Mana Zilnica

12 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Iuda 2

Nu cred că aici este vorba despre dragostea lui Dumnezeu față de noi. Căci cum ar putea fi această dragoste înmulțită, câtă vreme Scriptura spune că Tatăl ne iubește cum L‑a iubit pe Domnul Isus (Ioan 17.23)? Probabil că doar dovezile dragostei și revărsările ei vor putea lua amploare, dar dragostea în sine nu se poate înmulți. Aceasta este tematica de aici: dragostea divină care a fost pusă în noi, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne‑a fost dat (Romani 5.5). Noi Îl iubim, pentru că El ne‑a iubit întâi (1 Ioan 4.19). Noi am primit această natură divină, care este dragoste. Deci fiecare credincios are dragoste. Doar această dragoste poate să crească și să devină desăvârșită (1 Ioan 4.12,16).

Într‑o lume care nu cunoaște dragostea și într‑o creștinătate care nu mai are dragoste naturală, ci numai dragoste pentru plăceri și pentru sine (2 Timotei 3.2‑4), Iuda ne urează ca dragostea divină (nu dragostea naturală) să fie înmulțită în cei credincioși: dragostea față de Dumnezeu, dragostea față de frați și dragostea față de cei pierduți. Dragostea față de Dumnezeu trebuie să ne îndrume să căutăm să‑I dăm doar Lui onoarea. Dragostea față de frați trebuie să ne îndemne să căutăm binele celor credincioși și să le slujim. Dragostea față de cei pierduți ne impulsionează să le arătăm starea căzută în care se află înaintea lui Dumnezeu și să le îndreptăm ochii spre mântuirea în Hristos care le stă la dispoziție.

Iuda ne urează deci ca îndurarea, pacea și dragostea să ne fie înmulțite. Forma timpului verbal care apare în limba greacă ne lasă să recunoaștem că urarea nu este doar pentru viitor, ci și pentru prezent, deci o stare constantă.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Capul acestui chip era de aur fin, pieptul lui și brațele lui erau de argint, pântecul lui și coapsele lui erau de aramă; pulpele lui de fier, picioarele lui, parte de fier și parte de lut.

Daniel 2.33

„Colos cu picioare de lut“

Dacă cineva „trăiește pe picior mare“ înseamnă că are un stil de viață costisitor. Dacă cineva „calcă cu piciorul stâng“ înseamnă că începe într‑un mod nepotrivit. Dacă cineva „stă cu ambele picioare pe pământ“ înseamnă că e realist. Dacă cineva „stă pe picioare de lut“ înseamnă că nu are temelie.

Expresia „colos cu picioare de lut“ își are rădăcinile în Biblie. În anul 605 î.Hr., Nebucadnețar i‑a deportat pe evrei la Babilon, inclusiv pe profetul Daniel. La scurtă vreme, împăratul babilonian a avut un vis, pe care numai acest tânăr i l‑a putut explica. Nebucadnețar văzuse o statuie enormă și cu totul nemaiîntâlnită, care avea capul din aur, pieptul și brațele din argint, pântecele și coapsele din aramă și pulpele din fier. Însă picioarele erau „parte de fier și parte de lut“. În vis, împăratul a mai văzut o piatră care s‑a desprins și care a lovit colosul peste picioarele lui de lut. „Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s‑au sfărâmat la un loc“.

În ziua de astăzi, mulți oameni se bucură de siguranță financiară, duc o viață sănătoasă, sunt grijulii cu mediul înconjurător, își găsesc împlinirea în carieră și sunt satisfăcuți cu succesul. Totul pare că le merge perfect. Se întâmplă însă neprevăzutul: locul de muncă se desființează, căsătoria se destramă, sănătatea se șubrezește. Dintr‑odată temelia se sfărâmă, pentru că este „de lut“. În ce mă privește, eu nu vreau să am viața pusă pe o temelie pe care nu mă pot baza. Din acest motiv, mi‑am întemeiat viața pe Isus Hristos. Ce Mântuitor slăvit am găsit!

Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 10:1-22

„Îţi place să asupreşti?“ – este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să‑I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să‑l uităm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor“ (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.

Asemeni lui Iov în v. 8‑12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14‑16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m‑a întocmit“ în felul acesta şi care „m‑a ţesut cu oase şi cu nervi“ mă cunoaşte până în străfundul sufletului. Cum I‑ar putea fi Lui ceva ascuns – orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scrutează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!

„Grija Ta mi‑a păstrat duhul“, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde s‑ar fi cufundat? Poate până la a‑L blestema pe Dumnezeu şi la a‑şi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!

CREZI LUCRUL ACESTA? | Fundația S.E.E.R. România

„Cine crede în Mine… nu va muri niciodată.” (Ioan 11:25-26)

Autorul și pastorul Chuck Swindoll povestea despre un cuplu a cărui căsnicie a fost o luptă de cincizeci de ani. Soțul a murit, iar soției i-a revenit sarcina de a alege o piatră funerară. Ea a contactat un pietrar și i-a spus: „Nu vreau să fiu sofisticată sau să cheltui o mulțime de bani. Doar să gravez cuvintele: PENTRU SOȚUL MEU, într-un loc potrivit pe piatră.” Când s-a dus să viziteze mormântul, spre groaza ei, a citit aceste cuvinte: SOȚULUI MEU… ÎNTR-UN LOC POTRIVIT! Și adaugă Swindoll: „O poveste plină de umor ajută la mascarea durerii și a confuziei din jurul morții, dar, în cele din urmă, râsul se oprește pentru că moartea tot vine.

Umorul, oricât de bine ne face să ne simțim, este neputincios în a opri secerătoarea. Îți amintești abțibildul: „Nu lua viața prea în serios, nu vei scăpa cu viață!”

Ei bine, adevărul este că ar trebui să luăm viața și moartea în serios, ca să scăpăm cu viață! Cu toții vom avea de-a face cu viața de după moarte, pentru că toți avem suflete veșnice. Vom trăi veșnic undeva.

Întrebarea este: unde? Iar „unde” depinde de modul în care răspundem la această întrebare a lui Isus: „Oricine crede în mine… nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Numai Isus are puterea învierii. Iar asigurarea noastră de a petrece veșnicia cu El în cer depinde de răspunsul nostru. Dacă spunem „Da”, cerându-I lui Isus să ne ierte păcatele și angajându-ne să-L urmăm ca Domn, atunci și numai atunci avem la dispoziție puterea Lui de a trăi! Numai atunci putem înfrunta sfârșitul vieții într-o așteptare calmă și plină de bucurie.”

Așadar, crezi lucrul acesta?