7 Ianuarie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Cel semănat între spini, acesta este cel care aude Cuvântul; și grija veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul, și el devine neroditor.
Matei 13.22
Exemplul tânărului bogat ne arată influența negativă a bogăției, de fapt iubirea pentru lumea aceasta. Acel tânăr auzise vorbindu‑se despre Isus, fapt care a avut o anumită influență asupra sa. Așa că a venit la Domnul, pentru a afla ce trebuie să facă pentru a primi viața eternă. Din fire, el avea un caracter plăcut, dar n‑a putut face față încercării la care fusese supus de Învățătorul, anume să vândă toată averea sa, să o dea săracilor, să părăsească totul și să‑L urmeze. Înșelăciunea bogăției a înăbușit Cuvântul. Nici dorința sa de a avea viață eternă și nici asigurarea Domnului cu privire la o comoară în cer nu au mișcat inima tânărului, încât să‑l determine să renunțe la bogăția pe care o avea. Astfel, tânărul a „plecat întristat, pentru că avea multe proprietăți“ (Matei 19.16‑22).
Când împăratul a făcut nuntă fiului său și a invitat oamenii la nuntă, asigurându‑i că totul este gata, cei invitați nu au venit (Matei 22; Luca 14). Ei au auzit invitația, dar nu i‑au dat curs. Ce i‑a împiedicat să vină? Lucrurile normale ale lumii! Desigur, nu este interzis să cumperi un ogor și să te duci să‑l vezi. Nu este nimic rău în a cumpăra boi și a‑i încerca. Este absolut onorant să te căsătorești, fiind de fapt voia lui Dumnezeu pentru om. Dar a le așeza pe toate acestea împotrivă – respingând invitația împăratului – face din ele spini. Pentru că aceste lucruri, legitime în sine, au ocupat primul loc în inimile lor, ele au devenit spini și au înăbușit Cuvântul harului. Inima lor este plină cu mii de lucruri din această lume și astfel refuză oferta harului lui Dumnezeu – iar aceasta spre pierzarea lor veșnică.
Dar toate acestea ne vorbesc și nouă, care suntem copiii lui Dumnezeu. Ne mirăm câteodată că bucuria noastră în Domnul și în binecuvântările cerești este atât de mică și că preocuparea cu Cuvântul lui Dumnezeu este atât de obositoare și fără rod. Motivul ar putea fi spinii pe care îi îngăduim în inimă. Cu cât acordăm mai mult spațiu în inimile noastre lucrurilor care nu sunt de la Tatăl, ci din lume, cu atât mai lipsită de rod va fi viața noastră pentru Dumnezeu. De aceea, să fim atenți să nu scuzăm principiile lumești care‑și găsesc tot mai mult loc în viața noastră!
C. Briem
SĂMÂNȚA BUNĂ
Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I‑a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu‑i pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la capăt.
Ioan 13.1
John Knox
Teologul scoțian John Knox (1514‑1572), considerat părintele Reformei protestante în Scoția, i‑a cerut soției sale, pe când el trăia ultimele zile pe pământ, să îi citească întâi rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17, apoi un capitol din Epistola către Efeseni, după care profeția despre moartea Domnului Isus din Isaia 53. În ultima zi a vieții i‑a cerut să‑i citească capitolul învierii și al mângâierii, 1 Corinteni 15. Patru ore mai târziu, în ultimul ceas al vieții, i‑a cerut să‑i citească din nou locul în care și‑a pus ancora la început, locul care le amintește tuturor creștinilor că Isus este Mare‑Preot. Este vorba de capitolul Ioan 17.
De la Ioan 13 până la Ioan 17 auzim cuvintele de rămas‑bun ale Domnului Isus. Fiul lui Dumnezeu urma să plece la Tatăl și să Își lase ucenicii în această lume – timpul dintre Cincizecime și Răpire.
