Mana Zilnica

Mana Zilnica

28 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că, după cum într‑un trup avem multe mădulare, iar mădularele n‑au toate aceeași funcție, așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora.

Romani 12.4,5

Trupul omenesc este o capodoperă uimitoare a lui Dumnezeu, o lucrare atât de perfectă în detaliile ei, încât psalmistul exclamă: „Te voi lăuda că m‑ai făcut într‑un mod uimitor și admirabil“ (Psalmul 139.14). El este un exemplu minunat cu privire la diversitatea în unitate, deoarece cuprinde mădulare cu totul diferite în caracter și funcție, însă toate lucrând împreună într‑o armonie perfectă. Unele dintre funcții sunt involuntare, fiindcă așa a hotărât Dumnezeu în trup, în timp ce alte funcții sunt voluntare, fiind direcționate de gândire.

Dumnezeu dorește prin toate acestea să ne conștientizeze cu privire la valoarea unității Trupului lui Hristos, care este Adunarea. Această unitate îi cuprinde pe toți copiii lui Dumnezeu aflați pe fața pământului. Nu există mai multe trupuri, ci doar unul singur. Fiecare credincios își are locul în acest unic Trup, fiind mădular din el. Aceasta este singura calitate de membru recunoscută de Dumnezeu. Prin urmare, fiecăruia dintre noi ni s‑a dat abilitatea de a face lucrarea potrivită locului pe care îl avem în Trup. Mâna nu poate lua locul ochiului, nici piciorul pe cel al mâinii. Poate că ne numărăm printre mădularele mici, ascunse, însă trebuie să știm că mădularele nevăzute sunt la fel de importante ca cele văzute. Dorința noastră trebuie să țintească prosperitatea întregului Trup, folosind pentru a atinge aceasta tot ceea ce am primit de la Dumnezeu.

Toată hrana, înviorarea și călăuzirea vin de la Capul Trupului. Cu toții deci depindem de Capul nostru binecuvântat din cer, de Domnul Isus, care ne oferă tot ceea ce ne face capabili să ne împlinim lucrarea pe care El ne‑a dat‑o. Supunându‑ne Lui, vom fi întotdeauna gata să lucrăm pentru ceilalți și în unitate cu ei.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lăudați pe Domnul, pentru că este bine! Cântați psalmi Dumnezeului nostru, pentru că este plăcut: se cuvine laudă.

Psalmul 147.1

Începe ziua cu laudă

Fetița mergea veselă la școală în fiecare zi. Învățătoarea a observat acest lucru. Odată a întrebat‑o cum de este atât de fericită în fiecare dimineață. Fata a răspuns: „Mama îmi cântă înainte de școală“. Într‑adevăr, mama îi cânta în timp ce pregătea micul dejun. La ședința cu părinții, învățătoarea a întrebat‑o pe mamă despre acest lucru. Ea atunci i‑a mărturisit:

„Obișnuiam să fiu într‑o dispoziție proastă dimineața. Am observat că acest obicei mi‑a afectat întreaga familie. Începeam fiecare zi cu cicăleli și cu mustrări. Așa că am adus acest obicei rău înaintea lui Dumnezeu. L‑am rugat să mă ajute să‑l depășesc. Dar tot mă mai simțeam iritabilă și vulnerabilă dimineața. Apoi am decis să încep ziua cântându‑I laudă lui Dumnezeu. Încet‑încet am simțit că obiceiul meu prost dispare. Nu numai că am cântat cu glasul meu cuvinte de mulțumire, ci chiar am simțit mulțumirea în inimă. Diminețile din familia noastră s‑au schimbat total“.

Este o mângâiere pentru noi să știm că Dumnezeu ne ascultă rugăciunea. Dacă‑L rugăm să ne corecteze vreun obicei rău sau să ne îndepărteze grijile, El poate s‑o facă. Nu este lucru pe care El să nu‑l poată face. El poate totul! Să urmărim însă în primul rând nu împlinirea rugăciunii, ci ca inima noastră să fie în acord cu voia Lui. Nu vrem oare să‑L lăudăm pe Domnul în fiecare dimineață din adâncul inimii și să‑L onorăm prin purtarea noastră? Acest lucru ne va face fericiți și cu siguranță nu va fi fără efect asupra celor din jur. Să‑I mulțumim Domnului pentru bunătatea Lui!

