3 Ianuarie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Ați și fost circumciși cu o circumcizie nefăcută de mână, în dezbrăcarea trupului cărnii.
Coloseni 2.11
Circumcizia făcută de mână, în carne, era semnul stabilit de Dumnezeu în ce privește legământul Lui cu Israel, poporul Său pământesc; pentru a face parte din acest popor, trebuia deci să fii circumcis. În același timp, această ceremonie avea o semnificație spirituală, ea fiind simbolul dezbrăcării cărnii. Învățătorii iudaizanți, nerecunoscând această semnificație, acordau o mare importanță semnului exterior al circumciziei (vedeți Fapte 15.1; Galateni 6.12,13) și voiau să‑i oblige pe credincioșii dintre națiuni să primească circumcizia. Aici, apostolul răstoarnă pretențiile acestora, arătând că, în Hristos, credincioșii au realitatea al cărei semn era circumcizia. Prin credință, ei sunt părtași ai eficacității morții lui Hristos; ei sunt morți împreună cu El și, în această moarte, ei au găsit adevărata dezbrăcare de trupul cărnii – nu de trupul muritor, ci de ansamblul păcatului, văzut aici ca un organism complet, ca un trup. Posedând în același timp puterea de viață care este în Hristos, ei se consideră ca morți față de păcat. Aceasta este ceea ce apostolul numește circumcizia lui Hristos.
Găsim această învățătură în Romani 6.6,7: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El […] Socotiți‑vă pe voi înșivă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus“. Acesta este marele privilegiu al creștinului; iată ce găsește el în moartea lui Hristos, cu care este unit: el află nu numai faptul că Hristos a murit pentru a îndepărta păcatele sale și pentru a anula condamnarea care plana asupra lui, ci și că el a murit cu Hristos, fiind unit cu El în această moarte – pentru ca trupul păcatului din el să fie desființat; astfel, el a dezbrăcat complet acest trup al păcatului.
Să remarcăm că acest lucru nu se poate realiza prin eforturi treptate; este un fapt împlinit: „Voi ați fost circumciși“, „omul nostru cel vechi a fost răstignit“. Iar în virtutea relației sale cu Hristos și a acestei poziții în Hristos, creștinul este înarmat împotriva păcatului – față de care a murit – și este eliberat din robia acestuia. Moartea cu Hristos și viața în El – acestea constituie punctul de plecare. Socotindu‑se mort față de păcat și având viața în Hristos, el Îl poate sluji pe Dumnezeu. Ce har minunat!
H. Rossier
SĂMÂNȚA BUNĂ
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate.
2 Timotei 3.16
Biblia în geamantan
„Am împachetat aproape totul“ – îi spunea un tânăr credincios prietenului său când își făceau bagajele pentru călătorie – „și acum mai am de pus doar un ghid turistic, o oglindă, un binoclu, o lampă, un volum de poezii, un pachet de scrisori, o carte de cântări, un ciocan și o mulțime de cărți“. „Doar nu vrei să le îndeși pe toate acestea…“ „Ba da“, a spus el bucuros punându‑și Biblia în geamantan și trăgând fermoarul. „Ah, ce comoară minunată este Cuvântul scris al lui Dumnezeu!“
Originea divină a Bibliei este de necontestat. Să privim doar trei indicii. Primele capitole din Geneza descriu evenimente care sunt cu totul în afara oricărei cunoștințe omenești. Felul în care au fost create cerurile și pământul prin lucrarea măreață a lui Dumnezeu presupune o măsură de cunoaștere pe care scriitorul Genezei o putea primi numai de la Dumnezeu, prin revelație. Cărțile istorice din Vechiul Testament au un caracter aparte, care nu se regăsește niciunde în istoria umanității. Marii oameni ai credinței prezentați aici nu sunt nicidecum zugrăviți ca eroi. Avraam a sperat dincolo de orice speranță și a fost numit prietenul lui Dumnezeu, iar David, mărețul rege, poartă titlul de om după inima lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, Biblia consemnează și eșecurile lor. În Cărțile profetice observăm cât de direct Se adresează Dumnezeu oamenilor. Nu există nicio urmă de ezitare sau de reținere; „așa zice Domnul“ este o expresie care apare de aproximativ 350 de ori. Prin profeții Săi, cu putere și cu autoritate, Dumnezeu pune Cuvântul Său în conștiința oamenilor.
Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27
de Jean Koechlin
Iov 2:1-13
Cu permisiunea Domnului, Satan lansează un nou asalt împotriva lui Iov: de astă dată este un atac la propria sa persoană. Pentru soţia lui Iov este prea mult. Blestemă pe Dumnezeu şi mori!, strigă ea, provocându‑şi soţul (v. 9). Este o nouă încercare pentru patriarhul nostru, ca însăşi soţia lui să fie instrumentul din mâna vrăjmaşului pentru a‑l instiga să‑L blesteme pe Dumnezeu în faţă (cum prezisese Satan: 1.11; 2.5). Totuşi Iov rămâne ferm, primind din partea lui Dumnezeu atât răul, cât şi binele (v. 10; Plângeri 3.38).
Noi, care ne irităm adesea din cauza unor lucruri atât de mărunte, am face bine să luăm aminte şi să imităm exemplul acestui om al lui Dumnezeu. În timp ce tendinţa noastră este de a pune întotdeauna dificultăţile pe seama unor cauze (vizibile), Iov nu‑i face responsabili de nenorocirile sale nici pe sabeeni, nici pe caldeeni şi nici chiar pe Satan. El recunoaşte mâna lui Dumnezeu în spatele acestor agenţi umani (deşi nu conştientizează încă faptul că este o mână iubitoare). Noi însă avem un Model nespus mai minunat: pe Cel care a luat totul din mâna Tatălui Său, inclusiv paharul mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului (Ioan 18.11).
Capitolul se încheie cu o scenă mişcătoare: Iov şi cei trei prieteni ai săi stau cufundaţi în muţenie timp de şapte zile, în faţa unei dureri fără seamăn şi a unei taine prea adânci.
„ARUNCĂ-L LA PĂMÂNT!” | Fundația S.E.E.R. România
„Ce ai în mână?” (Exodul 4:2)
Biblia ne spune că Domnul l-a întrebat pe Moise: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.” (Exodul 4:2-4)
Apoi Dumnezeu l-a instruit pe Moise să se întoarcă în Egipt și să-i spună lui faraon să-i elibereze pe copiii lui Israel. „Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.” (vers. 17). Toiagul acesta reprezenta siguranța lui: îi oferea siguranță fizică împotriva animalelor sălbatice; îi oferea stabilitate financiară – oile sale erau activul său financiar. Toiagul îl identifica, de asemenea, pe Moise ca păstor. Această experiență a marcat sfârșitul unui anotimp din viața lui și începutul altuia. Toiagul pe care Moise l-a aruncat fusese folosit pentru a păzi oile, dar cel pe care l-a luat urma să fie folosit pentru a despărți apele Mării Roșii și pentru a conduce poporul lui Dumnezeu în Țara promisă.
S-ar putea ca Dumnezeu să-ți ceară anul acesta să arunci ceea ce reprezintă siguranța și identitatea ta… Nu-ți fie teamă, fă-o! Ceea ce vei primi va fi mai important decât orice ți s-a cerut să renunți. Singurul mod în care îți găsești noua identitate este să renunți la cea veche. Singurul mod în care îți vei găsi siguranța în Hristos este să abandonezi valorile umane de care te agăți.
Aruncă deci orice se interpune între tine și Dumnezeu!
Mana Zilnica 