Ioan 17 are o strălucire inegalabilă, atunci când Îl auzim pe Fiul lui Dumnezeu rugându‑Se Tatălui din cer pentru toți cei care sunt ai Săi. În doar câteva ore avea să fie sărbătorit Paștele. Urma răstignirea. Dar El nu Se gândea aici la „ceasul“ morții Lui, ci la vremea când avea să plece din lume, o schimbare drastică pentru ucenici. În această lume rea, ei au rămas în locul Lui, ca martori ai Săi. Poate că „ai Săi“ nu au mare importanță aici jos și poate că lumea îi respinge, dar ei sunt de preț în ochii Domnului. El îi iubește neîncetat. El nu îi neglijează niciodată, ci îi susține și Se îngrijește de ei până îi va lua la Sine. El va veni pentru a‑i lua în casa Tatălui pe toți cei credincioși.
Citirea Bibliei: Osea 7.1-16 · Iacov 3.13-18
de Jean Koechlin
Iov 6:1-30
Fiecare cuvântare a vreunuia dintre prietenii lui Iov face loc unui nou răspuns din partea acestuia. Patriarhul este conştient de faptul că durerea lui peste măsură a fost aceea care l‑a făcut să pronunţe cuvinte pripite (v. 3). Să fim atenţi şi noi la ceea ce poate să ne scape într‑o izbucnire de iritare … sau de mânie (Proverbe 29.20).
Care îmi este sfârşitul, ca să mai am răbdare?, întreabă Iov în v. 11. Răbdarea lui Iov, despre care aduce mărturie epistola lui Iacov, nu a ţinut decât până la a şasea încercare. El dorea să‑şi poată cunoaşte sfârşitul sau, mai degrabă, sfârşitul dat lui de la Domnul, dar mai înainte de aceasta era neapărată nevoie ca răbdarea să‑şi fi făcut desăvârşit lucrarea în el. Iar cea care produce răbdarea este încercarea credinţei (Iacov 1.3,4; 5.11).
Ca şi Iov, suntem întotdeauna nerăbdători să ştim care va fi sfârşitul celor ce ni se întâmplă, dar Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, nu ne descoperă, în general, mai dinainte lucrul acesta, pentru a putea ajunge să învăţăm adevărata răbdare, cea care nu cere întâi să înţeleagă, pentru a ne putea apoi supune sau bizui pe El. Iov a învăţat o primă lecţie, că nu se poate ajuta singur şi că orice înţelepciune a fost alungată de la el (v. 13). Ar fi bine dacă am învăţa‑o şi noi. Şi nu trebuie nicidecum să trecem prin multe suferinţe pentru a ne‑o însuşi, ci doar să credem simplu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.
CONTINUĂ SĂ TE ÎNCREZI ÎN DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15)
Astăzi vom vorbi despre încrederea în Dumnezeu, în ciuda circumstanțelor, iar exemplul pe care-l vom folosi este Iov.
Istoria lui sună cam așa: capitolul 1, Iov este unul dintre cei mai bogați oameni din generația sa. Capitolul 2, el pierde totul, inclusiv sănătatea, averea și copiii. Iar în capitolul 42, el este din nou pe primul loc. Ai vrea să știi ce s-a întâmplat de la capitolul 3 până la 41? Dacă da, trebuie să citești cartea lui Iov și să afli cum a avut totul, a pierdut totul, a recuperat totul și a ajuns să aibă de două ori mai mult decât a pierdut!
A avut Iov întrebări fără răspuns? O mulțime. A trecut prin suferință? Da, la o intensitate greu de imaginat. Dar Iov nu și-a schimbat niciodată părerea despre Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Și-a schimbat niciodată părerea despre Iov!
Acest verset rezumă cel mai bine atitudinea lui Iov: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” Dacă acum ești blocat într-un loc pe care nu-l înțelegi, nu renunța – nici la Dumnezeu, nici la tine. Când nu-ți înțelegi circumstanțele și simți că sunt mai mult decât poți suporta, bazează-te pe această mare promisiune biblică: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” (Isaia 26:3-4)
A te încrede în Dumnezeu nu înseamnă că El îți va răspunde la toate întrebările, ci că El îți va da „pacea desăvârșită”, indiferent de circumstanțe. Încrederea în Dumnezeu nu înseamnă că nu te vei lupta, ci că El îți va da „tărie veșnică”.
Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este: continuă să te încrezi în Dumnezeu, iar El te va ajuta să treci peste orice!
Mana Zilnica 