Citirea Bibliei: Ezra 7.19-28 · Proverbe 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 29:1-25

La începutul cărţii, Dumnezeu vorbise pe scurt despre cea dintâi stare a lui Iov. Acum, aceste versete completează tabloul; dar, de data aceasta, Iov îşi face portretul singur. Şi tot ce spune el despre lucrările sale este cu certitudine adevărat, astfel că acuzaţiile lui Ţofar (20.19) şi cele ale lui Elifaz (22.6,7,9) apăreau ca pure calomnii (comparaţi cu v. 12,13).

Oare cine ar putea astăzi să mai alinieze tot atâtea titluri demne de aprobarea lui Dumnezeu şi totodată şi de consideraţia oamenilor? Cu toate acestea, mulţumirea de sine cu care Iov îşi descrie condiţia precedentă arată că el îşi pusese inima acolo şi se glorifica prin aceasta. Încă nu învăţase, precum apostolul, „să fie mulţumit“ în împrejurările în care se găsea; nu suportase nici pe departe să fie „smerit“ sau „în lipsuri“, pe cât era „în belşug“ (Filipeni 4.11,12). În plus, am putut remarca cum „eu“, „mă“, „îmi“ vin unul după altul în aceste versete (de circa o sută de ori). Sunt cuvinte mici, dar care dezvăluie părerea înaltă pe care Iov o hrănea cu privire la propria persoană. Până în acel moment îşi ascunsese acest sentiment în străfundul inimii, sub o aparentă modestie, dar acum apare evident: explodează în plină zi. Aceasta Îi va permite lui Dumnezeu să îl elibereze, dar numai după ce Iov şi‑o va mărturisi.

FOLOSEȘTE-ȚI IMAGINAȚIA! | Fundația S.E.E.R. România

„A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… să fie slava…” (Efeseni 3:20)

Lipsa credinței nu este un eșec al logicii, ci este un eșec al imaginației. Lipsa de credință este incapacitatea sau reticența de a avea gânduri despre un Dumnezeu care este capabil să facă „prin puterea care lucrează în noi, nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efes. 3:20)

Ai înțeles ideea? Dumnezeu vrea să dea putere imaginației tale! Un pastor scria: „Dacă vrem să avem un impact etern asupra culturii noastre, nu putem doar s-o criticăm sau s-o copiem. Trebuie s-o creăm! Dacă vrem să ajungem la generația noastră cu Evanghelia, nu putem apela doar la logică. Trebuie să le captăm imaginația!

C.S. Lewis este un mare exemplu pentru ambele. Cunoști vreo persoană mai logică decât Lewis? Scrierile sale teologice, de la „Creștinismul redus la esențe” la „Problema durerii” sunt cât se poate de logice. Dar Lewis a combinat logica emisferei stângi a creierului cu creativitatea emisferei drepte a creierului. „Cronicile din Narnia” continuă să capteze imaginația noilor generații. Biserica ar trebui să fie cel mai creativ loc de pe planetă. Și există cu siguranță rezervoare de ingeniozitate și imaginație, dar noi nu exploatăm nici pe departe potențialul nostru creativ!”

Oare de ce? Poate că acest lucru se datorează faptului că avem o definiție falsă a credincioșiei. Credincioșia nu înseamnă să faci lucrurile așa cum au fost întotdeauna făcute. Nu înseamnă a păstra status quo-ul. Sigur, nu trebuie niciodată să diluăm Evanghelia sau să promovăm compromisul biblic pentru relevanță culturală.

Ca atare, mesajul nostru nu trebuie să se schimbe niciodată, dar metodele noastre trebuie să se schimbe – dacă vrem să strângem recolta finală înainte de întoarcerea Domnului secerișului!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.