și vei salva pe Israel […] Nu te‑am trimis Eu?“. Aceste cuvinte mai degrabă au trezit alte întrebări, decât să fie un răspuns. Oare de ce îl numea Domnul „războinic viteaz“, câtă vreme el se ascundea de madianiți? Cum putea el să‑l salveze pe Israel? Familia lui era cea mai slabă din seminția lui Manase, iar el era cel mai mic din casa tatălui său. La fel ca Moise, în Exod 3, acestea nu erau doar întrebări, ci și scuze.

Ceea ce Ghedeon nu înțelesese încă – însă avea să învețe – era că slujitorii lui Dumnezeu, cu cât erau mai mici și mai slabi, cu atât erau mai buni. De fapt, mai târziu, Dumnezeu avea să reducă armata lui Ghedeon la trei sute de oameni (Judecători 7.2‑7). Ghedeon trebuia să învețe că Dumnezeu poate mântui „prin mulți sau prin puțini“ și că El „a ales lucrurile slabe ale lumii, pentru a le da de rușine pe cele tari“ (1 Samuel 14.6; 1 Corinteni 1.27).

Mai presus de toate, Ghedeon avea să învețe un principiu pe care, mai devreme sau mai târziu, toți slujitorii lui Dumnezeu trebuie să‑l învețe. Când există o poruncă divină ca cineva să meargă undeva, atunci va exista și prezența divină care îl va însoți: „Eu voi fi negreșit cu tine“. Te simți slab și lipsit de importanță? E bine că te simți așa, fiindcă ești exact persoana pe care Dumnezeu o caută pentru a‑L sluji în luptă.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pilat I‑a spus: „Ce este adevărul?“.

Ioan 18.38

„Ce este adevărul?“

Iată‑l pe Pilat conversând cu Domnul Isus! Conducătorul romanul rostește un cuvânt măreț, căci întrebarea „ce este adevărul?“ a fost pe ordinea de zi încă de la începutul istoriei.

Astăzi, cei mai mulți nu mai par interesați de adevăr. Nu numai că se autoînșală, dar minciunile le sunt expuse într‑un mod atât de convingător, încât ei chiar s‑au obișnuit cu ele. Adevărul se decide pe baza sentimentelor personale. Standardul absolut nu este neapărat dorit. Ceea ce o persoană găsește că e bine, alții găsesc a fi rău. Este greu de spus ce este corect. Desigur, nu vrem să exagerăm, dar ce s‑ar întâmpla dacă un judecător ar hotărî brusc în funcție de sentimentele sale personale? Ce am spune dacă un infractor acuzat de agresiune sexuală ar fi eliberat tocmai pentru că judecătorul are îngăduință pentru un astfel de viciu? Cine intervine când legea nu mai e lege, deoarece adevărul a devenit relativ?

Legea și adevărul trebuie să se mențină! Fără un standard de valori, lucrurile nu funcționează. Și nu putem ajusta acest standard după bunul plac. Altfel, sistemul constituțional s‑ar răsturna cât ai clipi. Dar cine are autoritatea să creeze acel standard la care să se poată raporta absolut totul? Cine are dreptul să definească grila de adevăr? În tot cazul, o autoritate superioară imparțială, justă, nesuspectată de lipsă de onestitate sau de șantaj! Această autoritate este o Persoană. Și cu acest Domn vorbește Pilat aici. El spune despre Sine: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața“ (Ioan 14.6). Fie că vrem să acceptăm, fie că nu, Adevărul este o Persoană: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Neemia 6.1-19 · Proverbe 13.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 38:39-41; 39:1-18

Rămas fără grai atât în faţa subiectului despre măreţele fenomene ale naturii, cât şi a celui despre legile care menţin echilibrul universului, Iov, elev neştiutor, este acum întrebat la zoologie de către Doctorul tuturor ştiinţelor. Nota sa la această materie nu va fi mai bună. Omul a încercat încă din vremurile cele mai îndepărtate (precum cele în care trăia patriarhul nostru) să pătrundă tainele creaţiei, însă acestea i‑au rămas neclare, pentru că ştiinţa umană este orbită de înseşi teoriile ei (începând cu cea a originii vieţii).

Pe parcursul acestor patru capitole (38‑41) în care vorbeşte Dumnezeu, El aminteşte despre multe lucruri, şi mici şi mari, toate însă lucruri pe care El le‑a făcut. Nu găsim niciun cuvânt despre lucrările lui Iov. Dintre toate isprăvile sale, pentru care patriarhul şi‑a dat osteneala să le enumere detaliat, Domnul nu poate reţine nici măcar unul. Fără cruce, spre care Dumnezeu privea încă de atunci (Romani 3.25), da, fără cruce, un asemenea om era pierdut.

Prietene, dacă încă te mai încrezi în strădaniile şi în capacităţile tale, priveşte la Domnul! El Însuşi a întocmit lucrări măreţe, care proclamă înţelepciunea Sa, iar ca o culme a tuturor, El a înfăptuit lucrarea mântuirii tale, care preamăreşte iubirea Sa.

RUGACIUNEA FIERBINTE | Fundația S.E.E.R. România

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16)

Pentru a înțelege în ce fel rugăciunea este puternică și eficientă, privește-o dintr-o perspectivă neurologică. La baza creierului nostru se află un grup de nervi numit „sistemul de activare reticulară” (SRA), care joacă un rol esențial în reglarea stărilor de conștiență, vigilență și atenție. El acționează ca filtru și ca sistem de avertizare pentru creier.

Noi suntem bombardați în permanență cu nenumărați stimuli care ne solicită atenția, iar SRA are sarcina de a determina ce este de observat și ce trece neobservat. De exemplu, descarci un nou ton de apel pentru telefonul tău mobil. Ești sigur că nu l-ai mai auzit niciodată. Dar după ce-l descarci, ți se pare că toată lumea are același ton de apel. Nu este vorba de faptul că o mulțime de oameni l-au descărcat în același timp cu tine, este simplul fapt că atunci când ai descărcat acel ton de apel, acesta a creat o informație senzorială în SRA. Acest ton de apel a trecut neobservat înainte să-l descarci, deoarece nu era important pentru tine. Odată ce ai descărcat tonul de apel, SRA-ul l-a recunoscut ca find relevant.

Rugăciunea funcționează la fel: când te rogi pentru cineva sau ceva, se creează o informație senzorială în sistemul tău de activare reticulară. Și acum recunoști tot ce are legătură cu acele rugăciuni. Un pastor scria: „Ai observat vreodată că atunci când te rogi, se întâmplă coincidențe? Iar când nu te rogi, ele nu se întâmplă? Este mai mult decât o coincidență, este providență! Rugăciunea creează oportunități divine. Dar rugăciunea sfințește, de asemenea, sistemul de activare reticulară și ne permite să vedem oportunitățile rânduite de Dumnezeu, care sunt tot timpul în jurul nostru. Și odată ce le vedem, trebuie să ne activăm credința și să profităm de ele!”

Rugăciunea este portalul către Împărăția lui Dumnezeu, prin care binecuvântările Sale curg către noi. Așadar, roagă-te fierbinte în fiecare zi!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.